CASE OF Y.Y. v. TURKEY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF Y.Y. v. TURKEY - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2015)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Fosta Secție a Treia

HOTĂRÂREA

din 10 martie 2015

În Cauza Y.Y. împotriva Turciei

(Cererea nr.

14793/08)

Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Y.Y. împotriva Turciei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a doua), reunită într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmens, Egidijus Kūris, Robert Spano, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 februarie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1

. La originea cauzei se află cererea nr.

14793/08 îndreptată împotriva Republicii Turcia, prin care Y.Y. a sesizat Curtea la 6 martie 2008, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Y.Y. este o persoană transsexuală, resortisant al acestui stat, care, la data introducerii cererii, era recunoscută civil ca având sex feminin. În această situație, Curtea va utiliza masculinul și denumirea de „reclamant” cu referire la acesta, conform sexului revendicat.

2

. Reclamantul a fost reprezentat de A. Bozlu, avocat în Mersin. Guvernul turc

(„Guvernul”)

a fost reprezentat de agentul guvernamental.

3

. Reclamantul denunță o atingere adusă dreptului la respectarea vieții sale private (art. 8 din Convenție), în special pe motiv că nu a fost autorizat să recurgă la o intervenție chirurgicală de conversie sexuală. Acesta se plânge, de asemenea, de absența oricărei examinări a fondului cauzei sale de către Curtea de Casație și de lipsa motivării deciziilor acestei instanțe (art. 6 din Convenție).

4

. La 24 martie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. Președintele secției aflat în funcție la momentul comunicării a decis, în plus, că identitatea reclamantului nu va fi divulgată (art. 47 § 3 din Regulament).

ÎN

FAPT

I. Circumstanțele cauzei

5

. Reclamantul s-a născut în 1981.

6

. Reclamantul este o persoană transsexuală înscrisă în registrul de stare civilă ca fiind de sex feminin. Potrivit declarațiilor sale, acesta a devenit conștient încă de a o vârstă fragedă de faptul că se simțea ca aparținând sexului masculin, ceea ce era în contradicție cu sexul său anatomic.

A. Acțiunea în justiție inițială care a avut ca obiect schimbarea de sex

7

. La 30 septembrie 2005, reclamantul, în temeiul art. 4 din Codul civil, a sesizat Tribunalul de Mare Instanță (TMI) din Mersin în vederea obținerii autorizației de a recurge la o operație de schimbare de sex. În cererea introductivă de instanță, avocatul reclamantului a arătat că, de la o vârstă fragedă, clientul său se considera a fi bărbat, nu femeie, și că, din acest motiv, a făcut obiectul unei monitorizări psihologice începând din copilărie și că, în jurul vârstei de 19-20 de ani, acesta se gândise să se sinucidă. Acesta a mai precizat că identitatea biologică actuală a clientului său era în conflict cu sexul de care considera că aparține. A argumentat necesitatea unei conversii sexuale, pentru a-i permite să realizeze o armonizare a percepției intime pe care o avea despre el însuși și a caracteristicilor sale fizice. Acesta a menționat că seria de medici pe care a avut ocazia să îi consulte din copilărie preconizaseră o conversie sexuală. De asemenea, potrivit acestuia, clientul său avea 24 de ani, trăia asemenea unui bărbat, forma, de patru ani, un cuplu cu o femeie și anturajul familial și social îl acceptase ca bărbat. A adăugat că acesta urma de un an de zile un tratament în cadrul secției de Psihiatrie a Spitalului Universitar İnönü în vederea operației de conversie solicitate. În cele din urmă, acesta a solicitat păstrarea secretului procedurii în raport cu starea psihologică a clientului său.

8

. La 16 decembrie 2005, TMI a admis cererea de păstrare a secretului procedurii.

9

. La 6 februarie 2006, acesta a audiat rudele reclamantului. Mama persoanei în cauză a declarat că fiica sa, copil fiind, se juca în special cu băieții și că, în adolescență, aceasta îi spusese că se percepea ca fiind băiat și că dorea să fie băiat. A precizat că, atunci, a consultat psihologi, care au apreciat că fiica ei ar fi mai fericită dacă ar putea să trăiască având o identitate masculină, opinie cu care aceasta a afirmat că este de acord. Fratele mai mare al persoanei în cauză a declarat, de asemenea, că sora lui se juca cu băieții atunci când era copil, că începuse să se comporte ca un băiat în adolescență, că avusese iubite, că era hotărâtă să își schimbe sexul printr-o intervenție chirurgicală, că încercase de mai multe ori să se sinucidă, că făcea mereu terapie și că, din câte știa el, medicii hotărâseră să realizeze operația.

La finalul audierii, TMI a adresat o cerere de informare medicului-șef al centrului medical în care era tratat reclamantul, pentru a afla dacă acesta era transsexual, dacă schimbarea de sex se impunea în vederea păstrării sănătății sale mintale și dacă își pierduse definitiv capacitatea de procreare.

10

. La 23 februarie 2006, o comisie medicală din cadrul centrului medical al Universității İnönü a întocmit un raport psihiatric care concluziona că reclamantul era transsexual. În plus, aceasta considera că era necesar, din punct de vedere psihologic, să trăiască în continuare având o identitate masculină.

11

. La 28 februarie 2006, o comisie medicală specializată în ginecologie și obstetrică, din cadrul aceluiași centru, a întocmit un raport care concluziona că Y.Y. avea fenotip feminin și era transsexual.

12

. La 7 aprilie 2006, TMI a constatat că i s-au trimis două rapoarte medicale de la Facultatea de Medicină a Universității İnönü. Acesta a subliniat că, într-un raport din 23 februarie 2006, fusese stabilit un diagnostic de transsexualitate și că se constatase că, din punct de vedere psihologic, era necesar ca persoana în cauză să trăiască în continuare având o identitate masculină. Acesta a subliniat, de asemenea, că, într-un raport din 28 februarie 2006, s-a concluzionat că Y.Y. avea fenotip feminin. Cu toate acestea, a apreciat că rapoartele în cauză nu răspundeau întrebărilor pe care le adresase acesta, și anume dacă schimbarea de sex se impunea pentru păstrarea sănătății mintale a reclamantului și dacă acesta își pierduse definitiv capacitatea de a procrea. De asemenea, și-a reitereat cererea de informare.

13

. La 20 aprilie 2006, Directoarea secției Ginecologie-Obstetrică din cadrul Secției de Chirurgie a Facultății de Medicină a Universității İnönü, a informat în scris medicul-șef al centrului medical cu privire la faptul că reclamantul fusese examinat în urma unei cereri de consultare în materie de chirurgie plastică, în vederea unei schimbări de sex. Aceasta a precizat că, după examinare, s-a stabilit că Y.Y. avea organe genitale feminine externe și interne și că nu își pierduse definitiv capacitatea de a procrea.

14

. La 21 aprilie 2006, o comisie medicală din cadrul secției Psihiatrie a Facultății de Medicină a Universității İnönü a informat în scris medicul-șef al centrului medical cu privire la faptul că reclamantul fusese examinat la 20 aprilie 2006. După examinarea respectivă, s-a constatat că, din punct de vedere psihic, era necesar ca acesta să poată trăi în continuare cu o identitate masculină.

15

. În ședința din 5 mai 2006 în fața TMI, avocatul reclamantului a contestat raportul din 20 aprilie 2006, pe motiv că acesta nu fusese adoptat de un organism colegial. În consecință, TMI a solicitat realizarea unei noi expertize privind capacitatea de procreare a reclamantului. O comisie medicală a Facultății de Medicină din cadrul Universității Çukurova a fost însărcinată cu realizarea acesteia.

16

. La 11 mai 2006, doi medici din cadrul secției Ginecologie-Obstetrică a Facultății de Medicină din cadrul Universității Çukurova au efectuat o expertiză medico-legală și, după examinarea reclamantului, au concluzionat că acesta avea capacitatea de a procrea.

17

. La 27 iunie 2006, pe baza concluziilor diverselor expertize, TMI a refuzat să acorde autorizația de schimbare a sexului, solicitată de reclamant, pe motiv că acesta nu își pierduse definitiv capacitatea de a procrea și că, prin urmare, nu îndeplinea una din cerințele prevăzute la articolul 40 din Codul civil.

18

. La 18 iulie 2006, reclamantul a formulat recurs în casație împotriva acestei hotărâri. În memoriul său, avocatul a subliniat că, încă din copilărie, clientul lui se considera bărbat, și nu femeie, convingerea acestuia în acest sens nu era un simplu capriciu, că făcuse o perioadă îndelungată psihoterapie, că, în urma acesteia, fusese diagnosticat ca fiind transsexual și că, din punct de vedere psihologic, era necesar să trăiască în continuare cu o identitate de bărbat. În plus, acesta a susținut că capacitatea de procreare nu îl împiedica pe clientul său să se perceapă ca fiind bărbat și că, în acest caz, era vorba despre o stare de fapt legată de natura lui, pe care nu o putea controla. De asemenea, a subliniat că, în Turcia, la fel ca și în alte țări ale lumii, nu toate persoanele care, precum reclamantul, nu reușeau să își concilieze starea biologică și starea psihologică erau persoane celibatare și fără capacitatea de procreare. În acest sens, a adăugat că existau numeroase exemple de persoane predispuse la transsexualism care s-au căsătorit și au avut copii înainte de a recurge la o operație de conversie sexuală. Acesta a susținut că nu era drept să fie pusă în discuție capacitatea de procreare a unei persoane transsexuale, indiferent dacă aceasta se considera femeie sau bărbat. În consecință, acesta a susținut că instanțele, refuzând să îi acorde reclamantului autorizația de a recurge la operația de conversie sexuală, în temeiul articolului 40 din Codul civil – care, în opinia acestuia, nu era adaptat realităților sociale – limitase drepturile și libertățile clientului său. Acesta a pretins, de asemenea, că respingerea cererii reclamantului în temeiul capacității acestuia de procreare nu era conformă cu legea și a exprimat opinia potrivit căreia era necesar să fie eliminată expresia „și-a pierdut definitiv capacitatea de procreare”, folosită în dispoziția în cauză.

19

. La 17 mai 2007, considerând că instanța de prim grad nu a comis nicio eroare în ceea ce privește evaluarea elementelor de probă, Curtea de Casație a confirmat hotărârea pronunțată.

