Comunicat la 10 martie 2015 SECȚIUNEA a doua Cerere nr 31517/12 Vivian MIESSEN împotriva Belgiei introdusă la 23 mai 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Vivian Miessen, este un resortisant belgian născut în 1969 și rezident în Braine-L Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În noaptea de 18-19 decembrie 2003, reclamantul a devenit victima unei infracțiuni fără ca autorul să fi putut fi reținut. Prin scrisoarea din 14 martie 2007, procurorul general al Regelui Bruxelles-ului l-a informat pe reclamant că nu dispunea de destule informații pentru a începe urmărirea penală. Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2008, procurorul general al regelui Bruxelles-ului l-a informat pe reclamant cu privire la clasificarea fără urmări a cauzei. În data de 13 august 2009, reclamantul a depus o cerere de asistență financiară la comisia pentru asistență financiară acordată victimelor actelor de violență și salvatorilor ocazionali. Comisia a contactat la 6 ianuarie 2010 avocatul reclamantului, invocând un motiv de a se considera că o decizie de clasificare fără răspuns, necunoscută reclamantului, ar fi intervenit deja la 16 iunie 2004, adică cu mai mult de trei ani înainte de depunerea cererii sale. Reclamantul a informat comisia pe care intenționează să o mențină. La 21 ianuarie 2010, ministrul justiției concluzionează că cererea depusă în fața comisiei este admisibilă și parțial întemeiată, având în vedere informațiile contradictorii furnizate de Parchet. Prin decizia din 17 septembrie 2010, comisia a declarat cererea reclamantului inadmisibilă pentru că nu a fost introdusă în termen de trei ani de la decizia de clasificare fără întârziere din 16 iunie 2004. În ceea ce privește informațiile contradictorii furnizate cu privire la decizia de clasificare fără răspuns și lipsa unei mențiuni a unui articol din lege în notificarea deciziei criticate, acesta a formulat în cele din urmă, în subsidiar, o întrebare preliminară care trebuie adresată Curții Constituționale. În memoriul său în răspuns, statul belgian a răspuns la recursul în casare în măsura în care recurentul a numit recursul său în anulare, a solicitat anularea și ruperea deciziei Comisiei și a fost întemeiat pe dispoziția legală privind recursul în anulare și nu pe cea referitoare la recursul în Casație administrativă. În plus, statul belgian susținea că decizia era motivată în mod regulat și că dispoziția legală menționată de reclamant era bine menționată în scrisoarea de notificare a deciziei quorente. În ceea ce privește a treia cauză și întrebarea preliminară, statul a constatat că: nu conținea nici cea mai mică acțiune formulată împotriva deciziei în litigiu și, prin urmare, ar trebui să fie declarată inadmisibilă. În decembrie 2011, Consiliul de Stat a declarat recursul reclamantului inadmisibil pe motiv că art. 14 alineatul (3) din lamaie regal din 30 noiembrie 2006 de stabilire a procedurii de casare în fața Consiliului de Stat precizează că memoriul în repaos [ Întrucât scopul dispoziției este acela de a permite Consiliului de Stat să se pronunțe pe baza unui singur scris de procedură; întrucât, în speță, memoriul în replică se limitează la a reproduce cererea, fără a încerca să răspundă argumentelor părții adverse, astfel încât acesta nu răspunde de jurământul articolului 14 alineatul (3). Dreptul și practica internă relevante La art. 14 alineatul (3) din La data de 30 noiembrie 2006 de stabilire a procedurii de casare în fața Consiliului de Stat, memoriul în replică sau amplificativ ia forma unui memoriu de sinteză mai multor argumente ale reclamantului. Fără a aduce atingere admisibilității acțiunii și mijloacelor, Consiliul de Stat hotărăște în lumina memoriului de sinteză. Raportul către Regele care precedă acest ordin este formulat în următoarele cuvinte: Prin urmare, partea reclamantă, care trebuie să fie asistată de un avocat, va fi obligată să depună o scrisoare completă a faptelor, eventualele răspunsuri la excepțiile de la aceasta și motivele sale într-o singură argumentație relevantă; întrucât scopul acestei dispoziții este de a simplifica examinarea căii de atac de către camera care i-a fost sesizată, permițându-i să se pronunțe asupra unui singur act de procedură emis de partea solicitantă. Pentru a declara o cale de atac inadmisibilă având în vedere conținutul memoriului de sinteză, Consiliul de Stat face trimitere în mod sistematic la acest raport către Rege (a se vedea în special C.E., n 218.386 din 8 martie 2012; E., n 219.962 din 26 iunie 2012; E., n 220.067 din 28 iunie 2012; E., n 220.727 din 25 septembrie 2012). 