Comunicat la 6 martie 2015 SECȚIUNEA a doua Cerere nr 65400/10 Soufiane RIAHI împotriva Belgiei introdusă la 3 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Soufiane Riahi, este un resortisant belgian născut în 1985 și rezident la Bruxelles. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Alain Amici, avocat la Bruxelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în noaptea de 13-14 august 2005, D. a fost atacat la Bruxelles de patru persoane care i-au furat, sub amenințare, telefonul mobil și portofelul. Poliția a chemat poliția care a venit la locul faptei la câteva clipe după ce s-a întâmplat, și-a luat mașina și a făcut turul cartierului în speranța de a-i găsi pe agresori. A recunoscut cel puțin unul dintre agresorii săi într-un grup de oameni descoperiți în fața unui magazin de noapte. Poliția i-a arestat pe trei dintre acești oameni, inclusiv pe reclamant. Acești trei indivizi au fost apoi prezentați în scopul recunoașterii lui D. în spatele unui geam fără tavă. Din hotărârea Tribunalului de apel din Bruxelles din 27 aprilie 2010 (a se vedea mai jos) rezultă că D. i-a identificat în mod oficial ca fiind agresorii săi. El i-a recunoscut atât de mult în fizionomia lor, încât le-a recunoscut vocea și le-a lins vocea, și a indicat rolul fiecăruia dintre ei în timpul agresiunii pe care o suferise. Prin hotărârea implicită din 13 martie 2008, tribunalul corecțional din Bruxelles l-a condamnat pe reclamant la 18 luni de închisoare fermă. D., partea civilă, deși menționată în mod regulat, nu a prezentat în instanță. Cu toate acestea, Tribunalul Penal din Bruxelles l-a condamnat din nou prin hotărârea din 10 decembrie 2009, la 18 luni de închisoare fermă. Reclamantul a fost privat de libertate la 2 februarie 2010. Ca urmare a apelului interjucat de solicitant, Tribunalul de apel din Bruxelles a organizat o ședință la 29 martie 2010 și a restabilit cauza la 31 martie 2010, ședința la care reclamantul nu a fost totuși condus, astfel încât avocatul său a decis să îl reprezinte pentru a evita o amânare în instanță. Prin Hotărârea din 27 aprilie 2010, Curtea de apel din Bruxelles a confirmat condamnarea reclamantului. Instanța de apel nu l-a invocat pe D. și, în plus, nu a fost de acord cu cererea reclamantului de a proceda la audierea sa. Instanța de apel a considerat că vinovația reclamantului a fost rezultatul depoziiei precise și nuanțate a D. la poliție și al confirmării declarațiilor sale în cadrul unei audieri de către instanța de judecată. În ședința din 16 iunie 2010, avocatul general a ajuns la concluzia că recursul a fost respins și a refuzat să depună concluzii scrise în pofida cererii reclamantului. Prin hotărârea din 30 iunie 2010, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului în aceste cuvinte Nu rezultă din [art. 6.3 litera (d) din Convenție] că pârâtul dispune de un drept absolut d Judecătorii de apel au considerat că victima a făcut o declarație în scris, precisă și nuanțată cu privire la acțiunea reclamantului în agresiune. În plus, ei au susținut că, în momentul depoziției sale în fața instanței de judecată, aceaceasta a fost reținută la fel de sigur. Astfel, ei au considerat că audierea nu a fost necesară pentru manifestarea adevărului. Pentru a evalua dacă o cauză a fost ascultată în mod echitabil, este necesar să se examineze în ansamblul său. Din moment ce reclamantul a avut posibilitatea de a contesta în mod liber, în fața instanței de judecată, elementele aduse împotriva sa de partea urmărită, el nu ar putea să se retragă decât nu a avut dreptul la un proces echitabil. GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat numai pe baza declarațiilor lui D., fără a fi avut posibilitatea să-l interogheze pe acesta din urmă. și 3 din convenție? Mai exact, la: a interogat singurul martor aflat în întreținere la articolul (d) din convenție (a se vedea în special Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], n 26766/05 și 22228/06, §§ 119 și s.)
