Comunicat la 27 ianuarie 2015 Prima secțiune Cerere nr. 47975/11 Michalis KENDRISTAKIS și altele împotriva Greciei introduse la 26 iulie 2011 EXPOSAT DE FAPTE Lista părților reclamante figurează în anexă. La 7 septembrie 1999, a avut loc un cutremur de magnitudine 5,9 pe scara Richter, al cărui spintecător a fost situat la 18 km nord de orașul Dahéta. Cutremurul a lovit lacul fabricii aparținând societății anonime Rikomex A.E. (denumită în continuare "societatea") 39 de angajați ai societății respective, inclusiv moartea, și alți cinci au fost răniți. În martie 2001, a fost redactat raportul privind competența judecătorească a instanței judecătorești de primă instanță, în cadrul instanței de primă instanță, referitor la cauzele de accidentare a fabricii.
Potrivit acestui raport, construcția fabricii nu a respectat dispozițiile privind urbanismul și permisele de construcție. La 9 noiembrie 2001, rudele unora dintre victime, reclamanții în prezenta cerere, au sesizat instanțele cu privire la cererile de despăgubire a prejudiciilor morale și materiale suferite împotriva societății, a proprietarilor și a membrilor consiliului de administrație al acesteia, precum și împotriva arhitecților însărcinați cu construirea fabricii prăbușite. La o dată nespecificată, tribunalul de primă instanță din statul membru în cauză a respins, prin hotărârile sale nr. 2341/2002, 2342/2002 și 2343/2002, parțial, cererile reclamanților și le-a acordat anumite sume pentru prejudiciile morale și materiale.
Instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, cu condiția ca aceasta să fi fost îndreptată împotriva arhitecților. La 16 decembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a confirmat parțial hotărârile Tribunalului de Primă Instanță prin Hotărârea 8947/2003, 8948/2003 și 8949/2003. Mai precis, aceasta a considerat că arhitecții erau responsabili și pentru moartea rudelor reclamanților prin acțiunile și omisiunile lor. La 22 septembrie 2004, un notar a efectuat licitația celor două bunuri imobile aparținând societății. Prin mai multe hotărâri din 23 și 24 februarie 2005 și din 2 mai 2006, Curtea de Casație, hotărând în cameră sau în sesiune plenară, a confirmat hotărârile instanței de apel. La 7 martie 2005, Tribunalul de Mare Instanță din Dahtan a declarat că societatea este în faliment (Decizia nr. 341/2005).
La Actul notarial nr. 11995 din 9 februarie 2005 a întocmit lista creditorilor. La 26 februarie 2005, reclamanții au formulat o opoziție împotriva listei creditorilor în fața instanței de primă instanță din statul membru în cauză pentru a obține modificarea acesteia. La 17 octombrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la opoziție din partea reclamanților, a modificat lista creditorilor și a declasat banca, punându-i pe reclamanți în rang prioritar (judecata nr. 4143/2005). Instanța menționată a precizat că creanțele rudelor victimelor unui accident de muncă mortal trebuie asimilate creanțelor care decurg din relațiile de muncă ( απαιτήσεις από την πα Acestea din urmă sunt considerate, prin dispozițiile relevante ale legislației interne, ca prioritare, indiferent de data nașterii lor.
Potrivit instanței, o astfel de interpretare a dispozițiilor menționate anterior a fost conformă în lac atât cu scopul urmărit de legislator, cât și cu principiul de echitate ( În această privință, instanța a precizat că sumele alocate reclamanților de către instanțele interne pentru prejudiciile morale și materiale ar fi distruse dacă creanțele lor nu ar putea fi considerate prioritare în aplicarea acestora, prin analogie, a privilegiului acordat prin lege creanțelor de despăgubire care decurg dintr-o încetare a contractului de muncă. Având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, instanța concluzionează că o astfel de distrugere ar aduce atingere în mod grav bunei simțuri juridice ( πλήττει σύρά την κοινή περί δικαίου συνείδηση La 10 ianuarie 2006, Banca interjeta apel împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță.
