CtEDO 27.01.2015 Auto

ȘTEFAN c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
27.01.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ȘTEFAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr. 38836/06 Ramona-Maria ȘTEFAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 27 ianuarie 2015 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 12 septembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Ramona-Maria Ștefan, este un resortisant român născut în 1967 și rezident în Dambovita. Shtefanescu, avocat în Târgoviște. Guvernul român (atît de mare) a fost reprezentat de agentul său, M. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În perioada 2005-2006, reclamanta și P.I., administratori ai unei societăți comerciale, au emis mai multe certificate care să ateste că părțile terțe erau angajate de societate. Pe baza acestor certificate, aceste părți terțe au obținut credite de consum către instituții bancare. Valoarea totală a acestor credite este de aproximativ 40 În urma denunțării P.I. care acuza reclamanta de ajutor pentru obținerea de fonduri frauduloase, poliția din Târgoviște a deschis o anchetă la 5 iulie 2005, cu ocazia unei percheziții la domiciliul reclamantei, poliția a descoperit mai multe documente falsificate. A doua zi, poliția a fost ascultată de poliția care l-a acuzat de înființarea și conducerea unei rețele de fraudă bancară și de obținerea unui profit personal. La 17 iulie 2006, reclamanta și P.I. au fost reținute. La 18 iulie 2006, tribunalul departamental din Dambovița ( Curtea a fost de acord că au existat suficiente dovezi ale vinovăției lor. El a constatat că reclamanta recunoștea faptele care îi erau reproșate, dar a considerat că eliberarea inculpaților prezenta un pericol pentru ordinea publică din cauza gravității acuzațiilor și a mulțimii de acte de înșelăciune comise. La 10 august, 8 septembrie, 7 și 30 octombrie 2006, instanța a prelungit detenția provizorie, considerând că motivele care au stat la baza acestora au fost justificate. Tribunalul a adăugat că detenția era justificată și de necesitățile anchetei, și anume administrarea probelor pentru a determina gradul de responsabilitate al fiecărei persoane acuzate în comisia pentru infracțiuni. El a remarcat, de asemenea, că investigațiile fuseseră extinse asupra altor persoane pentru fapte de înșelăciune dezvăluite printr-o nouă depoziție și că unul dintre inculpați a încercat de la martori. Prin urmare, se consideră că, în cazul eliberării inculpaților, exista un risc de suboratare a martorilor și de repetare a infracțiunilor. Recurenta a susținut că a recunoscut faptele, că a fost sinceră și că a contribuit la manifestarea adevărului și, prin urmare, menținerea ei în detenție a fost mai justificată. Ea a adăugat că trebuia să se îngrijească singură de cei doi copii minori care, după spusele ei, erau încredințați temporar bunicii lor în vârstă. Instanța a respins aceste argumente pe motiv că atitudinea reclamantei și situația ei familială erau elemente care trebuiau luate în considerare numai cu ocazia stabilirii pedepsei. Recurentele introduse de reclamantă împotriva deciziilor instanței au fost respinse de instanța de judecată a Tribunalului de Primă Instanță din Plignești ( Aceasta consideră că o repunere în libertate a inculpaților ar avea un impact negativ asupra opiniei publice. 11. Prin rechizitoriul din 7 noiembrie 2006, Parchetul a trimis-o pe reclamantă, P.I. și alte trei persoane în fața instanței șefilor de înșelăciune și de falsificare. În cadrul ședințelor din 9 noiembrie și 12 decembrie 2006 și din 6 februarie, 27 februarie, 19 martie, 30 aprilie, 29 mai, 11 iunie, 20 iulie și 21 august 2007, tribunalul menține detenția recurentei și a P.I. pe motiv că motivele care au justificat detenția lor erau încă valabile. 13 La aceste audieri, recurenta a solicitat revocarea detenției sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură mai puțin obligatorie din următoarele motive: : Ea a recunoscut faptele, Parchetul ar fi administrat deja dovezile și copiii săi ar fi fost expulzați de la domiciliul lor, bunica lor fiind, în opinia ei, în dreptul de a se ocupa de nevoile lor. 14. Întotdeauna la aceste audieri, tribunalul i-a interogat pe inculpați și pe unii dintre martorii menționați de Parchet în rechizitoriul său. 15. Recurenta a formulat recursuri împotriva deciziilor Tribunalului și a susținut, printre altele, că Tribunalul a omis să motiveze respingerea cererilor sale de înlocuire a detenției cu o altă măsură. Curtea a respins recursurile. Aceasta a adăugat că riscul suborării martorilor a rămas atâta timp cât instanța continua să le asculte și a estimat, în ceea ce privește complexitatea cauzei, că termenul rezonabil al detenției provizorii nu fusese depășit. În cele din urmă, în ceea ce privește lipsa de motivare, Curtea de apel a considerat că Tribunalul, considerând că motivele detenției provizorii erau vizate, a fost în mod implicit pronunțat cu privire la cererile de înlocuire a acestei măsuri. 