CtEDO 03.02.2015 Auto

LES PAROISSES ORTHODOXES PECICA I ET PECICA II c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.02.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
LES PAROISSES ORTHODOXES PECICA I ET PECICA II c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A III-A DECIZIE Cererea nr. 54981/07 PARTELE ORTODOXE PECICA I ȘI PECICA II împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 februarie 2015 într-un comitet compus din Ján Šikuta, președintele Dragoljub Poović, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, graffière de secțiune adjunct Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 4 decembrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au deliberat, face următoarea decizie FAȚĂ recurentele, Parosia Ortodoxă Pecica I și Parosa Ortodoxă Pecica II ( Sunt două parohii ortodoxe românești create în 2003 și situate la Pecica. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl R. Chirițe, avocat la Cluj Napoca. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl R. H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura administrativă din 19 septembrie 2005, bazată pe dispozițiile relevante ale Legii nr. 247/2005 privind reforma justiției și a proprietății ( Pecica a solicitat Comisiei locale pentru dreptul de proprietate privat pe teren (atmosferă locală) să își reconstituie dreptul de proprietate pe un teren de 156 de hectare, care a fost deținut în mod ilegal de către stat în timpul regimului totalitar. Printr-o decizie din 20 decembrie 2005, comisia locală a respins cererea de restituire a terenului recurentelor, menționând în același timp dreptul acestora la despăgubiri pentru terenul în cauză, fără a preciza suma. La 19 ianuarie 2006, recurentele au sesizat comisia de departamentală de la Pecica pentru stabilirea dreptului de proprietate privată pe teren ( La 6 aprilie 2006, consiliul local al orașului Pecica a decis să transfere un teren de aproximativ 278 hectare din domeniul privat în domeniul public al orașului pentru a fi utilizat ca pășune. Printr-o decizie din 26 iulie 2006, comisia departamentală le-a respins contestația. Procedura judiciară din 6 noiembrie 2006, prima reclamantă sesizează instanța de primă instanță din Arrad ( Comisia a adoptat o decizie de anulare a hotărârilor pronunțate de aceste comisii la 20 decembrie 2005 și 26, în urma unei acțiuni împotriva comisiilor locale și departamentale. iulie 2006 și a solicitat restituirea terenului de 156 de hectare, solicitând în mod subsidiar acordarea de despăgubiri pentru terenul în cauză. A doua recurentă a intervenit în procedură formulând o cerere similară celei a primei reclamante. 10. Prin hotărârea din 28 martie 2007, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea recurentelor în partea sa privind restituirea terenului. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul de Primă Instanță a considerat că, în temeiul legii, restituirea terenurilor nu putea fi ordonată decât în limita terenului existent în domeniul privat al orașului. Ulterior, acesta a menționat că a avut mai mult teren în domeniul privat al orașului Pecica și că, prin urmare, cererea recurentelor privind restituirea terenului nu putea fi primită. El a considerat apoi că recurentele aveau dreptul de a obține despăgubiri pentru integralitatea terenului în cauză și a condamnat comisia departamentală să înscrie recurentele în documentele anexe ale fondului ë pentru acordarea de despăgubiri pentru integralitatea terenului. 11. Recurentele, reprezentate de un avocat, au formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, solicitând restituirea terenului și au indicat că mai existau încă terenuri în localitatea Pecica și au depus la dosar un document care să ateste că, printr-o decizie nr. 43/2006 din 6 aprilie În 2006, Consiliul departamental din Pecica a decis să transfere un teren utilizat ca pășune din domeniul privat în domeniul public al orașului (punctul 7 de mai sus). Printr-o hotărâre definitivă din 19 iulie 2007, tribunalul județean d'Arrad a respins acțiunea recurentelor. Tribunalul departamental . În conformitate cu dispozițiile legale, comisia locală nu putea restitui terenuri decât în limita celor care se aflau în domeniul privat al orașului. Apoi a notat că printr-o decizie din 6 aprilie În 2006, consiliul local de la Pecica transferase un teren din domeniul privat în domeniul public al orașului. Întrucât Comisia locală nu dispunea de teren, refuzul pe care îl luase împotriva celor interesați era legal. Tribunalul departamental concluzionează că restituirea terenului nu era posibilă și că recurentele aveau dreptul la despăgubiri pentru integralitatea terenului. 