CtEDO 17.03.2015 Auto

QESKA v. ALBANIA

RESPONDENT
ALB
HOTĂRÂRE
17.03.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
QESKA v. ALBANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Pëllumb Qeska, este un național albanez, care s-a născut în 1945 și locuiește în Korça. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Tabaku, un avocat care practică în Korça. Guvernul albanez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor atunci, dna S. Mëneri și dna E. Hajro, a Oficiului de Avocat de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost unul dintre coproprietenții de două parcele de teren situate în orașul Korça. Prima parcela de teren („plotul A”) a măsurat aproximativ 182,7 m mp și a doua parcela de teren („plotul B”), aproximativ 84 mp. Într-o dată neespecificată, reclamantul a inițiat o procedură civilă cu Curtea de District Korça („Tribunul de District”) care urmărește împărțirea ambelor parcele de teren pentru a determina acțiunile fiecărui coproprietenți. Coproprietenții au fost de acord cu cererea. La 27 iulie 2001, Curtea de District a decis în favoarea partiției ambelor parcele de teren. Acesta a constatat că partea reclamantului a constituit treizeci și trei de treizeci și șase de ploaie A și unsprezece douăzeci și patru de ploaie B. Această decizie a devenit finală într-o dată neespecificată în august 2001, nu a fost interzis niciun recurs împotriva acesteia. Într-o dată neespecificată în 2002, reclamantul a instituit un al doilea set de proceduri pentru partirea ambelor parcele de teren, solicitând alocarea ambelor parcele de teren pentru el, având în vedere faptul că el a fost proprietarul majorității acțiunilor. Coproprietenții au contestat cererea reclamantului de a avea ambele parcele de teren alocate pentru el. La 15 iulie 2002, având în vedere faptul că reclamantul a fost proprietarul celei mai mari parcele ale ambelor parcele combinate de terenuri pe care ar putea fi construită o clădire de mai multe etape în conformitate cu planurile de studiu urban, Curtea de District i-a alocat ambele parcele de teren. Curtea de District a respins cererea celorlalți coproprietenți de a le fi acordată parcela B. În plus, instanța a ordonat ca reclamantul să plătească compensații tuturor coproprietenților, în ceea ce privește acțiunile lor de proprietate, în conformitate cu raportul unui expert. La o dată neespecificată, V.Q., unul dintre cei cincisprezece co-proprietari ai parcelei B, a depus un recurs la Curtea de Apel Korça („Cortea de Apel”) care a contestat valoarea compensației plătite lui, precum și partea deciziei care a acordat reclamantului complot B. El a susținut că, deoarece ceilalți co-apăratori dețineau treisprezece patrumi ai complotului B, ar fi trebuit să fi fost acordat complot B. La 9 octombrie 2012, Curtea a suspendat audierea, niciuna dintre părțile care nu s-au prezentat. La 22 octombrie 2002, Curtea a suspendat audierea, V.Q. fiind absent pe baza unui raport (medical). Potrivit consemnării, trei coproprietenți, precum și reprezentantul trei coproprietenți, care aveau, de asemenea, acțiuni în conturile A, au fost prezenți la ședință. 13. La 1 noiembrie 2002, Curtea a hotărât să continue procedura. Cinci coproprietenți, precum și reprezentantul trei coproprietenți, care aveau, de asemenea, acțiuni în complotul A, au fost prezenți. Curtea a hotărât să asculte expertul și avocații părților la următoarea ședință. 14. La 6 noiembrie 2002, aproape toate părțile, cu excepția unui copropietar, au fost prezente. Curtea a amendat expertul pentru neapariție la audiere. 15. La 10 decembrie 2002, au fost prezente cinci co-proprietenți, precum și reprezentantul trei co-proprietenți, care aveau, de asemenea, acțiuni în trama A. Expertul, care a fost interogat de părți, a declarat că cele două parcele de teren nu erau legate unul de altul. 16. În aceeași zi Curtea de Apel, după ce a auzit co-proprietenții, a respins motivele apelului V.Q. În ceea ce privește complotul B și a susținut hotărârea Curții de District în ceea ce privește ambele comploturi. Potrivit Curții de Apel V.Q., partea a fost atât de mică (2,60 mp) că atribuirea acestei proprietăți ar fi împotriva scopului său. Acesta a subliniat faptul că a depus un recurs singur, fără a fi alăturat de ceilalți coproprietenți care au fost părți la proceduri în fața Curții de District. Țările relevante ale deciziei au citit următoarele: „Toate părțile au acceptat, în ansamblu, hotărârea [District Court’s], cu excepția V.Q., care a recurs împotriva acesteia numai în ceea ce privește prima parte a deciziei [care este complotul B], la