Comunicat la 16 martie 2015 Secțiunea a doua Cereri n 31924/06 și 9498/10 Lütfi TURAN și alții împotriva Turciei și Haydar ÖZDEM Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamanții erau lucrători (recuperarea nr. 9498/10) sau lucrători (solicitarea nr. 31924/06) ale societății Kelebek Mobilya ve Kontraplak Sanayi A.Ș.
( octombrie 2000, organizația sindicală reprezentativă a salariaților (inclusiv organizația sindicală) încheie cu angajatorul o convenție colectivă în vigoare până la 30 septembrie 2002. La 19 noiembrie 2001, angajatorul și o delegație de șapte persoane care acționează în numele organizației sindicale au semnat un act, intitulat protocol Acest protocol prevedea o scădere retroactivă a salariilor începând cu 1 octombrie 2001. La o dată necunoscută, un proces-verbal ( A fost semnat de angajator și șase reprezentanți ai organizației sindicale care au semnat la 19 noiembrie 2001 acest proces-verbal prevedea reducerea ajutorului pentru combustibil acordat salariaților prin convenția colectivă.
La 13 martie 2003, în urma rezilierii unilaterale a contractului lor de muncă, cei treizeci și opt de solicitanți și-au atribuit angajatorul în fața Tribunalului Muncii din Kartal (inclusiv tribunalul din Kartal) pe motiv că salariile, indemnizațiile și ajutoarele plătite erau mai mici decât cele pe care ar fi trebuit să le primească în conformitate cu acordul colectiv.
La 24 octombrie 2003, Tribunalul a acceptat cererea reclamanților pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2001 și 19 noiembrie 2001; s-a estimat că protocolul semnat la 19 noiembrie 2001 nu putea fi aplicat retroactiv începând cu 1 octombrie 2001. octombrie 2001 și, în consecință, sumele datorate pentru această perioadă trebuiau calculate în conformitate cu standardele convenției colective, cu condiția ca cererea reclamanților să se refere la perioada ulterioară semnării protocolului, instanța a respins-o, de asemenea, pe reclamanții la cererea lor privind ajutorul pentru combustibil, luând în considerare procesul-verbal valabil. La 2 martie 2004, 9 camere civile ale Curții de Casație (at9 Camera Civilă 9) au pronunțat această hotărâre cu condiția ca aceasta să se refere la procesul-verbal și a confirmat acest lucru pentru restul.
La 24 iunie 2004, Tribunalul a stat pe lângă toate pretențiile reclamanților, inclusiv pe cele care fuseseră respinse definitiv. El a declarat procesul-verbal și protocolul nul și neavenit pe motiv că semnatarii erau lipsiți de competența de reprezentare a organizației sindicale. La 2 noiembrie 2004, Curtea de Casație a pronunțat această hotărâre ; Comisia a arătat că Tribunalul a decis asupra unei părți a hotărârii din 24 octombrie 2003 care devenise definitivă prin hotărârea sa din 2 martie 2004. Hotărârea a dobândit autoritate asupra lucrului judecat pentru partea în cauză, Tribunalul nu mai putea să se pronunțe cu privire la aceste chestiuni. La 8 decembrie 2005, Tribunalul s-a conformat hotărârii de Casație și a respins cererile reclamanților cu privire la perioada ulterioară semnării protocolului pentru autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește procesul-verbal, acesta a declarat nul și neavenit pe motivul că semnatarii erau lipsiți de putere de reprezentare. La 7 martie 2006, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. Cererea nr. 9498/10 La 29 septembrie 2006, cei 35 de reclamanți și-au adresat angajatorul în fața instanței. Ei au susținut că sumele salariilor care le fuseseră plătite după 1 octombrie 2001 erau inferioare celor prevăzute de convenția colectivă, ca urmare a modificărilor aduse de Protocolul din 19 noiembrie 2001. În acest sens, au subliniat că instanțele interne au ajuns la concluzia că protocolul menționat anterior nul în anumite cazuri privind colegii lor concediați.