20

. La 18 iunie 2007, avocatul reclamantului a introdus o acțiune în rectificarea acestei decizii. În memoriul său, avocatul a susținut că nu a fost luat în considerare niciunul din motivele prezentate în susținerea recursului reclamantului și că nu a fost formulată nicio observație cu privire la documentele oficiale și rapoartele care fuseseră depuse la dosar. Acesta a contestat, de asemenea, utilizarea raportului din 11 mai 2006, întocmit de secția Ginecologie-Obstetrică a Facultății de Medicină a Universității din Çukurova ca temei pentru decizia de respingere în litigiu. În acest sens, a susținut că raportul în cauză nu era o expertiză, că acesta fusese întocmit în urma unui examen care a constat într-o examinare superficială a organelor genitale ale clientului său și, prin urmare, era insuficient pentru a stabili capacitatea sa de procreare. Acesta a pretins, de asemenea, că, și dacă se presupune că diversele rapoarte medicale ar fi fost suficiente pentru a stabili capacitatea de procreare a clientului său, singura identitate sexuală pe care persoana în cauză era în măsură să și-o asume, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic, era o identitate masculină. A argumentat că acest lucru fusese stabilit, de altfel, la 2 martie 2005, în raportul Comisiei pentru sănătate a Universității İnönü, unde clientul său făcea de multă vreme psihoterapie. În această privință, a criticat neluarea în considerare a acestui demers al clientului său. În cele din urmă, acesta a susținut că respingerea cererii prin care reclamantul dorea să obțină autorizația de a recurge la o intervenție chirurgicală, destinată să îi confere sexul pe care natura lui îi împunea să îl aibă prin, a adus atingere drepturilor persoanei în cauză.

21

. La 18 octombrie 2007, Curtea de Casație a respins cererea de rectificare formulată de reclamant, după ce a subliniat că, în speță, nu se aplica niciunul din motivele de infirmare prevăzute la articolul 440 din Codul de procedură civilă.

B. Procedura în fața instanțelor naționale, după comunicarea cererii Guvernului

22

. La 5 martie 2013, reclamantul, în temeiul articolului 40 din Codul civil, a sesizat din nou TMI din Mersin cu o cerere de autorizare a operației de schimbare de sex. În cererea sa introductivă de instanță, avocatul a precizat că, de la o vârstă fragedă, clientul său se considera bărbat, nu femeie, că, din acest motiv, a făcut obiectul unei monitorizări psihologice încă din copilărie și că o serie de rapoarte medicale au stabilit faptul că, din punct de vedere psihologic, era necesar ca acesta să trăiască în continuare cu o identitate masculină. Acesta a mai precizat că identitatea sa biologică actuală era în conflict cu sexul de care considera că aparține. A argumentat necesitatea unei conversii sexuale, pentru a păstra integritatea psihologică și fizică a acestuia. În plus, a menționat că, la 27 martie 2012, Y. Y. a suferit o operație de mastectomie la ambii sâni și că folosea diverși hormoni pentru a crește nivelul testosteronului. A precizat că acesta lucra împreună cu fratele său ca pictor-decorator, că mergea regulat la o sală de sport și avea înfățișarea unui bărbat. A argumentat că clientul său, care avea 32 de ani la acel moment, se considerase dintotdeauna ca fiind bărbat, că prietenii pe care i-a avut de la o anumită vârstă îl cunoșteau doar ca bărbat și că nu își folosea prenumele din actul de identitate. A adăugat că, pentru ca aspectul său fizic să corespundă cu percepția pe care o avea despre el însuși, clientul lui a recurs la diverse metode cu consecințe nefaste. În viața de zi cu zi, în special atunci când trebuia să își prezinte actele de identitate la instituții publice, acesta era victima unor acțiuni denigrante și umilitoare și se confrunta cu numeroase probleme din cauza diferenței care exista între aspectul său fizic și identitatea menționată în actele acestuia. Avocatul reclamantului a încheiat solicitând să i se permită clientului acestuia să îndeplinească formalitățile necesare schimbării identității sale în registrul de stare civilă, să i se accepte cererea de schimbare de sex, să i se acorde autorizația de a recurge la operația de schimbare de sex și ca procedura în fața TMI să rămână secretă.

23

. La 11 aprilie 2013, după anamneză și examinarea reclamantului, o comisie de psihiatri din cadrul Centrului medical al Universității İnönü a întocmit un raport medical din care reieșea că reclamantul era transsexual și că schimbarea sexului acestuia era necesară pentru păstrarea sănătății sale mintale. În plus, acest raport menționa că problema stabilirii dacă persoana în cauză și-a pierdut definitiv capacitatea de procreare trebuia să facă obiectul unei expertize.

24

. La 6 mai 2013, a fost întocmit un raport medico-legal de către o comisie a Serviciului de Medicină Legală al Centrului medical al Universității İnönü. Acest raport menționa că, în cursul examinării reclamantului din 11 aprilie 2013 din cadrul Serviciului de Medicină Legală, acesta a declarat că dorea să fie operat pentru a-și schimba sexul, că, în trecut, făcuse demersuri în acest sens, dar că i s-a respins cererea, că, ulterior, a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului și că, de atunci, acțiunea acestuia a fost reinițiată. Raportul menționa, de asemenea, că, în urma examenului medical, s-a constatat că reclamantul avea fenotip masculin (ansamblul caracteristicilor exterioare), că avea barbă și mustață, că țesuturile mamare ale acestuia fuseseră extirpate chirurgical și că, după această operație, acesta a început să urmeze un tratament, că prezenta pilozitate masculină pe brațe și picioare, că urma un tratament hormonal, că îi era rușine de culoarea actului său de identitate

[1]

motiv pentru care acesta l-a acoperit înainte de a-l pune în portofel și, în cele din urmă, că acesta a declarat că se impunea schimbarea sexului său.

Raportul menționa, de asemenea, că analizele de sânge au indicat un nivel total al testosteronului de peste 16

000

ng/dl, valoare care se presupunea că este consecința tratamentului hormonal pe care îl urma. S-a apreciat că acesta nu își pierduse definitiv capacitatea de procreare.

Concluzia raportului a fost următoarea:

„1. Are constituție transsexuală;

25

. La 21 mai 2013, TMI din Mersin a admis cererea reclamantului și a autorizat operația chirurgicală de schimbare de sex solicitată. În motivarea sa, TMI a considerat stabilit faptul că reclamantul era transsexual, că păstrarea sănătății sale mintale necesita schimbarea de sex a acestuia, că din declarațiile martorilor propu;i de reclamant reieșea că acesta trăia ca un bărbat, din toate punctele de vedere, și suferea din cauza situației sale; prin urmare, având în vedere elementele de probă și rapoartele prezentate, condițiile prevăzute la articolul 40 alineatul (2) din Codul civil erau îndeplinite și era necesar să fie admisă cererea acestuia. Hotărârea stipulează faptul că a fost pronunțată cu titlu definitiv.

II. Dreptul și practica interne și internaționale relevante

A. Dreptul intern relevant

26

. Articolul 39 din Codul civil turc, preluat din Legea nr. 4721 din 22

noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial la 8 decembrie 2001, prevede că înscrierea în registrul de stare civilă nu poate fi rectificată decât în urma unei hotărâri judecătorești.

În temeiul articolului 40 din Codul civil, orice persoană care dorește să își schimbe sexul poate sesiza tribunalul cu o cerere personală de autorizare în acest scop. Cu toate acestea, pentru acordarea unei autorizații, solicitantul trebuie să aibă cel puțin optsprezece ani împliniți și să nu fie căsătorit; în plus, acesta trebuie să aibă o predispoziție transsexuală și să ateste, printr-un raport obținut de la o comisie oficială pentru sănătate a unui spital universitar și de cercetare, că schimbarea de sex este necesară pentru sănătatea psihologică a acestuia și că și-a pierdut definitiv capacitatea de procreare.

Atunci când un raport întocmit de o comisie oficială pentru sănătate certifică faptul că a fost realizată o operație de schimbare de sex în conformitate cu obiectivul specificat de autorizația judiciară și cu tehnicile medicale, tribunalul decide să se procedeze la rectificarea registrului de stare civilă solicitată.

27

. Articolul 4 din Legea din 24 mai 1983 privind planificarea populației, publicată în Monitorul Oficial la 27 mai 1983, prevede:

„Sterilizarea și castrarea

Articolul 4. Sterilizarea este o intervenție care are ca scop distrugerea capacității de procreare a unui bărbat sau a unei femei, fără să se aducă atingere îndeplinirii nevoilor sale sexuale.

Operația de sterilizare este efectuată în măsura în care nu există nicio contraindicație de ordin medical, la solicitarea unei persoane majore.

(...)

”

28

. Regulamentul referitor la practicarea și controlarea serviciilor de ablație a uterului și de sterilizare (83/7395), publicat în Monitorul Oficial din 18 decembrie 1983, prevede:

„

Partea a treia

Sterilizarea

Operația de sterilizare

Articolul 10. Operația de sterilizare este efectuată la solicitarea unei persoane majore, cu condiția să nu existe nicio contraindicație de ordin medical.

Operația de sterilizare a femeilor este realizată de ginecologi și obstetricieni sau de specialiști în chirurgie generală.

Operația de sterilizare a bărbaților este realizată de urologi, de ginecologi și obstetricieni sau de specialiști în chirurgia generală, precum și de practicienii care au obținut un certificat de aptitudini, după ce au urmat cursuri în cadrul centrelor de formare înființate de minister în acest scop.

Locurile în care este practicată sterilizarea femeilor și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Articolul 11. Operația de sterilizare a femeilor este practicată doar în centre medicale oficiale și spitale private (...)”

B. Texte europene și internaționale

29

. La 31 martie 2010, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Recomandarea CM/Rec(2010)5 cu privire la măsurile de combatere a discriminării bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen.

Anexa la recomandare prevede în special:

„IV.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

(...)

VII. Sănătatea

(...)”

În ceea ce privește expunerea de motive, aceasta prevede în special următoarele:

„IV.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

(...)

20-21. Aspectul condițiilor de acces la procedurile de schimbare a sexului și cel al recunoașterii juridice a acestei schimbări sunt două domenii problematice pentru persoanele transgender.(...)

În unele state, accesul la serviciile de schimbare a genului este subordonat unor proceduri precum sterilizarea ireversibilă, tratamentul hormonal, tratamentele chirurgicale preliminare și, uneori, necesitatea de a-și demonstra capacitatea de a trăi o perioadă lungă ca o persoană cu genul dorit (denumită „experiență trăită”). În acest cadru, condițiile și procedurile existente ar trebui să fie revizuite, în vederea eliminării condițiilor disproporționate. Trebuie subliniat în special faptul că unele persoane nu pot, din motive legate de sănătate, să suporte toate tratamentele hormonale și/sau chirurgicale necesare. Considerente similare se aplică în ceea ce privește recunoașterea juridică a unei schimbări de gen, care poate fi condiționată de numeroase proceduri și condiții prealabile, inclusiv schimbări de natură fizică.