care este partid și are un interes [legitim] (me këtë vendim të gjykatës, përjithësisht kanë qenë dakort të gjithë palët përjashto paditurin V.Q., i cili ka ankiar vendimin vetëm përjesën e parë të tij, ku është pale dhe ka interes). ... Restul acuzaților nu s-au alăturat forțelor lor pentru a susține în comun complotul de terenuri, în special că restul acuzaților, 14 dintre ele, nu au interzis niciun recurs (të padit nuk i bashkuan pjesët dhe ta kërkonin këtë sipërfaqe të përbashkët, për më tepër të patiturit e tjerë që nënnumër janë 14 persoa, nuk kanë bërë ankim). Din toate acuzații, numai V.Q. care dețin 2.60 mp. În conformitate cu hotărârea Curții de Apel, la 26 martie 2003, reclamantul a plătit toate cele cincisprezece coproprietenți compensații corespunzător acțiunilor lor respective în plăcile A și B. La 7 ianuarie 2003, V.Q., alăturat de treisprezece coproprietenți ai complotului B, a apelat la Curtea Supremă. Un coproprieten nu a semnat apelul. Reclamanții au susținut că, chiar dacă au participat la ședințe în fața Curții de Apel, acest lucru nu s-a reflectat în hotărârea instanței respective. Că recursul a fost semnat numai de către V.Q. trebuia atribuit avocatului care a depus recursul. Niciun recurs nu a fost depus de către cei trei coproprietenți, în ceea ce privește complotul A, cu Curtea Supremă. 19. La 18 martie 2004, Curtea Supremă, în calitate de bancă de cinci judecători, cu majoritate, a anulat hotărârea Curții de Apel în ceea ce privește complotul B și a constatat, printre altele, cum urmează: „Se urmărește, după cum au acceptat și instanțele, că acuzații au căutat să mențină această parcelă de terenuri. Reclamanții dețin majoritatea parcelei (trezeci și douăzeci și patru ani). În aceste circumstanțe, în contravenție cu concluzia Curții de Apel, recurentele dețin majoritatea parcelei și împărtășesc același interes. Întrucât acestea nu caută împărțirea acestei parcele, pe baza dispoziției de mai sus [referind la art. 207 din Codul Civil], aceaceasta ar trebui acordată apelanților [cincătrezeci] (siç ka rezuluar dhe siç pranojnë dhe vetë gjykat, të paditrit e kanë kërkuar ta mbajnë këtë sipërfaqe. Edhe në kërkesën ankimore, Gjykatës së Apelit i është parashtruar se ata i kanë interes e njëjta dhe e duan pjesën bashkarisht. Gjithashtu, të gjithë të padit zotërojnë në këtë sipërfaqe pjesën më të madhe (13/24 pjesë). Në këto rrethana, kur ndryshe nga sa pranon gjykëta e Apelit, të padit rit kanë pjesën mën të madhe dhe interes e njëjjjta si dhe nuk kërkojnë tëjnë t’aphet Pjesa u duhet lënë këtyrë të fondit)” Raționarea Curții de Apel că, întrucât Pëllumb [deține] majoritatea parcelei de teren care măsoară 182.7 mp, celălalt pachet de teren care măsoară 84 mp ar trebui acordat pentru a construi o clădire multi etaje, este eronată. Aceste parcele de teren, indiferent de poziția lor vecină și de faptul că au aceleași proprietari, ar trebui tratate ca două obiecte separate care au fost supuse procedurii de partiție în favoarea economiei judiciare (Arsyetimi i gjykatës se patitësi Pëllumb ka në pronësi pjesën më të madhe të truallit me sipërfaqe 182.7 m2 prandaj dhe trualli me siperfaqe 84 m2I duhet lënënë atij përdorur me qëllim ndërtimin e pallateve shumëtëthe është i gabuar. Këto troje, pavarësisht nrga pozicioni kufi me njëri-tjetrin dhe nga fakti se kanë pjesërisht të njëjtët bashkëpronarë, duhen trajtuar si di sende te veçanta që yaë pjesëtuar në të njëjjtin gjykim vetëm për ekonomik gjyqësore.” 20. În ceea ce privește complotul A, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții de Apel și a constatat că „în ceea ce privește celălalt complot [referitor la complotul A], hotărârea instanței este justă și ar trebui susținută. Reclamantul deține evident majoritatea complotului, treizeci și trei de șase ani. Chiar dacă problemele au fost diferite, orice recurs al celorlalte trei coproprietenți [la Curtea Supremă] ar fi limitat la timp (rënë në dekadencë) deoarece nu au depus un recurs la Curtea de Apel. Având în vedere cele de mai sus, ar trebui alocat [A] reclamantului.” 21. Curtea Supremă a susținut că apelanții în favorul căruia a fost alocat complotul B au fost de a compensa reclamantul în numerar pentru partea sa. Nu a existat un aviz discordant. 