CASE OF BALÁZS AND OTHERS v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BALÁZS ȘI ALȚII v. HUNGARY (Documentul nr. 27970/12) JUDGMENT STRASBOURG 17 februarie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Balázs și alții v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Helen Keller, Președintele, András Sajó, Robert Spano, judecători și Abel Campos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 ianuarie 2015, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 27970/12) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți maghiari, dna Beáta Mária Balázs, dna Zsuzsanna Ilona Mester și dl Csaba Tóth („reclamanții”), la 24 aprilie 2012. Reclamanții au fost reprezentați de dl T. Fazekas, avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 25 iulie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1975, 1975 și 1976 și trăiesc în Szigethalom, Budapesta și, respectiv, Budapesta. În martie 2003 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamanților pentru șantaj. Într-o decizie care a devenit finală și obligatorie la 17 februarie 2012, Curtea Centrală de Pest a achita reclamanții. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început în martie 2003 și s-a încheiat la 17 februarie 2012. Prin urmare, a durat nouă ani pentru un nivel de competență. În funcție de o astfel de procedură lungă, cererea trebuie declarată admisibilă. 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 11. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 12. Considerând art. 41 din Convenție, fiecare reclamant a solicitat 15.000 de euro (EUR) plus interese acumulate în ceea ce privește prejudiciile morale. 13. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 14. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, hotărând pe baza capitalului propriu, acordă fiecare 5,400 EUR sub acest cap. 15. Reclamanții au solicitat, de asemenea, o sumă neespecificată pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, în ceea ce privește taxele facturabile de către avocatul lor. 16. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 17. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea, în comun, a sumei de 1000 EUR sub acest cap. 18. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) pentru fiecare solicitant, 5,400 EUR (cincă mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) pentru reclamanții în comun, 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 februarie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos Helen Keller Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

BALÁZS AND OTHERS v. HUNGARY

(Application no. 27970/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

17 February 2015

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Balázs and Others v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Robert Spano,

judges,

and Abel Campos,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 27 January 2015,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 27970/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three Hungarian nationals, Ms Beáta Mária Balázs, Ms Zsuzsanna Ilona Mester and Mr Csaba Tóth (“the applicants”), on 24

April 2012.

2.

The applicants were represented by Mr T. Fazekas, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 25 July 2012 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicants were born in 1975, 1975 and 1976 and live in Szigethalom, Budapest and Budapest, respectively.

5.

In March 2003 criminal proceedings were initiated against the applicants on charges of blackmailing.

6.

In a decision which became final and binding on 17 February 2012, the Pest Central District Court acquitted the applicants.

THE LAW

7.

The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

8.

The Government contested that argument.

9.

The period to be taken into consideration began in March 2003 and ended on 17 February 2012. It thus lasted nine years for one level of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, the application must be declared admissible.

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the

present application (see, among many other authorities,

Pélissier and Sassi v. France

[GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II).

11.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

12.

Relying on Article 41 of the Convention, each applicant claimed 15,000 euros (EUR) plus accrued interests in respect of non-pecuniary damage.

13.

The Government did not express an opinion on the matter.

14.

The Court considers that the applicants must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards each of them EUR 5,400 under that head.

15.

The applicants also claimed an unspecified amount for the costs and expenses incurred before the Court, in regard to the fees billable by their lawyer.

16.

The Government did not express an opinion on the matter.

17.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicants, jointly, the sum of EUR 1,000 under this head.

18.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

to each applicant, EUR 5,400 (five thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

to the applicants jointly, EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicants, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 17 February 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Abel Campos

Helen Keller

Deputy Registrar

President