(...)

VII. Sănătate

35-36. (...)

În ceea ce privește condițiile impuse de procedura de schimbare a genului, dreptul internațional al drepturilor omului prevede că nicio persoană nu poate fi supusă unui tratament sau experiment medical fără consimțământul său. Tratamentele hormonale sau chirurgicale, în calitate de condiții pentru obținerea recunoașterii juridice a unei schimbări de gen, ar trebui să fie limitate la cele strict necesare și să fie realizate cu consimțământul persoanei în cauză (...)”

30

. La 29 aprilie 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluția 1728 (2010) privind discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen, care prevede în special:

„(...)

(...)

(...)

16.11. să abordeze discriminarea și încălcările drepturilor omului împotriva persoanelor transgender și, în special, să garanteze, în drept și în practică, drepturile acestor persoane:

(...)

16.11.2. la documente oficiale care să reflecte identitatea de gen aleasă, fără obligația prealabilă de a suferi o sterilizare sau alte proceduri medicale, precum o operație de conversie sexuală sau o terapie hormonală;

16.11.3. la un tratament de conversie sexuală și la egalitate de tratament în materie de îngrijiri medicale;

(...)”

31

. La 29 iulie 2009, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a publicat un document tematic intitulat „Drepturile omului și identitatea de gen”, în temeiul căruia acesta invita statele membre ale Consiliului Europei în special:

„(...)

(...)”

32

. În 2011, a fost publicat, de asemenea, sub egida Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, un raport intitulat „Discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen în Europa”, în temeiul căruia Comisarul pentru Drepturile Omului a formulat în special următoarele recomandări, în atenția statelor membre ale Consiliului Europei:

„5. Viața privată: recunoașterea genului și a familiei

(...)

(...)

33

. La 12 septembrie 1989, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care statele membre erau invitate să adopte dispoziții care să recunoască persoanelor transsexuale dreptul de a-și schimba sexul prin recurgerea la tratamente endocrinologice, chirurgie plastică și tratamente estetice, și să le garanteze în special recunoașterea juridică, adică schimbarea prenumelui și rectificarea mențiunii sexului în certificatul de naștere și actele de identitate.

34

. La 17 noiembrie 2011, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a înaintat Consiliului pentru Drepturile Omului un raport intitulat „Legi și practici discriminatorii și actele de violență săvârșite împotriva persoanelor din cauza orientării lor sexuale sau a identității lor de gen”. Părțile relevante în speță ale acestui raport se citesc după cum urmează:

„G. Recunoașterea genului și aspecte conexe

(...)

VII. Concluzii și recomandări

(...)

(...)

h) Să faciliteze recunoașterea juridică a genului preferat de persoanele transgender și să adopte măsuri pentru a permite emiterea de noi acte de identitate care să menționeze genul preferat și numele ales, fără să se aducă atingere altor drepturi ale omului.

(...)”

C. Dreptul și practica în vigoare în statele membre ale Consiliului Europei

35

. Curtea a comparat legislația a 32 de state membre ale Consiliului Europei: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Malta, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Țările de Jos și Ucraina. Acest studiu arată că posibilitatea persoanelor transsexuale de a începe un tratament de conversie sexuală există în mai multe state membre ale Consiliului Europei (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Islanda, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Țările de Jos și Ucraina). În acest grup de țări, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească persoana transsexuală pentru a avea acces la un tratament de conversie sexuală pot fi stabilite de lege, de reglementări infralegislative sau de recomandări. Cu toate acestea, în unele din țările care au făcut obiectul studiului, acest aspect nu face obiectul niciunei reglementări și ține mai degrabă de practica medicală (Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Islanda, Letonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Spania și Țările de Jos).

36

. Cele mai des întâlnite criterii de acces la un tratament de conversie sexuală (de exemplu, un tratament hormonal) presupun evaluări medicale și psihologice/psihiatrice și/sau diagnosticul de „disforie de gen” sau tulburare de identitate de gen (Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Regatul Unit, Slovacia,Țările de Jos și Ucraina). Unele din aceste țări impun ca, înainte de tratamentul hormonal, persoana în cauză să fi făcut psihoterapie o anumită perioadă (în Austria, Germania, Islanda și Regatul Unit, de exemplu). O serie de alte criterii de acces includ: un examen endocrinologic și somatic (Ucraina), un studiu genetic (Estonia), lipsa orientării homosexuale și alte criterii precum un potențial suficient de adaptare socială la noile condiții de viață sau maturitatea socială necesară luării deciziei privind schimbarea de sex și capacitatea persoanei în cauză de a realiza în mod adecvat adaptarea socială (Ucraina).

37

. În ceea ce privește autoritatea competentă să autorizeze tratamentele de conversie sexuală, în majoritatea țărilor în cauză, decizia aparține medicilor sau echipelor de medici din cadrul spitalelor specializate. Cu toate acestea, unele reglementări impun autorizarea specială din partea unor instanțe administrative sau a unor comisii

ad hoc.

În Bulgaria, Italia, Polonia și România, chirurgia de conversie sexuală trebuie să fie autorizată de o instanță.

38

. Procedura de conversie sexuală sau de schimbare a sexului poate include unul sau mai multe tipuri de operații chirurgicale

[2]

. Criterii specifice, aplicabile exclusiv operațiilor chirurgicale, au fost identificate într-o serie de state. Dintre aceste criterii, cele mai importante sunt urmarea unui tratament hormonal prealabil pentru o anumită perioadă de timp (Austria, Belgia, Germania, doar pentru anumite operații, Elveția, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Slovacia, Spania, Țările de Jos și Ucraina) și testul privind viața reală, care impune solicitantului să fi trăit, o anumită perioadă de timp, ca o persoană cu genul ales (Belgia, Germania, doar pentru anumite operații, Elveția, Finlanda, Regatul Unit, Spania și Țările de Jos).

39

. Accesul la chirurgia de conversie sexuală poate fi subordonat altor criterii, precum un nou diagnostic sau o opinie psihiatrică (Austria, Finlanda și România), efectuarea unei psihoterapii pentru o perioadă specificată (Germania și Rusia), o adaptare socială a persoanei în cauză (Estonia), sau trecerea unei anumite perioade de observație sau de așteptare (Danemarca, Elveția, Estonia, Rusia și Spania).

40

. În unele state membre ale Consiliului Europei, tratamentele de conversie sexuală par să fie inexistente sau inaccesibile (de exemplu, în Albania, Andorra, Armenia).

41

. Recunoașterea noului gen poate fi obținută în conformitate cu legislația, practica și/sau jurisprudența în numeroase state (de exemplu, în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Franța, Finlanda, Georgia, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Țările de Jos și Ucraina). Abordările variază de la un stat la altul în ceea ce privește condițiile impuse pentru recunoașterea juridică a genului ales și procedura de reglementare a accesului la tratamente de conversie sexuală. În această privință, se pare că unele legi confundă recunoașterea juridică a genului ales și procedura de reglementare a accesului la tratamente de conversie sexuală.

42

. În anumite state, persoanele interesate nu au obligația de a se supune unei intervenții chirurgicale de schimbare de sex, unei sterilizări sau unui tratament hormonal de conversie sexuală pentru a obține recunoașterea juridică a schimbării de sex realizate (Austria, Croația, Portugalia și Regatul Unit). În Germania, Curtea Constituțională Federală, într-o hotărâre din 11 ianuarie 2011, a considerat că impunerea sterilizării definitive și a unei intervenții chirurgicale de modificare a caracteristicilor externe contravine garanțiilor constituționale legate de integritatea fizică și dreptului la autodeterminare sexuală. Alte state îi impun persoanei interesate, în vederea recunoașterii juridice a noului sex, condiția ca aceasta să fi urmat un tratament medical cu scopul de a obține corespondența dintre anumite caracteristici fizice ale sale și cele ale sexului solicitat (Irlanda, Islanda și Spania).

43

. În cele din urmă, în alte state, și anume Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Georgia, Italia, Malta, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina, există obligația ca persoana în cauză să fi făcut o operație de conversie sexuală și/sau să își fi pierdut capacitatea de procreare. Deși majoritatea acestor țări se limitează la a impune efectuarea unei operații de conversie sexuală, fără să facă referire la sterilizare, aceasta reprezintă foarte adesea o condiție de fapt, deoarece intervențiile chirurgicale cele mai intruzive conduc în mod necesar la sterilitatea persoanei. În cadrul acestei categorii de țări, totuși pot fi constatate progrese în practica sau legislația recentă a anumitor state. De exemplu, în Elveția, Biroul Federal Elvețian de Stare Civilă, într-un aviz din 1 februarie 2012, a solicitat autorităților cantonale să nu impună drept condiție prealabilă schimbării legale a sexului efectuarea unor intervenții chirurgicale care să cauzeze sterilitate sau construirea organelor genitale ale sexului opus. În 2013, Suedia a modificat Legea nr. 1972/119 privind determinarea sexului. Printre modificări se numără eliminarea condiției privind sterilitatea, impusă înainte de recunoașterea noului gen. În Țările de Jos, parlamentul a adoptat, la 18 decembrie 2013, o lege de modificare a Codului civil, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2014, potrivit căreia nu s-ar mai impune condiția ca o persoană să fie sterilă sau să fi făcut o operație de schimbare de sex (în măsura în care cererea este justificată din punct de vedere medical și psihologic).

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție

44

. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea vieții sale private. Acesta susține că rapoarte medicale au stabilit existența unei contradicții între percepția pe care o are despre el însuși ca fiind bărbat și constituția lui fizică. În formularul de cerere, acesta a adăugat că a solicitat autorizația de a pune capăt acestei contradicții, dar s-a confruntat cu refuzul autorităților interne, care și-ar fi întemeiat decizia pe capacitatea acestuia de procreare.

Reclamantul a solicitat, de asemenea, să i se permită să se supună unei intervenții chirurgicale de conversie sexuală. În această privință, a criticat conținutul articolului 40 din Codul civil și interpretarea acestuia, care nu ar fi răspuns nevoilor la care este destinată să răspundă respectiva dispoziție, în măsura în care condiția biologică impusă de aceasta nu ar putea fi îndeplinită decât prin intermediul unei intervenții chirurgicale. Or, în opinia reclamantului, imposibilitatea de a avea acces la o astfel de intervenție chirurgicală privează definitiv o persoană de orice posibilitate de a rezolva contradicția cu care se confruntă, între percepția identității sale sexuale și realitatea biologică.

Reclamantul invocă art. 8 din Convenție, formulat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private [...].

45

. Guvernul contestă aceste acuzații.