La 3 aprilie 2007, Tribunalul a declarat protocolul nul și neavenit pe motivul că reprezentanții organizaiei sindicale care a semnat protocolul nu dispuneau de capacitatea de a face acest lucru și l-a condamnat pe angajator să plătească surplusul de despăgubiri calculate în conformitate cu prevederile acordului colectiv. S-a considerat că competența delegată reprezentanților sindicali de a semna acordul colectiv nu conținea competența de a modifica acordul colectiv și, în această privință, a reamintit că, prin hotărârea din 18 septembrie 2006, Curtea de Casație confirmase deja o hotărâre prin care se încheiase anularea protocolului în cauză.
Camera civilă a Curții de Casație a pronunțat hotărârea din 3 aprilie 2007 conform căreia protocolul fusese semnat de reprezentanți sindicali care aveau dreptul de a semna convenția colectivă și, în această privință, a reamintit jurisprudența sa constantă conform căreia o convenție colectivă putea fi modificată de persoanele care aveau competența de a o semna. Prin urmare, Comisia a considerat că nu era necesară o delegare specială de putere pentru a aduce modificări acordului colectiv printr-un act adițional. În plus, deși instanța a făcut referire la hotărâri care au dus la nulitatea protocolului, aceasta a reamintit că a confirmat deja alte hotărâri care au încheiat cu validitatea protocolului menționat.
octombrie 2007, Tribunalul s-a pronunțat în favoarea menținerii sentinței sale anterioare și a decis că protocolul nu este valabil. În decizia sa, Tribunalul a făcut referire la trei hotărâri judecătorești care au încheiat la nulitatea acestui protocol, și anume hotărârea pronunțată la 15 iunie 2005 de către 1 Tribunalul Muncii din Kartal, precum și hotărârile pronunțate la 18 septembrie 2006 și 24 aprilie 2007 de Curtea de Casație. Tribunalul a subliniat că toate aceste hotărâri judecătorești se referă la aceleași fapte și obiecții ca și cauza în cauză. Prin urmare, acesta concluzionează că soluția juridică trebuia să fie identică în cauza pronunțată de acesta și a considerat că adoptarea unei alte abordări nu ar fi compatibilă cu principiul egalității în fața legii.
La 28 noiembrie 2007, adunarea camerelor civile ale Curții de Casație ( În urma acestei hotărâri, reclamanții au înaintat Consiliului primei președinții a Curii de Casație (Yarg Electroluxtay Birinci Bașkanlk Kurulu) o cerere de armonizare a jurisprudenței. Ei au susținut că soluția reținută de cea de-a 9-a Camera civilă în hotărârea sa din 10 iulie 2007 și de Adunarea Camerelor Civile în Hotărârea din 28 noiembrie 2007 era contradictorie cu cea reținută de Camera Civilă 9 în Hotărârile sale din 18 septembrie 2006 și din 24 aprilie 2007. La 25 decembrie 2008, această cerere a fost respinsă de către Consiliu a primei președinții a Curii de Casație. Acesta din urmă a considerat că situațiile de fapt în cauză în cauzele invocate de solicitanți erau diferite și că, prin urmare, nu era necesar să se recurgă la procedura de armonizare a jurisprudenței.
La 5 octombrie 2009, tribunalul, fiind obligat prin hotărârea din 15 iunie 2005 de către Tribunalul Muncii din Kartal (E.2004/357-K. 2005/304) să se pronunțe prin hotărârea din 15 iunie 2005 a Curții a Tribunalului din Kartal (E.2004/357-K. 2005/304). După concedierea sa, un salariat a atribuit angajatorului în fața instanței, considerând că salariile și indemnizațiile plătite erau mai mici decât cele prevăzute de acordul colectiv. În hotărârea sa din 15 iunie 2005, Tribunalul a ajuns la concluzia nulității protocolului semnat la 19 noiembrie 2001 pe motiv că semnatarii nu aveau competența de a reprezenta organizația sindicală. El l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu acordul colectiv.
