MOUROUX c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 1971/13 Patrick MOUROUX împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 3 martie 2015 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Vincent A. De Gaetano, André Potocki, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 13 martie 2013 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 30 septembrie 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Patrick Moroux, este un resortisant francez născut în 1951 și rezident în Toulouse. Conacul, avocat la Dijon. Guvernul francez a fost reprezentat de agentul său, domnul F. Alabrune, director de afaceri juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Cererea a fost comunicată guvernului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 aprilie 1993, reclamantul a făcut obiectul unei proceduri de redresare judiciară, convertită în lichidare judiciară la data de 11 iunie. În urma procedurii inițiate de lichidator, Tribunalul de Mare Instanță de Sens, printr-o hotărâre din 26 aprilie 1996 confirmată în apel la 16 octombrie 1997, a dispus vânzarea pe licitarea unui bun imobil, o casă aflată la Nailly. Recursul interjucat împotriva acestei decizii de către o co-instituționară, M. C., a fost respins de Curtea de Casație la 19 decembrie 2000. La 28 februarie 2003, ca răspuns la o cerere din partea reclamantului, lichidatorul a indicat că distribuia prețul de cesiune al activelor acestuia și la .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 15 septembrie 2004, întotdeauna ca urmare a unei cereri din partea reclamantului, lichidatorul a declarat că nu poate încheia operațiunile de lichidare, întrucât nu a fost încasată integral. În octombrie 2004, un creditor al reclamantului a primit o asignare în plată. În ceea ce privește sesizarea unui avocat mandatat de către administrator pentru a obține recuperarea din partea reclamantului, Tribunalul de Mare Instanță de Sensibilitate: deschiderea operațiunilor de cont, lichidare, împărțirea succesiunii tatălui reclamantului, la 5 octombrie 2005 și a celei a mamei reclamantului, la 22 mai 2009. februarie 2011, a atribuit fiecărui moștenitor o parte din diviziunea succesorală. La 7 februarie 2012, reclamantul a solicitat lichidatorului închiderea lichidării sale judiciare. La 10 februarie, lichidatorul i-a indicat că nu era încă posibil să solicite încheierea procedurii, din cauza faptului că toate activele trebuie să revină creditorilor reclamantului de a se efectua. Până în prezent, procedura este încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță durata excesivă a procedurii de lichidare judiciară împotriva sa. Pe langa articolele 6 si 13 din Conventie, se plange ca un debitor in lichidare judiciara. El se plange in cele din urma, pe baza articolului 1 din Protocolul nr. 1. să fi fost desconsiderat de bunurile sale pe întreaga durată a procedurii. Aceste dispoziții diferite sunt astfel formulate art. 6 Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil (...) Art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a transmis Curții, printr-o scrisoare din 30 septembrie 2014, o declarație unilaterală pentru soluționarea problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Prin această declarație, guvernul a recunoscut că: în speță, pe de o parte, durata procedurii de lichidare judiciară al cărei solicitant, debitor, a fost supus a fost excesivă în raport cu cerințele privind termenul rezonabil prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție și, pe de altă parte, faptul că, în cazul reclamantului de a exercita o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii de lichidare și-a încălcat drepturile garantate prin articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție În plus, el a recunoscut că, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dreptul la respectarea bunurilor reclamantului a fost ignorat, în special având în vedere durata procedurii. În acest sens, guvernul a propus să se plătească reclamantului suma de 13 500 EUR (treisprezece mii cinci sute de euro). Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Printr-o scrisoare din 27 octombrie 2014, reclamantul a indicat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). În speță, Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. Ea ia notă de faptul că se pronună deja cu privire la obiecțiunile formulate de această cerere (Tetu c. Frana, n 60983/09, 22 septembrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze acest aspect (articolul fine În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, cererea de modificare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție ar trebui eliminată. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție și 1 din Protocolul 1, precum și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, hotărâte să șteargă cererea de participare în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 26 martie 2015. Milano Blaško Ganna Yudkivska Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

19471/13

Patrick MOUROUX

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 3

mars 2015 en un comité composé de

:

Ganna Yudkivska,

présidente,

Vincent A. De Gaetano,

André Potocki,

juges,

et de Milan Blaško,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 13 mars 2013

;

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 30

septembre 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. Patrick Mouroux, est un ressortissant français né en 1951 et résidant à Toulouse. Il a été représenté devant la Cour par M

e

J.

‑

F.