A. Cu privire la admisibilitate

46

. În observațiile suplimentare prezentate de Guvern la 30 august 2013, acesta argumentează că, potrivit analizei jurisprudenței consacrate a Curții pe care a realizat-o, este necesar ca reclamantul să poată să își justifice calitatea de victimă pe toată durata procedurii. În sprijinul acestui argument, citează cauza

Bourdov împotriva Rusiei

(nr. 59498/00, pct. 30, CEDO 2002-III). Acesta precizează că, în prezenta cauză, instanța a pronunțat o decizie favorabilă reclamantului, care imputa autorităților faptul că nu i-au acordat autorizația de a-și schimba sexul. Prin urmare, acesta consideră că reclamantul nu mai are calitatea de „victimă”, în sensul art. 34 din Convenție.

47

. Reclamantul contestă argumentele Guvernului. Făcând trimitere la hotărârile

Chevrol împotriva Franței

(nr. 49636/99, pct. 43, CEDO 2003

‑

III),

Guerrera și Fusco împotriva Italiei

(nr. 40601/98, pct. 51-53, 3 aprilie 2003) și

Timofeiev împotriva Rusiei

(nr.

58263/00, pct. 36, 23 octombrie 2003), acesta susține că o decizie sau o măsură în favoarea unui reclamant nu este suficientă, în principiu, pentru a-l priva de calitatea de victimă, în măsura în care autoritățile interne nu au recunoscut, în mod expres sau în esență, și nici nu au reparat integral încălcarea pretinsă. În această privință, avocatul său adaugă că respingerea acțiunii sale l-a obligat pe clientul lui – asemenea tuturor persoanelor care doreau să își schimbe sexul – să folosească hormoni fără niciun control judiciar și medical. El pledează că clientul său este o victimă și că autoritățile interne nu au recunoscut niciodată acest fapt. Precizează, în cele din urmă, că reclamantul este cel care, din proprie inițiativă, a introdus o nouă acțiune pentru a obține câștig de cauză și că, în ceea ce le privește, autoritățile interne nu au întreprins niciun demers activ în acest sens.

48

. Curtea reamintește

că, în primul rând, autoritățile naționale sunt cele care trebuie să remedieze o pretinsă încălcare a Convenției. În această privință, întrebarea dacă un reclamant se poate declara victima pretinsei încălcări se pune în toate etapele procedurii desfășurate în temeiul Convenției (

Bourdov

, citată anterior, pct.

30). Pentru a stabili dacă un reclamant se poate declara într-adevăr victima unei pretinse încălcări, este necesar să se țină seama nu doar de situația oficială de la momentul introducerii cererii la Curte, ci și de ansamblul circumstanțelor cauzei respective, în special de orice fapt nou anterior datei examinării cauzei de către Curte [

Tănase împotriva Moldovei

(MC), nr.

7/08, pct.

105, CEDO 2010].

49

. Curtea reamintește, de asemenea, că, având în vedere aceste considerente, chestiunea stabilirii dacă un reclamant are calitatea de victimă trebuie să fie soluționată în momentul în care examinează cauza, atunci când circumstanțele justifică această abordare (

idem

, pct. 106). În plus, aceasta reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este de ajuns, în principiu, pentru a-l priva de calitatea de „victimă” în sensul art. 34 din Convenție decât în cazul în care autoritățile naționale recunosc, explicit sau în esență, și apoi repară încălcarea Convenției [a se vedea, de exemplu,

Eckle împotriva Germaniei

, 15 iulie 1982, pct. 66, seria A nr. 51;

Dalban împotriva României

(MC), nr. 28114/95, pct. 44, CEDO 1999

‑

VI;

Scordino împotriva Italiei

(nr. 1) (MC), nr. 36813/97, pct. 179-180, CEDO 2006

‑

V, și

Gäfgen împotriva Germaniei

(MC), nr. 22978/05, pct. 115, CEDO 2010].

50

. Numai atunci când sunt îndeplinite aceste două condiții natura subsidiară a mecanismului de protecție a Convenției se opune unei examinări a cererii (

Eckle

,

citată anterior, pct. 69 și următoarele).

51

. În ceea ce privește repararea „adecvată” și „suficientă” pentru a remedia, la nivel intern, încălcarea unui drept garantat de Convenție, Curtea consideră, în general, că aceasta depinde de ansamblul tuturor circumstanțelor cauzei, având în vedere în special natura încălcării Convenției care este în joc (a se vedea, de exemplu,

Gäfgen

, citată anterior, pct. 116).

52

. În speță, Curtea observă că reclamantul a sesizat instanțele naționale în 2005 cu o primă cerere având ca obiect schimbarea de sex și că acestuia i s-a refuzat acordarea autorizației de realizare a operației de conversie sexuală, în urma unei proceduri judiciare care s-a încheiat în 2007 (supra, pct. 7-21). După comunicarea prezentei cereri Guvernului, Y.Y. a urmat un tratament hormonal și a făcut o operație de mastectomie la ambii sâni, înainte de a introduce a doua cerere de autorizare a schimbării de sex, în fața TMI din Mersin, în martie 2013 (supra, pct. 22). La 21 mai 2013, în urma unei noi proceduri judiciare în cursul căreia acesta a făcut obiectul unor noi examene medicale, reclamantul a obținut câștig de cauză (supra, pct. 25).

53

. Sigur că, astfel cum subliniază Guvernul, ulterior comunicării cererii, instanțele naționale au adoptat o decizie favorabilă reclamantului, acordându-i autorizația solicitată de schimbare a sexului. Astfel, Curtea nu poate ignora faptul că situația în litigiu, aflată la originea prezentei cereri, și anume imposibilitatea reclamantului de a avea acces la operația de conversie sexuală, din cauza refuzului instanțelor naționale, a persistat timp de peste cinci ani și șapte luni. Or, Curtea nu are nicio îndoială că, în cursul acestei perioade, reclamantul a suferit în mod direct în viața lui privată efectele acestui refuz (supra, pct. 22 și 24). În urma lecturării motivării TMI, care s-a pronunțat în favoarea reclamantului, Curtea observă, de altfel, că aceasta nu conține nicio recunoaștere expresă a existenței unei încălcări a drepturilor protejate de Convenție. Autorizația acordată reclamantului nu poate să fie interpretată nici ca reprezentând o recunoaștere, în esență, a unei încălcări a dreptului acestuia la respectarea vieții sale private.

54

. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția Guvernului întemeiată pe pierderea calității de victimă a reclamantului.

55

. Constatând, de altfel, că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

35 §

3 lit.

a) din Convenție și nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu privire la fond

56

. Curtea reamintește că, în nenumărate rânduri, a subliniat deja că noțiunea de „viață privată” are o sferă largă și nu se pretează unei definiții exhaustive. Această noțiune include integritatea fizică și morală a unei persoane (

X și Y împotriva Țărilor de Jos

, 26 martie 1985, pct. 22, seria A nr. 91), dar uneori cuprinde și aspecte ale identității fizice și sociale a unui individ (

Mikulić împotriva Croației

, nr. 53176/99, pct. 53, CEDO 2002

‑

I). Elemente precum, de exemplu, identitatea sexuală, numele, orientarea sexuală și viața sexuală țin de sfera personală, protejată de art. 8 din Convenție (

Dudgeon împotriva Regatului Unit

, 22 octombrie 1981, pct.

41, seria A nr. 45,

B. împotriva Franței

, 25 martie 1992, pct.

63, seria A nr. 232-C,

Burghartz împotriva Elveției

, 22 februarie 1994, pct. 24, seria A nr. 280

‑

B,

Laskey, Jaggard și Brown împotriva Regatului Unit

, 19 februarie 1997, pct. 71,

Culegere de hotărâri și decizii

1997

‑

I, și

Smith și Grady împotriva Regatului Unit

, nr.

33985/96 și 33986/96, 71, CEDO 1999

‑

VI).

57

. Această dispoziție protejează deopotrivă dreptul la dezvoltare personală și dreptul de a stabili și de a menține relații cu alți oameni și cu lumea exterioară (

Schlumpf împotriva Elveției

, nr. 29002/06, pct. 77, 8

ianuarie 2009).

În această privință, Curtea consideră că noțiunea de autonomie personală reflectă un principiu important, care stă la baza interpretării garanțiilor prevăzute la art. 8 (

Pretty împotriva Regatului Unit

, nr. 2346/02, pct. 61, CEDO 2002

‑

III).

58

. În plus, Curtea reamintește că a afirmat în jurisprudența sa, în nenumărate ocazii, faptul că, având în vedere că demnitatea și libertatea omului reprezintă însăși esența Convenției, dreptul la dezvoltare personală și la integritate fizică și morală ale persoanelor transsexuale este garantat [

Christine Goodwin împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 28957/95, pct. 90, CEDO 2002

‑

VI,

Van Kück împotriva Germaniei

,

nr. 35968/97, pct. 69, CEDO 2003

‑

VII, și

Schlumpf,

citată anterior, pct. 101]. Aceasta a recunoscut, de asemenea, că se poate aduce o atingere gravă vieții private atunci când dreptul intern este incompatibil cu un aspect important al identității personale (

Christine Goodwin,

citată anterior, pct. 77).

59

. Pe de altă parte, Curtea reamintește că granița dintre obligațiile pozitive și obligațiile negative, pe care statul le are în temeiul art. 8, nu se pretează unei definiții precise, dar că principiile aplicabile în cazul celor dintâi sunt comparabile cu cele valabile pentru cele din urmă. Pentru a stabili dacă există o obligație – pozitivă sau negativă – trebuie să se țină seama de echilibrul just care trebuie păstrat între interesul general și interesele individului; în ambele ipoteze, statul beneficiază de o anumită marjă de apreciere [de exemplu,

B. împotriva Franței

, citată anterior, pct. 44, și

Hämäläinen împotriva Finlandei

(MC), nr. 37359/09, pct. 67, CEDO 2014].

60

. În ceea ce privește punerea în balanță a intereselor concurente, Curtea a subliniat importanța deosebită pe care o au chestiunile legate de unul dintre cele mai intime aspecte ale vieții private, anume definiția sexuală a unei persoane (

Schlumpf

,

citată anterior, pct.104). În această privință, Curtea a examinat deja, în lumina condițiilor actuale ale vieții, mai multe cauze care privesc problemele cu care se confruntă persoanele transsexuale și a aprobat îmbunătățirea constantă a măsurilor adoptate de state în temeiul art. 8 din Convenție, pentru protejarea acestor persoane și recunoașterea situației lor (

L.

