SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 41730/10 Hasan ȘEREN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 februarie 2015 într-un comitet compus din András Sajó, președinte, Helen Keller, Robert Spano, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 8 iunie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Hasan Șeren, este un resortisant turc născut în 1994 și rezident în Ș Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.
La 14 februarie 2010, reclamantul a fost arestat în urma unui protest de susținere a organizației ilegale PKK și a fost pus în detenție provizorie la 16 februarie 2010. din Republica Diyarbakýr l-a acuzat pe reclamantul șefului unei organizații armate și de participare la o demonstrație ilegală. 15 iulie 2010, curtea din Diyarbakýr l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate. Având în vedere timpul petrecut în detenție, aceasta a decis eliberarea sa sub supraveghere. La 11 iunie 2013, Curtea de Casație a clasat această hotărâre. Conform celor mai recente informații furnizate de părți, procedura rămâne în continuare în curs de desfășurare în fața instanțelor interne.
Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost reținut într-un centru penitenciar de maximă securitate, care nu ar fi potrivit pentru minori. De asemenea, se plânge în general de suprapopularea închisorii din Turcia. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale, precum și de durata detenției provizorii suferite de acesta. Invocând art. 6 din Convenție, recurentul declară lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de judecată și se plânge de durata procedurii penale care a avut loc împotriva sa. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că detenția provizorie suferită de acesta este o pedeapsă, ținând cont de durata excesivă a acesteia.
Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul declară că condițiile de detenție nu sunt adaptate nevoilor minorilor. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul a invocat absența unei căi de atac efective în dreptul intern, care i-ar fi permis să-și ridice obiecțiile întemeiate pe art. 5 din Convenție. În cele din urmă, invocând art. 2 din Protocolul nr. 1, reclamantul afirmă că deținerea sa deținea dreptul la educație. art. 36 (Reprezentarea reclamanților) Persoanele fizice, organizațiile neguvernamentale și grupurile de particulari menționați la art. 34 din Convenție pot inițial să depună cereri acționând fie prin intermediul lor, fie prin intermediul unui reprezentant. (...) art. 45 (semnături) Orice cerere formulată în temeiul art. 33 sau 34 din Convenție trebuie prezentată în scris și semnată de reclamant sau de reprezentantul său.
(...) În cazul în care un reclamant este reprezentat în conformitate cu art. 36 din prezentul regulament, reprezentantul sau reprezentanții săi trebuie să prezinte o împuternicire sau o putere scrisă. Guvernul susține că formularul de cerere și corespondențele ulterioare cu Curtea sunt semnate de domnul Mesut Bestaș, în timp ce puterea de reprezentare anexată la formularul de cerere este stabilită în numele domnului Meral Dan Observațiile guvernului au fost comunicate dlui Mesut Bestaș, care a fost invitat să își trimită observațiile ca răspuns la observațiile guvernului. Curtea amintește că, în cazul în care un reclamant decide să fie reprezentat în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Regulamentul Curții mai degrabă decât să introducă el însuși cererea, art. 45 alineatul (3) din regulament îi impune să prezinte o putere scrisă, semnată în mod corespunzător.
Este esențial ca reprezentantul să demonstreze că a primit instrucțiuni precise și explicite din partea victimei în cauză, în sensul articolului 34, în numele căruia intenționează să acționeze în fața Curții (a se vedea, printre altele, Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 102, CEDH 2014 și Post c. Țările de Jos, menționată anterior). În speță, reclamantul care a fost minor la data depunerii cererii nu a acționat de către el însuși pentru a sesiza Curtea și nu a fost niciodată în contact direct cu aceasta. Formularul de interogare, deși a menționat numele M Mesut Bestaș și Meral Dans Bestaș ca reprezentant, este semnat numai de M Mesut Bestaș.
Orforce este de a arăta că Mesut Bestaș nu a prezentat autorității de a semna în mod corespunzător de către reclamant sau de către părinții săi, în pofida faptului că guvernul a adresat acest aspect. Singura autoritate scrisă prezentată Curții pentru reprezentarea reclamantului este o putere acordată de către părinții săi, acționând în numele său și în numele fiului lor, M Meral Dannaș Beștaș. În consecință, dosarul cauzei nu conține până în prezent niciun document care să evidențieze intențiile reclamantului sau ale părinților săi de a prezenta prezenta plângere Curții prin intermediul M În plus, din dosar nu reiese că reclamantul sau părinții săi ar fi fost în imposibilitatea de a respecta cerința procedurală foarte simplă, dar esențială de a prezenta o competență de reprezentare.
În aceste condiții, Curtea consideră că M. Mesut Bestaș nu a demonstrat că a primit instrucțiuni specifice și explicite din partea reclamantului, în calitate de victimă a unei încălcări grave a convenției sau a altei persoane desemnate de acesta din urmă, ca reprezentant al acestuia (a se vedea în acest sens, Ghiurau c. România (dec.), n 28342/03, 12 martie 2013). Prin urmare, Curtea consideră că cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § (a) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) (a se vedea, în același sens, Post, menționat anterior, Tanchev și alții c. Bulgaria (dec.), nr. 17366/04, 2 iunie 2009, Kavakl Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 martie 2015. Abel Campos András Sajó Premier adjunct
DÉCISION Requête n o 41730/10 Hasan ȘEREN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 17 février 2015 en un comité composé de : András Sajó, président, Helen Keller, Robert Spano, juges, et de Abel Campos, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 8 juin 2010, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Hasan Șeren, est un ressortissant turc né en 1994 et résidant à Șɪrnak. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 février 2010, le requérant fut arrêté au terme d’une manifestation de soutien à l’organisation illégale PKK et il fut placé en détention provisoire le 16 février 2010. L’opposition formée par lui contre la décision de placement en détention fut rejetée. Le 2 mars 2010, le procureur de la République de Diyarbakır inculpa le requérant du chef d’appartenance à une organisation armée et de participation à une manifestation illégale. Le 15 juillet 2010, la cour d’assises de Diyarbakır reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés. Compte tenu du laps de temps passé en détention, elle décida de sa mise en liberté surveillée. Le 11 juin 2013, la Cour de cassation cassa ce jugement.
