CtEDO 29.09.2015 Auto

NICULESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
29.09.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NICULESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 12223/06 Vladimir Florin NICULESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2015 într-o cameră compusă din Luis López Guerra, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Mārti 368/š Mits, Armen Harutyunyan, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 martie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 23 mai 2015 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Vladimir Florin Niculescu, este un resortisant german, născut în 1942, cu reședința în Diedorf. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl E. Antonescu, avocat la Plouești. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Hotărârea pronunțată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind dreptul de acces la o instanță a reclamantului a fost comunicată guvernului român. Guvernul german, căruia i-a fost comunicată cauza, de asemenea, în temeiul articolului 36 alineatul (1) din convenție și al articolului 44 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere cetățenia reclamantului, nu a dorit să intervină în procedură. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 2005, reclamantul a dat în judecată societatea P. având un capital de stat cu scopul de a o condamna la plata unor daune-interese cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligațiilor care îi incumbă în temeiul unei hotărâri definitive din 14 decembrie 2004 a instanței de apel din Plouești. Această hotărâre a impus societății P. să comunice reclamantului informațiile cu caracter public pe care le-a solicitat; în plus, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi ramburseze contravaloarea deplasărilor sale între În iunie 2005, a avut loc o ședință în fața Tribunalului din Prahova, la care au participat reclamantul și reprezentantul societății P. Potrivit reclamantului, președintele Tribunalului a precizat la sfârșitul acestei ședințe pe care o soluționează în mod deliberat și că decizia care urma să fie luată va fi notificată la adresa indicată de solicitant. La 19 iulie 2005, neavând nicio veste de la instanța în cauză, reclamantul a contactat grefa Tribunalului. A doua zi, reprezentantul său schmooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo-oooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo În decembrie 2004 a fost respinsă cererea reclamantului de rambursare a cheltuielilor sale suportate de omisiunile părții pârâte din cauza hotărârii definitive menționate anterior. El respingea, de asemenea, cererea reclamantului privind daunele-interese cominatorii, care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind litigiile administrative, era considerată nefondată după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004. Această hotărâre, care a fost netă la 6 iulie 2005, cuprindea următoarele mențiuni: pronunțat astăzi în instanță publică la 20 iunie 2005 La 3 august 2005, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că un termen de acțiune de cinci zile de la pronunțarea sa era contrar articolului 20 din Legea nr. 554/2004, conform căruia termenul de recurs era de cincisprezece zile și alerga începând cu ziua notificării unei hotărâri pronunțate de o instanță care a pronunțat în primă instanță. În ceea ce privește fondul, Comisia consideră că, în cazul de față, Comisia nu a luat în considerare niciun element de probă care să demonstreze că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Printr-o hotărâre definitivă din 30 septembrie 2005, instanța de apel din Ployesti a respins recursul reclamantului ca fiind întârziată. Ea a menționat că termenul de recurs aplicabil în speță nu era cel indicat în mod eronat de hotărârea Tribunalului de la Prahova, ci cel prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, și anume 15 zile de la data pronunțării sau de la data notificării hotărârii pronunțate de instanța judecătorească care a pronunțat în primă instanță în primă instanță. În speță, termenul de 15 zile începea să curgă de la data pronunțării hotărârii, și anume de la 20 iunie 2005, data la care Tribunalul din Prahova judecase cauza în prezența reclamantului. La data faptelor, art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind soluționarea litigiilor administrative a fost formulat după cum urmează Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunțării sau notificării sale 12. 189 din 2 martie 2006, Curtea Constituțională a declarat această dispoziție neconstituțională, după ce a considerat că este lipsită de claritate, deoarece nu preciza în ce condiții termenul de acțiune începea să curgă de la una sau de la alta din etapele procedurii la care se referea (declarația și notificarea hotărârii), ceea ce făcea foarte aleatorie aplicarea sa de către instanțele naționale și crea incertitudine pentru justițiabili, limitând astfel în mod nejustificat accesul lor la o instanță pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. 13. Începând cu 2 august 2007, art. 20 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat după cum urmează prin Legea nr. 262/2007 Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească care a pronunțat în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data notificării hotărârii 14.art. 509 alineatul (10) din noul Cod de procedură civilă (NCPC), intrat în vigoare la 15 februarie 2013, se citește astfel: Revizuirea unei decizii privind fondul unei cauze poate fi solicitată în cazul în care: (...) 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale din cauza unei hotărâri judecătorești și în cazul în care consecințele grave ale acestei încălcări există în continuare. GRIFS 15. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul invocă o necunoaștere a dreptului său de a avea acces la o instanță din cauza interpretării și aplicării de către instanța judecătorească a dispozițiilor naționale care reglementează termenul în care i s-a permis să introducă o acțiune. 