13. La 15 ianuarie 2010, prefectura județului d'Arad a invitat recurentele să depună la dosar, prin despăgubiri, o decizie internă definitivă care să ateste dreptul lor de a primi despăgubiri. Dreptul intern relevant 14. Dreptul intern relevant privind restituirea proprietăților României este prezentat în cauzele Maria Atanasiu altele. România , (n 30767/05 și 33800/06, §§ 46-76, 12 octombrie 2010) și Preda și alții , (n 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25212/03, 29652/03, 3736/03, 17550/03 și 28688/04, § 134 138, 29 aprilie 2014). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng de încălcarea principiului egalității de arme în procedură, pe motiv că una dintre părțile la procedură, și anume autoritățile orașului Pecica, au luat decizia de a transfera terenul din domeniul privat în domeniul public al orașului și, prin urmare, au influențat rezultatul procedurii. 16. Pe același temei, ele denunță o lipsă de motivare a hotărârii pronunțate de tribunalul județal d'Arad. 17. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, ele se plâng de obligația de a obține restituirea terenului, precum și de faptul că sistemul de despăgubire nu este eficient până în prezent. ÎN Cu privire la ă r ii întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenie cu privire la egalitatea armelor 18. Recurentele consideră că nu au beneficiat de o procedură echitabilă, cu respectarea principiului egalităii armelor, pe motiv că autorităile interne au luat o decizie administrativă prin care au schimbat statutul juridic al unui teren al orașului. Astfel, ele denunță o intervenție a autorităților în cadrul procedurii, în sensul că aceasta din urmă nu este conștientă de art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Guvernul susține că art. 6 alineatul (1) din Convenție nu se aplică procedurii administrative de transfer al terenului în domeniul public al orașului, care constituia o procedură separată de cea privind refacerea dreptului de proprietate al recurentelor. În continuare, acesta arată că, presupunând chiar că art. 6 alineatul (1) din convenție este aplicabil, recurentele au contestat legalitatea deciziei din 6 aprilie 2006, nici în procedura în anulare a deciziilor comisiilor, nici într-o procedură separată întemeiată, fie pe Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, fie pe Legea nr. 554/2004 privind litigiile administrative 20. În cele din urmă, guvernul susține că, în prezenta cauză, decizia din 6 aprilie 2006 nu constituie o modificare legislativă care implică o interferență în administrarea justiției. Decizia contestată constituie o măsură administrativă efectuată înainte de începerea procedurii judiciare și pe care instanțele interne au luat-o în considerare pentru stabilirea situației de fapt. El subliniază că recurentele nu au obținut niciodată o soluție favorabilă la cererea lor înainte de transferul terenului în cauză în domeniul public al orașului 21. Recurentele nu au contestat decizia Consiliului local din 6 aprilie 2006, pe motiv că, deși era publică, au luat cunoștință de acest lucru numai în timpul procedurii de recurs, când termenul prevăzut de legea specială pentru contestarea unei astfel de decizii era încheiat. În plus, decizia nu ar fi menționat zonele de teren care urmează să fie transferate, astfel încât să nu iasă din conținutul său că aceasta se referă, de asemenea, la terenul pe care le-au ocupat. 22. Recurentele adaugă că terenul transferat în domeniul public trebuia utilizat ca pășune, nu a fost niciodată utilizat în acest mod ulterior. Potrivit recurentelor, din modul în care este exploatat acest teren, rezultă că scopul transferului său în domeniul public nu a fost decât de a evita restituirea sa către părțile interesate. 23. Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate de guvern, în orice caz, acest aspect este inadmisibil din motivele următoare. 24. Curtea observă mai întâi că, în prezenta cauză, nu se face nicio modificare de către legiuitorul legii aplicabil procedurii la care reclamantele erau părți (a se vedea, a contrao Zielinski Pradal și Gonzalez și alții c. Franța [GC], n 24846/94 și 34165/96 34173/96, § 57, CEDH 1999 VII). Actul denunțat de recurente este o decizie a Consiliului local cu caracter administrativ și privind situația juridică a terenului existent în perimetrul orașului Pecica. Prin urmare, nu se poate spune că decizia Consiliului local în litigiu a avut ca efect modificarea rezultatului procedurii judiciare inițiate de recurente prin definirea retroactivă a termenilor dezbaterii în dezavantajul acestora (a se vedea, a contrario Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 130, CEDH 2006 V). 