Communiquée le 6 mars 2015
Requête n
o
65400/10
Soufiane RIAHI
contre la Belgique
introduite le 3 novembre 2010
Le requérant, M. Soufiane Riahi, est un ressortissant belge né en 1985 et résidant à Bruxelles. Il est représenté devant la Cour par M
e
Alain Amici, avocat à Bruxelles.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Au cours de la nuit du 13 au 14 août 2005, D. a été agressé à Bruxelles par quatre individus qui lui dérobèrent, sous la menace, son téléphone portable et son portefeuille. D. appela les services de police qui, arrivant sur les lieux quelques instants après les faits, l’embarquèrent dans leur voiture pour faire avec lui le tour du quartier dans l’espoir de retrouver les agresseurs. D. reconnut au moins un de ses agresseurs dans un groupe de personnes découvert devant un night shop. La police arrêta trois de ces personnes, dont le requérant.
Ces trois individus furent ensuite présentés à des fins de reconnaissance à D. derrière une vitre sans tain.
Il résulte de l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 27 avril 2010 (voir ci-dessous) que D. les identifia formellement comme ses agresseurs. Il les reconnaissait tant à leur physionomie qu’à leur habillement et l’intonation de leur voix, et indiqua le rôle de chacun d’eux au cours de l’agression qu’il avait subie.
Par jugement par défaut du 13 mars 2008, le tribunal correctionnel de Bruxelles condamna le requérant à 18 mois de prison ferme. D., partie civile, bien que régulièrement cité, ne comparut pas à l’audience.
Statuant sur l’opposition formée par le requérant, qui ne comparut cependant pas, le tribunal correctionnel de Bruxelles le condamna à nouveau par jugement du 10 décembre 2009 à 18 mois de prison ferme.
Le requérant fut privé de liberté le 2 février 2010.
Suite à l’appel interjeté par le requérant, la cour d’appel de Bruxelles tint une audience le 29 mars 2010 et refixa l’affaire au 31 mars 2010, audience à laquelle le requérant ne fut cependant pas conduit, de sorte que son avocat décida de le représenter afin d’éviter un report d’audience.
Par arrêt du 27 avril 2010, la cour d’appel de Bruxelles confirma la condamnation du requérant. La cour d’appel ne convoqua pas D. et ne fit par ailleurs pas droit à la demande du requérant de procéder à son audition. La cour d’appel considéra que la culpabilité du requérant résultait à suffisance de la déposition circonstanciée, précise et nuancée de D. auprès de la police et de la confirmation de ses déclarations lors d’une audition par le juge d’instruction.
Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. À l’audience du 16
juin 2010, l’avocat général conclut à l’oral au rejet du pourvoi et refusa de déposer des conclusions écrites malgré la demande du requérant. L’affaire fut remise au 30 juin 2010 afin de permettre au requérant de prendre position par écrit aux conclusions de l’avocat général.
Par arrêt du 30 juin 2010, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant en ces termes
:
«
Il ne résulte pas de [l’article 6.3, d, de la Convention] que le prévenu dispose d’un droit absolu d’obtenir la convocation de témoins devant la justice.
Les juges d’appel ont considéré que la victime avait fait une déposition circonstanciée, précise et nuancée concernant l’implication du demandeur dans l’agression. Ils ont en outre relevé qu’à l’occasion de sa déposition devant le juge d’instruction, elle était demeurée tout aussi affirmative. Ainsi, ils ont estimé que l’audition sollicitée n’était pas nécessaire à la manifestation de la vérité.
Pour apprécier si une cause a été entendue équitablement, il convient de l’examiner dans son ensemble. Dès lors que le demandeur a eu la possibilité de contredire librement, devant la juridiction de jugement, les éléments apportés contre lui par la partie poursuivante, il ne pourrait prétendre qu’il n’a pas eu droit à un procès équitable.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6, §§ 1 et 3 d) de la Convention, le requérant se plaint avoir été condamné sur base des seules déclarations de D. sans qu’il n’ait jamais pu interroger ce dernier.
Le requérant a-t-il bénéficié d’un procès équitable conformément à l’article 6 §§
1
et 3 de la Convention ? Plus précisément, l’impossibilité d’interroger le seul témoin à charge a-t-elle porté atteinte à l’article
6
§
3
d) de la Convention (voir notamment
Al-Khawaja et Tahery c. Royaume-Uni
[GC], n
os
26766/05 et 22228/06, §§ 119 et s.)
?