Această hotărâre a devenit definitivă fără a fi făcut obiectul unui recurs în casație. Hotărârea din 18 septembrie 2006 a Camerei Civile a 9-a (E. 2000/134-K. 2006/249) Ca urmare a rezilierii contractului său de muncă de către același angajator, un salariat l-a numit pe acesta din urmă în fața instanței, considerând că valoarea salariilor și a indemnizațiilor plătite era mai mică decât cea prevăzută în acordul colectiv. La 19 iunie 2006, Tribunalul Muncii a decis că protocolul nu mai era valabil pentru semnatari pentru că nu aveau competența de reprezentare a organizației sindicale și, prin urmare, l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu convenția colectivă. Camera civilă a Curții de Casație a confirmat această hotărâre fără nicio motivare.
Hotărârea din 24 aprilie 2007 a Camerei Civile a 9-a (E. 2006/1181-K. 2007/61) Un fost salariat al aceluiași angajator l-a numit pe acesta din urmă în fața instanței, considerând că sumele salariilor și indemnizațiilor plătite erau inferioare celor prevăzute de acordul colectiv. La 19 februarie 2007, Tribunalul Muncii a ajuns la concluzia nulității protocolului pe motiv că semnatarii nu aveau competența de a reprezenta organizația sindicală și, în consecință, l-a condamnat pe angajator la plata sumelor calculate în conformitate cu acordul colectiv. În hotărârea sa, acesta s-a întemeiat pe hotărârea pronunțată la 18 septembrie 2006 de Curtea de Casație. Printr-o hotărâre din 24 aprilie 2007, această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație fără nici o motivație.
Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Legii nr. 2797 privind organizarea și funcționarea Curții de Casație se citesc după cum urmează art. 15 Funcțiile adunării camerelor civile (...) sunt următoarele: Examinarea hotărârilor de rezistență ale instanțelor [de primă instanță] la hotărârile de casare a camerelor Curții de Casație, (...) În cazul în care una dintre camerele Curții de Casație dorește să își modifice jurisprudența stabilită, [sau] în cazul în care face decizii contradictorii în cauze similare, (...) Rezolva definitiv [aceste contradicții] prin armonizarea jurisprudenței. art. 16 Funcțiile adunării plenare sunt următoarele (...) soluționarea divergențelor de jurisprudență dintre adunarea camerelor civile și o cameră (...) și uniformizarea jurisprudenței.
La ședința plenară este compusă din președinții și judecătorii camerelor civile și penale ale Curții de Casație. Primul președinte al Curții de Casație formulează cererea de armonizare a jurisprudenței la adunarea respectivă, fie din oficiu, fie la sfârșitul hotărârilor pronunțate de camerele sau adunările camerelor Curții de Casație, fie ca urmare a unei cereri scrise din partea procurorului general în apropierea Curții de Casație. Aceste cereri trebuie motivate. În cazul în care celelalte autorități sau persoane formulează o cerere [d. Armonizarea jurisprudenței] motivată și scrisă, Consiliul primei președinții a Curții de Casație decide dacă este necesar sau nu să se recurgă la procedura de armonizare a jurisprudenței.
Această decizie este definitivă (...) GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza inconsecvenței jurisprudenței interne în acest domeniu.
