ALASIPPOLA v. FINLAND

RESPONDENT

FIN

HOTĂRÂRE

27.01.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ALASIPPOLA v. FINLAND (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dna Hanna Riikka Alasippola, este un național finlandez, născut în 1972 și locuiește în Leppävesi. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Markku Fredman, un avocat practicant la Helsinki. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul a fost supus unei inspecții fiscale în cursul anilor 2003 și 2004 din cauza unei creșteri neexplicate a veniturilor sale. Raportul de inspecție fiscală a fost încheiat la 4 iunie 2004. În același timp, soțul reclamantului a fost, de asemenea, supus unei inspecții fiscale. El a depus o cerere separată la Curte (nu. 49509/12 Robert Alasippola c. Finlanda). La 9 septembrie 2004, autoritățile fiscale impuse taxe suplimentare și taxe suplimentare (veronkorotus, skatteförhöjning) pentru reclamant pentru anii de impozit 1999, 2000, 2001 și 2002. Suma taxelor evacuate a totalizat aproximativ 55.290 euro. Suma taxelor a variat între 700 și 1.850 euro. Într-o dată neespecificată, reclamantul a solicitat rectificarea Comitetului local de rectificare fiscală (verotuksen oikaisulautakunta, prövningsnämnden i beskattningsärenden), solicitându-i să anuleze deciziile din 9 septembrie 2004. De asemenea, Ombudsmanul fiscal (veroasiamies, skatteombudet) a solicitat rectificarea în ceea ce privește anul fiscal 2001, solicitând ca venitul impozabil să fie majorat. La 17 septembrie 2004, Comitetul pentru rectificarea fiscală a redus suma impozitelor suplimentare, precum și impozitele suplimentare pentru anul fiscal 2000. La o dată neespecificată, Comitetul pentru rectificarea fiscală a acceptat cererea Ombudsmanului fiscal și a crescut venitul impozabil pentru anul fiscal 2001. Cu toate acestea, la 26 iunie 2006, Curtea Administrativă Hämeenlinna (all-oikeus, förvaltningsdomstolen) a anulat această decizie. La 11 decembrie 2006, Comitetul pentru rectificarea fiscală a respins cererile reclamantului în ceea ce privește anii fiscali 1999, 2000, 2001 și 2002. 10. Prin scrisoarea din 23 februarie 2007, reclamantul a apelat la Curtea Administrativă Hämeenlinna, cerând ca impozitele suplimentare și suplimentele fiscale să fie anulate sau cel puțin reduse. 11. La 2 mai 2008, Curtea Administrativă Hämeenlinna a acceptat apelul reclamantului în ceea ce privește anul fiscal 2002 și a anulat impozitul suplimentar și taxele suplimentare în acest sens. Rezultatul recursului a fost respins, decizia care a devenit finală la 2 iulie 2008, deoarece reclamantul nu a făcut apel împotriva acesteia. 12. La 27 martie 2009, procurorul public a formulat acuzații împotriva reclamantului pe baza unui număr de ajutoare și abuzuri agravate de către un debitor (törkeä velalisen epärehellisysys, grevt oredlighet som gäldenär) și pe doi conturi de fraude fiscală agravată (törkeä veropetos, grevt skattebedrägeri), toate în ceea ce privește anii fiscali 1999-2002. Potrivit acuzațiilor, reclamantul a fost acuzat de ajutor și abuz de dezonestitate agravată de către un debitor, deoarece a primit venituri neexplicate de la soțul ei între 1999 și 2002. Ea a fost acuzată de fraude fiscală agravată, printre altele, deoarece a dat informații false autorităților fiscale și, prin urmare, impozitul a fost perceput incomplet între 1999 și 2001. La 26 februarie 2010, Curtea de District Keski-Suomi (käjäoikeus, tingsrätten) a condamnat reclamantul pentru ajutor și abuzuri agravate de necorespundere de către un debitor și a impus o sentință suspendată de 9 luni. Prin scrisoarea din 6 aprilie 2010, reclamantul a apelat la Curtea de Apel Vaasa (Hovioikeus, hovrätten), cerând ca hotărârea Curții de District să fie anulată și că acuzația privind ajutarea și abuzul agravat necorespunzător de către un debitor să fie respinsă sau respinsă fără să examineze meritele. La 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Vaasa, după ce a desfășurat o audiere orală, a susținut hotărârea Curții de District. Curtea a constatat că pur și simplul fapt că aceleași chestiuni au fost evaluate în cadrul procedurii administrative nu a fost necesar să împiedice examinarea acuzațiilor impuse. În cadrul procedurii administrative, creșterea neexplicată a bogăției reclamantului a fost considerată ca fiind venit, astfel că acest caz se referă numai la impozite. Procedură penală, totuși, se referă la faptul că reclamantul a primit venituri din partea soțului ei, în detrimentul creditorilor săi. Prin scrisoarea din 22 decembrie 2011, reclamantul a făcut apel la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen), reprezentând motivele de recurs deja prezentate în fața Curții de Apel. Ea a subliniat faptul că veniturile primite de la soțul ei sunt exact aceleași venituri pentru care au fost impuse impozite suplimentare și taxe suplimentare. Toate taxele și taxele suplimentare impuse au fost plătite. 