TURAN ET AUTRES c. TURQUIE et 1 autre affaire

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.03.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Affaire communiquée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

TURAN ET AUTRES c. TURQUIE et 1 autre affaire (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Comunicat la 16 martie 2015 Secțiunea a doua Cereri n 31924/06 și 9498/10 Lütfi TURAN și alții împotriva Turciei și Haydar ÖZDEM Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamanții erau lucrători (recuperarea nr. 9498/10) sau lucrători (solicitarea nr. 31924/06) ale societății Kelebek Mobilya ve Kontraplak Sanayi A.Ș. ( octombrie 2000, organizația sindicală reprezentativă a salariaților (inclusiv organizația sindicală) încheie cu angajatorul o convenție colectivă în vigoare până la 30 septembrie 2002. La 19 noiembrie 2001, angajatorul și o delegație de șapte persoane care acționează în numele organizației sindicale au semnat un act, intitulat protocol Acest protocol prevedea o scădere retroactivă a salariilor începând cu 1 octombrie 2001. La o dată necunoscută, un proces-verbal ( A fost semnat de angajator și șase reprezentanți ai organizației sindicale care au semnat la 19 noiembrie 2001 acest proces-verbal prevedea reducerea ajutorului pentru combustibil acordat salariaților prin convenția colectivă. La 13 martie 2003, în urma rezilierii unilaterale a contractului lor de muncă, cei treizeci și opt de solicitanți și-au atribuit angajatorul în fața Tribunalului Muncii din Kartal (inclusiv tribunalul din Kartal) pe motiv că salariile, indemnizațiile și ajutoarele plătite erau mai mici decât cele pe care ar fi trebuit să le primească în conformitate cu acordul colectiv. La 24 octombrie 2003, Tribunalul a acceptat cererea reclamanților pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2001 și 19 noiembrie 2001; s-a estimat că protocolul semnat la 19 noiembrie 2001 nu putea fi aplicat retroactiv începând cu 1 octombrie 2001. octombrie 2001 și, în consecință, sumele datorate pentru această perioadă trebuiau calculate în conformitate cu standardele convenției colective, cu condiția ca cererea reclamanților să se refere la perioada ulterioară semnării protocolului, instanța a respins-o, de asemenea, pe reclamanții la cererea lor privind ajutorul pentru combustibil, luând în considerare procesul-verbal valabil. La 2 martie 2004, 9 camere civile ale Curții de Casație (at9 Camera Civilă 9) au pronunțat această hotărâre cu condiția ca aceasta să se refere la procesul-verbal și a confirmat acest lucru pentru restul. La 24 iunie 2004, Tribunalul a stat pe lângă toate pretențiile reclamanților, inclusiv pe cele care fuseseră respinse definitiv. El a declarat procesul-verbal și protocolul nul și neavenit pe motiv că semnatarii erau lipsiți de competența de reprezentare a organizației sindicale. La 2 noiembrie 2004, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre ; Comisia a arătat că Tribunalul a decis asupra unei părți a hotărârii din 24 octombrie 2003 care devenise definitivă prin hotărârea sa din 2 martie 2004. Hotărârea a dobândit autoritate asupra lucrului judecat pentru partea în cauză, Tribunalul nu mai putea să se pronunțe cu privire la aceste chestiuni. La 8 decembrie 2005, Tribunalul s-a conformat hotărârii de Casație și a respins cererile reclamanților cu privire la perioada ulterioară semnării protocolului pentru autoritatea de lucru judecat. În ceea ce privește procesul-verbal, acesta a declarat nul și neavenit pe motivul că semnatarii erau lipsiți de putere de reprezentare. La 7 martie 2006, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Cererea nr. 9498/10 La 29 septembrie 2006, cei 35 de reclamanți și-au adresat angajatorul în fața instanței. Ei au susținut că sumele salariilor care le fuseseră plătite după 1 octombrie 2001 erau inferioare celor prevăzute de convenția colectivă, ca urmare a modificărilor aduse de Protocolul din 19 noiembrie 2001. În acest sens, au subliniat că instanțele interne au ajuns la concluzia că protocolul menționat anterior nul în anumite cazuri privind colegii lor concediați. La 3 aprilie 2007, Tribunalul a declarat protocolul nul și neavenit pe motivul că reprezentanții organizaiei sindicale care a semnat protocolul nu dispuneau de capacitatea de a face acest lucru și l-a condamnat pe angajator să plătească surplusul de despăgubiri calculate în conformitate cu prevederile acordului colectiv. S-a considerat că competența delegată reprezentanților sindicali de a semna acordul colectiv nu conținea competența de a modifica acordul colectiv și, în această privință, a reamintit că, prin hotărârea din 18 septembrie 2006, Curtea de Casație confirmase deja o hotărâre prin care se încheiase anularea protocolului în cauză. Camera civilă a Curții de Casație a pronunțat hotărârea din 3 aprilie 2007 conform căreia protocolul fusese semnat de reprezentanți sindicali care aveau dreptul de a semna convenția colectivă și, în această privință, a reamintit jurisprudența sa constantă conform căreia o convenție colectivă putea fi modificată de persoanele care aveau competența de a o semna. Prin urmare, Comisia a considerat că nu era necesară o delegare specială de putere pentru a aduce modificări acordului colectiv printr-un act adițional. În plus, deși instanța a făcut referire la hotărâri care au dus la nulitatea protocolului, aceasta a reamintit că a confirmat deja alte hotărâri care au încheiat cu validitatea protocolului menționat. octombrie 2007, Tribunalul s-a pronunțat în favoarea menținerii sentinței sale anterioare și a decis că protocolul nu este valabil. În decizia sa, Tribunalul a făcut referire la trei hotărâri judecătorești care au încheiat la nulitatea acestui protocol, și anume hotărârea pronunțată la 15 iunie 2005 de către 1 Tribunalul Muncii din Kartal, precum și hotărârile pronunțate la 18 septembrie 2006 și 24 aprilie 2007 de Curtea de Casație. Tribunalul a subliniat că toate aceste hotărâri judecătorești se referă la aceleași fapte și obiecții ca și cauza în cauză. Prin urmare, acesta concluzionează că soluția juridică trebuia să fie identică în cauza pronunțată de acesta și a considerat că adoptarea unei alte abordări nu ar fi compatibilă cu principiul egalității în fața legii. La 28 noiembrie 2007, adunarea camerelor civile ale Curții de Casație ( În urma acestei hotărâri, reclamanții au înaintat Consiliului primei președinții a Curii de Casație (Yarg Electroluxtay Birinci Bașkanlk Kurulu) o cerere de armonizare a jurisprudenței. Ei au susținut că soluția reținută de cea de-a 9-a Camera civilă în hotărârea sa din 10 iulie 2007 și de Adunarea Camerelor Civile în Hotărârea din 28 noiembrie 2007 era contradictorie cu cea reținută de Camera Civilă 9 în Hotărârile sale din 18 septembrie 2006 și din 24 aprilie 2007. La 25 decembrie 2008, această cerere a fost respinsă de către Consiliu a primei președinții a Curii de Casație. Acesta din urmă a considerat că situațiile de fapt în cauză în cauzele invocate de solicitanți erau diferite și că, prin urmare, nu era necesar să se recurgă la procedura de armonizare a jurisprudenței. La 5 octombrie 2009, tribunalul, fiind obligat prin hotărârea din 15 iunie 2005 de către Tribunalul Muncii din Kartal (E.2004/357-K. 2005/304) să se pronunțe prin hotărârea din 15 iunie 2005 a Curții a Tribunalului din Kartal (E.2004/357-K. 2005/304). După concedierea sa, un salariat a atribuit angajatorului în fața instanței, considerând că salariile și indemnizațiile plătite erau mai mici decât cele prevăzute de acordul colectiv. În hotărârea sa din 15 iunie 2005, Tribunalul a ajuns la concluzia nulității protocolului semnat la 19 noiembrie 2001 pe motiv că semnatarii nu aveau competența de a reprezenta organizația sindicală. El l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu acordul colectiv. Această hotărâre a devenit definitivă fără a fi făcut obiectul unui recurs în casație. Hotărârea din 18 septembrie 2006 a Camerei Civile a 9-a (E. 2000/134-K. 2006/249) Ca urmare a rezilierii contractului său de muncă de către același angajator, un salariat l-a numit pe acesta din urmă în fața instanței, considerând că valoarea salariilor și a indemnizațiilor plătite era mai mică decât cea prevăzută în acordul colectiv. La 19 iunie 2006, Tribunalul Muncii