1 din Convenție, având în vedere în special hotărârile Curții de Casație din 2 martie 2004, 18 septembrie 2006, 24 aprilie 2007 și 28 noiembrie 2007, în cauzele referitoare la validitatea Protocolului din 19 noiembrie 2001 JO C 31924/06 Prenume Data nașterii: Data nașterii: Lütfi TURAN 06/12/1955 Alișan SERTEL RIDVA ACAR 10/12/1961 Izzettin AKCA 16/07/196 Metin ALBAYRAK 12/01/1959 Hikmet AYDIN 10/10/1964 Biroli BoZKURT 10/01/1963 Mehmet CAKIR 01/01/1957 Mehmet CALIKAN 10/01/1954 Zeki CANBULAT 04/11/1966 Ismail CAP 01/01/1955 Erol CELIK 07/10/1958 Senol CELIK 02/03/1965 Turgut CELIK 25/08/1963 Ihsan GECICI 01/09/ 1964 Rasim GOMPEZ 03/04/1956 Ibrahim GULER 05/02/1965 Recai GULER 01/01/1958 Yasar GUMUS 01/01/1967 Mursel GUVERCIN 12/06/1956 Dursun KABASAKALOGLU 18/04/1956 Secaittin KACAR 25/09/1958 Fahrettin KAZAR 01/01/1958 Zeki KONUR 23/05/1961 Seyfettin KURNAZ 11/01/1956 Cemil MUTLU 15/12/1956 Yusuf OHLAZ 05/01/1960 Zekai OHLAZ 04/02/1957 Coskun OTLUGLU 14/06/1976 Ahmet OZGEN 02/01/1965 Fevzi OZTURK 17/04/1963 Yusuf PARLAK 01/10/1949 SUPHIAN 25/12/1956 Adem SIMSEK 19/07/1948 Fahrettin TURAN 11/08/1962 Servet UCEL 08/08/1963 Orhan USTUNEL 24/04/1957 Mehmet YALCIN 25/09/1955 Hüseyin YILMAZ 01/01/1962 Cerere nr. 9498/10 No. Nume Data nașterii: Haydar ÖZDEM Șaban DEM ElectroluxRCAN 11/03/1958 Bilal ERDO 05/07/1959 Ruhi SAVAȘÇI 10/02/1956 Ayd Electroluxn SAYGILI 21/09/1968 Erhan
ȘEKERC
Communiquée le 16 mars 2015
Requêtes n os 31924/06 et 9498/10 Lütfi TURAN et autres contre la Turquie et Haydar ÖZDEMİROĞLU et autres contre la Turquie introduites respectivement le 26 juillet 2006 et le 8 février 2010
La liste des parties requérantes figure en annexe. Ils sont représentés devant la Cour par M e A. Sertel, avocat à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. À l’époque des faits, les requérants étaient des ouvriers (requête n o 9498/10) ou d’anciens ouvriers (requête n o 31924/06) de la société Kelebek Mobilya ve Kontraplak Sanayi A.Ș. (« employeur »), dont le siège social est situé à Istanbul.
Le 1 er octobre 2000, l’organisation syndicale représentative des salariés (« organisation syndicale ») conclut avec l’employeur une convention collective en vigueur jusqu’au 30 septembre 2002. Le 19 novembre 2001, l’employeur et une délégation de sept personnes agissant au nom de l’organisation syndicale signèrent un avenant, intitulé « protocole ». Ce protocole prévoyait la baisse de l’indice d’augmentation des salaires de manière rétroactive, à compter du 1 er octobre 2001. À une date non-connue, un procès-verbal (« procès-verbal ») fut signé par l’employeur et six représentants de l’organisation syndicale ayant aussi signé l’avenant du 19 novembre 2001. Ce procès-verbal prévoyait la baisse de l’aide au combustible accordée aux salariés par la convention collective.
1. Requête n o 31924/06 Le 13 mars 2003, à la suite de la résiliation unilatérale de leur contrat de travail, les trente-huit requérants assignèrent leur employeur devant le tribunal du travail de Kartal (« le tribunal ») au motif que les salaires, les indemnités et les aides versées étaient inférieurs à ceux qu’ils auraient dû percevoir selon la convention collective. Le 24 octobre 2003, le tribunal fit droit à la demande des requérants pour la période comprise entre le 1 er octobre 2001 et le 19 novembre 2001 ; il estima que le protocole signé le 19 novembre 2001 ne pouvait pas être appliqué de manière rétroactive à partir du 1 er octobre 2001 et qu’en conséquence, les montants dus pour cette période devaient être calculés selon les normes de la convention collective.
Pour autant que la demande des requérants portait sur la période postérieure à la signature du protocole, le tribunal la rejeta. Il débouta également les requérants de leur demande relative à l’aide au combustible, en considérant le procès-verbal valide. Le 2 mars 2004, la 9 e chambre civile de la Cour de cassation (« la 9 ème chambre civile ») cassa ce jugement pour autant qu’il concerne le procès-verbal et elle le confirma pour le restant. Le 24 juin 2004, le tribunal statua sur l’ensemble des prétentions des requérants, y compris celles qui avaient été définitivement rejetées. Il déclara le procès-verbal ainsi que le protocole nuls et non avenus au motif que les signataires étaient dépourvus du pouvoir de représentation de l’organisation syndicale.