La 8 septembrie 2006, tribunalul de apel din Atena a respins cererea băncii (hotărârea nr. 6858/2006) și a confirmat hotărârea menționată anterior. La o dată nespecificată, lichidatorul a modificat lista creditorilor, a pus creanțele reclamanților în rang prioritar și a ordonat satisfacerea creanțelor menționate. La 29 septembrie 2006, banca a luat măsuri împotriva hotărârii nr. 6858/2006 a Curții. La 6 octombrie 2006, Banca a solicitat suspendarea executării hotărârii judecătorești și a hotărârii Tribunalului de Primă Instanță. La 1 noiembrie 2006, Curtea de Casație a respins cererea de suspendare (Decizia nr. 329/2006).
La 9 iulie 2009, cea de-a treia cameră civilă a Curții de Casație a respins anumite mijloace ale Băncii ca nefondate și un motiv ca inadmisibil, susținând astfel că creanțele rudelor victimelor decurg din relațiile de muncă ( πύέρχονται από παχή εχτημένης εργασίας Cu toate acestea, camera respectivă a prezentat în fața sesiunii plenare motivul întemeiat pe modul în care instanța de apel a stabilit dacă creanțele reclamanților în speță puteau fi considerate prioritare, indiferent de data nașterii lor, pe lângă creanțele aferente unei întreruperi a contractului de muncă (hotărârea nr. 1745/2009). 3/2011 din 9 iunie 2011, ședința plenară a Curii de Casație infirmă la Tribunalul de Primă Instană și a prezentat cauza în faa acesteia.
Aceasta s-a întemeiat numai pe primul motiv în casare și a clasat hotărârea pentru interpretare eronată a dreptului intern. Aceasta a precizat că, în ceea ce privește creanțele reclamanților cu privire la privilegiul acordat creanțelor cu titlu de încălcare a contractului de muncă, sumele plătite reclamanților în temeiul hotărârilor instanței judecătorești și ale instanței judecătorești de primă instanță trebuie să fie restituite în prezent (τελ ) în cadrul Băncii, ca urmare a hotărârii Curții de Casație din cadrul sesiunii plenare. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil și, în special, la dreptul lor la o instanță.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, aceștia se plâng de durata procedurii care a început la 26 februarie 2005 și se încheie la 9 iunie 2011. Invocând art. 13 din Convenție, se plâng de absența unei acțiuni efective care să le permită să se plângă de durata excesivă a acestei proceduri. 3/2011 al Curții de Casație, recunoașterea creanțelor Băncii Naționale a Greciei, cu un rang prioritar față de cele ale reclamanților, a adus atingere dreptului de acces la o instanță a acestora, garantat prin art. 6 alin. (2) A fost auzită cauza reclamanților într-un termen rezonabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție?
Ilias CHATZIMITRIOU născut în 1964, rezident în Chaidari Panagiotis CHATZIMITRIOU născut în 1925, rezident în Chaidari Despinari ChatZIMITRIOU-NERI născut în 1968, rezident în Chaidari Konstantina CHATZIMITRIOU-TZOUMANEKA născut în 1927 și rezident în Chaidari Amalia KAMBANEI-KARAGANNAKI născut în 1935 cu reședința în Arta Dimitrios KAMBANELIS născut în 1934, rezident în Arta Ioannis KAMBANELIS născut în 1965, rezident la Atena Stylianos KAMBANELIS născut la 1.1.1968, rezident la Atena Maria KENDRISTAKI născut la 21/07/1989, rezident la Acharnai Georgios KENDRISTAKIS născut la 24.9.1990, rezident la Acharnai Konstantinos ORFANOS născut la 16/12/1970, rezident la Atena
Communiquée le 27 janvier 2015
Requête n o 47975/11 Michalis KENDRISTAKIS et autres contre la Grèce introduite le 26 juillet 2011
La liste des parties requérantes figure en annexe. Le 7 septembre 1999, eut lieu un séisme de magnitude 5,9 sur l’échelle de Richter, dont l’épicentre se trouva à 18 km au nord de la ville d’Athènes. Le séisme provoqua l’effondrement de l’usine appartenant à la société anonyme «
» (ci-après « la société »). Trente-neuf employés de ladite société y trouvèrent la mort et cinq autres furent blessés. En mars 2001, fut rédigé le rapport de l’expertise ordonnée par le juge d’instruction du tribunal de première instance dans le cadre de l’investigation sur les causes de l’effondrement de l’usine. Selon ce rapport, la construction de l’usine n’avait pas respecté les dispositions de l’urbanisme et des permis de construire. Le 9 novembre 2001, les proches de certaines des victimes, les requérants dans la présente requête, saisirent les juridictions de demandes d’indemnisation des préjudices moral et matériel subis à l’encontre de la société, de ses propriétaires et des membres de son conseil d’administration, ainsi qu’à l’encontre des architectes chargés de la construction de l’usine effondrée.
