Comunicat la 19 februarie 2015 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr 28438/14 Annick Marie-Cecile GEORGES împotriva Belgiei introdusă la 7 aprilie 2014 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, Annick Georges, este un resortisant francez născut în 1975 și rezident la Cannes. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Cohen-Seat, avocată la Nisa. Contextul cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta și J.P.R., resortisant francez, s-au căsătorit și au avut doi copii: C.R., născută în 2000, și J.R., născută în 2001, ambele de cetățenie franceză. În cursul anului 2004, toți patru au fost stabiliți în Belgia din motive profesionale. La 22 octombrie 2010, Tribunalul de Primă Instanță din Arlon a pronunțat divorțul reclamantei și al J.P.R. În urma divorțului, a avut loc un litigiu cu privire la custodia celor două fete. Într-o primă etapă, a fost decisă cazarea egală. În noiembrie 2012, din cauza numeroaselor incidente care au avut loc și a intervențiilor periodice ale serviciilor de poliție, directorul Serviciului de Protecție a Tineretului din Arlon a decis să pună capăt cazării egale, iar judecătorul a fost sesizat cu privire la problema îngrijirii copiilor. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Arlon a confirmat decizia de a pune capăt cazării egale și a încredințat custodia principală recurentei. J.P.R. a primit un drept de vizită și de cazare. De asemenea, a fost ordonată o măsură de asistență educativă obligatorie din partea Serviciului de Protecție a Tineretului. La începutul lunii iulie 2013, recurenta a decis să se întoarcă în Franța la Cannes cu cele două fiice ale sale, fără acordul J.P.R. și fără a informa autoritățile belgiene cu privire la aceasta. Prin scrisoarea din 10 iulie 2013, aceasta a informat J.P.R. cu privire la noua sa adresă. La 7 august 2013, J.P.R. informează autoritatea centrală belgiană cu privire la o cale de atac în temeiul Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor (inclusiv Convenția de la Haga) prin care se solicită întoarcerea copiilor în Belgia. Potrivit informațiilor furnizate de recurentă, această procedură este pendinte în fața instanțelor belgiene. Procedura privind plasarea copiilor Prin două hotărâri din 2 octombrie 2013 (unul pentru fiecare dintre copii), Tribunalul pentru Tineret d'Arlon, hotărând în mod implicit în privința recurentei și a copiilor, a decis să plaseze provizoriu cei doi copii în afara mediului familial pe motivul că integritatea lor fizică și psihică era grav compromisă. Potrivit recurentei, tribunalul nu a autorizat nici avocatul său, nici pe cel al fetelor să le reprezinte în cadrul procedurii de încuviințare și să își formuleze concluziile din cauza absenței lor. La 20 ianuarie 2014, tribunalul din Liège, hotărând în mod implicit în privința recurentei și a copiilor, a confirmat cele două hotărâri. Curtea de apel a precizat că Având în vedere lipsa mamei în landul din 13 ianuarie 2014, nu este necesar să se ia în considerare concluziile formulate de consiliul recurentei la 22 noiembrie 2013 în urma consultării avocatului său, recurenta nu a opus aceste două hotărâri, considerând că, în absența sa, niciun mijloc de apărare nu ar fi admis așa cum a fost cazul în cadrul ședinței din 13 ianuarie 2014. Procedura penală pentru neprezentarea copiilor între timp, J.P.R. a depus plângere pentru neprezentarea copiilor și răpirea minorilor. La 13 ianuarie 2014, un mandat european de arestare a fost acordat de autoritățile belgiene împotriva recurentei în cadrul acestei proceduri penale. La 28 februarie 2014, recurenta a fost arestată la domiciliul său de către poliția din Cannes, acționând în vederea executării mandatului european de arestare. Aceaceasta a fost pusă în custodie pentru o perioadă de timp nespecificată. Ca urmare a plângerii prezentate de J.P.R. nu este precizată de recurentă. Procedura în fața Tribunalului de Mare Instanță din Marsilia La 18 noiembrie 2013, procurorul din Republica Marsilia (Franța) a adresat recurenta în fața judecătorului pentru cauzele familiale din Marsilia pentru a primi ordin de returnare imediată a celor doi copii la locul de reședință obișnuită în Belgia. Printr-o hotărâre din 25 martie 2014, Tribunalul de Mare Instanță din Marsilia, hotărând cu privire la aceasta, a dispus returnarea imediată a copiilor în Belgia în temeiul Convenției de la Haga. După informațiile furnizate de recurentă, Tribunalul de Mare Instanță din Marsilia, care a pronunțat hotărârea în cauza Aix-en-Provence, ar fi confirmat această ordonanță printr-o hotărâre din 23 aprilie 2014. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plângea că, în cadrul procedurii civile de plasare a copiilor, a refuzului instanțelor belgiene de a-și asculta avocatul, în timp ce recurenta însăși nu era prezentă în mod voluntar în instanță, de teama de a fi arestată și reținută având în vedere urmările penale în paralel împotriva sa. Comisia consideră că acest refuz a adus atingere dreptului său la un proces echitabil, în special dreptului la apărare și principiului contradictoriei. De asemenea, recurenta este de acord că nu a dispus de o cale de atac eficientă împotriva hotărârii judecătorești din 20 ianuarie 2014 pentru a-și invoca obiecțiunile, având în vedere faptul că nu a putut fi reprezentată în persoană. RĂSPUNSURI LA P Ă R Ț II , ar fi trebuit, înainte de a sesiza Curtea, să facă opoziție cu privire la hotărârea Tribunalului din 20 ianuarie 2014 pronunțată în mod implicit pentru a epuiza căile de atac în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție? În special, se poate considera că opoziția constituie, în circumstanțele speciale ale cazului respectiv, o cale de atac care trebuie epuizată? În caz contrar, recurenta a dispus de o cale de atac eficientă pentru a-și invoca obiecțiunile întemeiate pe art. 6 din convenție Refuzul instanțelor civile belgiene d ? În special, reclamanta și-a putut vedea cauza într-adevăr auzită? Mai pe larg, reclamanta a beneficiat de un proces echitabil
Communiquée le 19 février 2015
Requête n
o
28438/14
Annick Marie-Cecile GEORGES
contre la Belgique
introduite le 7 avril 2014
La requérante, M
me
Annick Georges, est une ressortissante française née en 1975 et résidant à Cannes. Elle est représentée devant la Cour par M
e
C.
Cohen-Seat, avocate à Nice.
A.
Le contexte de l’affaire
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante et J.P.R., ressortissant français, se marièrent et eurent deux enfants
: C.R., née en 2000, et J.R., née en 2001, toutes deux de nationalité française.
Au courant de l’année 2004, ils s’établirent tous les quatre en Belgique pour des raisons professionnelles.
Le 22 octobre 2010, le tribunal de première instance d’Arlon prononça le divorce de la requérante et de J.P.R.
Suite au divorce, un litige naquit concernant la garde des deux filles. Dans un premier temps, l’hébergement égalitaire fut décidé. En novembre 2012, en raison des nombreux incidents ayant eu lieu et des interventions régulières des services de police, le directeur des services de protection de la jeunesse d’Arlon décida de mettre un terme à l’hébergement égalitaire et le juge fut saisi de la question de la garde des enfants.
Par un jugement du 11 janvier 2013, le tribunal de première instance d’Arlon confirma la décision de mettre un terme à l’hébergement égalitaire et confia la garde principale à la requérante. J.P.R. reçut un droit de visite et d’hébergement. Une mesure d’aide éducative contraignante par le Service de Protection de la Jeunesse fut également ordonnée.
Au début du mois de juillet 2013, la requérante décida de retourner s’installer en France à Cannes avec ses deux filles, sans l’accord de J.P.R. et sans en informer les autorités belges. Par un courrier du 10 juillet 2013, elle informa J.P.R. de sa nouvelle adresse.
Le 7 août 2013, J.P.R. saisit l’autorité centrale belge d’une requête en application de la Convention de La Haye sur les aspects civils de l’enlèvement international d’enfants («
Convention de La Haye
»), sollicitant le retour des enfants en Belgique. Selon les informations fournies par la requérante, cette procédure est pendante devant les juridictions belges.