25. Curtea constată, de asemenea, că decizia în litigiu constituia un act public al administrației locale accesibile recurentelor. De altfel, reiese din observațiile părților că acest act a fost depus la dosarul cauzei și că recurentele au luat cunoștință de acest lucru (a se vedea, a invers Beer c. Austria, nr. 30428/96, § 19, 6 februarie 2001). Reprezentate de un avocat, cei interesați au avut posibilitatea de a contesta acest act în cadrul procedurii și de a-și exprima apărarea față de conținutul său; cu toate acestea, cei interesați nu au ridicat în fața instanțelor naționale obiecții legate de obiectul acestui act. În plus, acestea au avut posibilitatea de a prezenta, pe parcursul procedurii, concluzii scrise și probe pentru a-și apăra cauza. 26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nu a fost necunoscut art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a adoptării deciziei din 6 iunie 2008 aprilie 2006 de către consiliul local. Prin urmare, rezultă că acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Despre faptul că art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție privind eficiența sistemului de soluționare 27. Recurentele se plâng de faptul că dreptul lor de a fi despăgubite le-a adus atingere dreptului lor de a-și respecta bunurile, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 28. Guvernul susține că mecanismul de despăgubire instituit prin legea nr. 247/2005 este efectiv. 29. Recurentele susțin că sistemul de compensare instituit de autoritățile interne nu este eficient, dat fiind că dosarul lor nu a fost încă transmis autorității naționale pentru restituirea proprietăților. 30. Curtea amintește că, în cauza Preda și alte cauze c. România, aceasta a considerat că legea nr. 165/2013, care completează măsurile prevăzute de Legea nr. 247/2005, oferă, în principiu, un cadru accesibil și eficient pentru redresarea obiecțiunilor referitoare la încălcarea dreptului la respectarea bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza aplicării legilor de restituire, inclusiv a unor situații similare celor ale recurentelor, și anume emiterea unei decizii definitive care să confirme dreptul la despăgubiri a căror valoare nu este determinată (citată la punctul 129). Prin urmare, deși prezenta cerere a fost introdusă înainte de adoptarea legii nr. 165/2013, epuizarea de către recurente a acestei noi acțiuni nu este considerată o cerință excesivă (Preda și alții, menționați anterior, §§ 134-140). În consecință, aceasta trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele denunță o lipsă de motivare a hotărârii pronunțate de tribunalul departamental. Citând art. 1 din Protocolul nr. 1, ele consideră că au suferit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor din cauza respingerii cererii lor de restituire a terenului. 32. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt inadmisibile și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § (a) și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 februarie 2015. Marialena Tsirli Ján Šikuta Grefier Adjunct Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2015-02-03
0,94
PAROISSE ÉVANGÉLIQUE C. A. SEBEȘ - PETREȘTI c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 26254/04 PAROISSE EVANGELIQUE C.A. SEBEŞ - PETREŞTI contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 3 février 2015 en un comité composé de : Ján Šikuta, pré
CtEDO 2014-09-09
0,94
PAROISSE GRECO-CATHOLIQUE REMETII PE SOMES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 13073/03 PAROISSE GRECO-CATHOLIQUE REMEȚII PE SOMEȘ contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 9 septembre 2014 en une chambre composée de : Josep Casa
CtEDO 2015-07-07
0,94
ANDREI c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 16053/09 Petru ANDREI contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 7 juillet 2015 en un comité composé de : Ján Šikuta, président, Iulia Antoanella Motoc
CtEDO 2015-02-17
0,94
NIȚĂ c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 7884/07 Mircea NIŢĂ contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 17 février 2015 en un comité composé de : Ján Šikuta, président, Dragoljub Popović, Iuli
CtEDO 2015-02-03
0,94
MIRCEA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requêtes n os 6314/09, 58801/09, 58808/09 et 58813/09 Ion MIRCEA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 3 février 2015 en un comité composé de : Ján Šikuta, pr
Sursă