împotriva Lituaniei

, nr. 27527/03, pct. 56, CEDO 2007-IV).

a. Observații preliminare

61

. Cu titlu introductiv, Curtea subliniază că, în cauzele menționate anterior, a fost sesizată cu capete de cerere prezentate de persoane transsexuale operate sau care au suferit anumite intervenții chirurgicale în vederea unei conversii sexuale, în vreme ce, în prezenta cauză, la data introducerii cererii, reclamantului, transsexual neoperat, i se refuzase acordarea autorizației judiciare de a recurge la o operație de schimbare de sex, pe motiv că nu își pierduse definitiv capacitatea de procreare.

62

. Astfel, prezenta cauză are ca obiect un aspect al problemelor cu care se pot confrunta persoanele transsexuale diferit de cele pe care Curtea a avut ocazia să le examineze până în prezent. În fapt, aceasta ridică problema cerințelor prealabile procesului de conversie sexuală care pot fi impuse persoanelor transsexuale, precum și pe cea a conformității acestora cu art. 8 din Convenție. Criteriile și principiile dezvoltate în jurisprudența menționată anterior, care au fost formulate într-un context semnificativ diferit de prezenta cauză, nu pot fi așadar transpuse ca atare în prezenta cauză. Cu toate acestea, ele pot constitui un reper pentru Curte în aprecierea circumstanțelor speței.

b. Cu privire la perspectiva analizei aspectului în litigiu

i. Argumentele părților

63

. Reclamantul susține că a fost victima unei ingerințe în exercitarea dreptului la respectarea vieții sale private.

64

. Guvernul contestă această afirmație și argumentează că refuzul de a autoriza o intervenție chirurgicală de conversie sexuală, pe motiv că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de lege, nu poate fi considerat a fi o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private în sensul art. 8 din Convenție. În plus, potrivit Guvernului, problema stabilirii dacă respectarea efectivă a vieții private a unei persoane transsexuale impune statului o obligație pozitivă în materie trebuie soluționată ținând seama de „echilibrul just care este necesar să fie păstrat între interesul general și interesele individului”. În această privință, observă că, în Hotărârile

Rees împotriva Regatului Unit

(17 octombrie 1986, seria A nr. 106) și

Cossey împotriva Regatului Unit

(27

septembrie 1990, seria A nr. 184), Curtea a ținut seama, între altele, de faptul că „existența unui echilibru just nu poate să impună statului să își reformeze complet sistemul existent”, pentru a constata absența unei obligații de acest tip în sarcina statului pârât.

ii. Motivarea Curții

65

. Curtea observă că reclamantul se plânge, în principal, de refuzul inițial al instanțelor judecătorești naționale, atunci când acesta a solicitat să i se permită accesul la operația de conversie sexuală. În această privință, reiterează că principiul autonomiei personale poate fi interpretat în sensul dreptului la alegere asupra propriului corp (

Pretty,

citat anterior, pct. 66, și

K.A. și A.D. împotriva Belgiei

, nr.

42758/98 și 45558/99, pct.

83, 17 februarie 2005). Deși art. 8 din Convenție nu poate fi interpretat ca garantând un drept necondiționat de a realiza o operație de conversie sexuală, totuși Curtea reamintește că a constatat deja că, la nivel internațional, este general recunoscut faptul că transsexualismul este o stare medicală care justifică efectuarea unui tratament destinat să ajute persoanele în cauză (

Christine Goodwin,

citată anterior, pct. 81). Sistemele de sănătate din majoritatea statelor contractante recunosc această stare medicală și garantează sau autorizează tratamentele aferente, inclusiv intervențiile chirurgicale de conversie sexuală ireversibile (supra, pct. 35-43).

66

. Curtea apreciază că refuzul opus inițial reclamantului a avut fără îndoială repercusiuni asupra dreptului acestuia la identitate sexuală și la dezvoltare sexuală, aspect fundamental al dreptului său la respectarea vieții private. Acest refuz a constituit, astfel, o ingerință în exercitarea de către persoana în cauză a dreptului la respectarea vieții sale private, în sensul art. 8 § 1 din Convenție.

c. Cu privire la justificarea ingerinței în cauză

67

. Pentru a stabili dacă ingerința astfel constatată implică încălcarea art. 8, Curtea trebuie să stabilească dacă aceasta era justificată din perspectiva art. 8 § 2, adică dacă era „prevăzută de lege” și „necesară într-o societate democratică” pentru a atinge unul sau altul din „scopurile legitime” enumerate de această dispoziție.

i. Cu privire la temeiul legal al ingerinței

68

. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, expresia „prevăzută de lege” impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, dar vizează totodată calitatea legii în cauză, impunând ca aceasta să fie accesibilă pentru persoana în cauză și previzibilă în ceea ce privește efectele sale [a se vedea, între multe altele,

Amann împotriva Elveției

(MC), nr. 27798/95, pct. 50, CEDO 2000

‑

II,

Slivenko împotriva Letoniei

(MC), nr. 48321/99, pct.

100, CEDO 2003

‑

X, și

Fernández Martínez

împotriva Spaniei

(MC), nr. 56030/07, pct. 117, CEDO 2014 (extrase)].

69

. În speță, Curtea subliniază, în primul rând, că problema existenței unui temei juridic nu face obiectul unei dispute între părți. Reclamantul arată astfel că ingerința al cărei obiect l-a făcut era întemeiată pe articolul 40 din Codul civil. Guvernul afirmă că, în opinia sa, cerințele prevăzute de articolul 40 din Codul civil sunt clare și că, în speță, TMI din Mersin nu a realizat o interpretare jurisprudențială în ceea ce privește condițiile impuse de lege. Pe baza concluziilor diverselor expertize efectuate, TMI din Mersin a respins astfel cererea reclamantului, potrivit Guvernului, pe motiv că nu erau îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru conversia sexuală, având în vedere că reclamantul nu își pierduse capacitatea de procreare.

70

. În această privință, Curtea constată că decizia TMI din 27 iunie 2006, de a refuza să îi acorde reclamantului autorizația de schimbare de sex, pe care acesta o solicita, era întemeiată pe articolul 40 din Codul civil. În urma lecturării acestei dispoziții, Curtea observă că dreptul turc le recunoaște persoanelor transsexuale care îndeplinesc cerințele legii nu doar dreptul de a-și schimba sexul, dar și dreptul de a obține recunoașterea juridică a noului lor sex, prin modificarea stării lor civile (supra, pct. 26). Articolul 40 din Codul civil supune totuși această posibilitate, între altele, condiției ca persoana în cauză să își fi pierdut definitiv capacitatea de procreare, condiție în temeiul căreia a fost respinsă inițial cererea reclamantului.

71

. Prin urmare, Curtea apreciază că ingerința în litigiu avea un temei legal în dreptul intern. Având în vedere concluzia la care a ajuns în ceea ce privește caracterul necesar al acestei ingerințe (infra, pct. 121-122), consideră totuși că nu este cazul să se pronunțe asupra caracterului previzibil al acestei dispoziții din perspectiva efectelor sale.

ii. Cu privire la scopul legitim al ingerinței

α) Argumentele părților

72

. Reclamantul susține că niciun motiv de interes public nu se opunea cererii sale de autorizare a unei intervenții chirurgicale sau medicale în scopul unei schimbări de sex. În această privință, el susține că argumentele generale prezentate de Guvern (precum prevenirea banalizării acestui tip de intervenții, ireversibilitatea acestora, consecințele prostituției, infra, pct. 74-75) pentru a justifica interesul de ordin public, ce a stat la baza ingerinței în cauză, nu pot fi considerate drept consecințe din punct de vedere științific, social și juridic.

73

. Potrivit Guvernului, din jurisprudența Curții reiese că statele au dreptul de a controla activitățile care aduc prejudicii vieții și securității altora (

Pretty

, citată anterior, și

Laskey, Jaggard și Brown,

citată anterior). Acesta deduce, din hotărârea

Pretty

, că ponderea considerentelor legate de sănătatea și securitatea publice, față de principiul concurent al autonomiei personale, crește direct proporțional cu gravitatea prejudiciului suportat.

74

. În această privință, Guvernul argumentează că domeniul intervenției chirurgicale de conversie sexuală nu ține doar de protecția interesului general, al cărei scop este evitarea banalizării intervențiilor chirurgicale de conversie sexuală și a operațiilor inutile, dar și de protecția intereselor persoanei care dorește să poată recurge la o operație ireversibilă și care prezintă un risc pentru integritatea sa fizică și morală. În opinia Guvernului, după o intervenția chirurgicală, o persoană transsexuală își pierde cu siguranță anumite caracteristici ale sexului de origine, dar, totuși, nu obține toate caracteristicile noului sex. În plus, persoana în cauză și-ar pierde definitiv capacitatea de procreare. Guvernul adaugă că, în opinia sa, trebuie să se țină seama și de posibilele regrete pe care le au ulterior persoanele care au recurs la operația de conversie sexuală și de efectele ireversibile ale acesteia.

75

. În ceea ce privește riscul de banalizare a intervențiilor chirurgicale de conversie sexuală, Guvernul arată că o astfel de banalizare ar fi periculoasă atât în ceea ce privește caracterul lor ireversibil, cât și din perspectiva faptului că este posibil ca anumite medii (de exemplu, mediul prostituției) să abuzeze de posibilitățile medicale în această privință.

β) Motivarea Curții

76

. Curtea reamintește că enumerarea motivelor care pot justifica o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private, care figurează la art. 8 § 2, este exhaustivă și că definiția acestor motive este restrictivă [

S.A.S.

împotriva Franței

(MC), nr. 43835/11, pct. 113, CEDO 2014 (extrase)]

.

Pentru a fi compatibilă cu Convenția, o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private a unui reclamant trebuie așadar să fie determinată de un scop care poate fi asociat unuia dintre scopurile pe care această dispoziție le enumeră. În această privință, practica Curții este, mai degrabă, să verifice succint existența unui scop legitim, în sensul paragrafelor secunde de la art. 8-11 din Convenție (ibidem).

77

. Cu toate acestea, în prezenta speță, având în vedere că reclamantul contestă pertinența obiectivelor invocate de Guvern (supra, pct. 72), Curtea apreciază că este necesar să se pronunțe într-o manieră mai detaliată. În această privință, observă că, potrivit Guvernului, încadrarea intervențiilor chirurgicale de conversie sexuală intră în domeniul protejării interesului general și vizează mai multe obiective: evitarea banalizării acestor intervenții și evitarea folosirii abuzive a unor astfel de intervenții de către anumite medii, precum cel al prostituției. Guvernul face referire, în plus, la protecția intereselor individului în cauză, prin prisma riscurilor pe care le prezintă aceste intervenții pentru integritatea fizică și morală a acestuia.