Le 2 novembre 2004, la Cour de cassation cassa ce jugement ; elle releva que le tribunal avait statué sur une partie du jugement du 24 octobre 2003 qui était devenu définitif par son arrêt du 2 mars 2004. Le jugement ayant acquis l’autorité de la chose jugée pour la partie concernée, le tribunal ne pouvait plus statuer sur ces questions. Le 8 décembre 2005, le tribunal se conforma à l’arrêt de cassation. Il rejeta donc les demandes des requérants concernant la période postérieure à la signature du protocole pour autorité de la chose jugée. Quant au procès-verbal, il le déclara nul et non avenu au motif que les signataires étaient dépourvus de pouvoir de représentation. Le 7 mars 2006, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
2. Requête n o 9498/10 Le 29 septembre 2006, les trente-cinq requérants assignèrent leur employeur devant le tribunal. Ils firent valoir que les montants des salaires qui leur avaient été versés après le 1 er octobre 2001 étaient inférieurs à ceux prévus par la convention collective, en raison des modifications apportées par le protocole du 19 novembre 2001. Ils soulignèrent à cet égard que les juridictions internes avaient conclu à la nullité dudit protocole dans certaines affaires concernant leurs collègues licenciés. Le 3 avril 2007, le tribunal déclara le protocole nul et non avenu au motif que les représentants de l’organisation syndicale ayant signé le protocole ne disposaient pas de la capacité pour le faire, et condamna l’employeur à payer le surplus des indemnités calculées selon les dispositions de la convention collective.
Il estima que le pouvoir délégué aux représentants syndicaux pour signer la convention collective ne comportait pas celui de la modifier. Il rappela à cet égard que la Cour de cassation avait déjà confirmé, par un arrêt du 18 septembre 2006, un jugement ayant conclu à la nullité du protocole en question. Le 10 juillet 2007, la 9 e chambre civile de la Cour de cassation cassa le jugement du 3 avril 2007 en relevant que le protocole avait été signé par des représentants syndicaux qui s’étaient vus attribuer le pouvoir de signer la convention collective. Elle rappela à cet égard sa jurisprudence constante selon laquelle une convention collective pouvait être modifiée par les personnes disposant du pouvoir de la signer.
Elle estima donc qu’une délégation spéciale de pouvoir n’était pas nécessaire pour apporter des modifications à la convention collective par un avenant. En outre, bien que le tribunal ait fait référence à des jugements concluant à la nullité du protocole, elle rappela avoir déjà confirmé d’autres jugements ayant conclu à la validité dudit protocole. Elle nota ainsi qu’il convenait de statuer eu égard à l’état des preuves dans chaque dossier. Après renvoi, le 1 er octobre 2007, le tribunal se prononça en faveur du maintien de son jugement précédent et décida de la nullité du protocole. Dans sa décision, il fit référence à trois décisions de justice ayant conclu à la nullité de ce protocole, à savoir le jugement rendu le 15 juin 2005 par le 1 er tribunal du travail de Kartal ainsi que les arrêts rendus les 18 septembre 2006 et 24 avril 2007 par la Cour de cassation.
Le tribunal souligna que l’ensemble de ces décisions de justice portait sur les mêmes faits et griefs que l’affaire examinée. Il conclut donc que la solution juridique devait être identique dans l’affaire tranchée par lui et considéra que l’adoption d’une autre approche ne serait pas compatible avec le principe de l’égalité devant la loi. Le 28 novembre 2007, l’assemblée des chambres civiles de la Cour de cassation (« l’assemblée des chambres civiles ») cassa l’arrêt de première instance pour les mêmes motifs que ceux exposés dans l’arrêt de la 9 e chambre du 10 juillet 2007. Suite à cet arrêt, les requérants déposèrent auprès du Conseil de la première présidence de la Cour de cassation ( Yargıtay Birinci Bașkanlık Kurulu ) une demande d’harmonisation de la jurisprudence.