16. În plus, acesta susține că instanțele naționale ar fi căutat, în speță, prin deciziile lor, să protejeze interesele întreprinderii P. care avea un capital de stat pe lângă statul respectiv, în detrimentul propriilor sale interese de simplă persoană, care nu deținea cetățenia română. El citează articolele 6, 13, 14 și 17 din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție 17. Prima cauză a reclamantului se referă la necunoașterea prezumată a dreptului său de a avea acces la un tribunal garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza interpretării și aplicării, de către instanța de apel din Plyguești, a dispozițiilor naționale care reglementează termenul în care i s-a permis să introducă o cale de atac. 18. După ce încercările de soluționare pe cale amiabilă au eșuat, printr-o scrisoare din 1 august 2014, guvernul a informat Curtea că intenționa să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de aceasta. În plus, a invitat Curtea să elimine această parte din cererea de rol în aplicarea articolului 37 din Convenție. [Traducerea grefei] Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște existența unei încălcări a dreptului de a avea acces la o instanță a reclamantului garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul declară că este pregătit să plătească părții solicitante cu titlu de satisfacție echitabilă suma totală de 3 500 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice șef al prejudiciului, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății în contul bancar indicată de reclamantă în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat mai sus, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene crește cu trei puncte procentuale, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză. Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că continuarea procesului de examinare a cererii este mai justificată și să o șteargă de la rolul său în temeiul art. 37 Õ c) din Convenție. 19. Printr-o scrisoare din 22 august 2014, guvernul a precizat că, în ipoteza în care Curtea decide să accepte termenii declarației sale unilaterale și să șteargă cererea de participare în temeiul articolului 37 alineatul (1) din convenție, ar fi legitim ca reclamantul să obțină redeschiderea procedurii naționale în care dreptul său de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) să fie ignorat. Acesta menționează în special că art. 509 alineatul (10) din NCPC nu face nicio distincție între deciziile și hotărârile prin care Curtea ar fi constatat existența unei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale din cauza unei decizii naționale (punctul 14 de mai sus 20). Prin scrisoarea din 15 mai 2015, reclamantul, considerând că suma propusă de guvern cu titlu de satisfacție echitabilă nu este rezonabilă, a indicat că nu este satisfăcută de termenii declarației unilaterale 21. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 22. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere sau o parte din cererea de participare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația guvernului în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka Z O.O. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 September 2007). 23. Curtea arată că aceasta a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv îndreptate împotriva României, practica sa în ceea ce privește încălcarea dreptului de acces la o instanță din cauza reglementării privind formalitățile pentru a formula o cale de atac sau a aplicării acesteia, care este făcută de instanțele interne (a se vedea, de exemplu, printre altele, Brualla Gómez de la Torre c. Spania , 19 decembrie 1997, § 37, Rec., 1997-VIII, Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania , Hotărârea din 19 februarie 1998, Rec., 1998 I, § 34, Běleš și alții c. Republica Cehă , n 47273/99 , § 69, CEDO 2002-IX, Aepi S.A. c. Grecia , n 48679/99 , § 23, 11 aprilie 2002, Șega c. România , n 29022/04, § 37, 13 martie 2012 și Hietsch c. România , nr. 32015/07, § 19, 23 septembrie 2014). 24. Curtea observă apoi că dispoziția națională la origine, în speță, a încălcării dreptului de acces la un tribunal al reclamantului recunoscut de guvern a fost modificată de la faptele din speță ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale care a recunoscut că a creat incertitudine pentru justițiabili, limitând astfel în mod nejustificat dreptul lor de acces la o instanță (punctele 12 și 13 de mai sus). 25. Curtea observă, pe de altă parte, în langa Guvern, care face trimitere la dispoziiile dreptului intern aflate în vigoare în prezent cu privire la revizuirea unei decizii naionale (punctele 14 și 19 de mai sus), că Rozhin c. Rusia (dec.), n 50098/07, 23, 6 decembrie 2011, Hakmi c. Belgia (dec.), n 665/08, § 29, 29 septembrie 2010 Kesler c. Elveția (dec.), n 10577/04, § 24, 26 octombrie 2007). 26. Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare și cu modificarea dispoziției din dreptul intern care a stat la originea încălcării recunoscute de guvern, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § (c) 27. În plus, având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 29. În aceste circumstanțe, această parte a cererii de rol ar trebui eliminată. Reclamantul se plânge, de asemenea, că instanțele naționale ar fi căutat, în speță, să protejeze, prin deciziile lor, interesele întreprinderii P., care avea un capital de stat parțial, în detrimentul propriilor sale interese de simplă particularitate, care nu deținea cetățenia română. El citează articolele 6, 13, 14 și 17 din convenție. 31. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. 32. Prin urmare, restul cererii trebuie să fie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la dreptul de acces al reclamantului la o instanță judecătorească, a cărei hotărâre este vizată de această declarație ; să declare cererea inadmisibilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 octombrie 2015. Stephen Phillips Luis López Guerra Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă