BEJKO v. ALBANIA

Reclamantul, dl Astrit Bejko, a fost un național albanez, născut în 1950. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Puto, un avocat practicant în Tirana. La 29 decembrie 2014, avocatul reclamantului a informat Curtea despre moartea reclamantului și despre dorința moștenitorilor săi, și anume soțul său, dna Ornela Kotherja, și copiii săi, dl Etis Bejko și dna Lorena Bejko, să continue cererea. Din motive practice, se va continua totuși să se utilizeze reclamantul inițial în scopul prezentei decizii, deși moștenitorii săi vor fi considerați acum ca având acest statut (a se vedea Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 1, ECHR 1999VI și Janowiec și alții c. Rusia [GC], nr. 55508/07 și 29520/09, §§ 97-101, ECHR 2013). Guvernul albanez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor de atunci, dna E. Hajro, a Oficiului Avocatului de Stat. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1988, reclamantul a încercat să obțină locuințe de la stat. În momentul respectiv, unitățile de locuință erau deținute și gestionate de stat. La 18 aprilie 1990 soțul său a fost eliberat cu autorizație de ocupare pentru un apartament de două camere de la Consiliul Poporului de vecinătate din Tirana (autorizim nga Këshilli Popullor i Lagjes Tiranë). Autorizația a indicat, de asemenea, adresa apartamentului. Ca urmare, la 22 mai 1990, s-a încheiat un acord de locație (contertë qiraje) pentru un apartament de stat între soția reclamantului și autoritatea de întreținere a locuințelor de stat (Ndërmarrja Komunale Banesa). La 11 august 1990, reclamantul a încheiat un acord (act marrëveshje) cu autoritatea locală pentru a-l elimina apartamentul și a-l schimba pentru un alt apartament de două camere care a fost în procesul de a fi construit de către Serviciul Forestal de stat (ndërmarrja pyjore) la o adresă indicată. La 12 mai 1991, soțul reclamantului a fost eliberat cu o altă autorizație de ocupare pentru un apartament de două camere. Autorizația a indicat, de asemenea, adresa apartamentului și faptul că, în cazul în care un contract nu ar fi încheiat în termen de zece zile, autorizația ar înceta să aibă efect. La 17 februarie 1992 s-a încheiat un acord provizoriu de locație. Se pare că reclamantul nu a ocupat niciodată apartamentul. La 24 februarie 1994, în urma unei decizii ale municipiului Tirana („Municipalul”), reclamantul a fost eliberat cu autorizație de ocupare pentru un apartament de două camere care a fost construit de către Serviciul Forestal. Autorizația a indicat, de asemenea, adresa apartamentului. Cu toate acestea, reclamantul nu a putut ocupa apartamentul și a încheiat un acord de privatizare în funcție de scrisoarea unei municipalități din 18 aprilie 1994, care a declarat următoarele: „Nu ar trebui luate măsuri pentru privatizarea apartamentului Astrit Bejko [adresa indicată] până la un anunț suplimentar (të mos veprohet për privatizimin e apartamentit të Astrit Bejkos ... deri në një urdhër të dytë). 10. La 10 mai 1994, municipalitatea și-a revocat decizia din 24 februarie 1994, nu s-a dat niciun motiv. 11. La 17 septembrie 1996, Agenția Națională de Locație (NHA), în conformitate cu un acord încheiat cu o companie de stat, Petrolimpeks, pentru construcția unui bloc de apartamente prin ajutorul finanțării sale, a solicitat municipalității și consiliului municipal (Këshilli Bashkiak) să nu aloce, printre altele, apartamentele nos. 7 și 8 pentru oricine din lista gospodăriilor fără adăpost, deoarece apartamentele respective vor fi puse la dispoziția angajaților companiei de stat (a se vedea punctele 20 și 25 de mai jos). 12. Între timp, la 10 septembrie 1996, un raport de inspecție al Ministerului lucrărilor publice și al Planificării Territoriale a constatat că fondurile Petrolimpeks au fost utilizate în mod eronat pentru construcția unui bloc de apartamente aparținând Ministerului Apărării. În temeiul unei hotărâri guvernamentale, consiliul municipal a pus la dispoziție blocul de apartamente, responsabil pentru alocarea apartamentelor către gospodăriile fără adăpost. 13. La 10 octombrie 1996, consiliul municipal a hotărât să includă numele reclamantului pe lista gospodăriilor care urmează să fie furnizată o autorizație de ocupare în ceea ce privește apartamentul nr. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „...consiliul... a decis să furnizeze următoarei cetățeni autorizații: ... Astrit Bejko în ceea ce privește apartamentul nr. 8 (un apartament de două camere)”. 14. La 15 octombrie 1996, reclamantul a fost eliberat cu o autorizație de ocupare proaspătă pentru un apartament de două camere. Autorizația, în măsura în care este relevantă, se citește după cum urmează: „Pursunt hotărârea consiliului din ... 10 octombrie 19996 dl Astrit Bejko este alocat un apartament de două camere situat la [adresa indicată] flat nr. 8.” 15. Confrontat cu nevoile de imobilizare presing, reclamantul a ocupat apartamentul nr. 8 imediat, nu s-a încheiat niciun acord de locație. O terță parte, R.B, a ocupat apartamentul vecin pe puterea unei autorizații de ocupare pentru un apartament de două camere. Cu toate acestea, la intrarea în apartament, reclamantul a constatat că societatea de construcții, după instrucțiunile NHA, a modificat aranjamentul apartamentelor astfel încât apartamentul ocupat de solicitant să aibă doar un dormitor. Apartamentul vecin, ocupat de R.B, a fost modificat într-un apartament de trei camere, în contravenție cu autorizația de ocupare a unui apartament de două camere. Reclamantul și R.B, după aprobarea municipiului, au transformat apartamentele în două unități de locuință de două camere. 16. Prin scrisoarea din 6 februarie 1997, consiliul municipal a fost invitat să transfere autorizația reclamantului către un alt apartament situat la o adresă de diferență, deoarece apartamentul nr. 8 era deja alocat altor gospodării (a se vedea punctele 20 și 25 mai jos). În consecință, la 15 mai 1997, Consiliul municipal a hotărât să modifice autorizația de ocupare a reclamantului din 15 octombrie 1996, alocand reclamantului un alt apartament al cărui construcție nu a început încă. Decizia se citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Consiliul, [care a fost] convocat la 15 mai 1997, (...) a hotărât: 1. Autorizarea emisă în ceea ce privește apartamentul[s] ... 8 [adresă indicată] în conformitate cu decizia ... din 10 octombrie 1996 ar trebui transferată la [adresă indicată] a cărei construcție va începe [curt] (autorizimet e dhëna për apartementet nr ... 8 sipas vendimit ... dt 10.10.1996 ... të transferohen në seksionin ... që do të fillojë së ndërtuari). (...) 3. Decizia intră în vigoare imediat.” 17. Într-o dată neespecificată, reclamantul a instituit o procedură juridică care solicită nulitatea deciziei consiliului municipal din 15 mai 1997. Aceste proceduri, care au continuat până la 27 ianuarie 2003 la diferite niveluri de competență, s-au încheiat cu concedierea cererilor reclamantului. 18. Într-o dată neespecificată în mai 2001 reclamantul a început o grevă de foame pentru a protesta împotriva nedreptăților pe care le credea că le-a suferit. El a prezentat clipuri de ziar ca dovadă de acest lucru. 19. La 4 septembrie 2001, reclamantul a fost informat de decizia Consiliului municipal din 20 iulie 2001, care a hotărât să aloce reclamantului apartamentul indicat în decizia sa din 10 octombrie 1996 și autorizarea din 15 octombrie 1996. Partele relevante ale deciziei se citesc după cum urmează: „Consiliul, [care a fost] convocat la 20 iulie 2001, ... a hotărât: 1. Autorizările emise prin decizia consiliului ... din 15 mai 1997 ar trebui transferate la apartament [s] nos. ... 8 la [adresă indicată] (autorizimet e dhëna me Vendim të Këshillit Bashkiak nr ... dt. 15.05.1997 të transferohen në apartementet nr. ... 8 në seksionin ...) 20.” Între timp, la 28 ianuarie 1997, R.S., angajat al companiei de stat Petrolimpeks, a fost eliberat cu autorizația de ocupare a unui apartament de o singură cameră în ceea ce privește apartamentul nr. La 30 ianuarie 1997, R.S. a încheiat un contract provizoriu cu NHA pentru vânzarea apartamentului, în timp ce contractul final de vânzare prin plată a tranzacțiilor (conterë për mer merd apartamenti me pagesë me këste) a fost încheiat la 24 februarie 1997. 21. La 25 septembrie 1997, R.S. a inițiat o procedură legală împotriva reclamantului care l-a solicitat să anuleze apartamentul, pe care reclamantul l-a ocupat ilegal începând cu 15 octombrie 1996. R.S. s-a bazat pe autorizația acordată lui și pe contractele provizorii și finale de vânzare din 30 ianuarie și 24 februarie 1997. 