178.411 din 8 ianuarie 2008, vărsată de solicitant, Consiliul de Stat a precizat, de asemenea, că obiectivul [art. 14 alineatul (3) din la noiembrie 2006 de stabilire a procedurii de casare în fața Consiliului de Stat] este de a simplifica examinarea acțiunii în casare de către camera care este sesizată, permițându-i să se pronunțe asupra unui singur act de procedură emis de partea solicitantă ; că, în cazul în care aceasta din urmă consideră că nu există material sintetic, o sinteză nu poate fi realizată decât atunci când există elemente diferite care ar trebui să fie furnizate, memoriul în replică se poate limita la a face referire la cererea fără a reproduce conținutul acesteia În acest caz, Consiliul de Stat hotărăște cu privire la un singur act de procedură și la obiectivul de simplificare urmărit de regulamentul de procedură. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție și, mai precis, dreptul de acces la o instanță, reclamantul se plânge că recursul său la casarea în fața Consiliului de Stat a fost declarat inadmisibil. Având în vedere principiile care se desprinde în special din hotărârea Kemp și altele c. Luxemburg 17140/05, 24 aprilie 2008, § 47 și 58), se poate considera că respingerea acțiunii în casarea reclamantului de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului său de acces la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție?
Communiquée le 10 mars 2015
Requête n
o
31517/12
Vivian MIESSEN
contre la Belgique
introduite le 23 mai 2012
Le requérant, M. Vivian Miessen, est un ressortissant belge né en 1969 et résidant à Braine-L’Alleud. Il est représenté devant la Cour par M
e
Y.
Oschinsky, avocat à Bruxelles.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Au cours de la nuit du 18 au 19 décembre 2003, le requérant devint victime d’une infraction pénale sans que l’auteur ne pût être appréhendé.
Par courrier du 14 mars 2007, le procureur du Roi de Bruxelles informa le requérant ne pas disposer d’assez d’éléments pour entamer des poursuites.
Par courrier du 14 janvier 2008, le procureur du Roi de Bruxelles informa le requérant du classement sans suite de l’affaire.
En date du 13 août 2009, le requérant introduisit une requête pour une aide financière auprès de la commission pour l’aide financière aux victimes d’actes intentionnels de violence et aux sauveteurs occasionnels.
La commission contacta le 6 janvier 2010 l’avocat du requérant en invoquant un motif d’irrecevabilité tiré du fait qu’une décision de classement sans suite, inconnue du requérant, serait déjà intervenue le 16
juin 2004, soit plus de trois ans avant l’introduction de sa demande.
Le requérant informa la commission qu’il comptait malgré tout maintenir sa demande.
Le 21 janvier 2010, le ministre de la Justice conclut à la recevabilité et au bien-fondé partiel de la demande introduite devant la commission au vu des informations contradictoires fournies par le parquet.
Par décision du 17 septembre 2010, la commission déclara la requête du requérant irrecevable pour ne pas avoir été introduit dans le délai de trois ans à partir de la décision de classement sans suite du 16 juin 2004.
Le requérant saisit le 18 octobre 2010 le Conseil d’État d’un recours en cassation. Il se plaignit d’une motivation «
quasi inexistante
» quant aux informations contradictoires fournies sur la décision de classement sans suite et de l’absence de mention d’un article de loi dans la notification de la décision critiquée. Il formula finalement à titre subsidiaire une question préjudicielle à poser à la Cour constitutionnelle.