Manière, avocat à Dijon.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

La requête avait été communiquée au Gouvernement

.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 2 avril 1993, le requérant fit l’objet d’une procédure de redressement judiciaire, convertie en liquidation judiciaire le 11 juin suivant.

À la suite de la procédure engagée par le liquidateur, le tribunal de grande instance de Sens, par un jugement du 26 avril 1996 confirmé en appel le 16 octobre 1997, ordonna la vente sur licitation d’un bien immobilier, une maison sise à Nailly. Le pourvoi interjeté contre cette décision par une co-indivisaire, M

me

C., fut rejeté par la Cour de cassation le 19

décembre 2000.

Le 28 février 2003, en réponse à une demande du requérant, le liquidateur indiqua être en train de répartir le prix de cession des actifs de celui-ci et l’informa qu’il demanderait la clôture des opérations de liquidation à l’achèvement de cette répartition.

Le 15 septembre 2004, toujours à la suite d’une demande du requérant, le liquidateur expliqua ne pas pouvoir clôturer les opérations de liquidation, l’actif n’étant pas totalement encaissé. En octobre 2004, une assignation en paiement fut délivrée à l’un des créanciers du requérant.

Sur la saisine d’un avocat missionné par le liquidateur pour obtenir le recouvrement de la part du requérant, le tribunal de grande instance de Sens ordonna l’ouverture des opérations de compte, liquidation, partage de la succession du père du requérant, le 5 octobre 2005, et de celle de la mère du requérant, le 22 mai 2009. Après expertise, le tribunal, par un jugement du 25

février 2011, attribua à chaque héritier une part dans l’indivision successorale.

Le 7 février 2012, le requérant sollicita du liquidateur la clôture de sa liquidation judiciaire. Le 10 février suivant, le liquidateur lui indiqua qu’il n’était toujours pas possible de demander la clôture de la procédure, faute pour la totalité des actifs devant revenir aux créanciers du requérant de s’être réalisée.

À ce jour, la procédure est toujours pendante.

EN DROIT

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée excessive de la procédure de liquidation judiciaire à son encontre. Sous l’angle des articles 6 et 13 de la Convention, il se plaint – en tant que débiteur en liquidation judiciaire – de l’interdiction qui lui est faite d’agir en justice pour engager la responsabilité de l’État en raison de la durée excessive de la procédure. Il se plaint enfin, sur le fondement de l’article

1 du Protocole n

o

1, d’avoir été dessaisi de ses biens pendant toute la durée de la procédure. Ces différentes dispositions sont ainsi libellées

:

Article 6

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable (...)

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a, par un courrier du 30 septembre 2014, fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article

37 de la Convention.

Par cette déclaration, le Gouvernement a reconnu que «

en l’espèce, d’une part, la durée de la procédure de liquidation judiciaire dont le requérant, débiteur, a été l’objet a été excessive au regard des exigences du délai raisonnable posées par l’article 6 § 1 de la Convention et, d’autre part, que l’impossibilité pour le requérant d’exercer une action en réparation du dommage causé par la durée de la procédure de liquidation a porté atteinte à ses droits garantis par les articles 6 § 1 et 13 de la Convention

». Il a par ailleurs reconnu que «

le droit au respect des biens du requérant, au sens de l’article

1 du Protocole n

o

1, a été méconnu, notamment eu égard à la durée de la procédure

». Le Gouvernement a proposé de payer au requérant la somme de 13

500 euros (treize mille cinq cents euros). Pour le reste, la déclaration était ainsi formulée

:

«

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37

§

1

c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

»

Par une lettre du 27 octobre 2014, le requérant a indiqué qu’il n’était pas satisfait des termes de la déclaration unilatérale et qu’il n’acceptait pas le montant de la compensation proposée. Il insistait pour que sa requête soit examinée par la Cour, les griefs soulevés étant le reflet d’un problème structurel en France.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas

a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner attentivement la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§ 75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI,

WAZA Spółka z o.o. c.

Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26 juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03, 18 septembre 2007).

En l’espèce, la Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. Elle note qu’elle s’est déjà prononcée sur les griefs posés par cette requête (

Tetu c. France

, n

o

60983/09, 22 septembre 2011).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de ce grief (article

37

§

1

c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de ce grief (article

37

§

1

in

fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

Partant, il convient de rayer la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention et 1 du Protocole

n

o

1, ainsi que des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

Fait en français puis communiqué par écrit le 26 mars 2015.

Milan Blaško

Ganna Yudkivska

Greffier adjoint

Présidente