CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 41192/12 Robert RUDNIK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 17 martie 2015 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 mai 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 16 decembrie 2014 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Robert Rudnik este un național polonez, care s-a născut în 1971 și este reținut în Varșovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Cererea a fost comunicată guvernului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Într-o dată neespecificată, reclamantul a fost reținut în reținere în legătură cu acuzațiile penale împotriva acestuia. Reclamantul a fost implicat în mai multe seturi de proceduri penale. La 18 mai 2006, Curtea de District Białystok a hotărât să dețină reclamantul care a fost retras în altă serie de proceduri, cu suspiciuni de crimă, traficul de arme, producția și traficul de droguri care acționează într-un grup criminal organizat. La 30 octombrie 2012, Curtea Regională de Varșovia (V K 164/08) a condamnat reclamantul de 14 conturi de diferite infracțiuni, inclusiv două conturi de crimă și l-a condamnat la închisoare pe viată. În aceeași zi, detenția sa a fost prelungită. Această condamnare a fost, de asemenea, susținută la 30 de ani. În septembrie 2013, Curtea de Apel din Varșovia. La 30 octombrie 2014, Curtea Supremă a introdus un amendament minor la hotărâre. Între timp, la 7 februarie 2012, Curtea Regională de Varșovia (VK 87/05) a condamnat reclamantul și alte șapte hotărâri de jafuri care acționează într-un grup criminal organizat. Reclamantul a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare. Această condamnare a fost susținută în apel la 4 iulie 2013. În cursul perioadei de detenție în reținere în ambele seturi de proceduri descrise mai sus, reclamantul a efectuat condamnare la închisoare ordonată de Curtea de district Wyszków la 27 iulie 2009 (II K 142/09). În special, el a efectuat condamnare la nouă ani de închisoare între 2 februarie 2004 și 11 martie 2008 și între 23 martie și 9 august 2009. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a detenției sale asupra rezidenției impuse la 18 mai 2006. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 15 decembrie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. „Guvernul dorește să exprime prin intermediul declarației unilaterale recunoașterea lor a duratei necorespunzătoare a detenției reclamantului în reținere în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În același timp, Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 12.000 PLN, pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții și a circumstanțelor particulare ale cazului anterior... Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera respectuos că declarația de mai sus ar putea fi Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile de încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește lungimea necorespunzătoare a detenției anterioare la proces (Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 9 aprilie 2015. Fatoș Aracı Nona Tsotsoria Președintele
Application no. 41192/12
Robert RUDNIK
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 17
March 2015 as a Committee composed of:
Nona Tsotsoria,
President,
Paul Mahoney,
Krzysztof Wojtyczek,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 30 May 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 16 December 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Robert Rudnik, is a Polish national, who was born in 1971 and is detained in Warsaw.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.
The application had been communicated to the Government
.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On an unspecified date the applicant was detained on remand in connection with criminal charges against him. The applicant has been involved in several sets of criminal proceedings.
On 18 May 2006 the Białystok District Court decided to detain the applicant on remand in another set of proceedings, on suspicion of murder, trafficking in arms, and production and trafficking in drugs acting in an organised criminal group.
On 30 October 2012 the Warsaw Regional Court (V K 164/08) convicted the applicant of fourteen counts of various offences including two counts of murder and sentenced him to life imprisonment. On the same day his detention was further extended. This conviction was also upheld on 30
September 2013 by the Warsaw Court of Appeal. On 30 October 2014 the Supreme Court made a minor amendment to the judgment.
In the meantime in another set of criminal proceedings, on 7 February 2012 the Warsaw Regional Court (VK 87/05) convicted the applicant, and seven other co-accused, of robberies acting in an organised criminal group. The applicant was sentenced to six years and six months’ imprisonment. This conviction was upheld on appeal on 4 July 2013.
During the period of his detention on remand in both sets of proceedings described above the applicant served prison sentence ordered by the Wyszków District Court on 27 July 2009 (II K 142/09). In particular, he served the sentence of nine years of imprisonment between 2 February 2004 and 11 March 2008 and between 23 March and 9 August 2009.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the unreasonable length of his detention on remand imposed on 18 May 2006.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 15 December 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government wish to express by way of the
unilateral
declaration their acknowledgement of the unreasonable duration of the applicant’s detention on remand within the meaning of Article
5 §
3 of the Convention. Simultaneously, the Government declare that they are ready to pay the applicant the sum of PLN 12,000, which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law and the particular circumstances of the foregoing case...
The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at the rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government would respectfully suggest that the above
declaration might be
accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of
the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
By a letter of 9 January 2015, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court examined carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
[GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints of a violation of Article
5
§
3 of the Convention as regards the unreasonable length of pre
‑
trial detention (
Kauczor v.
Poland
, no. 45219/06, 3
February
2009 with further references).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 9 April 2015.
Fatoș Aracı
Nona Tsotsoria
Deputy Registrar
President