Dans son mémoire en réponse, l’État belge souleva l’irrecevabilité du recours en cassation dans le mesure où le requérant avait intitulé son recours «
requête en annulation
», demandé l’annulation et la cassation de la décision de la Commission, et s’était basé sur la disposition légale relative au recours en annulation et non pas sur celle relative au recours en cassation administrative. Au surplus, l’État belge affirmait que la décision était régulièrement motivée et que la disposition légale visée par le requérant était bien mentionnée dans le courrier de notification de la décision querellée. Quant au troisième grief et à la question préjudicielle, l’État constata qu’il ne contenait le moindre grief formulé à l’encontre de la décision litigieuse et devrait dès lors être déclaré irrecevable.
Le Conseil d’État rendit en date du 9 novembre 2010 une ordonnance en procédure d’admissibilité déclarant le recours du requérant admissible.
Par arrêt du 1
er
décembre 2011, le Conseil d’État déclara le recours du requérant irrecevable au motif qui suit
:
«
Considérant que l’article 14, alinéa 3, de l’arrêté royal du 30 novembre 2006 déterminant la procédure en cassation devant le Conseil d’État précise que le mémoire en réplique «
[ordonne] l’ensemble des arguments de la partie requérante
», le but de la disposition étant de permettre au Conseil d’État de statuer sur la base d’un seul écrit de procédure
; qu’en l’espèce, le mémoire en réplique se borne à reproduire la requête, sans chercher à répondre aux arguments de la partie adverse, de sorte qu’il ne répond pas au vœu dudit article 14, alinéa 3.
»
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 14, alinéa 3 de
l’arrêté royal du 30 novembre 2006 déterminant la procédure en cassation devant le Conseil d’État se lit comme suit
:
«
Le mémoire en réplique ou ampliatif prend la forme d’un mémoire de synthèse ordonnant l’ensemble des arguments de la partie requérante. Sans préjudice de la recevabilité du recours et des moyens, le Conseil d’État statue au vu du mémoire de synthèse.
»
Le rapport au Roi précédant cet arrêté est formulé en ces termes :
« Le mémoire de synthèse doit présenter les arguments de la requête et de la réplique dans un tout ordonné. La partie requérante, qui doit être assistée d’un avocat, sera ainsi amenée à déposer un écrit complet reprenant l’exposé des faits, ses éventuelles réponses à des exceptions d’irrecevabilité et ses moyens dans une argumentation unique et pertinente; que l’objectif de cette disposition est de simplifier l’examen du recours en cassation par la chambre qui en est saisie en lui permettant de statuer sur le vu d’un seul acte de procédure émanant de la partie requérante.»
Pour déclarer un recours en cassation irrecevable au vu du contenu du mémoire de synthèse, le Conseil d’État se réfère systématiquement à ce rapport au Roi (voir notamment C.E., n
o
218.386 du 8 mars 2012
; C.E., n
o
219.962 du 26 juin 2012
; C.E., n
o
220.067 du 28 juin 2012
; C.E., n
o
220.727 du 25 septembre 2012).
Dans un arrêt n
o
178.411 du 8 janvier 2008, versé par le requérant, le Conseil d’État a également précisé ce qui suit
:
«
Considérant que l’objectif de [l’article 14, alinéa 3 de l’arrêté royal du 30
novembre 2006 déterminant la procédure en cassation devant le Conseil d’État] est de simplifier l’examen du recours en cassation par la chambre qui en est saisie en lui permettant de statuer sur le vu d’un seul acte de procédure émanant de la partie requérante
; que si celle-ci estime qu’il n’y a pas matière à synthèse, une synthèse n’étant concevable que lorsqu’il existe des éléments divers qu’il convient d’ordonner, le mémoire en réplique peut se limiter à se référer à la requête sans en reproduire la teneur
; qu’en ce cas, le Conseil d’État statue au vu d’un seul acte de procédure et l’objectif de simplification poursuivi par le règlement de procédure est atteint.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et plus précisément le droit d’accès à un tribunal, le requérant se plaint que son recours en cassation devant le Conseil d’État a été déclaré irrecevable.
A la lumière des principes qui se dégagent notamment de l’arrêt
Kemp et autres c. Luxembourg
(n
o
17140/05, 24
avril 2008, §§ 47 et 58), peut-on considérer que le rejet du recours en cassation du requérant par le Conseil d’État a porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal au sens de l’article
6 § 1 de la Convention
?