78

. Argumentele Guvernului referitoare la riscul de banalizare a intervențiilor chirurgicale de conversie sexuală, precum și cel legat de o posibilă folosire abuzivă a acestui tip de intervenții de către anumite medii, prin prisma modului în care sunt formulate, nu pot convinge Curtea că pot fi încadrate în categoria scopurilor legitime enunțate la art. 8 § 2.

79

. Cu toate acestea, Curtea constată că Guvernul se referă și la ireversibilitatea intervențiilor chirurgicale de conversie sexuală și la riscurile pe care acest tip de intervenție îl reprezintă pentru sănătate. În această privință, Curtea nu are motive să se îndoiască de faptul că, prin adoparea legislației în litigiu, Guvernul pârât a urmărit un scop legitim în sensul art. 8 § 2, și admite că acest tip de intervenții poate fi supus unei reglementări și unui control din partea statului din motive legate de protejarea sănătății.

80

. Odată admis acest lucru, în urma lecturării observațiilor Guvernului, Curtea observă că acesta nu se pronunță în mod specific cu privire la condiția referitoare la infertilitate/sterilitate, menționată în lege și pe baza căreia a fost respinsă inițial cererea reclamantului. Cu toate acestea, ținând seama de concluziile sale referitoare la necesitatea ingerinței în cauză (infra, pct. 121-122), Curtea apreciază că nu este necesar să se pronunțe într-o manieră mai detaliată asupra acestui aspect.

iii. Cu privire la necesitatea ingerinței

α) Argumentele reclamantului

81

. Reclamantul precizează că există foarte puține persoane care sesizează instanțele în temeiul articolului 40 din Codul civil, pentru a solicita să li se permită să trăiască în armonie fizică și psihologică, și că, în schimb, numeroase persoane ar efectua operația ilegal sau în străinătate, deoarece nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

82

. Tot conform opiniei persoanei interesate, tratamentele care vizează suprimarea capacității de procreare (sterilizarea sau tratamentul hormonal) sunt percepute drept banale în cazul bărbaților sau al femeilor care nu doresc să aibă copii. Contestă faptul că o astfel de posibilitate nu este recunoscută în cazul persoanelor transsexuale și, în consecință, în cazul acestuia.

83

. În plus, reclamantul argumentează că articolul 40 din Codul civil nu ar trebui să fie interpretat ca fiind de natură să împiedice realizarea tratamentelor hormonale și a procedurilor medicale de sterilizare în cazul persoanelor care solicită schimbarea sexului. Deși acest tip de tratamente există în Turcia, nu a avut totuși acces la ele. Argumentează că, deoarece bărbații și femeile care nu doresc să aibă copii au acces la acest tip de tratamente, efectuate în mod obișnuit și ireversibile, ar fi trebuit ca și el, în calitate de persoană transsexuală, să aibă acces la ele. Acesta susține că nu ar trebui să fie obligat să trăiască această contradicție care există între fizicul său, așa cum este, și sexul căruia simte că îi aparține. El apreciază că, în lumina informațiilor științifice și sociale (incluse în rapoartele medicale depuse la dosar), dreptul ar trebui să îi ofere o soluție.

84

. Făcând referire la poziția adoptată de Curte în cauza

Tavlı împotriva Turciei

(nr. 11449/02, pct. 35-37, 9 noiembrie 2006), acesta consideră că legea actuală ar trebui să fie interpretată în conformitate cu realitatea științifică, biologică și socială.

85

. Conform reclamantului, un număr considerabil de persoane transsexuale nu și-au pierdut definitiv capacitatea de procreare. În această situație, articolul 40 din Codul civil nu răspunde, în opinia lui, „niciunei nevoi”, deoarece nu conține nicio dispoziție bazată pe necesități concrete. De exemplu, nu include nicio mențiune privind o „perioadă de probă” sau un „tratament hormonal” sau orice alt tratament. Articolul 40 făcea referire doar la o „operație” de schimbare de sex, dar nu menționa nicio altă procedură medicală. Potrivit reclamantului, există astfel un veritabil vid juridic în materie. Informațiile referitoare la această procedură medicală, publicate de fondul de asigurări sociale, nu ar conține nici dispoziții privind acest aspect.

86

. Reclamantul citează, în plus, un articol redactat de doi profesori universitari specializați în drept civil privind o decizie pronunțată de instanțele civile

[3]

,

care au respins o cerere de autorizare a schimbării de sex, pe motiv că persoana care formulase această cerere avea organe reproducătoare. Autorii au subliniat că nu fusese examinată problema conformității Constituției cu un astfel de refuz și că instanțele nu analizaseră nici modul în care ar fi trebuit să fie examinată situația din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

87

. În concluzie, reclamantul apreciază că, pentru persoanele transsexuale care nu și-au pierdut capacitatea de procreare – adică, în opinia lui, majoritatea transsexualilor – procedura de schimbare de sex este inaplicabilă din cauza faptului că articolul 40 din Codul civil nu menționează metodele de tratament care trebuie urmate și alte dispoziții legislative în materie. Potrivit reclamantului, această situație obligă persoanele transsexuale să iasă din sfera cadrului legal și să recurgă la tratamente medicamentoase sau la intervenții chirurgicale care se sustrag controlului sistematic al instanțelor sau al medicilor.

β) Argumentele Guvernului

88

. Făcând referire la Cauzele

Christine Goodwin

și

Van Kück

(citate anterior), precum și la

Grant împotriva Regatului Unit

(nr. 32570/03, CEDO 2006

‑

VII), Guvernul subliniază că, în lumina condițiilor de viață actuale, Curtea a examinat deja mai multe cauze legate de problemele cu care se confruntă persoanele transsexuale și că aceasta a salutat îmbunătățirea constantă a măsurilor adoptate de state în temeiul art. 8 din Convenție pentru a proteja aceste persoane și a le recunoaște situația. Potrivit analizei Guvernului, acordându-le totodată o anumită marjă de apreciere în materie, Curtea s-a pronunțat că, în temeiul obligațiilor pozitive care incumbă statelor în temeiul art. 8, acestea trebuie să garanteze recunoașterea noii identități sexuale a persoanelor transsexuale operate, în special prin modificarea stării lor civile, cu toate consecințele care decurg din acest lucru (acesta menționează hotărârile în cauzele

Christine Goodwin

,

citată anterior, pct. 71-93,

și

Grant

,

citată anterior, pct. 39-44).

89

. Guvernul susține că sistemul juridic turc îndeplinește această cerință: o persoană transsexuală operată ar beneficia astfel de rectificarea stării sale civile în registrul de stare civilă și, după această modificare, persoana ar trăi în conformitate cu noua sa identitate oficială.

90

. Cu toate acestea, potrivit Guvernului, în cauzele menționate anterior, Curtea a fost sesizată cu cereri formulate de persoane transsexuale care suferiseră intervenții chirurgicale de conversie sexuală, în vreme ce prezenta cauză privește refuzul instanțelor interne de a autoriza reclamantul să recurgă la o intervenție chirurgicală de conversie sexuală. În această privință, precizează că, după 1988, dreptul turc prevede posibilitatea de schimbare a sexului și deplina recunoaștere juridică a noii identității sexuale a persoanelor transsexuale care au fost operate.

91

. În ceea ce privește condițiile impuse pentru schimbarea de sex, Guvernul face trimitere la articolul 40 din Codul civil. Potrivit Guvernului, legislația internă și modalitățile acesteia de punere în aplicare nu implică obligația ca solicitantul să se supună unor proceduri medicale prealabile de sterilizare sau de terapie hormonală pentru a avea acces la operația de conversie sexuală. În speță, solicitarea reclamantului ar fi fost examinată de TMI din Mersin în lumina cerințelor prevăzute de lege.

92

. Recunoscând că noțiunea de autonomie personală reflectă un principiu important care se află la baza interpretării garanțiilor de la art. 8, Guvernul susține că niciodată până acum Curtea nu s-a pronunțat în sensul în care acest articol ar presupune un drept la autodeterminare ca atare (acesta face trimitere la hotărârile pronunțate în cauzele

Schlumpf

,

Van Kück

și

Pretty,

citate anterior). Potrivit Guvernului, nu se poate deduce, din art. 8 din Convenție și din jurisprudența Curții în materia existenței unui drept necondiționat la schimbarea de sex prin recurgerea la o intervenție chirurgicală, că un astfel de drept ar implica, în opinia acestuia, negarea protecției pe care Convenția vizează să o ofere.

93

. Guvernul consideră că, având în vedere gravitatea și caracterul ireversibil al unei operații de conversie sexuală, incertitudinea care persistă în ceea ce privește necesitatea unei astfel de intervenții pentru tratamentul tulburărilor de identitate sexuală, riscul de banalizare a unor astfel de intervenții chirurgicale și pericolele pe care le presupune o astfel de banalizare, statului trebuie să i se recunoască o amplă marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea schimbărilor de sex și stabilirea cerințelor care trebuie să fie îndeplinite înainte de orice intervenție chirurgicală de conversie sexuală.

94

. Precizează că, pentru a stabili dacă erau sau nu îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru schimbarea de sex, TMI din Mersin s-a bazat pe una din condițiile de îndeplinit pentru obținerea autorizației de schimbare a sexului, și anume pierderea definitivă a capacității de procreare, precum și pe cunoștințele și constatările unor experți.

95

. Pe de altă parte, având în vedere incertitudinea care există în ceea ce privește natura profundă a transsexualității și situațiile extrem de complexe rezultate din aceasta, Guvernul apreciază că dispoziția legală incriminată în speță prevede măsuri juridice adecvate în acest domeniu. Potrivit analizei sale, însăși Curtea a subliniat că încă nu au dispărut toate incertitudinile legate de natura profundă a transsexualității și că, uneori, caracterul legal al unei intervenții chirurgicale într-un asemenea caz este pusă sub semnul întrebării (acesta invocă hotărârea

B. împotriva Franței

, citată anterior).

96

. Guvernul se declară convins de faptul că nimeni nu poate susține că o astfel de intervenție chirurgicală este indispensabilă tratamentului tulburărilor de identitate sexuală. Acesta pledează în continuare că certitudinea diagnosticului de transsexualism joacă cel mai important rol și că un astfel de diagnostic ar trebui să fie stabilit cu foarte mare grijă, pentru a evita orice confuzie cu alte tulburări psihice similare. Acesta susține că necesitatea operației de conversie sexuală ar trebui să se impună nu doar din punctul de vedere al unor imperative psihologice, ci și al unor imperative medicale.