Ils soutinrent que la solution retenue par la 9 ème chambre civile dans son arrêt du 10 juillet 2007 et par l’assemblée des chambres civiles dans son arrêt du 28 novembre 2007 était contradictoire avec celle retenue par la 9 ème chambre civile dans ses arrêts du 18 septembre 2006 et du 24 avril 2007. Ils citèrent également cinq autres affaires dont ils estimaient que les faits étaient similaires. Le 25 décembre 2008, cette demande fut rejetée par le Conseil de la première présidence de la Cour de cassation. Ce dernier estima que les situations de fait en cause dans les affaires invoquées par les requérants étaient différentes et qu’en conséquence, il n’était pas nécessaire de recourir à la procédure d’harmonisation de la jurisprudence.
Le 5 octobre 2009, le tribunal, étant liée par l’arrêt de l’assemblée des chambres civiles, s’y conforma et rejeta la demande des requérants. 3. Les décisions de justice produites par les requérants a) Jugement rendu le 15 juin 2005 par le 1er tribunal du travail de Kartal (E.2004/357-K. 2005/304) Après son licenciement, un salarié assigna l’employeur devant le tribunal en estimant que les salaires et indemnités versés étaient inférieurs à ceux prévus par la convention collective. Dans son jugement du 15 juin 2005, le tribunal a conclu à la nullité du protocole signé le 19 novembre 2001 au motif que les signataires étaient dépourvus du pouvoir de représentation de l’organisation syndicale. Il a condamné l’employeur au paiement des montants calculés selon la convention collective.
Ce jugement devint définitif sans avoir fait l’objet d’un pourvoi en cassation. b) Arrêt rendu le 18 septembre 2006 par la 9e chambre civile (E. 2000/134- K. 2006/249) À la suite de la résiliation de son contrat de travail par le même employeur, un salarié assigna ce dernier devant le tribunal en estimant que les montants des salaires et indemnités versés étaient inférieurs à ceux prévus par la convention collective. Le 19 juin 2006, le tribunal du travail décida de la nullité du protocole au motif que les signataires étaient dépourvus du pouvoir de représentation de l’organisation syndicale. Il a donc condamné l’employeur au paiement des montants calculés conformément à la convention collective.
Dans son arrêt du 18 septembre 2006, la 9 e chambre civile de la Cour de cassation confirma ce jugement sans aucune motivation. c) Arrêt rendu le 24 avril 2007 par la 9e chambre civile (E. 2006/1181-K. 2007/61) Un ancien salarié du même employeur assigna ce dernier devant le tribunal en estimant que les montants des salaires et indemnités versés étaient inférieurs à ceux prévus par la convention collective. Le 19 février 2007, le tribunal du travail conclut à la nullité du protocole au motif que les signataires étaient dépourvus du pouvoir de représentation de l’organisation syndicale et condamna en conséquence l’employeur au paiement des montants calculés conformément à la convention collective.
Dans son arrêt, il se fonda sur l’arrêt rendu le 18 septembre 2006 par la Cour de cassation. Par un arrêt du 24 avril 2007, ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation sans aucune motivation. B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes de la loi n o 2797 sur l’organisation et le fonctionnement de la Cour de cassation se lisent comme suit : Article 15 « Les fonctions de l’assemblée des chambres civiles (...) sont les suivantes : 1. Examiner les jugements de résistance des juridictions [de première instance] aux arrêts de cassation des chambres de la Cour de cassation, 2. (...) c) Si l’une des chambres de la Cour de cassation souhaite modifier sa jurisprudence établie, [ou] si elle rend des décisions contradictoires dans des affaires similaires, (...) Résoudre de manière définitive [ces contradictions] par voie d’harmonisation de la jurisprudence.
» Article 16 « Les fonctions de l’assemblée plénière sont les suivantes : (...) 5. (...) remédier aux divergences de jurisprudence entre l’assemblée des chambres civiles et une chambre (...) et uniformiser la jurisprudence. » L’assemblée plénière est composée des présidents et des juges des chambres civiles et pénales de la Cour de cassation. Article 45 « Le premier président [de la Cour de cassation] formule la demande d’harmonisation de jurisprudence à l’assemblée concernée, soit d’office, soit à l’issue des arrêts rendus par les chambres ou les assemblées des chambres de la Cour de cassation, soit à la suite d’une demande écrite du procureur général près la Cour de cassation. Ces demandes doivent être motivées.
