Amerisoc Center S.R.L. împotriva Luxemburgului

© Traducător, Okan TAȘDELEN, fost jurist B la CEDO, consilier pentru cereri la CC și CEDO, @O_TSDLN , noiembrie 2024. [Publicat anterior pe Patreon „ www.patreon.com/posts/116840345 "] Permisiunea de a publica această traducere a fost acordată în scopul includerii sale în HUDOC. Poate fi citată cu menționarea traducătorului. © Translated by Okan TAȘDELEN, Former B Lawyer of the ECtHR, Adviser on Applications to the CC and the ECHR, @O_TSDLN , November 2024. [Already published on Patreon " www.patreon.com/posts/116840345 "] Permission to re-publish this translation has been granted for the purpose of its inclusion in HUDOC. It may be reproduced with a reference to the translator.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

AMERISOC CENTER S.R.L./LUXEMBURG

(Cererea nr. 50527/20 ) 17/10/2024 INTRODUCERE Cauza privește, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, sechestrul aplicat activelor societății reclamante înregistrate la o bancă din Luxemburg, în urma unei decizii a judecătorului de instrucție din Luxemburg, emise în executarea unei cereri de asistență internațională formulate de autoritățile peruane în contextul unei anchete penale privind spălarea de bani (pct. 1) ÎN FAPT Reclamanta este o societate costaricană, cu sediul în San Jose (Costa Rica) (pct. 2). La 5 decembrie 2018, judecătorul de instrucție din Luxemburg a dispus percheziția și sechestrul asupra activelor din contul bancar al societății reclamante, în temeiul cererii de asistență judiciară reciprocă internațională emise la 22 noiembrie 2018 de Parchetul din Lima (pct. 14). La 6 decembrie 2018, fondurile bancare au fost astfel sechestrate (pct. 15). La 1 februarie 2019, Tribunalul de Primă Instanță a constatat că procedura era conformă cerințelor oficiale, notând că nu fusese depusă nicio cerere astfel cum se prevede la art. 9/4 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională în materie penală (Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională) (pct. 16). La 29 ianuarie 2020, reclamanta a solicitat restituirea integrală sau cel puțin parțială a activelor bancare sechestrate,

în conformitate cu art. 11 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională (pct. 19). Această cerere a fost respinsă ca nefondată. În decizia sa din 4 martie 2020, Tribunalul de Primă Instanță a hotărât că nu existau condiții excepționale care să justifice nici măcar eliberarea parțială a activelor sechestrate și că nu putea examina plângerea privind disproporționalitatea sechestrului, întrucât conformitatea procedurii cu cerințele oficiale fusese stabilită prin decizia din 1 februarie 2019 (pct. 20). La 15 mai 2020, Camera de Consiliu a Curții de Apel a menținut această decizie (pct. 21). La 11 martie 2024, societatea reclamantă a arătat, ca răspuns la o întrebare a CEDO, că fondurile sunt încă blocate (pct. 22).

ANALIZĂ JURIDICĂ

Societatea reclamantă s-a întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (protecția proprietății) și s-a plâns de sechestrul aplicat asupra activelor pe care le deținea la o bancă din Luxemburg, arătând că măsura respectivă nu a fost însoțită de garanții procedurale, nu a fost prevăzută de lege, nu a urmărit un scop legitim și a fost disproporționată.

Societatea reclamantă a arătat că suma sechestrată a ajuns la valoarea de 2.605.589 dolari americani și a reprezentat aproape totalitatea activelor societății (pct. 26). CEDO consideră că decizia din 5 decembrie 2018, care a dispus sechestrul asupra activelor bancare, constituie o ingerință în dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale (pct. 40). Ingerința a fost prevăzută de Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională (pct. 43) și urmărea un scop legitim (cooperarea între state în lupta împotriva criminalității organizate și prevenirea utilizării ilegale a activelor a căror sursă legală nu a fost stabilită, într-un mod periculos pentru societate) (pct. 44). Art. 9 din Legea Luxemburgheză privind asistența judiciară reciprocă internațională prevede că, dacă sechestrul a fost efectuat de autoritățile luxemburgheze în urma unei cereri a unei autorități străine, legalitatea actelor va fi supusă unei examinări sistematice.

În cadrul unei astfel de proceduri, „terțul interesat" (în prezenta cauză, clientul băncii, adică societatea reclamantă) poate prezenta „observațiile" sale în termen de zece zile de la data la care decizia de sechestru a fost notificată băncii (pct. 47). Dacă banca informează clientul despre decizia de sechestru, acest client poate prezenta observații și își poate ridica obiecțiile, inclusiv cele care vizează recuperarea fondurilor blocate (pct. 48). Cu toate acestea, situația este diferită dacă banca alege să nu dezvăluie clientului în cauză existența unei astfel de decizii. Într-adevăr, Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională nu prevedea un mecanism imperativ care să asigure că cererea de asistență judiciară reciprocă internațională care implică sechestrul fondurilor bancare și activelor era notificată terțului interesat.

În astfel de cazuri, clientul nu este, prin urmare, conștient că termenul de zece zile pentru prezentarea observațiilor prevăzut la art. 9 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională a început să curgă (pct. 49). Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în prezenta cauză. Astfel cum Guvernul nu a contestat, societatea reclamantă a luat cunoștință de decizia de sechestru din 5 decembrie 2018 după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor prevăzut la art. 9 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională.

Astfel, decizia Tribunalului de Primă Instanță din Luxemburg din 1 februarie 2019 a fost pronunțată fără ca societatea reclamantă să aibă posibilitatea de a prezenta observații în conformitate cu art. 9 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională (pct. 50). Societatea reclamantă a solicitat, prin urmare, restituirea activelor în temeiul art. 11 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională, cerere respinsă pe motiv că era nefondată (pct. 51). Astfel, rezultă că autoritățile luxemburgheze nu au evaluat niciodată proporționalitatea acestei măsuri care, după natura și amploarea sa, pare a fi semnificativă și severă și, în plus, durează de șase ani (pct. 52). Revine instanțelor naționale să asigure că blocarea activelor societății reclamante nu provoacă mai mult prejudiciu decât cel inevitabil care decurge dintr-o astfel de măsură ( a se vedea Apostolovi/Bulgaria , nr. 32644/09, §104, 7 noiembrie 2019). CEDO a indicat deja că, deși orice sechestru provoacă prejudicii, pentru a fi compatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, prejudiciul real suferit de cei afectați de o astfel de măsură nu trebuie să fie mai mare decât cel inevitabil care decurge din măsură.

Curtea este pe deplin conștientă de dificultățile inerente cooperării internaționale.

Cu toate acestea, chiar dacă o măsură este dispusă în contextul unei cereri de asistență judiciară reciprocă internațională emise de un alt stat, ca în prezenta cauză, autoritățile naționale au obligația de a aplica aceste principii în esența lor, ținând cont de caracteristicile și mecanismele specifice ale asistenței judiciare reciproce internaționale (pct. 55). În prezenta cauză, CEDO a constatat că sfera de examinare a instanțelor luxemburgheze a fost prea restrânsă pentru a îndeplini cerința „echilibrului just" inerentă art. 1 din Protocolul nr. 1 (pct. 56). Această concluzie este susținută de faptul că chestiunea în cauză nu a fost examinată nici de autoritățile peruane (pct. 57). Aceste considerații sunt suficiente pentru ca CEDO să ajungă la concluzia că instanțele naționale nu au oferit reclamantei posibilitatea de a-și prezenta cauza în cadrul unei proceduri contradictorii (a se vedea, în sens contrar, Telbis și Viziteu/România , nr. 47911/15, §81, 26 iunie 2018; İpek/Turcia (decizie), nr. 4158/19, §83, 21 septembrie 2021) (pct. 58). Această situație a rezultat, în primul rând, din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională, care nu prevedea notificarea informației privind decizia de blocare clientului bancar interesat, și, în al doilea rând,

din decizia de a nu examina obiecțiile reclamantei în temeiul art. 11 din această lege (pct. 59). CEDO consideră că statele sunt mai bine plasate pentru a alege mijloacele adecvate care să asigure că sistemele juridice respectă cerințele Convenției. La fel, nu revine CEDO să se pronunțe asupra chestiunii care dintre cele două căi naționale — prevăzute, respectiv, la art. 9 și 11 din Legea privind asistența judiciară reciprocă internațională — este mai potrivită pentru a asigura conformitatea cu cerințele Convenției (pct. 60). CEDO concluzionează că sechestrul aplicat activelor societății reclamante în prezenta cauză constituie o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale și că acesta este disproporționat în raport cu scopul legitim urmărit, în lipsa unei căi prin care să poată fi contestată efectiv această măsură (pct. 61). Prin urmare, este vorba despre o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (pct. 63).

SATISFACȚIA ECHITABILĂ

CEDO consideră că însăși constatarea încălcării constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciile morale suferite de societatea reclamantă (pct. 67). CEDO dispune ca Luxemburg să plătească societății reclamante 11.500 euro pentru cheltuieli de judecată (pct. 70). Hotărârea este disponibilă numai în limba franceză.

© Çeviren, Okan TAȘDELEN, AİHM Eski B Hukukçusu, AYM ve AİHM’e Bașvuru Danıșmanı, @O_TSDLN , Kasım 2024. [Daha önce Patreon’da “ www.patreon.com/posts/116840345 ” yayımlanmıștır] Bu çeviriyi yayımlama izni, HUDOC’a konulması için verilmiștir. Çevirmene atıfta bulunmak kaydıyla alıntılanabilir. © Translated by Okan TAȘDELEN, Former B Lawyer of the ECtHR, Adviser on Applications to the CC and the ECHR, @O_TSDLN , November 2024. [Already published on Patreon “ www.patreon.com/posts/116840345 ”] Permission to re-publish this translation has been granted for the purpose of its inclusion in HUDOC. It may be reproduced with a reference to the translator.

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ

AMERISOC CENTER S.R.L./LÜKSEMBURG

(Bașvuru No. 50527/20 ) 17/10/2024 GİRİȘ Dava, 1 Nolu Protokol’ün 1. maddesi kapsamında, kara para aklamaya ilișkin bir ceza sorușturması bağlamında Peru makamlarınca çıkartılan uluslararası yardım talebini icra ederken Lüksemburg sorușturma yargıcının verdiği bir kararı takiben, bașvurucu șirketin bir Lüksemburg bankasında kayıtlı varlıklarına el konulmasını ilgilendirmektedir (par. 1) OLAYLAR Bașvurucu, merkezi San Jose’de (Kosta Rika) olan bir Kosta Rikalı șirkettir (par. 2). 05 Aralık 2018 tarihinde Lüksemburg sorușturma yargıcı, Lima savcılığı tarafından 22 Kasım 2018 tarihinde çıkartılan uluslararası karșılıklı adli yardımlașma talebi gereğince bașvurucu șirketin banka hesabındaki varlıkların aranmasına ve bunlara el konulmasına hükmetmiștir (par. 14). 06 Aralık 2018 tarihinde, banka fonlarına, böylelikle el konulmuștur (par. 15). Asliye Mahkemesi 01 Șubat 2019 tarihinde, Cezai Meselelerde Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın (Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası) 9/4 maddesinde belirtildiği gibi herhangi bir dilekçenin sunulmadığını kaydederek, usulü resmi șartlara uygun bulmuștur (par. 16). Bașvurucu 29 Ocak 2020 tarihinde, Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 11. maddesi uyarınca el konulan banka varlıklarının tamamen ya da en azından kısmen geri verilmesini talep etmiștir (par. 19). Bu talep,

temelsiz olduğu gerekçesiyle reddedilmiștir. Asliye Mahkemesi 04 Mart 2020 tarihli kararında, el konulan varlıkların kısmi salıverilmesini dahi haklı kılacak istisnai șartların mevcut olmadığına ve el koymanın orantısızlığına ilișkin șikâyeti ise inceleyemeyeceğine çünkü usulün resmi gereklilere uygunluğunun 01 Șubat 209 tarihli kararla ortaya konulduğuna hükmetmiștir (par 20). İstinaf Mahkemesi Danıșma Dairesi, 15 Mayıs 2020 tarihinde bu kararı onamıștır (par. 21). 11 Mart 2024 tarihinde, bașvurucu șirket, AİHM’den gelen bir soruya karșılık olarak fonların halen dondurulmuș bulunduğuna ișaret etmiștir (par. 22).

