CAUZA DE CAUZĂ A CULIK/POLONIA (Declarația nr. 40909/08) JUDGMENT STRASBOURG 5 ianuarie 2010 FINAL 05/04/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kulik/Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 1 decembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40909/08) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Krzysztof Kulik („reclamantul”), la 6 august 2008. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 2 aprilie 2009, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). La 16 iunie 2009, Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1960 și trăiește în Nowogród Bobrzański. Acțiunea principală a fost instituită la 4 februarie 2002 împotriva reclamantului. La 2 ianuarie 2007, reclamantul a fost acuzat de Curtea Regională Jelenia Góra. A fost acuzat de mai multe conturi de jaf. Proiectul de inculpare a fost de 14 acuzat. La 9 martie 2007, Curtea Regională Jelenia Góra a constatat că nu are competență să se ocupe de acest caz și l-a trimis Curtea Regională Zielona Góra. La 22 iunie 2007, cazul a fost transmis procurorului regional Zielona Góra în legătură cu o altă investigație efectuată împotriva unuia dintre co-acusarea reclamantului. 10. Prima audiere a fost încheiată pentru 23 ianuarie 2008; totuși, la 22 ianuarie 2008, s-a suspendat în timp ce avocatul asociat al reclamantului nu a fost convocat în mod corespunzător. 11. Audierea, planificată pentru 28 februarie 2008, a fost suspendată ca cerere pentru judecătorul de a se retrage. 12. Audierea ulterioară, listată pentru 15 aprilie 2008, a fost anulată deoarece poliția nu a fost posibilă să aducă co-accultarea reclamantului din închisoare. 13. Audierea, programată pentru 20 mai 2008, a fost suspendată ca prioritate a fost dată unui alt caz. 14. Audierea, planificată pentru 21 mai 2008, a fost suspendată, iar o nouă procedură a judecătorului de a retrage a fost examinată. 15. Începând cu luna august 2009, procedurile erau încă în așteptare. Procedințe în temeiul Legii din 2004 16. La 16 iunie 2008, reclamantul a depus la Curtea de Apel de la Poznań o plângere cu privire la o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil în ceea ce privește procedura penală instituită împotriva lui și a solicitat o justă satisfacție. El s-a bazat pe Legea din 17 iunie 2004 privind plângeri privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil. (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea 2004”), care a intrat în vigoare la 17 septembrie 2004. 17. Reclamantul a subliniat că a fost reținut în timp ce își așteaptă procesul și a solicitat o hotărâre privind faptul că durata procedurii dinainte de Curtea Regională Zielona Góra a fost excesivă și o atribuire de satisfacție echitabilă în valoare de 10.000 zloty polonez (PLN) (echivalentul de aproximativ 2.500 euro (EUR) 18. La 19 iunie 2008, Curtea de Apel de la Poznań a dat o hotărâre în care a recunoscut lungimea excesivă a procedurii în fața Curții Regionale Zielona Góra, constatând că a existat o perioadă de inactivitate nejustificată de la 26 martie 2007 până la 5 decembrie 2007. Cu toate acestea, instanța nu a acordat nicio satisfacție echitabilă reclamantului, subliniind faptul că decizia de a acorda compensații în astfel de proceduri a fost facultativă. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 19. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Legii de 2004, sunt incluse în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să înlăture cererea în temeiul articolului 37 din convenție 20. La 16 iunie 2009, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii, în care reclamantul a fost implicat. În ceea ce privește prejudiciu moral, Guvernul a propus atribuirea 10 000 PLN reclamantului (echivalentul de aproximativ. 2.500 euro (EUR)). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 21. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului. El a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curții să continue examinarea cererii. 22. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se îndepărteze o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar , citat mai sus § 75; și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03 , § 22, 14 noiembrie 2006). 23. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând cont de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cantității de compensare morală care trebuie acordată atunci când a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia) [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDH 2006-...,; Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, § 193-215, ECHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 24. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special suma de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât Curtea ar fi acordată în cazuri similare, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea, în contrast, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia (striking off), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 25. Prin urmare, Curtea respinge cererea guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cauzei. II. ARTICOLUL 6 § 1 ALLEGAREA CONVENȚIUNII PE CONTA CARE TREBUIE NEREZONABILĂ A PROCEDURILOR 26. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rațională”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 27. Guvernul a contestat acest argument. 28. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 februarie 2002 și încă nu s-a încheiat. Astfel a durat până în prezent aproximativ șapte ani și nouă luni pentru un nivel de competență. Curtea constată că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, întemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, în continuare, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 31. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului, depășește un timp rezonabil în cauza sa (a se vedea punctul 18 de mai sus), Curtea de Apel de Poznań nu a aplicat standarde care erau în conformitate cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 32. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat o sumă forfetară de 16 000 de zloți polonezi (echivalentul de aproximativ 4.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 35. Guvernul a contestat reclamația. 36. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, hotărârea pe o bază echitabilă, acordă reclamantului suma totală solicitată în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 37. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a elimina cazul din listă; declara cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 5 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
KULIK v. POLAND
(Application no. 40909/08)
5 January 2010
FINAL
05/04/2010
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Kulik v. Poland,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy
Section Registrar,
Having deliberated in private on 1 December 2009,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 40909/08) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Krzysztof Kulik (“the applicant”), on 6 August 2008.