À une date non précisée, le tribunal de première instance d’Athènes par ses arrêts n os 2341/2002, 2342/2002 et 2343/2002, fit partiellement droit aux demandes des requérants et leur alloua certaines sommes au titre des préjudices moral et matériel. Le tribunal rejeta comme infondée l’action pour autant qu’elle était dirigée contre les architectes. Le 16 décembre 2003, la cour d’appel d’Athènes, par ses arrêts n os 8947/2003, 8948/2003 et 8949/2003, confirma partiellement les arrêts du tribunal de première instance. Plus précisément, elle considéra que les architectes étaient également responsables de la mort des proches des requérants par leurs actions et omissions. Elle jugea que les responsables avaient agi en l’espèce par dol éventuel.
La cour d’appel augmenta le montant de l’indemnité allouée aux requérants. Le 22 septembre 2004, un notaire procéda à la vente aux enchères des deux biens immeubles appartenant à la société. Par plusieurs arrêts des 23 et 24 février 2005 et du 2 mai 2006, la Cour de cassation, statuant en chambre ou en formation plénière, confirma les arrêts de la cour d’appel. Le 7 mars 2005, le tribunal de grande instance d’Athènes déclara la société en faillite (décision n o 341/2005). L’acte notarial n o 11995 en date de 9 février 2005 dressa la liste des créanciers. La « Banque nationale de Grèce» (ci-après « la Banque ») figurait en rang prioritaire, devançant les requérants. Le montant restant après la répartition du produit de liquidation était insuffisant pour couvrir les créances des requérants.
Le 26 février 2005, les requérants formèrent une opposition contre la liste des créanciers devant le tribunal de première instance d’Athènes afin d’obtenir sa modification. Le 17 octobre 2005, le tribunal de première instance fit droit à l’opposition des requérants, modifia la liste des créanciers et déclassa la Banque, plaçant les requérants en rang prioritaire (jugement n o 4143/2005). Ledit tribunal précisa que les créances des proches des victimes d’un accident du travail mortel devaient être assimilées aux créances découlant des relations de travail ( απαιτήσεις από την παροχή εξαρτημένης εργασίας ), et plus précisément aux créances de réparation au titre d’une rupture du contrat de travail ( καταγγελία σύμβασης εργασίας ). Ces dernières sont considérées, par les dispositions pertinentes de la législation interne, comme étant prioritaires, indépendamment de la date de leur naissance.
Selon le tribunal, une telle interprétation desdites dispositions était conforme en l’espèce tant au but poursuivi par le législateur qu’au principe d’équité ( αρχή επιείκειας ). À cet égard, le tribunal précisa que les sommes allouées aux requérants par les juridictions internes au titre des dommages moral et matériel, seraient anéanties si leurs créances ne pouvaient pas être considérées comme prioritaires en application à celles-ci, par analogie, du privilège accordé par la loi aux créances de réparation découlant d’une rupture du contrat de travail. En tenant compte des circonstances particulières de l’affaire, le tribunal conclut qu’un tel anéantissement porterait gravement atteinte au bon sens juridique ( πλήττει ισχυρά την κοινή περί δικαίου συνείδηση ). Le 10 janvier 2006, la Banque interjeta appel contre le jugement du tribunal de première instance.