HUKUKİ DEĞERLENDİRME

Bașvurucu șirket, Sözleșmeye Ek 1 Nolu Protokol’ün 1. maddesine (mülkiyetin korunması) dayanmıș ve bahse konu tedbire usulü güvencelerin eșlik etmediğini, yasayla öngörülmediğini, meșru bir amaç gütmediğini ve orantısız olduğunu bildirerek bir Lüksemburg bankasında tuttuğu varlıklara el konulmasından șikâyet etmiștir.

Bașvurucu șirket el konulan miktarın, 2.605.589 Amerikan doları değerine ulaștığını ve șirketin mal varlığının neredeyse tamamına karșılık geldiğini belirtmiștir (par. 26). AİHM, bankadaki varlıklara el konulmasına hükmeden 05 Aralık 2018 tarihli kararın bașvurucu șirketin mülkiyetlerinden barıșçıl istifade hakkına bir müdahale olușturduğunu değerlendirmektedir (par. 40). Müdahale, uluslararası karșılıklı adli yardımlașma yasası tarafından öngörülmüștür (par. 43) ve meșru bir amaç (organize suçla mücadele ve yasal kaynağı ortaya konulmamıș varlıkların toplum için tehlikeli bir șekilde yasadıșı kullanımı önleme amacıyla devletler arasında iș birliği) gütmektedir (par. 44). Lüksemburg Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 9. maddesi, eğer el koyma yabancı bir makamın talebini takiben Lüksemburg makamlarınca gerçekleștirilmișse, ișlemlerin yasallığının sistematik bir incelemeye tabi olacağını öngörmektedir.

Böyle bir yargılamada “ilgili üçüncü taraf” (mevcut davada bankanın müșterisi, yani bașvurucu șirket), el koyma kararının bankaya bildirildiği tarihten itibaren on gün içinde “görüșlerini” sunabilmektedir (par. 47). Banka, müșteriyi el koyma kararından bilgilendirmișse, bu müșteri görüș sunabilmekte ve dondurulmuș fonların geri alınmasını amaçlayanlar da dahil olmak üzere itirazlarını ileri sürebilmektedir (par. 48). Ancak mesele, eğer banka böyle bir kararın varlığını ilgili müșteriye açıklamamayı seçerse farklıdır. Gerçekten de Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası, banka fonlarına ve varlıklarına el konulmasını kapsayan uluslararası karșılıklı adli yardımlașma talebinin ilgili üçüncü tarafa bildirilmesini temin edecek zorlayıcı bir mekanizma öngörmemekteydi.

Böyle durumlarda müșteri, bu itibarla Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 9. maddesindeki on günlük görüș sunma süresinin ișlemeye bașladığından habersizdir (par. 49). Mevcut davada olan șey de buydu. Hükumetin de itiraz etmediği üzere bașvurucu șirket, 05 Aralık 2018 tarihli el koyma kararını, Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 9. maddesinde öngörülen görüș sunma süresinin dolmasından sonra öğrenmiștir.

Bu itibarla Lüksemburg Asliye Mahkemesinin 01 Șubat 2019 tarihli kararı, bașvurucu șirketin Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 9. maddesi uyarınca görüș sunma olanağı olmaksızın verilmiștir (par. 50). Bașvurucu șirket bu yüzden, Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın 11. maddesi uyarınca varlıkların geri alınması talebinde bulunmuștur ki bu, dayanaksız olduğu gerekçesiyle reddedilmiștir (par. 51). Bu itibarla, Lüksemburg makamlarının, niteliği ve kapsamı itibariyle görüldüğü kadarıyla kayda değer ve sert olan ve dahası altı yıldır devam etmekte bulunan bu tedbirin orantılığını asla değerlendirmediği ortaya çıkmaktadır (par. 52). Bașvurucu șirketin varlıklarının dondurulmasının böyle bir tedbiri kaçınılmaz șekilde takip eden zarardan daha fazlasına yol açmamasını sağlamak ulusal mahkemelere düșmektedir ( bkz.