17. La 31 ianuarie 2012, Curtea Supremă a refuzat reclamantul să permită recursul, dar a acordat permis recursului soțului reclamantului. 18. Secțiunea 57, subsecțiunea 1, din Legea privind procedura de evaluare fiscală (laki verotusmenettestä, lagen om beskattningsförfarande, Legea nr. 1558/1995, modificată de Legea nr. 1079/2005) prevede că, în cazul în care o persoană nu a efectuat declarațiile fiscale necesare sau a furnizat autorităților fiscale informații incomplete, înșelătoare sau false și, prin urmare, taxele au fost percepute în mod incomplet sau parțial, contribuabilul este ordonat să plătească impozite nejustificate împreună cu impozite suplimentare și cu o suprataxă fiscală. 19. În conformitate cu capitolul 29, capitolul 1 și capitolul 2 din Codul Penal (rikoslaki, strafflagen, astfel cum a fost modificat de Actele nr. 1228/1997 și nr. 769/1990), persoana care (1) furnizează o autoritate fiscală informații false cu privire la un fapt care influențează evaluarea impozitului, (2) depune o declarație fiscală care ascunde un fapt care influențează evaluarea impozitului, (3) în scopul evitării impozitelor, nu observă o taxă referitoare la impozitare, nu influențează evaluarea impozitului sau (4) acționează altfel frauduloasă și cauzează sau încercă să nu fie evaluată o taxă sau o taxă prea scăzută pentru a fi rambursată în mod necorespunzător, este condamnată pentru fraudă fiscală la o amendă sau la închisoare pentru o perioadă de până la doi ani. În cazul în care frauda fiscală (1) se solicită beneficii financiare considerabile sau (2) infracțiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică și frauda fiscală este agravată atunci când este evaluată în ansamblul său, infractorul este condamnat pentru fraudă fiscală agravată pentru o perioadă de închisoare între patru luni și patru ani. 20. În conformitate cu capitolul 39, capitolul 1 și capitolul 1a din Codul Penal (modificat de Actele nr. 61/2003 și nr. 317/1994), un debitor care (1) își distruge proprietatea, (2) își dă sau își preda proprietatea fără motiv acceptabil, (3) își transferă proprietatea în străinătate, pentru a-l pune dincolo de îndemânarea creditorilor sau (4) își crește datoriile fără bază și, prin urmare, îi provoacă insolvența sau îndepărtarea statului său de insolvență, este condamnat pentru nedreptate de către un debitor la o amendă sau la închisoare timp de cel puțin doi ani. În cazul în care dezonestitatea de către un debitor (1) se caută beneficii considerabile, (2) daune considerabile sau în special substanțiale sunt cauzate creditorilor, sau (3) infracțiunea este comisă într-o manieră deosebit de metodică și necorespunzătoarea de către un debitor este agravată, de asemenea, atunci când este evaluată în ansamblu, infractorul este condamnat pentru dezonestitate agravată de către un debitor la închisoare timp de cel puțin patru luni și cel mult patru ani. 21. Curtea Supremă a adoptat o poziție cu privire la principiul ne bis in idem în cazul său precedent KKO 2010:46, care se referă la taxele suplimentare și la fraudea fiscală agravată. În acest caz, s-a constatat, printre altele, că, chiar dacă se impune o hotărâre finală într-un caz de impozitare, în care s-au impus suplimentare fiscale, s-au împiedicat depunerea unor acuzații penale, acest efect preventiv nu poate fi aplicat la cazurile în curs (lis pendens) care trec de la procedura administrativă la procedura penală sau viceversa. Cu toate acestea, în iulie 2013, Curtea Supremă și-a inversat linia de interpretare, constatând că taxele pentru fraudă fiscală nu mai ar putea fi invocate dacă a fost deja decizia de a ordona sau de a nu impune taxe suplimentare în aceeași chestiune (KKO 2013:59). 22. Actul privind surchargele fiscale și taxele vamale impune o decizie separată (laki erillisellä päätöksellä määättävästä veron- tai tullinkorotuksesta, lagen om skatteförhöjning och tullhöjning som påförs genom ett särskilt beslut, Legea nr. 781/2013) a intrat în vigoare la 1 decembrie 2013. Potrivit Legii, autoritățile fiscale pot, atunci când iau o decizie fiscală, să evalueze dacă se impune o sursă fiscală sau să raporteze această chestiune la poliție. Autoritățile fiscale pot decide să nu impună o sursă fiscală. Dacă nu au raportat această chestiune la poliție, o sursă fiscală poate fi impusă printr-o decizie separată până la sfârșitul anului calendaristic următor după decizia fiscală efectivă. În cazul în care autoritățile fiscale au impus suplimente fiscale, acestea nu mai pot raporta aceeași chestiune poliției decât dacă, după ce au impus suplimentare fiscale, au primit dovezi de fapte noi sau descoperite recent. În cazul în care autoritățile fiscale au raportat această chestiune poliției, suplimentele fiscale pot, în general, nu mai fi impuse. Scopul actului este, prin urmare, să se asigure că o taxă sau o taxă vamală este prelucrată și, eventual, pedepsită, într-o singură serie de proceduri. Cu toate acestea, legea nu conține nicio dispoziție tranzitorie care să își extindă în mod retroactiv domeniul de aplicare.