22. La o dată neespecificată, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională. El s-a plâns că a fost privat de dreptul său la un proces echitabil, referindu-se la raționamentul incoherent în decizia Curții Supreme. În timp ce Curtea Supremă a decis că orice posibilă acțiune a celor trei coproprietenți în ceea ce privește complotul A ar fi fost considerată în timp util, deoarece nu au reușit să recurgă la recursul în fața Curții de Apel, aceasta nu a adoptat aceeași abordare în ceea ce privește cele 14 coproprietenți în ceea ce privește complotul B, care nu a depus un recurs în fața Curții de Apel, dar a căror recurs în fața Curții Supreme a fost declarat admisibil și hotărât în favoarea lor. 23. La 21 decembrie 2004, Curtea Constituțională, în calitate de judecător de trei judecători, a declarat plângerea reclamantului inadmisibilă, care a constatat că: „încrederea [aplicătorului] nu se referă la încălcări care ar face procesul nedrept, care se referă la aspectele dovezii și la determinarea meritelor cazului, care intră sub jurisdicția instanțelor inferioare.” 24. La 24 iunie 2005, Curtea Supremă a refuzat o cerere a reclamantului de revizuire a hotărârii aceleiași instanțe din 18 martie 2004. 25. art. 161 prevede că o acțiune civilă poate fi interzisă în comun de co-claimări împotriva co-apărătorilor, cu condiția ca acestea să aibă drepturi și obligații comune, care au aceeași bază pe puncte de fapt sau lege. 26. art. 162 se citește, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „Cercă parte acționează pe cont propriu împotriva partidului opus, cu condiția ca acțiunile sau omisiunile sale procedurale să nu genereze nici prejudicii, nici profit pentru celelalte părți. În cazul în care, datorită caracterului relației juridice în litigiu sau din cauza unei dispoziții juridice, efectul deciziei care urmează să fie adoptate este extins pentru toate părțile, acțiunile procedurale care au fost efectuate de o parte au efect, de asemenea, asupra altor părți care nu au apărut în fața instanței sau care nu au întreprins astfel de acțiuni în termenul stabilit.” 27. Articolele 369-374 din Codul de Procedură Civilă reglementează partiția proprietăților comune sau moștenite în temeiul unei hotărâri judecătorești. Prima fază a procedurii de partiție constă într-o hotărâre interioară judecătorească care determină identitatea proprietarilor comune, obiectul care trebuie împărțit și părțile corespunzătoare care aparțin fiecărui proprietar. În a doua etapă a procedurii de partiție, instanța determină valoarea diferitelor obiecte care urmează să fie împărțite, după ce au primit opinia anterioară a experților. Orice inegalitate în valoarea obiectelor incluse în acțiuni trebuie compensată în bani. Curtea hotărăște relația financiară a părților care rezultă din proprietatea lor comună. 28. Dispoziția relevantă a Codului Civil se citește după cum urmează: art. 207 „Diviziunea obiectului co-deținut se efectuează prin acordul tuturor co-proprietenților... Atunci când obiectul este proprietate reală, partiția se efectuează printr-o acțiune notarială. Partiția obiectului co proprietar corespunde diviziei sale în natură, proporțională cu acțiunile fiecărui co proprietar, cu condiția ca partiția să fie posibilă și să nu afecteze scopul relevant al obiectului... ...Când unii dintre co-proprietari fac o cerere [ca obiectul să fie atribuit exclusiv acestora], instanța poate ordona astfel, obligand acei co-proprietenți să ramburseze alți co-proprietenți în legătură cu proprietatea împărțită valoarea de numerar echivalentă cu valoarea acțiunilor lor. ...” 29. În hotărârea unificatoare nr. 628 din 15 mai 2000 Curtea Supremă Benches a clarificat natura hotărârii interioare luate la încheierea primei faze a procedurii de partiție. Acesta a decis că, având în vedere natura ei sui generis, hotărârea interimar privind prima fază a procedurii de partiție a fost finală și nu a putut fi revizuită de către instanță hotărând cea de-a doua fază a procedurii de partiție. 30. În decizia nr. 18 din 18 iulie 2009 (18/09), în baza articolului 162 din CCP, Curtea Constituțională a decis că o acțiune civilă care contesta cantitatea compensației într-un caz de expropiere, depusă de un singur coproprietar, a avut efecte asupra tuturor coproprietenților care nu s-au alăturat inițial coproprietarului în cadrul procedurii de primă instanță sau nu au efectuat acte procedurale în termenele prevăzute. În acest caz, Curtea de Apel a acceptat acțiunea civilă a unui coproprieten, dar a respins acțiunea recurentelor din cauza faptului că a fost depusă din timp. Curtea Constituțională, în temeiul articolului 162 din CCP, a constatat o încălcare a dreptului recurentelor la o audiere echitabilă și a motivat, printre altele, faptul că acțiunea coproprietarului ar fi trebuit să fie considerată ca fiind realizată de recurentele, care erau celelalte coproteje.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă