T.T. împotriva Poloniei

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEA 3090/13 T.T. împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 10 martie 2015 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 18 decembrie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 17 decembrie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl T. T., este un național polonez, care s-a născut în 1964 și trăiește în C. Președintele a acordat reclamantului să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 4). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl T. Pado, un avocat practicant în Rzeszów.

Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Cererea a fost comunicată guvernului Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 martie 1997, reclamantul a fost privat de capacitatea sa juridică de către Curtea Regională Rzeszów din cauza tulburării mentale.

La 26 iunie 1997, Curtea de District Strzyżów a desemnat tatăl reclamantului ca tutore (curator La 22 aprilie 1999 Centrul de Familie a Districtului Strzyżów ( Powiatowe Centrum Pomocy Rodzinie ) a hotărât să califice reclamantul la domiciliul de asistență socială ( dom polocy społecznej ), astfel cum a cerut tutorele sale . Cu toate acestea , admisia a fost suspendată deoarece nu au existat locuri libere . La 3 iunie 2003, reclamantul a fost admis la B. Social Care Home unde rămâne până în prezent . Reclamantul susține că el a fost plasată în casă de îngrijire împotriva voinței sale și fără nici o necesitate medicală. În ceea ce privește dreptul intern, admiterea a fost voluntară și nu a solicitat aprobarea de către o instanță.

După moartea tatălui său în 2007 sora reclamantului a fost numit ca tutore. Cel mai recent, la 30 martie 2010, Curtea de District Strzyżów a numit directorul B. Social Care Home ca tutore. La 7 octombrie 2007, o modificare a Codului Civil a intrat în vigoare, permițând persoanelor incapabili să depună o cerere de a avea o ordonanță de incapacitate juridică anulată sau modificată. La 17 septembrie 2008, Curtea Regională Rzeszów a respins o cerere a reclamantului de a-și recupera capacitatea juridică. Curtea a considerat, în baza unui aviz expert din 21 iulie 2008, că reclamantul a avut o tulburare mentală și nu a putut decide pentru el însuși. Se pare că tutorele reclamantului nu a depus apel împotriva deciziei.

În 2014 reclamantul a depus o nouă cerere de restabilire a capacității sale juridice. Acțiunea este în curs. Legea și practica internă relevantă Legea și practica internă relevantă privind plasarea unei persoane într-o casă de îngrijire socială și anularea ordinului său de incapacitate sunt stabilite în hotărârea Curții în cazul Kędzior c. Polonia , nr. 45026/07, § 57, 16 octombrie 2012. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că este plasat în casa de asistență socială împotriva voinței sale și că nu a fost posibil ca el să modifice această decizie. HOTĂRÂREA CLAUSELE Reclamantului pentru a-l plasa în casa de asistență socială și lipsa de procedură eficace prin care el ar putea contesta legalitatea admiterii sale la domiciliul de asistență socială și necesitatea continuării sejurului său în el cad pentru a fi examinată în temeiul articolului 5 §§ 1 și 4 din Convenție.

După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare de 17 Decembrie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea că reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție și că el nu a avut la dispoziție o procedură eficace pentru a contesta licitudinea admiterii sale la domiciliul de îngrijire socială și necesitatea continuării sa ședere în ea, conform articolului 5 § 4 din Convenția.

În același timp, Guvernul este gata să plătească reclamantului suma de 30.000 PLN (treizeci de mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții ( ... ). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neîndeplinire plus trei puncte procentuale...

Guvernul sugerează în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice soarta din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție ...” Reclamantul nu a formulat o observație cu privire la declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 5 §§ 1 și 4 din Convenție în contextul persoanei incapacitate plasate într-un domiciliu de îngrijire socială (a se vedea Shtukaturov c. Rusia , nr. 44009/05, CEDH 2008, Kędzior , citat mai sus, și K.C.

c. Polonia , nr. 31199/12, 25 noiembrie 2014). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 5 §§ § 1 și 4 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 aprilie 2015. Fatoș Aracı George Nicolaou Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 3090/13 T.T. against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10 March 2015 as a Committee composed of: George Nicolaou, President, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 18 December 2012, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 17 December 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr T. T., is a Polish national, who was born in 1964 and lives in C. The President granted the applicant’s request for his identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4). He was represented before the Court by Mr T. Pado, a lawyer practising in Rzeszów. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs. The application had been communicated to the Government . A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 19 March 1997 the applicant was deprived of his legal capacity by the Rzeszów Regional Court because of his mental disorder.

On 26 June 1997 the Strzyżów District Court appointed the applicant’s father as his guardian ( kurator ). On 22 April 1999 the Strzyżów District Family Centre ( Powiatowe Centrum Pomocy Rodzinie ) decided to qualify the applicant to the social care home ( dom pomocy społecznej ) as requested by his guardian. However, the admission was suspended as there had been no free places. On 3 June 2003 the applicant was admitted to the B. Social Care Home where he remains to date. The applicant claims that he was placed in the care home against his will and without any medical necessity. In terms of domestic law the admission was voluntary and did not require approval by a court. After his father’s death in 2007 the applicant’s sister was appointed as his guardian.

Most recently, on 30 March 2010 the Strzyżów District Court appointed the director of the B. Social Care Home as his guardian. On 7 October 2007 an amendment to the Civil Code entered into force allowing incapacitated person to lodge an application to have a legal incapacitation order quashed or modified. Afterwards the applicant instituted relevant proceedings. On 17 September 2008 the Rzeszów Regional Court dismissed a request by the applicant to have his legal capacity restored. The court considered, relying on an expert opinion of 21 July 2008, that the applicant had a mental disorder and was unable to decide for himself. It appears that the applicant’s guardian did not lodge an appeal against the decision.

In 2014 the applicant lodged a fresh application to have his legal capacity restored. The proceedings are pending. B. Relevant domestic law and practice The relevant domestic law and practice concerning the placement of a person in a social care home and quashing his incapacitation order are set out in the Court’s judgment in the case of Kędzior v. Poland , no. 45026/07, § 57, 16 October 2012. COMPLAINTS The applicant complains about being placed in the social care home against his will and that it has not been possible for him to change this decision. THE LAW The applicant’s complaints about placing him in the social care home and lack of effective procedure by which he could challenge the lawfulness of his admission to the social care home, and the necessity of his continuing stay in it fall to be examined under Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 17 December 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement that the applicant was deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention and that he did not have at his disposal an effective procedure to challenge the lawfulness of his admission to the social care home, and the necessity of his continuing stay in it, as required by Article 5 § 4 of the Convention.

Simultaneously, the Government are ready to pay to the applicant the sum of PLN 30,000 (thirty thousand Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case-law ( ... ). The sum referred to above which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points...

The Government respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention ...” The applicant failed to comment on the unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03). The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention in context of incapacitated person placed in a social care home (see Shtukaturov v. Russia , no. 44009/05, ECHR 2008, Kędzior , quoted above, and K.C.

v. Poland , no. 31199/12, 25 November 2014). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 2 April 2015. Fatoș Aracı George Nicolaou Deputy Registrar President