2.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
On 2 April 2009 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article
29
§
3).
4.
On 16 June 2009 the Government submitted a unilateral declaration and invited the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention.
I.
5.
The applicant was born in 1960 and lives in Nowogród Bobrzański.
A.
Main proceedings
6.
On 4 February 2002 criminal proceedings were instituted against the applicant.
7.
On 2 January 2007 the applicant was indicted before the Jelenia Góra Regional Court. He was charged with several counts of robbery. The bill of indictment comprised 14 accused.
8.
On 9 March 2007 the Jelenia Góra Regional Court found that it had no competence to deal with the case and referred it to the Zielona Góra Regional Court.
9.
On 22 June 2007 the case was remitted to the Zielona Góra Regional Prosecutor in connection with another investigation conducted against one of the applicant’s co-accused.
10.
The first hearing was set down for 23 January 2008; however, on 22
January 2008, it was adjourned as the applicant’s co-accused’s counsel had not been properly summoned.
11.
The hearing, scheduled for 28 February 2008 was adjourned as a motion for the judge to step down was to be considered.
12.
A subsequent hearing, listed for 15 April 2008, was cancelled because it was not possible for the police to bring the applicant’s co-accused from prison.
13.
The hearing, scheduled for 20 May 2008, was adjourned as priority had been given to another case.
14.
The hearing, scheduled for 21 May 2008, was adjourned as another motion for the judge to step down was to be considered.
15.
As of August 2009 the proceedings were still pending.
B.
Proceedings under the 2004 Act
16.
On 16 June 2008 the applicant filed with the Poznań Court of Appeal a complaint about a breach of the right to a trial within a reasonable time in respect of the criminal proceedings instituted against him and asked for just satisfaction. He relied on the Law of 17
June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time
(Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w
postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki)
(“the 2004 Act”), which entered into force on 17
September 2004.
17.
The applicant stressed that he had been detained while awaiting his trial and sought a ruling that the length of the proceedings before the Zielona Góra Regional Court had been excessive and an award of just satisfaction in the amount of 10,000 Polish zlotys (PLN) (the equivalent of approx.
2,500
euros (EUR)).
18.
On 19 June 2008 the Poznań Court of Appeal gave a decision in which it acknowledged the excessive length of the proceedings before the Zielona Góra Regional Court, finding that there had been a period of unjustified inactivity from 26 March 2007 until 5 December 2007. However, the court did not grant any just satisfaction to the applicant, pointing out that the decision whether to grant compensation in such proceedings was facultative.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
19.
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court’s decisions in cases of
Charzyński v. Poland
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v. Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII and the judgment in the case of
Krasuski v. Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V.
I.
THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION
20.
On 16 June 2009 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of
Tahsin Acar v. Turkey
((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the proceedings, in which the applicant had been involved. In respect of non-pecuniary damage the Government proposed to award PLN 10,000 to the applicant (the equivalent of approx.
2,500
euros (EUR)). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
21.
The applicant did not agree with the Government’s proposal. He considered that the amount proposed did not constitute sufficient just satisfaction for the damage he had sustained and requested the Court to continue the examination of the application.
22.
The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part of an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see
Tahsin Acar
, cited above, § 75; and
Melnic v.
Moldova
, no. 6923/03, § 22, 14 November 2006).
23.
According to the Court’s case-law, the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar length of proceedings cases, bearing in mind the principles which it has developed for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach of the reasonable time requirement (see
Cocchiarella v. Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 85-107, ECHR 2006-...,;
Scordino v. Italy
(no.1) [GC], no. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and
Dubjakova v. Slovakia
(dec.), no. 67299/01, 10 October 2004).
24.
On the facts and for the reasons set out above, in particular the amount of compensation proposed, which is substantially less than the Court would have awarded in similar cases, the Court finds that the Government failed to submit a statement offering a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see, by contrast,
Spółka z o.o. WAZA v. Poland
(striking out), no. 11602/02, 26 June 2007).
25.
This being so, the Court rejects the Government’s request to strike the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue the examination of the admissibility and merits of the case.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNREASONABLE LENGTH OF THE PROCEEDINGS
26.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
27.
The Government contested that argument.
28.
The period to be taken into consideration began on 4 February 2002 and has not yet ended. It has thus lasted until the present day some seven years and nine months for one level of jurisdiction.
A.
Admissibility
29.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
30.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
31.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Frydlender
, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant’s complaint that the proceedings in his case exceeded a reasonable time (see paragraph 18 above), the Poznań Court of Appeal failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court’s case-law (see
Majewski v. Poland
, no.
52690/99, § 36, 11 October 2005).
32.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1 of the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
33.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
34.
The applicant claimed a lump sum of 16,000 Polish zlotys (the equivalent of approx. 4,000 euros (EUR)) in respect of pecuniary and non
‑
pecuniary damage.
35.
The Government contested the claim.
36.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, ruling on an equitable basis, it awards the applicant the full sum claimed in respect of non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
37.
The applicant did not make any claim for costs and expenses involved in the proceedings.
C.
Default interest
38.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Dismisses
the Government’s request to strike the case out of the list;
2.
Declares
the application admissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English, and notified in writing on 5 January 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Deputy Registrar
President