17. La 24 septembrie 2007, tribunalul a condamnat-o pe reclamantă la 11 ani de închisoare pentru escrocherie și fraudă. Ceilalți acuzați au fost condamnați și la închisoare. 18. Prin hotărârea din 5 decembrie 2012, Curtea de apel a primit cererea recurentei și a condamnat-o la o pedeapsă de cinci ani de închisoare și la rambursarea sumei corespunzătoare prejudiciului, în solidar cu ceilalți inculpați. Recurenta a formulat un recurs. 19. Procedura este în continuare pendinte. Dreptul intern relevant 20. Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură penală au fost astfel formulate la momentul faptei: art. 143 LA poate plasa o persoană în custodie în cazul în care dovezile sau indiciile rezonabile arată că aceasta a comis un fapt interzis prin legea penală (...) art. 148 Punerea în detenție a persoanei acuzate poate fi ordonată dacă condițiile prevăzute în art. 143 sunt îndeplinite și într-unul din următoarele cazuri (...) acuzatul a comis o infracțiune sau o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani și există dovezi clare că menținerea sa în libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică. art. 155 Durata detenției provizorii a persoanei acuzate poate fi prelungită în caz de necesitate și sub condiția motivării. Prelungirea perioadei de detenție provizorie poate fi ordonată de instanța competentă să se pronunțe asupra temeiniciei acuzațiilor (...) art. 160 litera (b) Tribunalul constată că motivele care au justificat plasarea în detenție n mai este valabil și că nu mai există motive noi, instanța dispune repunerea în libertate a persoanei acuzate. art. 300-1 La prima audiere pe fond, instanța se adresează din oficiu legalității și temeiniciei detenției.art. 300-2 În cursul procedurii, instanța verifică din oficiu [cel puțin o dată la 60 de zile] legalitatea și temeinicia detenției. GRIFS 21. Invocând art. 5 3 din Convenție, reclamanta se plânge de durata detenției provizorii. 22. 1 și 2 din Convenție, ea denunță plasarea sa în custodia provizorie și absența informațiilor privind motivele arestării sale. 23. 3 din Convenție, ea se plânge că nu a fost asistată de un avocat, fie la primul interogatoriu al poliției, fie la reținerea ei, și că nu a dispus de timp și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. 24. Citând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge și de consecințele negative ale menținerii sale în detenție asupra celor doi copii minori ai săi. 25. În cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, invocă discriminarea față de unii dintre coinculpații săi în exercitarea dreptului său de a fi eliberați în timpul procedurii. Primul motiv al recurentei se referă la durata detenției provizorii. Curtea amintește că perioada care trebuie luată în considerare în cadrul articolului 5 3 din Convenție este aceeași ca în cazul articolului 1 litera (c) din Convenție (Svipsta c. Letonia, nr 66820/01, § 107 CEDH 2006 III. În speță, această perioadă a început la 17 iulie 2006, data arestării recurentei și a încetat la 24 septembrie 2007, data condamnării sale în primă instanță și, prin urmare, a durat un an, două luni și șapte zile. 27. recurenta consideră că autoritățile nu au justificat în mod concret necesitatea de a o menține în detenție provizorie. Comisia susține că argumentele sale în favoarea revocării sau înlocuirii acestei măsuri au fost examinate de instanțele interne și că acestea s-au limitat să repete în mod stereotipic și generic aceleași motive în ceea ce privește menținerea sa în detenție. 28. Guvernul consideră că instanțele naționale au justificat în mod regulat, într-un mod adecvat și suficient, necesitatea de a prelungi detenția provizorie a persoanei în cauză. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii nu poate fi apreciat in abstracto, ci numai având în vedere circumstanțele din speță, în special motivele prezentate de instanțele naționale pentru a justifica menținerea în detenție provizorie în această perioadă ( McKay c. Regatul Unit [GC], n 543/03, § 43 CEDH 2006 X și Erimescu c. România (dec.), nr 33762/05, § 24, 18 ianuarie 2011). În jurisprudența sa, Curtea a recunoscut patru motive fundamentale care pot justifica detenția provizorie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni. : Riscul ca acuzatul să fugă, riscul ca, odată eliberat, să nu comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică (a se vedea, Stögmuller c. Austria, 10 noiembrie 1969, § 15, seria A n Wemhoff c. Germania, 27 iunie 1968, § 14, seria A n Matznetter c. Austria, 10 noiembrie 1969, § 9, seria A n Letellier c. Franța, 26 iunie 1991, § 51, seria A n 207 și, pentru exemple recente, Tripăduș c. Republica Moldova, n 34382/07, § 119, 22 aprilie 2014 Ionuț Laurențiu Tudor c. România, n 34013/05, § 68, 24 iunie 2014 și Simon c. România, n 34945/06, § 36, 1 iulie 2014). 30. În speță, Curtea constată că decizia de a plasa recurenta în detenție provizorie a fost luată de instanță la 18 iulie 2006, după examinarea cererii de Parchet și a înscrisurilor din dosar (punctul 7 de mai sus). 31. Curtea ia notă în mod corespunzător de tribunalul și instana de apel la intervale regulate, fie din oficiu, fie la cererea recurentei, de controlul legalităii și al posibilităii de a o menine în detenie. 32. Aceasta arată că deciziile de prelungire a detenției au fost motivate în mod corespunzător și că instanțele au efectuat o examinare concretă a situației și a personalității recurentei. În această privință, Curtea constată că instanțele menționate au justificat necesitatea de a menține recurenta în detenție provizorie prin extinderea investigațiilor la noile acuzații de înșelătorie formulate după inițierea urmăririi penale, precum și prin riscul dovedit de subornizare a martorilor și riscul reiterării infracțiunilor. Comisia observă, de asemenea, că valoarea prejudiciului și complexitatea cauzei au fost invocate și pentru a justifica deținerea (punctele 8, 12 și 16 de mai sus). 33. Curtea consideră că, în cazul în care anumite decizii s-au întemeiat pe un raționament apropiat și pe motive identice, acest lucru ar putea explica prin perioada relativ limitată dintre aceste decizii și prin faptul că raționamentul reținut inițial nu și-a pierdut relevanța în acest interval (a se vedea mutatis mutandis Georgiou Grecia (dec.), 8710/08, 22 martie 2011 și Mureșan c. România (dec.), n 52936/09, 26 noiembrie 2013). 34. Prin urmare, din avizul Curții, instanțele interne au furnizat motive pertinente și suficiente pentru menținerea recurentei în detenție provizorie. 35. În ceea ce privește diligența autorităților în desfășurarea procedurii, Curtea constată că urmărirea penală împotriva recurentei a dus la rejudecarea acesteia, la patru luni după detenție. Comisia observă, de asemenea, că, după înscrierea cauzei în rolul instanțelor, procedura nu a cunoscut o durată excesivă sau perioade de inactivitate vădită. Prin urmare, nu poate fi reproșată autorităților judiciare o lipsă de diligență în prelucrarea cauzei. 36. În lumina celor de mai sus, rezultă că 3 din Convenție este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. 37. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la apărare. Ea susține că nu a avut posibilitatea de a fi asistată de un avocat, nici în timpul primului său interogatoriu, nici în timpul custodiei și cu privire la lipsa timpului necesar pentru pregătirea apărării sale. Aceasta invocă articolele 5 și 6 alineatul (3) din Convenție. 38. În ceea ce privește lipsa de asistență din partea unui avocat și, de asemenea, consecințele încălcării dreptului la apărare asupra echității procedurii, Curtea ia notă de faptul că, potrivit informațiilor furnizate de părți, procedura este încă în curs de desfășurare. Prin urmare, cererea este prematură și jurisprudența Salduz c. Turcia [GC], 36391/02, CEDH 2008, nu se aplică în cazul de față 39. În ceea ce privește încălcarea articolului 5 alineatul (2) și a articolului 8 din convenție, din cauza lipsei de informații cu privire la motivele arestării și ale punerii în pericol a vieții de familie, ținând seama de toate elementele de care dispune, și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat în speță nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 40. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie, de asemenea, să fie respinsă, în conformitate cu art. 35, 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 19 februarie 2015. Stephen Phillips Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2022-02-22
0,95
COMAN c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 50296/16 Teodor COMAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 22 février 2022 en un comité composé de : Gabriele Kucsko-Stadlmayer, présidente, Iuli
CtEDO 2014-08-26
0,95
LUPEA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 39368/05 Valer LUPEA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 26 août 2014 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan
CtEDO 2015-09-29
0,95
NICULESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 12223/06 Vladimir Florin NICULESCU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 septembre 2015 en une chambre composée de : Luis López Guerra, préside
CtEDO 2016-12-06
0,95
S.C. ECO INVEST S.R.L. ET BOLMADAR c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 60727/10 S.C. ECO INVEST S.R.L. et Ilie BOLMADAR contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 6 décembre 2016 en un comité composé de : Paulo Pinto de Al
CtEDO 2014-10-21
0,95
AFFAIRE LUNGU ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LUNGU ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 25129/06) ARRÊT STRASBOURG 21 octobre 2014 DÉFINITIF 21/01/2015 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
Sursă