CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A RUPRECHT c. POLONIA (Declarația nr. 51219/09) JUDGMENT STRASBOURG 22 ianuarie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ruprecht c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, Președinte, Ledi Bianku, Paul Mahoney, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii, Având deliberat în particular la 18 decembrie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 51219/09) împotriva Republicii Polonia depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Marek Ruprecht („reclamantul”), la 20 aprilie 2009. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz, succes de Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. La 17 octombrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în Sztum. La 7 mai 1998, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de crimă și jaf. La 9 mai 1998, Curtea de District Gdynia ( Sād Rejonowy ) l-a retras în custodie. La 31 iulie 2000, a fost depusă proiectul de inculpare la Curtea Regională Gdańsk ( Sād Okręgowy ). Reclamantul și alte șapte persoane au fost inculpate cu crimă, mai multe conturi de jaf și alte infracțiuni comise într-un grup criminal organizat. Procesul a început la 14 decembrie 2000. Între 14 decembrie 2000 și 22 iulie 2003, instanța de judecată a avut 64 de audieri. La 29 iulie 2003, Curtea Regională de Gdańsk a condamnat reclamantul ca fiind 10. La 16 decembrie 2004, Curtea de Apel a anulat această hotărâre și a remis acest caz. 11. La 25 august 2005, Curtea regională Gdańsk a anulat acuzațiile împotriva reclamantului în două seturi separate ale procedurii. 12. În prima sesiune a procedurii, Curtea Regională Gdańsk a condamnat din nou reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la închisoare pe viață la 24 august 2007. Reclamantul a apelat. Această hotărâre a fost susținută la 19 noiembrie 2008 de Curtea de Apel Gdańsk. 13. În a doua sesiune de procedură, la 15 aprilie 2008, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat hotărârea și a condamnat reclamantul la 10 ani de închisoare. Procedura a fost încheiată de Curtea de Apel Gdańsk la 5 ianuarie 2009. Procedura în temeiul Legii 2004 14. La 21 noiembrie 2007, reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel Gdańsk în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile referitoare la o încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”). Reclamantul a solicitat o hotărâre că durata procedurii în fața Curții Regionale de Gdańsk a fost excesivă și o atribuire a unei juste satisfacții în valoare de 10.000 zloty polonez (PLN). 15. La 28 decembrie 2007, Curtea de Apel din Gdańsk a respins propunerea reclamantului. Curtea a subliniat, în special, faptul că procedurile erau foarte complicate și că era nevoie să obțină dovezi de la numeroși martori. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 16. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia (dec.) nr. 15212/03, §§ 12-23, ECHR 2005-V; Ratajczyk c. Polonia (dec.) nr. 11215/02, ECHR 2005-VIII; și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să înlăture cererea în temeiul articolului 37 din convenție 17. La 22 februarie 2012, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii penale împotriva reclamantului. Prejudiciu material, Guvernul a propus acordarea 16.000 PLN reclamantului. Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Reclamantul a contestat propunerea. 18. După ce a studiat termenii declarației unilaterale a guvernului, Curtea constată că guvernul nu a furnizat o bază suficientă pentru a concluziona că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu îi impune să continue examinarea cazului (a se vedea Choumakov/Polonia (nr. 2), nr. 55777/08, § 40, 1 februarie 2011, și Ruprecht/Polonia) , nr. 39912/06, § 27, 21 februarie 2012). 19. Prin urmare, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina această parte a cererii din lista cazurilor în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 20. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul s-a limitat la declarațiile prezentate în declarația lor unilaterală. 22. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 7 mai 1998 și s-a încheiat la 5 ianuarie 2009. Prin urmare, a durat 10 ani și opt luni. întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului că acțiunea din cauza sa a depășit un timp rezonabil, Curtea de Apel din Gdansk nu a aplicat standarde care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 26. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 27. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul, fără a specifica orice sumă, a solicitat să fie acordată satisfacție echitabilă într-o sumă considerată adecvată Curtea. 29. Guvernul nu a exprimat un aviz în această chestiune. 30. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, acesta îi acordă 7.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul nu a formulat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli.Datele implicite 32. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din listă; Declarații cererea este admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 7.000 EUR (sprezece mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil, care să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neîndeplinire plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 22 ianuarie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
RUPRECHT v. POLAND
(Application no. 51219/09)
JUDGMENT
22 January 2013
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Ruprecht v. Poland,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:
Päivi Hirvelä,
President,
Ledi Bianku,
Paul Mahoney,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having deliberated in private on 18 December 2012,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 51219/09) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Marek Ruprecht (“the applicant”), on 20 April 2009.