97

. De altfel, situațiile juridice legate de transsexualitate se dovedesc a fi foarte complexe. Acestea ar avea legătură în special cu umătoarele aspecte: probleme de natură anatomică, biologică, psihologică și morală, legate de transsexualism și definiția acestuia; consimțământul și alte condiții care trebuie îndeplinite înainte de orice operație; condițiile în care poate fi autorizată o schimbare a identității sexuale; aspecte internaționale; efectele juridice, retroactive sau nu, ale unor astfel de schimbări; posibilitatea de a alege un alt prenume; confidențialitatea documentelor și a informațiilor legate de schimbarea în cauză; incidente de ordin familial. În privința acestor aspecte diverse, consensul între statele membre ale Consiliului Europei nu este încă suficient de larg pentru a determina Curtea să enunțe concluzii hotărâtoare, care să limiteze marja de apreciere acordată statelor și, prin urmare, ar fi vorba despre un domeniu în care statele contractante, având în vedere gradul scăzut de convergență a opiniilor lor în materie, beneficiază încă de o amplă marjă de apreciere.

98

. Tinând seama de riscurile foarte grave pe care le implică, în opinia acestuia, intervențiile chirurgicale de conversie sexuală, Guvernul susține că respectivele condiții prevăzute de dreptul intern nu pot fi criticate, nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere medical. Acesta se teme că o atitudine contrară ar putea conduce la realizarea unor operații în absența oricărei verificări prealabile a necesității lor medicale sau în absența unor garanții medicale privind succesul lor.

99

. Având în vedere ansamblul elementelor menționate anterior, Guvernul susține că refuzul instanțelor interne de a autoriza reclamantul să efectueze o intervenție chirurgicală de conversie sexuală nu poate fi considerat drept o atingere adusă dreptului la respectarea vieții private a persoanei în cauză, în sensul art. 8 din Convenție, și că autoritățile naționale nu au depășit marja de apreciere care trebuie să li se recunoască într-o cauză precum prezenta speță. Așadar, în opinia acestuia, nu a fost încălcat art. 8.

γ) Motivarea Curții

100

. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, o ingerință este considerată „necesară într-o societate democratică” pentru a atinge un scop legitim dacă răspunde unei „nevoi sociale imperioase” și dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit. În această privință, este necesar ca motivele invocate de autoritățile naționale pentru justificarea acesteia să pară „relevante și suficiente” [a se vedea, între altele,

Nada împotriva Elveției

(MC), nr.

10593/08, pct. 88, CEDO 2012, și

Animal Defenders International împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

48876/08, pct. 105, CEDO 2013 (extrase)].

101

. Deși autoritățile naționale sunt primele care trebuie să aprecieze dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite, Curtea este cea care are obligația de a soluționa în ultimă instanță chestiunea necesității ingerinței din perspectiva cerințelor Convenției. În această privință, autorităților naționale competente trebuie să li se recunoască o anumită marjă de apreciere. Întinderea acestei marje este variabilă și depinde de o serie de factori, printre care natura dreptului în cauză garantat de Convenție și importanța acestuia pentru persoana interesată, precum și natura ingerinței și scopul său. Această marjă este cu atât mai restrânsă cu cât dreptul în cauză este mai important pentru a-i garanta individului exercitarea efectivă a drepturilor fundamentale sau de ordin „intim”, care îi sunt recunoscute. Așadar, atunci când se află în joc un aspect deosebit de important al existenței sau identității unui individ, marja de apreciere lăsată statului este mai restrânsă. În schimb, această marjă este mai largă atunci când nu există un consens în rândul statelor membre ale Consiliului Europei, fie asupra importanței relative a interesului aflat în joc, fie cu privire la cele mai adecvate mijloace pentru protejarea acestuia

[

S. și Marper împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 30562/04 și 30566/04, pct.

101-102, CEDO 2008, și

Fernández Martínez

, citată anterior, pct. 125].

102

. În speță, Curtea observă că procedura care s-a desfășurat în fața instanțelor naționale punea în joc în mod direct libertatea reclamantului de a-și defini apartenența sexuală, libertate care reprezintă unul din elementele esențiale ale dreptului la autodeterminare (

Van

Kück,

citată anterior, pct. 73). În această privință, Curtea reamintește că a declarat, de nenumărate ori, că este conștientă de gravitatea problemelor cu care se confruntă persoanele transsexuale și a subliniat importanța examinării în permanență a necesității de a adopta măsuri juridice adecvate (

Christine

Goodwin

, citată anterior, pct. 74).

103

. În această privință, reiterează faptul că este de o importanță crucială ca interpretarea și aplicarea Convenției să se realizeze astfel încât garanțiile acesteia să nu fie teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective. În cazul în care Curtea nu reușește să mențină o abordare dinamică și evolutivă, o astfel de atitudine ar risca să împiedice orice reformă sau îmbunătățire [a se vedea, între altele,

Stafford împotriva Regatului Unit

(MC),

nr. 46295/99, pct.

68, CEDO 2002

‑

IV].

104

. În contextul prezentei cauze, Curtea consideră așadar că este oportun să se țină seama de evoluția dreptului internațional și european, precum și a dreptului și a practicii în vigoare în diversele state membre ale Consiliului Europei, pentru a aprecia circumstanțele speței, în lumina condițiilor de viață actuale (pentru un demers similar, a se vedea, între altele,

Tyrer împotriva Regatului Unit

, 25 aprilie 1978, pct.

31, seria A nr. 26).

105

. În această privință, Curtea observă că posibilitatea ca persoanele transsexuale să urmeze un tratament de conversie sexuală, precum și recunoașterea juridică a noii lor identități sexuale, există în numeroase state europene. În plus, Curtea subliniază că reglementarea sau practica în vigoare într-o serie de țări care recunosc schimbarea de sex condiționează, implicit sau explicit, recunoașterea juridică a noului sex preferat de o persoană de realizarea unei intervenții chirurgicale de conversie sexuală și/sau de incapacitatea acesteia de procreare (supra, pct. 43).

106

. În Hotărârea

Christine Goodwin

(citată anterior, pct. 85), Curtea a apreciat că, potrivit principiului subsidiarității, este în primul rând obligația statelor contractante să decidă care sunt măsurile necesare pentru a asigura recunoașterea drepturilor garantate de Convenție oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor și că, pentru a soluționa, în ordinea lor juridică internă, problemele concrete ridicate de recunoașterea juridică a condiției sexuale a persoanelor transsexuale operate, statele contractante ar trebui să se bucure de o amplă marjă de apreciere.

107

. Curtea apreciază că acest lucru este valabil fără îndoială și atunci când sunt în cauză cerințe legale care reglementează accesul la metode medicale sau chirurgicale al persoanelor transsexuale care doresc să se supună unor modificări corporale legate de o schimbare a sexului.

108

. Astfel, aceasta reamintește că a considerat deja că este necesar să se acorde mai puțină importanță absenței unor elemente care indică un consens european în ceea ce privește modalitatea de soluționare a problemelor de ordin juridic și practic decât existenței unor elemente clare și incontestabile care arată o tendință internațională continuă nu doar în direcția unei acceptări sociale tot mai mari a persoanelor transsexuale, dar și a recunoașterii juridice a noii identități sexuale a persoanelor transsexuale operate (

Christine Goodwin

, citată anterior, pct. 85).

109

. În acest sens, reiterează că posibilitatea persoanelor transsexuale de a se bucura pe deplin, asemenea concetățenilor acestora, de dreptul la dezvoltare personală și la integritate fizică și morală nu poate fi considerată o chestiune controversată, care necesită timp pentru a putea înțelege mai clar problemele aflate în joc (

Christine Goodwin

, citată anterior, pct. 90).

110

. În această privință, Curtea subliniază că, în anexa la Recomandarea CM/Rec(2010)5 privind măsurile de combatere a discriminării bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a afirmat că ar trebui reevaluate în mod regulat condițiile prealabile recunoașterii juridice a unei schimbări de sex, inclusiv modificările de ordin fizic, astfel încât să fie eliminate cele abuzive (supra, pct. 29). Pe de altă parte, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în Rezoluția 1728 (2010) privind discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen, a solicitat statelor membre să rezolve problema discriminării și a încălcărilor drepturilor omului care au ca obiect persoanele transgender și, în special, să garanteze - prin legislație și în practică - drepturile acestor persoane la documente oficiale care să reflecte identitatea de gen aleasă, fără impunerea unei obligații prealabile de realizare a unei operații de sterilizare sau a altor proceduri medicale, precum o operație de conversie sexuală sau o terapie hormonală (supra, pct. 30).

111

. Curtea observă, de asemenea, că anumite state membre și-au modificat recent legislația sau practica în ceea ce privește accesul la tratamente de conversie sexuală și recunoașterea juridică a acesteia, eliminând condiția privind infertilitatea/sterilitatea (supra, pct. 43).

112

. În această privință, Curtea consideră că este util să se evidențieze specificitatea dreptului turc în materie. În fapt, în cea mai mare parte a statelor care impun drept condiție prealabilă recunoașterii juridice a noului sex ales realizarea unui tratament hormonal sau a unei operații de conversie sexuală, sterilitatea/infertilitatea este apreciată ulterior procesului medical sau chirugical de conversie sexuală (supra, pct. 42-43). Or, deși dreptul turc subordonează schimbarea stării civile unei transformări fizice obținute în urma unei operații de schimbare de sex „realizate în conformitate cu obiectivul specificat de autorizația judiciară și cu tehnicile medicale”, îndeplinirea condiției privind incapacitatea de procreare s-a dovedit a fi necesară, potrivit deciziei în litigiu a TMI din Mersin, anterior procesului de schimbare de sex, condiționând astfel accesul reclamantului la operația de conversie.

113

. Ținând seama de documentele de la dosar și în special de mărturiile rudelor reclamantului în fața instanțelor naționale (supra, pct. 9), Curtea observă că acesta trăiește de mulți ani în viața socială în calitate de persoană de sex masculin. De asemenea, se pare că reclamantul a făcut obiectul unei monitorizări psihologice încă din adolescență, că a fost diagnosticat ca fiind transsexual de către o comise de experți în psihologie, care au concluzionat totodată necesitatea ca acesta să își continue viața având o identitate masculină (supra, pct. 7, 10 și 14). În septembrie 2005, în momentul în care acesta a solicitat pentru prima data autorizația judiciară de a recurge la o operație de schimbare de sex, reclamatul inițiase deja, de câțiva ani, demersuri în vederea conversiei sexuale: era monitorizat de psihologi și adoptase de mult timp un comportament social masculin.

114

. În ciuda acestui fapt, instanțele interne au refuzat inițial să îi acorde autorizația solicitată de acesta pentru schimbarea fizică pe care și-o dorește. În această privință, Curtea reiterează că se poate aduce o atingere gravă dreptului la respectarea vieții private atunci când dreptul intern este incompatibil cu un aspect important al identității personale (

Christine Goodwin,

citată anterior, pct. 77).