B.
Procédure relative au placement des enfants
Par deux jugements du 2 octobre 2013 (un pour chacun des enfants), le tribunal de la jeunesse d’Arlon, statuant par défaut à l’égard de la requérante et des enfants, décida de placer provisoirement les deux enfants en dehors du milieu familial au motif que leur intégrité physique et psychique était gravement compromise. Selon la requérante, le tribunal n’autorisa ni son avocat, ni celui des filles à les représenter lors de l’audience et à formuler leurs conclusions en raison de leur absence.
Le 20 janvier 2014, la cour d’appel de Liège, statuant par défaut à l’égard de la requérante et des enfants, confirma les deux jugements. La cour d’appel précisa que
:
«
Tenant compte du défaut de la mère à l’audience du 13 janvier 2014, il n’y a pas lieu d’avoir égard aux conclusions déposées par le conseil de la requérante le 22
novembre 2013.
»
Sur conseil de son avocat, la requérante ne fit pas opposition de ces deux arrêts considérant qu’en son absence, aucun moyen de défense ne serait admis comme cela fut le cas lors de l’audience du 13 janvier 2014.
C.
Procédure pénale pour non-présentation d’enfants
Entre-temps, J.P.R. porta plainte pour non-présentation d’enfants et pour enlèvement de mineurs.
Le 13 janvier 2014, un mandat d’arrêt européen fut décerné par les autorités belges à l’encontre de la requérante dans le cadre de cette procédure pénale.
Le 28 février 2014, la requérante fut arrêtée à son domicile par la police de Cannes agissant en exécution du mandat d’arrêt européen. Elle fut placée en garde-à-vue pour une durée non précisée.
Les suites données à la plainte de J.P.R. ne sont pas précisées par la requérante.
D.
Procédure devant le tribunal de grande instance de Marseille
Le 18 novembre 2013, le procureur de la République de Marseille (France), assigna la requérante devant le juge aux affaires familiales de Marseille pour voir ordonner avec exécution provisoire le retour immédiat des deux enfants à leur lieu de résidence habituelle en Belgique.
Par un jugement du 25 mars 2014, le tribunal de grande instance de Marseille statuant en référé, ordonna le retour immédiat des enfants en Belgique en application de la Convention de La Haye. D’après les informations fournies par la requérante, la cour d’appel d’Aix-en-Provence aurait confirmé cette ordonnance par un arrêt du 23
avril 2014.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint – dans le cadre de la procédure civile de placement des enfants – du refus des juridictions belges d’entendre son avocate alors que la requérante elle-même n’était volontairement pas présente à l’audience, de peur d’être arrêtée et placée en détention compte tenu des poursuites pénales parallèlement en cours à son encontre. Elle estime que ce refus a porté atteinte à son droit à un procès équitable, en particulier aux droits de la défense et au principe du contradictoire. La requérante est également d’avis qu’elle n’a pas disposé d’un recours effectif contre l’arrêt de la cour d’appel du 20 janvier 2014 pour faire valoir ses griefs, compte tenu de l’impossibilité de se faire représenter sans comparaître en personne.
1.
La requérante aurait-elle dû, avant de saisir la Cour, faire opposition de l’arrêt de la cour d’appel du 20 janvier 2014 rendu par défaut afin d’épuiser les voies de recours au sens de l’article 35
? En particulier, peut-on considérer que l’opposition constituait, dans les circonstances particulières de l’espèce, une voie de recours à épuiser
? Dans la négative, la requérante a-t-elle disposé d’un recours effectif pour faire valoir ses griefs tirés de l’article 6 de la Convention
?
2.
Le refus des juridictions civiles belges d’admettre la représentation de la requérante par un avocat hors sa propre présence a-t-il constitué, en l’espèce, une atteinte au droit d’accès à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, la requérante a-t-elle pu voir sa cause réellement entendue
? Plus largement, la requérante a-t-elle bénéficié d’un procès équitable nonobstant l’obligation de comparution personnelle
?