2.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz, succeeded by
Ms
J.
Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
On 17 October 2011 the application was communicated to the Government.
I.
4.
The applicant was born in 1969 and lives in Sztum.
A.
Main proceedings
5.
On 7 May 1998 the applicant was arrested on suspicion of homicide and robbery.
6.
On 9 May 1998 the Gdynia District Court (
Sąd Rejonowy
) remanded him in custody.
7.
On 31
July 2000 the bill of indictment was lodged with the Gdańsk Regional Court (
Sąd Okręgowy
). The applicant and seven other persons were indicted with homicide, several counts of robbery and various other offences committed in an organised criminal group.
8.
The trial began on 14 December 2000. Between 14 December 2000 and 22 July 2003 the trial court held 64 hearings.
9.
On 29 July 2003 the Gdańsk Regional Court convicted the applicant as
charged and sentenced him to life imprisonment. The applicant appealed.
10.
On 16 December 2004 the Gdańsk Court of Appeal (
Sąd Apelacyjny
) quashed this judgment and remitted the case.
11.
On 25 August 2005 the Gdańsk Regional Court severed the charges against the applicant into two separate sets of the proceedings.
12.
In the first set of the proceedings, the Gdańsk Regional Court again convicted the applicant as charged and sentenced him to life imprisonment on 24 August 2007. The applicant appealed. This judgment was upheld on 19 November 2008 by the Gdańsk Court of Appeal.
13.
In the second set of proceedings, on 15 April 2008 the Gdańsk Regional Court gave judgment and sentenced the applicant to 10 years’ imprisonment. The proceedings were terminated by the Gdańsk Court of Appeal on 5 January 2009.
B.
Proceedings under the 2004 Act
14.
On 21 November 2007 the applicant lodged a complaint with the Gdańsk Court of Appeal under the Law of 17
June
2004 on complaints about a
breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o
skardze na
naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w
postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
) (“the 2004 Act”). The applicant sought a ruling that the length of the proceedings before the Gdańsk Regional Court had been excessive and an award of just satisfaction in the amount of 10,000 Polish zlotys (PLN).
15.
On 28 December 2007 the Gdańsk Court of Appeal dismissed the applicant’s motion. The court stressed in particular that the proceedings were very complicated and there was a need to obtain evidence from numerous witnesses.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
16.
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court’s decisions in cases of
Charzyński v.
Poland
(dec.)
,
no.
15212/03, §§
Ratajczyk v.
Poland
(dec.)
,
no.
11215/02, ECHR 2005-VIII; and the judgment in the case of
Krasuski v.
Poland
, no. 61444/00, §§
I.
THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION
17.
On 22 February 2012 the Government submitted a
unilateral
declaration similar to that in the case of
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objection) [GC], no.
26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of criminal proceedings against the applicant. In respect of non
‑
pecuniary damage, the Government proposed to award the applicant PLN 16,000. The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The applicant objected to the proposal.
18.
Having studied the terms of the Government’s unilateral declaration, the Court finds that the Government have failed to provide a sufficient basis for concluding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue its examination of the case (see
Choumakov v Poland
(no. 2), no. 55777/08, § 40, 1 February 2011, and
Ruprecht v. Poland
, no. 39912/06, § 27, 21 February 2012).
19.
This being so, the Court rejects the Government’s request to strike this part of the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue its examination of the admissibility and merits of the case.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
20.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
21.
The Government confined themselves to the statements set out in their unilateral declaration.
22.
The period to be taken into consideration began on 7 May 1998 and ended on 5 January 2009. It thus lasted 10 years and eight months.
A.
Admissibility
23.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
24.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
25.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Frydlender
, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant’s complaint that the proceedings in his/her case exceeded a reasonable time, the Gdansk Court of Appeal failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court’s case-law (see
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, § 36, 11 October 2005).
26.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
27.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
28.
The applicant, without specifying any sum, asked to be granted just satisfaction in an amount the Court considered appropriate.
29.
The Government did not express an opinion on the matter.
30.
The Court considers that the applicant must have sustained non
‑
pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him 7,000
EUR under that head.
B.
Costs and expenses
31.
The applicant did not make any claim for costs and expenses.
C.
Default interest
32.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Rejects
the Government’s request to strike the application out of the list;
2.
Declares
the application admissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 7,000 (seven thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English, and notified in writing on 22
January
2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Fatoș Aracı
Päivi Hirvelä
Deputy Registrar
President