The applicant, Mrs Hanna Riikka Alasippola, is a Finnish national, who was born in 1972 and lives in Leppävesi. She was represented before the Court by Mr Markku Fredman, a lawyer practising in Helsinki. 2. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs. 3. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 4. The applicant was subject to a tax inspection during the years 2003 and 2004 due to an unexplained increase in her income. The tax inspection report was completed on 4 June 2004. At the same time the applicant’s husband was also subject to a tax inspection. He has lodged a separate application with the Court (no. 49509/12 Robert Alasippola v. Finland). 5. On 9 September 2004 the tax authorities imposed additional taxes and tax surcharges (veronkorotus, skatteförhöjning) on the applicant for the tax years 1999, 2000, 2001 and 2002. The amount of evaded taxes between 1999 and 2001 totalled approximately 55,290 euros. The amount of tax surcharges varied between 700 and 1,850 euros. 6. On an unspecified date the applicant sought rectification from the local Tax Rectification Committee (verotuksen oikaisulautakunta, prövningsnämnden i beskattningsärenden), requesting it to quash the decisions of 9 September 2004. Also the Tax Ombudsman (veroasiamies, skatteombudet) sought rectification in respect of the tax year 2001, requesting that the taxable income be increased. 7. On 17 September 2004 the Tax Rectification Committee reduced the amount of additional taxes as well as tax surcharges in respect of the tax year 2000. 8. On an unspecified date the Tax Rectification Committee accepted the Tax Ombudsman’s application and increased the taxable income for the tax year 2001. However, on 26 June 2006 the Hämeenlinna Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen) quashed that decision. 9. On 11 December 2006 the Tax Rectification Committee rejected the applicant’s applications in respect of the tax years 1999, 2000, 2001 and 2002. 10. By letter dated 23 February 2007 the applicant appealed to the Hämeenlinna Administrative Court, requesting that the additional taxes and tax surcharges be quashed or at least reduced. 11. On 2 May 2008 the Hämeenlinna Administrative Court accepted the applicant’s appeal in respect of the tax year 2002 and quashed the additional tax and the tax surcharges in that respect. The remainder of the applicant’s appeal was rejected. This decision became final on 2 July 2008 as the applicant did not appeal against it. 12. On 27 March 2009 the public prosecutor brought charges against the applicant on one count of aiding and abetting aggravated dishonesty by a debtor (törkeä velallisen epärehellisyys, grovt oredlighet som gäldenär) and on two counts of aggravated tax fraud (törkeä veropetos, grovt skattebedrägeri), all concerning the tax years 1999 to 2002. According to the charges, the applicant was accused of aiding and abetting aggravated dishonesty by a debtor as she had received unexplained income from her husband between 1999 and 2002. She was accused of aggravated tax fraud, inter alia, as she had given false information to the tax authorities and tax had therefore been incompletely levied between 1999 and 2001. The amount of evaded taxes had been 57,252 euros. The taxation authorities joined the charges and presented a compensation claim totalling exactly the amount of avoided taxes. 13. On 26 February 2010 the Keski-Suomi District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) convicted the applicant of aiding and abetting aggravated dishonesty by a debtor and imposed a 9-month suspended sentence. The charges of aggravated tax fraud were dismissed, as well as the tax authorities’ compensation claim. 14. By letter dated 6 April 2010 the applicant appealed to the Vaasa Appeal Court (hovioikeus, hovrätten), requesting that the District Court’s judgment be quashed and the charge on aiding and abetting aggravated dishonesty by a debtor be rejected or dismissed without examining the merits. She referred to the ne bis in idem principle and to the Court’s caselaw in that respect. 15. On 31 October 2011 the Vaasa Appeal Court, after having held an oral hearing, upheld the District Court’s judgment. The court found that the mere fact that the same issues had been assessed in the administrative proceedings did not necessary prevent the examination of the charges pressed. In the administrative proceedings, the unexplained increase in the applicant’s wealth had been considered to be income, thus that case concerned only taxes. The criminal proceedings, however, concerned the fact that the applicant had received income from her husband to the detriment of his creditors. As the proceedings did not concern the same matter, there was no impediment to the examination of the charges. 