115

. Aceasta reamintește, de asemenea, că a afirmat deja că nu se poate considera că mai există aspecte neluate suficient în considerare în ceea ce privește decizia unei persoane de a suferi o operație de conversie sexuală, ținând seama de intervențiile numeroase și dificile pe care le presupune un astfel de demers și de gradul de hotărâre și convingere necesar pentru a-și schimba rolul sexual în societate (

Christine Goodwin

, citată anterior, pct. 81, și

Schlumpf

,

citată anterior, pct. 110).

116

. În speță, aceasta constată că instanțele interne au justificat refuzul inițial de a admite cererea persoanei în cauză doar pe motiv că aceasta nu își pierduse capacitatea de procreare. Or, Curtea nu își explică motivul pentru care incapacitatea de procreare a unei persoane care dorește să se supună unei operații de schimbare de sex ar trebui să fie stabilită înainte de inițierea procesului fizic de schimbare a sexului.

117

. În această privință, Curtea observă că, potrivit informațiilor furnizate de părți, dreptul intern prevede proceduri medicale de sterilizare voluntară (supra, pct. 23-24). În observațiile sale din 25 octombrie 2010, reclamantul a susținut că nu are acces la acest tip de tratamente decât în cazul în care nu respectă cadrul legal existent (supra, pct. 83 și 87). Acesta adăuga că nicio dispoziție legislativă nu prevedea măsurile care trebuiau luate sau tipul de tratamente pe care putea să le urmeze și că exista așadar un vid juridic în materie (supra, pct. 85-87). În observațiile suplimentare din 23 octombrie 2013, avocatul acestuia a argumentat că, după introducerea prezentei cereri în fața Curții, clientul său a folosit hormoni în absența oricărui control judiciar și medical (supra, pct. 47).

118

. Apărând ideea potrivit căreia respingerea de către autoritățile interne a cererii reclamantului din cauza capacității de procreare a acestuia este conformă cu legea, Guvernul susține totodată că nici legislația contestată, nici modalitățile de punere în aplicare a acesteia nu impuneau ca reclamantul să se supună unor proceduri medicale prealabile de sterilizare sau de terapie hormonală (supra, pct. 91). Or, Curtea nu înțelege în ce fel ar fi putut reclamantul să îndeplinească cerința privind infertilitatea definitivă, cu excepția realizării unei operații de sterilizare, având în vedere că, din punct de vedere biologic, acesta are capacitatea de a procrea.

119

. Oricum, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra chestiunii eventualului acces al reclamantului la tratamente medicale care i-ar fi permis să îndeplinească această condiție. În fapt, aceasta consideră, în orice caz, că respectul datorat integrității fizice a persoanei în cauză s-ar opune obligației ca aceasta să se supună unor astfel de tratamente.

120

. În plus, circumstanțele speței și formularea capătului de cerere al reclamantului îi sunt suficiente Curții pentru a constata că persoana în cauză a contestat, atât în fața instanțelor interne, cât și în fața Curții, mențiunea din legislație privind pierderea definitivă a capacității de procreare, în calitate de condiție prealabilă acordării unei autorizații de schimbare de sex.

121

. În fapt, Curtea apreciază că această cerință nu pare să fie deloc necesară în ceea ce privește argumentele prezentate de Guvern pentru a justifica încadrarea operațiilor de schimbare de sex (pct. 74 și 75). În consecință, chiar presupunând că respingerea inițială a cererii reclamantului de a avea acces la operația de schimbare de sex era întemeiată pe un motiv pertinent, Curtea apreciază că nu se poate considera că aceasta se bazează pe un motiv suficient. Ingerința rezultată în ceea ce privește exercitarea de către reclamant a dreptului la respectarea vieții sale private nu poate fi considerată ca fiind „necesară” într-o societate democratică.

Schimbarea de atitudine a TMI din Mersin, care, în mai 2013, i-a acordat reclamantului autorizația de a recurge la operația de schimbare de sex, făcând abstracție de concluziile medicale potrivit cărora persoana în cauză nu își pierduse definitiv capacitatea de procreare (supra, pct. 24 și 25), întărește în mod cert această constatare.

122

. Astfel, Curtea consideră că, refuzând, timp de mulți ani, să îi acorde reclamantului posibilitatea de a avea acces la o astfel de operație, statul a încălcat dreptul persoanei în cauză la respectarea vieții sale private. În consecință, aceasta concluzionează că a fost încălcat art. 8 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

123

. Reclamantul se plânge de absența oricărei examinări a fondului cauzei sale de către Curtea de Casație și de lipsa motivării deciziilor acestei instanțe. În această privință, invocă art. 6 din Convenție, formulat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”

124

. Guvernul contestă aceste afirmații. Acesta deduce din jurisprudența Curții că autorităților naționale și, în special, curților și tribunalelor le revine în primul rând obligația de a interpreta dreptul intern, iar Curtea nu trebuie să substituie propria interpretare a dreptului interpretării acestora, în lipsa arbitrarului (acesta invocă

mutatis mutandis

,

Ravnsborg împotriva Suediei

, 23 martie 1994, pct. 33, seria A nr. 283

‑

B, Bulut împotriva Austriei

, 22

februarie 1996, pct. 29,

Culegere

1996

‑

II, și

Tejedor García împotriva Spaniei

, 16

decembrie 1997, pct. 31,

Culegere

1997

‑

VIII). Acesta indică în plus faptul că regimul probelor nu este reglementat ca atare de Convenție, iar Curtea nu poate așadar să excludă, din principiu și

in abstracto

, admisibilitatea unei probe obținute, fără să respecte prevederile dreptului național. Adaugă că instanțelor interne le revine obligația de a aprecia elementele obținute de ele și relevanța celor pe care o parte dorește să le prezinte, singura sarcină a Curții fiind să examineze dacă procedura, considerată în ansamblul său, a avut caracterul echitabil impusă de art. 6 § 1 din Convenție [

Mantovanelli împotriva Franței

, 18 martie 1997, pct. 34,

Culegere

1997

‑

II, și

Elsholz împotriva Germaniei

(MC), nr. 25735/94, pct. 66, CEDO 2000

‑

VIII].

125

. În opinia Guvernului, din jurisprudența consacrată a Curții rezultă, de asemenea, că nu se poate considera că obligația instanțelor de a-și motiva deciziile impune un răspuns detaliat la fiecare argument [

García Ruiz împotriva Spaniei

(MC), nr. 30544/96, CEDO 1999

‑

I]. Guvernul subliniază că, în speță, cererea reclamantului a fost examinată de Tribunalul de Mare Instanță din Mersin în cadrul cerințelor prevăzute de lege și că acest tribunal, pe baza concluziilor diverselor expertize, a respins cererea în cauză, pe motiv că nu erau îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru aprobarea conversiei sexuale.

126

. Guvernul adaugă că Curtea de Casație a examinat dosarul cauzei și că aceasta a confirmat hotărârea pronunțată de Tribunalul de Mare Instanță din Mersin, pe motiv că acesta din urmă nu a comis nicio eroare în aprecierea sa a dispozițiilor legale și a elementelor de probă.

127

. Curtea reamintește că din art. 6 § 1 nu reiese că motivele expuse de o instanță trebuie să abordeze în special toate aspectele pe care una din părți le poate considera fundamentale pentru argumentația sa. O parte nu are un drept absolut de a impune instanței să își expună motivele pentru care a respins fiecare din argumentele sale [a se vedea, între altele,

İbrahim Aksoy împotriva Turciei

(dec.), nr. 28635/95, 30171/96 și 34535/97, 7 decembrie 1999]. De asemenea, Curtea constată, în speță, că Curtea de casație și-a motivat deciziile. Pronunțându-se asupra recursului cu care a fost sesizată, aceasta a precizat că instanța de prim grad nu a comis nicio eroare în aprecierea probelor. Astfel, aceasta și-a însușit motivele respectivei instanțe. Pronunțându-se asupra cererii de rectificare, aceasta a susținut că nu erau îndeplinite condițiile care puteau permite o hotărâre rectificativă. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art.

35

§

3 și art.

35

§

4 din Convenție.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

128

. În conformitate cu art.

41 din Convenție,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

129

. Făcând referire la hotărârea

B. împotriva Franței

(citată anterior), reclamantul solicită 10

000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. În sprijinul acestei cereri, afirmă că s-a confruntat cu o suferință zilnică în realizarea tuturor actelor implicate de prezentarea unui document de identitate, deoarece aceasta provoca reacții stânjenitoare pentru acesta. Într-o scrisoare redactată la 16 februarie 2011, ca răspuns la observațiile Guvernului, care contesta această sumă, reclamantul a susținut că suma solicitată era rezonabilă, subliniind totodată că își dorea în primul rând să obțină, pe cale judiciară, încetarea contradicției din cauza căreia suferea. Prin urmare, acesta lăsa la aprecierea Curții stabilirea sumei care trebuia acordată pentru prejudiciul suferit de acesta.

130

. Guvernul contestă această pretenție.

131

. Curtea observă că, prin hotărârea judecătorească din 21 mai 2013, reclamantul a obținut autorizația de a realiza o operație de schimbare de sex. Prin urmare, pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că este necesar să i se acorde reclamantului 7

500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

132

. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată.

C. Dobânzi moratorii

133

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive

,

CURTEA

,

în unanimitate,

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, suma de 7

500 EUR (șapte mii cinci sute euro), care trebuie convertită în moneda statului pârât, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 10 martie 2015, în temeiul art.

77

§

2 și art.

77

§

3 din Regulament.

PREȘEDINTE

Grefier adjunct

Guido Raimondi

Abel Campos

La prezenta hotărâre sunt anexate, în conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și art.

74 §

2 din Regulament, următoarele opinii separate:

– opinia concordantă a domnilor judecători Keller și Spano;

– opinia concordantă a domnilor judecători Lemmens și Kūris.

G.R.A.

A.C.

OPINIA CONCORDANTĂ COMUNĂ A DOMNILOR JUDECĂTORI KELLER ȘI SPANO

A. Stabilirea (in)suficientă a scopului legitim

S. și Marper împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 30562/04 și 30566/04, pct.

99, CEDO 2008;

Kurić și alții împotriva Sloveniei

(MC), nr. 26828/06, pct.

348

‑

350, CEDO 2012 (extrase);

I.S. împotriva Germaniei

, nr. 31021/08, pct.

72

‑

75, 5 iunie 2014], fie a exprimat, precum în prezenta cauză, îndoieli privind scopul legitim invocat de guvern [

A, B și C mpotriva Irlandei

(MC), nr. 25579/05, pct. 227-228, CEDO 2010].

B. Proporționalitatea în speță