a decis că protocolul nu mai era valabil pentru semnatari pentru că nu aveau competența de reprezentare a organizației sindicale și, prin urmare, l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu convenția colectivă. Camera civilă a Curții de Casație a confirmat această hotărâre fără nicio motivare. Hotărârea din 24 aprilie 2007 a Camerei Civile a 9-a (E. 2006/1181-K. 2007/61) Un fost salariat al aceluiași angajator l-a numit pe acesta din urmă în fața instanței, considerând că sumele salariilor și indemnizațiilor plătite erau inferioare celor prevăzute de acordul colectiv. La 19 februarie 2007, Tribunalul Muncii a ajuns la concluzia nulității protocolului pe motiv că semnatarii nu aveau competența de a reprezenta organizația sindicală și, în consecință, l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu acordul colectiv. În hotărârea sa, acesta s-a întemeiat pe hotărârea pronunțată la 18 septembrie 2006 de Curtea de Casație. Printr-o hotărâre din 24 aprilie 2007, această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație fără nici o motivație. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Legii nr. 2797 privind organizarea și funcționarea Curții de Casație se citesc după cum urmează art. 15 Funcțiile adunării camerelor civile (...) sunt următoarele: Examinarea hotărârilor de rezistență ale instanțelor [de primă instanță] la hotărârile de casare a camerelor Curții de Casație, (...) În cazul în care una dintre camerele Curții de Casație dorește să își modifice jurisprudența stabilită, [sau] în cazul în care face decizii contradictorii în cauze similare, (...) Rezolva definitiv [aceste contradicții] prin armonizarea jurisprudenței. art. 16 Funcțiile adunării plenare sunt următoarele (...) soluționarea divergențelor de jurisprudență dintre adunarea camerelor civile și o cameră (...) și uniformizarea jurisprudenței. La ședința plenară este compusă din președinții și judecătorii camerelor civile și penale ale Curții de Casație. Primul președinte al Curții de Casație formulează cererea de armonizare a jurisprudenței la adunarea respectivă, fie din oficiu, fie la sfârșitul hotărârilor pronunțate de camerele sau adunările camerelor Curții de Casație, fie ca urmare a unei cereri scrise din partea procurorului general în apropierea Curții de Casație. Aceste cereri trebuie motivate. În cazul în care celelalte autorități sau persoane formulează o cerere [d. Armonizarea jurisprudenței] motivată și scrisă, Consiliul primei președinții a Curții de Casație decide dacă este necesar sau nu să se recurgă la procedura de armonizare a jurisprudenței. Această decizie este definitivă (...) GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza inconsecvenței jurisprudenței interne în acest domeniu. 1 din Convenție, având în vedere în special hotărârile Curții de Casație din 2 martie 2004, 18 septembrie 2006, 24 aprilie 2007 și 28 noiembrie 2007, în cauzele referitoare la validitatea Protocolului din 19 noiembrie 2001 JO C 31924/06 Prenume Data nașterii: Data nașterii: Lütfi TURAN 06/12/1955 Alișan SERTEL RIDVA ACAR 10/12/1961 Izzettin AKCA 16/07/196 Metin ALBAYRAK 12/01/1959 Hikmet AYDIN 10/10/1964 Biroli BoZKURT 10/01/1963 Mehmet CAKIR 01/01/1957 Mehmet CALIKAN 10/01/1954 Zeki CANBULAT 04/11/1966 Ismail CAP 01/01/1955 Erol CELIK 07/10/1958 Senol CELIK 02/03/1965 Turgut CELIK 25/08/1963 Ihsan GECICI 01/09/ 1964 Rasim GOMPEZ 03/04/1956 Ibrahim GULER 05/02/1965 Recai GULER 01/01/1958 Yasar GUMUS 01/01/1967 Mursel GUVERCIN 12/06/1956 Dursun KABASAKALOGLU 18/04/1956 Secaittin KACAR 25/09/1958 Fahrettin KAZAR 01/01/1958 Zeki KONUR 23/05/1961 Seyfettin KURNAZ 11/01/1956 Cemil MUTLU 15/12/1956 Yusuf OHLAZ 05/01/1960 Zekai OHLAZ 04/02/1957 Coskun OTLUGLU 14/06/1976 Ahmet OZGEN 02/01/1965 Fevzi OZTURK 17/04/1963 Yusuf PARLAK 01/10/1949 SUPHIAN 25/12/1956 Adem SIMSEK 19/07/1948 Fahrettin TURAN 11/08/1962 Servet UCEL 08/08/1963 Orhan USTUNEL 24/04/1957 Mehmet YALCIN 25/09/1955 Hüseyin YILMAZ 01/01/1962 Cerere nr. 9498/10 No. Nume Data nașterii: Haydar ÖZDEM Șaban DEM ElectroluxRCAN 11/03/1958 Bilal ERDO 05/07/1959 Ruhi SAVAȘÇI 10/02/1956 Ayd Electroluxn SAYGILI 21/09/1968 Erhan ȘEKERC