16. By letter dated 22 December 2011 the applicant appealed to the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen), reiterating the grounds of appeal already presented before the Appeal Court. She emphasised that the income received from her husband was exactly the same income for which additional taxes and tax surcharges had been imposed. All the imposed additional taxes and tax surcharges had been paid. 17. On 31 January 2012 the Supreme Court refused the applicant leave to appeal but granted the applicant’s husband leave to appeal. 18. Section 57, subsection 1, of the Tax Assessment Procedure Act (laki verotusmenettelystä, lagen om beskattningsförfarande, Act no. 1558/1995, as amended by Act no. 1079/2005) provides that if a person has failed to make the required tax returns or has given incomplete, misleading or false information to the tax authorities and tax has therefore been incompletely or partially levied, the taxpayer shall be ordered to pay unpaid taxes together with additional tax and a tax surcharge. 19. According to Chapter 29, sections 1 and 2, of the Penal Code (rikoslaki, strafflagen, as amended by Acts no. 1228/1997 and no. 769/1990), a person who (1) gives a tax authority false information on a fact that influences the assessment of tax, (2) files a tax return concealing a fact that influences the assessment of tax, (3) for the purpose of avoiding tax, fails to observe a duty pertaining to taxation, influencing the assessment of tax, or (4) acts otherwise fraudulently and thereby causes or attempts to cause a tax not to be assessed, or too low a tax to be assessed or a tax to be unduly refunded, shall be sentenced for tax fraud to a fine or to imprisonment for a period of up to two years. If by the tax fraud (1) considerable financial benefit is sought or (2) the offence is committed in a particularly methodical manner and the tax fraud is aggravated when assessed as a whole, the offender shall be sentenced for aggravated tax fraud to imprisonment for a period between four months and four years. 20. According to Chapter 39, sections 1 and 1a, of the Penal Code (as amended by Acts no. 61/2003 and no. 317/1994), a debtor who (1) destroys his or her property, (2) gives away or otherwise surrenders his or her property without acceptable reason, (3) transfers his or her property abroad in order to place it beyond the reach of his or her creditors or (4) increases his or her liabilities without basis and thus causes his or her insolvency or essentially worsens his or her state of insolvency, shall be sentenced for dishonesty by a debtor to a fine or to imprisonment for at most two years. If by the dishonesty by a debtor (1) considerable benefit is sought, (2) considerable or particularly substantial damage is caused to the creditors, or (3) the offence is committed in a particularly methodical manner and the dishonesty by a debtor is aggravated also when assessed as a whole, the offender shall be sentenced for aggravated dishonesty by a debtor to imprisonment for at least four months and at most four years. 21. The Supreme Court has taken a stand on the ne bis in idem principle in its precedent case KKO 2010:46 which concerned tax surcharges and aggravated tax fraud. In that case it found, inter alia, that even though a final judgment in a taxation case, in which tax surcharges had been imposed, prevented criminal charges being brought about the same matter, such preventive effect could not be applied to pending cases (lis pendens) crossing from administrative proceedings to criminal proceedings or vice versa. However, in July 2013 the Supreme Court reversed its line of interpretation, finding that charges for tax fraud could no longer be brought if there was already a decision to order or not to order tax surcharges in the same matter (KKO 2013:59). 22. The Act on Tax Surcharges and Customs Duty Surcharges Imposed by a Separate Decision (laki erillisellä päätöksellä määrättävästä veron- tai tullinkorotuksesta, lagen om skatteförhöjning och tullhöjning som påförs genom ett särskilt beslut, Act no. 781/2013) entered into force on 1 December 2013. According to the Act, the tax authorities can, when making a tax decision, assess whether to impose a tax surcharge or to report the matter to the police. The tax authorities can decide not to impose a tax surcharge. If they have not reported the matter to the police, a tax surcharge can be imposed by a separate decision by the end of the calendar year following the actual tax decision. If the tax authorities have imposed tax surcharges, they can no longer report the same matter to the police unless, after imposing the tax surcharges, they have received evidence of new or recently revealed facts. If the tax authorities have reported the matter to the police, tax surcharges can, as a rule, no longer be imposed. The purpose of the Act is thus to ensure that a tax or a customs duty matter is processed, and possibly punished, in only one set of proceedings. The Act does not, however, contain any transitional provisions extending its scope retroactively.

§ Cauze similare