22. Procedura internă a continuat înainte de diferite nivele de competență. La 21 noiembrie 2002, Curtea Supremă a constatat în cele din urmă că R.S a achiziționat drepturi de proprietate asupra apartamentului în temeiul contractului de vânzare din 24 februarie 1997 și al plății prețului de vânzare. Reclamantul nu a putut fi considerat un ocupant legal, deoarece autorizația de ocupare din 1996 a fost revocată în 1997. În plus, instanța internă a stat împotriva reclamantului în cadrul procedurii pe care le-a instituit în ceea ce privește nulitatea hotărârii consiliului municipal 1997 (a se vedea punctul 17 mai sus). 23. În octombrie 2001, reclamantul a fost evacuat forțat din apartamentul său de către poliție. În 2002, el a părăsit țara pentru Italia. 24. În septembrie 2002, reclamantul a instituit o procedură juridică împotriva R.S. care a afirmat că contractul de vânzare între R.S și NHA a fost nul. Procedura a fost încheiată la 9 decembrie 2004 în favoarea R.S. 25. La o dată neespecificată, fie în 1995, fie în 1996 F.D., care a fost angajat al societății de stat Petrolimpeks, a fost eliberată o autorizație de ocupare a unui apartament de trei camere în ceea ce privește apartamentul nr. 6 august 1996 F.D. a încheiat un contract provizoriu cu NHA pentru vânzarea apartamentului, în timp ce contractul final a fost încheiat la 11 martie 1997. 26. La 20 ianuarie 1998, F.D. a instituit o procedură juridică împotriva reclamantului și R.B. El a solicitat ca reclamantul să se îndepărteze și să-l restaureze camera ocupată ca urmare a modificării la planul apartamentului (a se vedea punctul 15 de mai sus). 27. La 10 decembrie 2002, Curtea Supremă a susținut că consiliul municipal nu ar fi trebuit să alocate apartamente, construite cu finanțarea societăților deținute de stat, gospodăriilor fără adăpost găsite pe listele sale. F.D, fiind un angajat al societății deținute de stat Petrolimpeks, a avut dreptul la alocarea apartamentului nr. Curtea Supremă a considerat că contractul de vânzare este legal și a declarat că apartamentul a fost, de asemenea, înregistrat în registrul proprietăților imobile. În ceea ce privește natura autorizației, aceasta a afirmat următoarele: „Autorizimi për banesë është thesht një akt planifikimi dhe deri sa nuk ka sjellë pasoja mund të revokohet nga vetë organi që e ka dhënë si kundër është vepruar ede neë rastin kokret”: „Autorizarea unui apartament doar servesc scopuri de planificare; atât timp cât nu au avut consecințe de la aceasta, aceasta poate fi revocată, ca în cazul instantului, de autoritatea care l-a adoptat (autorizimi për banesë është thesht një akt një act planifikimi dhe dhe dhekt dhekt dhekt ëkt edhe në rastin koknkret). Reclamația constituțională a reclamantului, a cărui copie nu a fost depusă Curții, a fost respinsă de Curtea Constituțională la 3 februarie 2005, după cum urmează: „Singuriul motiv de recurs legat de lipsa de statut a F.D., care a fost respinsă de instanțele obișnuite, inclusiv de Curtea Supremă. Curtea Constituțională consideră că afirmația nu susține niciun argument juridic în vederea examinării plângerii.” 29. Partea relevantă a capitolului V din Constituție, intitulată „Obiectivi sociali”, se menționează după cum urmează: art. 59 „Statul, în cadrul competențelor sale constituționale și a mijloacelor de care este pus la dispoziție, și în îndeplinirea inițiativei și responsabilităților private, urmărește: ... îndeplinirea nevoilor locuințelor cetățenilor săi. ...” 30. Legea din 1992 a instituit organizarea guvernului local în țară. Au fost înființate trei unități administrative: comuna (komunë), comuna (bashkia) și districtul (reth). Organele municipiului au fost primarul și consiliul municipal. Una dintre responsabilitățile consiliului municipal a fost adoptarea măsurilor de asigurare a ocupării forței de muncă și locuințe (art. 14 § 14). Are competența de a emite ordine (urdhëresa) și deciziile (vendime) (art. 14 § 21). 31. Legea din 2000, care a abrogat Legea din 1992, a introdus două unități administrative în plus față de comuna și municipalitate: regiunea (qarku) și subdivizia (nëndarja). Secțiunea 10 recunoaște responsabilitatea municipalității în ceea ce privește planificarea urbană, gestionarea terenurilor și locuințelor, astfel cum se prevede în legislația relevantă. 