Lorsque les autres autorités ou les personnes formulent une demande [d’harmonisation de la jurisprudence] motivée et écrite, le Conseil de la première présidence de la Cour de cassation décide s’il est nécessaire ou non de recourir à la procédure d’harmonisation de la jurisprudence. Cette décision est définitive (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable en raison de l’incohérence de la jurisprudence interne en la matière.
La cause des requérants a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, eu égard notamment aux arrêts rendus par la Cour de cassation les 2 mars 2004, 18 septembre 2006, 24 avril 2007 et 28 novembre 2007, dans les affaires relatives à la validité du protocole du 19 novembre 2001 ? ANNEXE Requête n o 31924/06 N o . Prénom NOM Date de naissance Représentant Lütfi TURAN 06/12/1955 Alișan SERTEL Ridvan ACAR 10/12/1961 Izzettin AKCA 16/07/1966 Metin ALBAYRAK 12/01/1959 Hikmet AYDIN 10/10/1964 Birol BOZKURT 10/01/1963 Mehmet CAKIR 01/01/1957 Mehmet CALISKAN 10/01/1954 Zeki CANBULAT 04/11/1966 Ismail CAP 01/01/1955 Erol CELIK 07/10/1958 Senol CELIK 02/03/1965 Turgut CELIK 25/08/1963 Ihsan GECICI 01/09/1964 Rasim GOCMEZ 03/04/1956 Ibrahim GULER 05/02/1965 Recai GULER 01/01/1958 Yasar GUMUS 01/01/1967 Mursel GUVERCIN 12/06/1956 Dursun KABASAKALOGLU 18/04/1956 Secaittin KACAR 25/09/1958 Fahrettin KAZAR 01/01/1958 Zeki KONUR 23/05/1961 Seyfettin KURNAZ 11/01/1956 Cemil MUTLU 15/12/1956 Yusuf OHLAZ 05/01/1960 Zekai OHLAZ 04/02/1957 Coskun OTLUOGLU 14/06/1976 Ahmet OZGEN 02/01/1965 Fevzi OZTURK 17/04/1963 Yusuf PARLAK 01/10/1949 Suphi PISKIN 25/12/1956 Adem SIMSEK 19/07/1948 Fahrettin TURAN 11/08/1962 Servet UCEL 08/08/1963 Orhan USTUNEL 24/04/1957 Mehmet YALCIN 25/09/1955 Hüseyin YILMAZ 01/01/1962 Requête n o 9498/10 No. Prénom NOM Date de naissance
Représentant Haydar ÖZDEMİROĞLU 19/09/1962 Alișan SERTEL Zafer ALGÜL 10/02/1975 Murat ASLAN 11/12/1967 Șenol AYDOĞDU 01/02/1967 İsmail BAȘAR 10/03/1965 Aslan ÇAKIR 10/07/1975 Mecit ÇALIȘKAN 15/04/1965 Duray CAN 29/02/1968 İlhan ÇENGELOĞLU 08/07/1968 Hakan CEYLAN 18/08/1973 Șaban DEMİRCAN 11/03/1958 Bilal ERDOĞAN 04/02/1972 Ali ESER 28/12/1975 Ümit GAZEL 01/11/1977 Fettah GÜVEN 01/05/1958 Hurșit İLHAN 30/05/1974 İsmet İLHAN 10/11/1968 Selçuk İLHAN 06/03/1976 Turan KOÇ 01/04/1968 Yavuz KURNAZ 04/01/1962 Efrahim MUTLU 01/02/1968 Bülent ÖREN 24/10/1974 Nejat ÖZGENÇ 25/08/1962 Birol ÖZKAN 15/01/1974 Musa ÖZTÜRK 04/03/1968 Feridun PARLAK 23/01/1963 Emrullah ȘAHİN 05/07/1959 Ruhi SAVAȘÇI 10/02/1956 Aydın SAYGILI 21/09/1968 Erhan ȘEKERCİ 12/01/1962 İbrahim ȘENTÜRK 15/06/1966 Aydın TÜNEY 01/05/1973 İsa ÜNAL 10/02/1967 Mustafa YAĞIZ 25/08/1968 Yusuf YAĞIZ 10/07/1967