STANCIU c. ROUMANIE

Comunicat la 9 martie 2015 Secțiunea a treia Cerere nr. 19052/11 Luminita STANCIU împotriva României introdusă la 18 martie 2011 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Luminita Stanciu, este un resortisant român născut în 1968 și rezident în București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În 1991, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind proprietatea, care a pus capăt monopolului statului asupra terenurilor agricole și a deschis calea pentru restituirea către foștii proprietari ai terenurilor naționalizate de regimul comunist, reclamanta și alți șapte moștenitori ai S.T. au cerut comisiei locale de la București pentru aplicarea acestei legi, atribuirea în proprietate a unui teren de 7 hectare, situat în primul district București, care aparținea, înainte de naționalizarea sa, S.T.

În 1992, comisia le-a acceptat cererea și le-a eliberat un certificat de proprietate. În 1994, comisia locală a comunei d'Otopeni i-a pus în posesia terenului. La 20 decembrie 1995, comisia departamentală de la București le-a eliberat titlul definitiv de proprietate. La 21 mai 1996, ei au vândut o parcelă de 5 750 m societății comerciale I. S. pentru un preț de aproximativ 80 de dolari. În martie 2005, primarul primăriei București a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din București anularea titlului de proprietate al moștenitorilor S.T. și a contractului de vânzare a unei părți din teren societății I.S., pe motiv că titlul de proprietate fusese acordat în mod ilegal moștenitorilor S.T. La 17 noiembrie 1993 s-a ajuns la o hotărâre definitivă prin care s-a recunoscut dreptul lor de proprietate asupra parcelei atribuite moștenitorilor S.T.

și ulterior vândută societății IS. Terții au formulat o cerere de intervenție în favoarea primarului. Societatea I.S. a formulat împotriva vânzătorilor o cerere de garanție pentru evacuare. Tribunalul a dispus o expertiză care a concluzionat că parcela care făcea obiectul hotărârii din 1993 era, de asemenea, înscrisă pe titlul de proprietate al moștenitorilor S.T. Ea era liberă de construcții, avea o suprafață de 5 712 m și valoarea sa de sine în prezent de 1 463 625 EUR. Prin hotărârea din 27 octombrie 2009, tribunalul a respins acțiunea primarului. El a constatat că moștenitorii S.T.n. erau în mare parte vinovați de recunoașterea unui drept de proprietate concurent pe același teren. În acest punct, s-a considerat că responsabilitatea a fost cauzată de autoritățile locale care nu au fost reținute pentru a clarifica situația parcelei în litigiu, creând și perpetuând astfel un conflict între doi proprietari.

Citând apoi jurisprudența Curții, instanța a considerat că anularea titlului și a vânzării constituie o sancțiune disproporționată în ceea ce privește dreptul la respectarea bunurilor pârâtului. Prin hotărârea definitivă din 7 octombrie 2010, tribunalul județul din București a primit recursul în recurs al primarului și al terților vorbitori. Acesta a confirmat responsabilitatea autorităților locale în suprapunerea titlurilor de valoare, dar a anulat totuși responsabilitatea moștenitorilor S.T. pe motiv că nu puteau fi atribuiți terenului în cauză din moment ce a făcut obiectul unei judecăți favorabile terților. Instanța a observat, de asemenea, că inculpații fuseseră deținuți de comisia din Otopeni, în timp ce terenul se afla în București.

În cele din urmă, în cadrul garanției pentru eschivare, tribunalul i-a condamnat solidar pe inculpați să restituie societății I.S. prețul vânzării, cu un interes corespunzător inflației, precum și să-i plătească 1 463 625 de euro care corespunde creșterii valorii terenului. reclamanta nu a precizat dacă, până în prezent, hotărârea a fost executată și sumele plătite. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul civil, în vigoare la data faptelor, se citesc după cum urmează art. 1337 Vânzătorul are dreptul de a garanta că o parte din obiectul vândut suferă în totalitate sau parțial... Art. 1341 În cazul în care este exmatriculat, are dreptul de a solicita contra vânzătorului restituirea prețului (...) Art. 1344 În cazul în care lucrul vândut se întâmplă să fi crescut de preț la momentul de retragere, indiferent chiar de faptul că a fost vândut, vânzătorul este obligat să-i plătească ceea ce este mai mult decât prețul de vânzare.

GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta invocă o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile, din cauza anulării titlului de proprietate și a obligației de a plăti societății I.S. diferența de valoare a terenului, în timp ce autoritățile locale erau pe deplin responsabile pentru aplicarea în mod direct a Legii nr. 18/1991. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE LEGĂTURA ÎN Dreptul recurentei de a-și respecta bunurile era conformă cu cerințele de proporționalitate prevăzute la art. 1 din Protocolul nr.

Communiquée le 9 mars 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n o 19052/11 Luminita STANCIU contre la Roumanie introduite le 18 mars 2011

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Luminita Stanciu, est une ressortissante roumaine née en 1968 et résidant à Bucarest. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. En 1991, en vertu de la loi n o 18/1991 sur le domaine foncier, qui a mis fin au monopole de l’État sur les terres agricoles et a ouvert la voie à la restitution aux anciens propriétaires des terrains nationalisés par le régime communiste, la requérante et sept autres héritiers de S.T. demandèrent à la commission locale de Bucarest pour l’application de cette loi, l’attribution en propriété d’un terrain de 7 hectares, situé dans le premier arrondissement de Bucarest, terrain qui avait appartenu, avant sa nationalisation, à S.T..

En 1992, la commission accéda à leur demande et leur délivra une attestation de propriété. En 1994, la commission locale de la commune d’Otopeni les mit en possession du terrain. Le 20 décembre 1995, la commission départementale de Bucarest leur délivra le titre définitif de propriété. Le 21 mai 1996, ils vendirent une parcelle de 5 750 m 2 à la société commerciale I. S. pour un prix d’environ 80 000 dollars américains. En mars 2005, le maire du premier arrondissement de Bucarest demanda au tribunal de première instance de Bucarest l’annulation du titre de propriété des héritiers de S.T. et du contrat de vente d’une partie du terrain à la société I.S., au motif que le titre de propriété avait été octroyé illégalement aux héritiers de S.T.

Il exposa que des tiers avaient obtenu, le 17 novembre 1993, un jugement définitif reconnaissant leur droit de propriété sur la parcelle attribuée aux héritiers de S.T. et ultérieurement vendue à la société I.S. Les tiers formèrent une demande d’intervention en faveur du maire. La société I.S. forma à l’encontre des vendeurs une demande en garantie pour éviction. Le tribunal ordonna une expertise qui conclut que la parcelle qui faisait l’objet du jugement de 1993, était également inscrite sur le titre de propriété des héritiers de S.T. Elle était libre de constructions, avait une superficie de 5 712 m 2 et sa valeur s’élevait désormais à 1 463 625 euros. Par un jugement du 27 octobre 2009, le tribunal rejeta l’action du maire.

Il constata que les héritiers de S.T. n’étaient nullement coupables de la reconnaissance d’un droit de propriété concurrent sur le même terrain. Sur ce point, il estima que l’entière responsabilité incombait aux autorités locales qui n’ont pas été diligentes pour clarifier la situation de la parcelle litigieuse, créant et perpétuant ainsi un conflit entre deux propriétaires. Citant ensuite la jurisprudence de la Cour, le tribunal considéra que l’annulation du titre et de la vente constituait une sanction disproportionnée au regard du droit au respect des biens des défendeurs. Par un arrêt définitif du 7 octobre 2010, le tribunal départemental de Bucarest accueillit le pourvoi en recours du maire et des tiers intervenants.

Il confirma la responsabilité des autorités locales dans la superposition des titres, mais toutefois, annula celui des héritiers de S.T. au motif qu’ils ne pouvaient pas se voir attribuer le terrain litigieux dès lors qu’il avait fait l’objet d’un jugement favorable aux tiers. Le tribunal observa également que les défendeurs avaient été mis en possession par la commission d’Otopeni, alors que le terrain se trouvait à Bucarest. Enfin, au titre de la garantie pour éviction, le tribunal condamna solidairement les défendeurs à restituer à la société I.S. le prix de la vente, majoré d’un intérêt correspondant à l’inflation, ainsi qu’à lui verser 1 463 625 euros correspondant à l’augmentation de la valeur du terrain.

La requérante n’a pas précisé si, à ce jour, l’arrêt a été exécuté et les sommes payées. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du code civil, en vigueur à l’époque des faits, se lisent comme suit : Article 1337 « Le vendeur est obligé de droit à garantir l’acquéreur de l’éviction qu’il souffre dans la totalité ou partie de l’objet vendu (...) » Article 1341 « Si l’acquéreur est évincé, il a droit de demander contre le vendeur la restitution du prix (...) » Article 1344 « Si la chose vendue se trouve avoir augmenté de prix à l’époque de l’éviction, indépendamment même du fait de l’acquéreur, le vendeur est tenu de lui payer ce qu’elle vaut au-dessus du prix de la vente. » GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante allègue une atteinte à son droit au respect des biens, en raison de l’annulation du titre de propriété et de l’obligation de verser à la société I.S.

la différence de valeur du terrain, alors que les autorités locales étaient entièrement responsables de l’application erronée de la loi n o 18/1991.

QUESTION AUX PARTIES

L’ingérence dans le droit de la requérante au respect de ses biens était-elle conforme aux exigences de proportionnalité requises par l’article 1 du Protocole n o 1 ?