32. Această lege are ca scop privatizarea unităților de locuință deținute de stat și crearea unei piețe de locuințe gratuite, permițând chiriașilor să devină proprietari. Acesta a permis persoanelor care locuiesc, în temeiul unui acord de locație, în apartamente deținute de stat să își transfere apartamentul în proprietatea lor privată, după respectarea unei proceduri stabilite, plata prețului total de privatizare și înregistrarea proprietăților la registrul ipotecar. 33. În temeiul ordonanței Consiliului de Miniștri nr. 1 din 7 iulie 1989, unul dintre soții sau un alt membru adult al gospodăriii a avut dreptul de a depune o cerere de locuințe la Consiliul Poporului de Vecin (Këshilli Popullor i Lagjes – secțiunea 1, 4 și 7) sau la Consiliul Poporului Oraș, care are autoritatea de a acorda acestei persoane o autorizație de ocupare (autorizim). Autorizația a indicat numărul apartamentului, precum și locația sa. 34. Companiile sau instituțiile de stat, care au contribuit prin intermediul finanțării lor la construcția unui bloc de apartamente, ar putea emite o autorizație de ocupare a angajaților lor fără adăpost (secțiunea 9-11). În acest scop, s-a instituit o comisie pentru alocarea unităților de locuințe (komisioni i shpërndarjes së banesave në qendrën e punës – „Comisia”). Consiliile guvernamentale locale au dreptul de a renunța la aprobarea deciziilor Comisiei în cazul în care acestea sunt considerate nedreptate (secțiunea 12). 35. Trebuie încheiat un acord de locație, în termen de zece zile de la data autorizației, între chiriașul și autoritatea de întreținere a locuințelor deținută de stat (Ndërmarrja Komunale Banesa). În lipsa încheierii acordului de locație în termenul stabilit, autorizația a devenit invalidă. 36. Decizia prevedea înființarea NHA, responsabilă pentru finanțarea, construirea și administrarea unităților de locuință (banesa) în țară. Unele dintre responsabilitățile sale au inclus încheierea contractelor de construcție, finalizare și vânzarea apartamentelor și cooperarea cu autoritățile locale în îndeplinirea obligațiilor lor de locuință. Fondurile ANS constau în alocarea de către stat și bugete locale, împrumuturi de către instituții financiare interne și internaționale, donații și venituri rezultate din privatizarea unităților de locuință deținute de stat. 37. Decizia a determinat criteriile pentru clasificarea cetățenilor fără adăpost. Consiliile comune sau municipale au fost însărcinate să elaboreze liste locale de cetățeni fără adăpost. Lista ar fi depusă la NHA. 38. Decizia cu condiția ca societățile și instituțiile de stat să își poată folosi profiturile pentru a construi apartamente pentru a răspunde nevoilor de locuințe ale angajaților lor fără adăpost (punonjësit e passehë). Finanțarea ar fi transferată la NHA, care a construit unități de locuințe în conformitate cu legislația internă. Alocarea apartamentelor prin intermediul unei autorizații a fost efectuată de către Comisie înființată în cadrul societății de stat sau al instituției, conform unei liste de angajați fără adăpost. Lista beneficiarilor a fost depusă la autoritatea locală. NHA a fost responsabilă pentru încheierea contractelor de vânzare cu angajații fără adăpost care au fost furnizate o autorizație. 39. Decizia prevedea că NHA va încheia un contract de vânzare cu un cetățean fără adăpost, care a fost obligat să efectueze o plată adăugată, suma rămasă care urmează să fie plătită în tranzacții pe o perioadă de 25 de ani, cu rată zero a dobânzii. Plata anticipată a întregului preț de vânzare a determinat o reducere a prețului total. 40. Decizia prevedea că NHA va încheia un contract provizoriu de vânzare cu un cetățean fără adăpost în termen de o lună de la începerea lucrărilor de construcție. La momentul încheierii contractului provizoriu de vânzare, cetățeanul fără adăpost a fost obligat să efectueze o plată de achiziție. Neîndeplinirea plății de achiziție ar duce la pierderea utilizării autorizației. Un contract final de vânzare va fi încheiat la finalizarea lucrărilor de construcție. 41. Decizia a reiterat că listele cetățenilor fără adăpost au fost elaborate de autoritățile locale și au fost depuse la NHA. Societățile și instituțiile de stat vor transfera finanțarea lor către NHA pentru construcția blocurilor de apartamente. Societățile și instituțiile de stat ar elabora liste de cetățeni fără adăpost care urmează să fie adăpostite în aceste blocuri de apartamente. Lista ar fi depusă la NHA, care ar încheia contracte de vânzare cu acei cetățeni.