Le 8 septembre 2006, la cour d’appel d’Athènes rejeta l’appel de la Banque (arrêt n o 6858/2006) et confirma le jugement précité. À une date non précisée, le syndic procéda à la modification de la liste des créanciers, plaçant les créances des requérants en rang prioritaire et ordonna la satisfaction desdites créances. Le 29 septembre 2006, la Banque se pourvut en cassation contre l’arrêt n o 6858/2006 de la cour d’appel. Le 6 octobre 2006, la Banque demanda le sursis à exécution de l’arrêt de la cour d’appel et du jugement du tribunal de première instance. Le 1 er novembre 2006, la Cour de cassation rejeta la demande de sursis (décision n o 329/2006).
Le 9 juillet 2009, la troisième chambre civile de la Cour de cassation rejeta certains moyens de la Banque comme infondés et un moyen comme irrecevable, affirmant ainsi que les créances des proches des victimes découlent des relations de travail ( προέρχονται από παροχή εξαρτημένης εργασίας ). Toutefois, ladite chambre renvoya devant la formation plénière le moyen tiré de la manière dont la cour d’appel avait tranché la question de savoir si les créances des requérants en l’espèce pouvaient être considérées comme prioritaires, indépendamment de la date de leur naissance, à l’instar des créances au titre d’une rupture du contrat de travail (arrêt n o 1745/2009). Par un arrêt n o 3/2011 du 9 juin 2011, la formation plénière de la Cour de cassation infirma l’arrêt de la cour d’appel et renvoya l’affaire devant celle-ci.
Elle se fonda uniquement sur le premier moyen en cassation et cassa l’arrêt pour interprétation erronée du droit interne. Elle précisa que l’application aux créances des requérants du privilège accordé aux créances au titre d’une rupture du contrat de travail était contraire aux dispositions pertinentes du droit interne. Les sommes versées aux requérants au titre des arrêts de la cour d’appel et du tribunal de première instance doivent désormais être restituées ( τελούν υπό επιστροφή ) à la Banque, suite à l’arrêt de la formation plénière de la Cour de cassation. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit à un procès équitable et, notamment, à leur droit à un tribunal.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, ils se plaignent de la durée de la durée de la procédure qui a commencé le 26 février 2005 et s’est terminée le 9 juin 2011. Invoquant l’article 13 de la Convention, ils se plaignent de l’absence d’un recours effectif leur permettant de se plaindre de la durée excessive de cette procédure.
1. Eu égard à la motivation de l’arrêt n o 3/2011 de la Cour de cassation, la reconnaissance aux créances de la « Banque nationale de Grèce » d’un rang prioritaire par rapport à celles des requérants, a-t-elle porté atteinte au droit d’accès à un tribunal de ceux-ci, garanti par l’article 6 § 1, notamment en rendant inopérantes les décisions judiciaires antérieures leur accordant d’importantes indemnités ? 2. La cause des requérants a-t-elle été entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? 3. L’ordre juridique grec fournissait-il aux requérants un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention, leur permettant de se plaindre de la durée de ladite procédure devant les juridictions internes ? ANNEXE Michalis KENDRISTAKIS né le 25/11/1953, résidant à Athènes Ilias CHATZIDIMITRIOU né en 1964, résidant à Chaidari Panagiotis CHATZIDIMITRIOU né en 1925, résidant à Chaidari Despina CHATZIDIMITRIOU-NERI née en 1968, résidant à Chaidari Konstantina CHATZIDIMITRIOU-TZOUMANEKA née en 1927, résidant à Chaidari Amalia KAMBANELI-KARAGIANNAKI née en 1935, résidant à Arta Dimitrios KAMBANELIS né en 1934, résidant à Arta Ioannis KAMBANELIS né en 1965, résidant à Athènes Stylianos KAMBANELIS né le 01/01/1968, résidant à Athènes Maria KENDRISTAKI née le 21/07/1989, résidant à Acharnai Georgios KENDRISTAKIS né le 24/09/1990,
résidant à Acharnai Konstantinos ORFANOS né le 16/12/1970, résidant à Athènes