Selon les dernières informations fournies par les parties, la procédure demeure toujours pendante devant les juridictions internes. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été détenu dans un centre pénitentiaire de haute sécurité qui ne serait pas adapté pour les mineurs. Il se plaint aussi de manière générale de la surpopulation carcérale en Turquie. Il dénonce aussi le port des menottes au palais de la justice en attendant l’audience. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue ainsi que de la durée de la détention provisoire subie par lui. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant allègue le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour d’assises et se plaint de la durée de la procédure pénale diligentée contre lui.
Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant soutient que la détention provisoire subie par lui s’analyse en une peine, compte tenu de la durée excessive de celle-ci. Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant allègue que les conditions de détention ne sont pas adaptées aux besoins de mineurs. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant dénonce l’absence d’un recours effectif en droit interne qui lui aurait permis de soulever ses griefs tirés de l’article 5 de la Convention. Enfin, invoquant l’article 2 du Protocole n o 1, le requérant affirme que sa détention l’a privé de son droit à l’enseignement.
EN DROIT Les articles 36 et 45 du règlement de la Cour se lisent ainsi : Article 36 (Représentation des requérants) « 1. Les personnes physiques, organisations non gouvernementales et groupes de particuliers visés à l’article 34 de la Convention peuvent initialement soumettre des requêtes en agissant soit par eux-mêmes, soit par l’intermédiaire d’un représentant. (...) » Article 45 (Signatures) « 1. Toute requête formulée en vertu des articles 33 ou 34 de la Convention doit être présentée par écrit et signée par le requérant ou son représentant. (...) 3. Lorsqu’un requérant est représenté conformément à l’article 36 du présent règlement, son ou ses représentants doivent produire une procuration ou un pouvoir écrit.
» Le Gouvernement fait valoir que le formulaire de requête ainsi que les correspondances ultérieures avec la Cour sont signés par M e Mesut Beștaș, alors que le pouvoir de représentation annexé au formulaire de requête est établi au nom de M e Meral Danıș Beștaș. Se référant à l’affaire Post c. Pays ‑ Bas ((déc.), n o 21727/08, 20 janvier 2009), il invite la Cour à rejeter l’ensemble de la requête. Les observations du Gouvernement ont été communiquées à M e Mesut Beștaș, lequel a été invité à envoyer ses observations en réponse à celles du Gouvernement. M e Mesut Beștaș a bien envoyé ses observations en réponse à celles du Gouvernement. Toutefois, il n’a pas répondu à l’objection présentée par le Gouvernement.
La Cour rappelle que si un requérant décide de se faire représenter en vertu de l’article 36 § 1 du règlement de la Cour plutôt que d’introduire la requête lui-même, l’article 45 § 3 du règlement lui impose de produire un pouvoir écrit, dûment signé. Il est essentiel pour le représentant de démontrer qu’il a reçu des instructions précises et explicites de la part de la victime alléguée, au sens de l’article 34, au nom de laquelle il entend agir devant la Cour (voir, entre autres, Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c. Roumanie [GC], n o 47848/08, § 102, CEDH 2014 et Post c. Pays ‑ Bas, précitée). En l’espèce, le requérant qui était mineur à la date d’introduction de la requête n’a pas agi par lui-même pour saisir la Cour et il n’a jamais été en contact directe avec elle.
Le formulaire de requête, bien qu’il mentionne les noms de M es Mesut Beștaș et Meral Danıș Beștaș comme représentant, est signé uniquement par M e Mesut Beștaș. Or force est de relever que M e Mesut Beștaș n’a pas soumis de pouvoir dûment signé par le requérant ou ses parents, et ce, malgré l’objection soulevée par le Gouvernement sur ce point. Le seul pouvoir écrit présenté à la Cour pour la représentation du requérant est un pouvoir donné par ses parents, agissant en son nom et pour son compte de leur fils, à M e Meral Danıș Beștaș. Il s’ensuit que le dossier de l’affaire ne contient à ce jour aucun document faisant ressortir l’intention du requérant ou de ses parents de soumettre la présente requête à la Cour par l’intermédiaire de M e Mesut Beștaș.
De surcroît, il ne ressort pas du dossier que le requérant ou ses parents auraient été dans l’impossibilité de respecter l’exigence procédurale très simple mais cruciale de soumettre un pouvoir de représentation.
Dans ces conditions, la Cour estime que M e Mesut Beștaș n’a pas démontré avoir reçu des instructions spécifiques et explicites de la part du requérant, en tant que victime d’une prétendue violation de la Convention ou d’une autre personne désignée par ce dernier, comme son représentant (voir en ce sens, Ghiurau c. Roumanie (déc.), n o 28342/03, 12 mars 2013). Partant, la Cour considère que la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 (a) et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 (voir, dans le même sens, Post , précitée, Tanchev et autres c. Bulgarie (déc.), n o 17366/04, 2 juin 2009, Kavaklıoğlu et autres c. Turquie (déc.), n o 15397/02, §§ 48 ‑ 50, 5 janvier 2010, et Çiğdem c. Grèce (déc.), n o 22009/10, §§ 20-23, 26 juin 2012). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 19 mars 2015. Abel Campos András Sajó Greffier adjoint Président