Apostolovi/Bulgaristan , No. 32644/09, § 104, 07 Kasım 2019). AİHM daha önceden, herhangi bir el koyma zarara yol açmakla birlikte; 1 Nolu Protokol’ün 1. maddesiyle uyumlu olacaksa, böyle bir tedbirden etkilenenlerin uğradığı fiili zararın tedbirden kaçınılmaz olarak kaynaklanandan daha büyük olmaması gerektiğine ișaret emiștir. Mahkeme, uluslararası iș birliğinin doğasında mevcut güçlüklerin kesinlikle farkındadır.

Ancak bir tedbire, mevcut davada olduğu gibi bașka bir devlet tarafından çıkartılan uluslararası karșılıklı adli yardımlașma talebi bağlamında hükmedilse dahi; ulusal makamların, uluslararası karșılıklı adli yardımlașmanın kendine has niteliklerine ve mekanizmalarına dikkat ederek bu ilkeleri öz olarak uygulama yükümlülüğü bulunmaktadır (par. 55). Mevcut davada AİHM, Lüksemburg mahkemelerinin incelemesinin kapsamının 1 Nolu Protokol’ün 1. maddesinin özünde mevcut “adil dengeye” çabalama șartını karșılamayacak kadar dar olduğunu tespit etmiștir (par. 56). Bu sonuç, eldeki meselinin Peru makamlarınca da incelenmemesiyle desteklenmektedir (par. 57). Bu mülahazalar AİHM’in, ulusal mahkemelerin bașvurucuya kendi davasını çelișmeli bir yargılama çerçevesinde ortaya koyma olanağı sağlamadığı sonucuna varması için yeterlidir (aksi yönde bkz.

Telbis ve Viziteu/Romanya , No. 47911/15, § 81, 26 Haziran 2018; İpek/Türkiye (k.k.), No. 4158/19, § 83, 21 Eylül 2021) (par. 58). Bu durum, ilk olarak dondurma kararı hakkındaki bilginin ilgili banka müșterisine bildirilmesini öngörmeyen Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’ndan ve ikinci olarak bașvurucunun bu yasanın 11. maddesi altındaki itirazlarını incelememe kararından kaynaklanmıștır (par. 59). AİHM, hukuk sistemlerinin Sözleșmenin gereklerine uygun halde olmasını sağlayacak uygun yolları seçmede devletlerin daha iyi bir konumda olduklarını değerlendirmektedir.

Aynı șekilde, - Uluslararası Karșılıklı Adli Yardımlașma Yasası’nın sırasıyla 9 ve 11. maddelerinde öngörülen - iki ulusal yoldan hangisinin Sözleșme gerekliliklerine uygunluğu sağlamaya daha münasip olduğu meselesi hakkında bir karar vermek ise AİHM’e düșmemektedir (par. 60). AİHM, bașvurucu șirketin varlıklarına el konulmasının mevcut olayda bașvurucunun mülkiyetlerinden barıșçıl istifade hakkına bir müdahale teșkil ettiği ve bunun, bu tedbire etkili biçimde itiraz edilebilecek bir yolun yokluğunda güdülen meșru amaçla orantısız olduğu sonucuna varmaktadır (par. 61). Dolayısıyla Sözleșmeye Ek 1 Nolu Protokol’ün 1. maddesinin ihlali söz konusudur (par. 63).

ADİL TAZMİN

AİHM, bizatihi ihlal tespitinin bașvurucu șirketin uğradığı manevi zararlar için yeterli adil tazmin olușturduğunu değerlendirmektedir (par. 67). AİHM, Lüksemburg’un bașvurucu șirkete masraf ve giderlere ilișkin olarak 11.500 avro ödemesine hükmetmektedir (par. 70). Karar, yalnızca Fransızca dilinde mevcuttur.