SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 63251/13 Michel EVAIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 24 martie 2015 într-un comitet compus din Boštjan M. Zupančič, președinte, Helena Jäderblom, Aleš Pejchal, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 30 septembrie 2013, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 5 septembrie 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului din 17 septembrie 2014 la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FUGE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Michel Evain, este un resortisant francez născut în 1937 și rezident în Montmorency. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Henin, avocat la Paris. Guvernul francez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Tribunalul de Comerț din Pontoise, printr-o hotărâre din 9 decembrie 1975, pronunțând soluționarea judiciară a patrimoniului reclamantului, care exploatează un fond comercial situat în Montmorency, și numea Maestrul Hamamouche în calitate de lichidator. Regulamentul judiciar a fost transformat în lichidare judiciară la 7 martie 1980 printr-o hotărâre a aceleiași instanțe. Maestrul Valdman a fost numit printr-o hotărâre a Tribunalului de Comerț din Pontoise la 24 ianuarie 2003 în calitate de lichidator la locul și locul Maestrului Hamamouche. Prin hotărârea din 5 decembrie 2008, Tribunalul de Comerț din Pontoise a autorizat master Valdman să alieze casa de reședință deținută de solicitant, cu prețul principal de 220 000 EUR. Reclamantul a formulat opoziție la hotărârea respectivă, opoziție care a fost declarată inadmisibilă la 21 iunie 2010 de către Tribunalul de Comerț din Pontoise. Potrivit unui act autentic încheiat la 20 ianuarie 2012, Maestrul Valdman, lichidator, a vândut casa de locuință a reclamantului, în timp ce la data respectivă, la adresa societății civile imobiliare (SCI) Colombe. Potrivit unui proces-verbal întocmit la 16 martie 2012, SCI La 7 noiembrie 2014, tribunalul din Montmorency a emis o somație de a părăsi incinta. Până în prezent, procedura de lichidare judiciară este încă în curs de desfășurare. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță durata excesivă a procedurii de lichidare judiciară împotriva sa. În conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil (...) După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a transmis Curții, printr-o scrisoare din 5 septembrie 2014, o declarație unilaterală pentru soluționarea problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Prin această declarație, guvernul a recunoscut că: în speță, durata procedurii de lichidare judiciară al cărei solicitant, debitor, a fost supus a fost excesivă în raport cu cerințele privind termenul rezonabil prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție. Guvernul a propus reclamantului să plătească suma de 15 300 EUR (quin15 mii trei sute de euro). Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Modulul a transmis reclamantului propunerea de declarație unilaterală și i-a stabilit un termen de răspuns până la 7 octombrie 2014. Printr-o scrisoare din 17 septembrie 2014, reclamantul a indicat că a dorit să aștepte o hotărâre din partea instanței din statul membru în cauză, pronunțată la 7 noiembrie 2014, cu privire la cererea de expulzare a reclamantului formulată de proprietarul imobilului în care locuia, SCI La Columbe, înainte de a se pronunța asupra declarației unilaterale formulate de guvern. Modulul a indicat reclamantului că termenul limită stabilit la 7 octombrie 2014 a fost menținut. La 14 octombrie 2014, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire adresată reclamantului, modulul a constatat că termenul care i-a fost acordat era mai scurt, că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului și l-a informat pe reclamant că, în lipsa comentariilor, cererea ar fi tratată în mod corespunzător. Reclamantul, într-o scrisoare din 4 decembrie 2014, a transmis Curții hotărârea instanței judecătorești din statul membru în cauză și a afirmat că acest element agravează prejudiciul suferit, fără a se pronunța cu privire la suma propusă de guvern în temeiul declarației unilaterale. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. (...) din orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). În speță, Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. Ea ia notă de faptul că se pronuna deja asupra zz/ll/aaaa formulată de această cerere (Tetu c. Frana, n 60983/09, 22 septembrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze acest aspect (articolul in fine În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act termenii declarației guvernului pârât în ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 aprilie 2015. Milano Blaško Bošjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
63251/13
Michel EVAIN
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 24 mars 2015 en un comité composé de
:
Boštjan M. Zupančič,
président,
Helena Jäderblom,
Aleš Pejchal,
juges,
et de Milan Blaško,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 septembre 2013,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 5 septembre 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante du 17 septembre 2014 à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Michel Evain, est un ressortissant français né en 1937 et résidant à Montmorency. Il a été représenté devant la Cour par M
e
J.
‑
C.
Henin, avocat à Paris.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, Directeur des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
La requête avait été communiquée au Gouvernement.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le tribunal de commerce de Pontoise, par un jugement du 9 décembre 1975, prononça le règlement judiciaire du patrimoine du requérant, exploitant d’un fonds de commerce situé à Montmorency, et nomma Maître
Hamamouche en qualité de syndic. Le règlement judiciaire fut converti en liquidation judiciaire le 7 mars 1980 par un jugement du même tribunal. Maître Valdman fut désigné par un jugement du tribunal de commerce de Pontoise le 24 janvier 2003 en qualité de syndic aux lieu et place de Maître Hamamouche. Par un jugement du 5 décembre 2008, le tribunal de commerce de Pontoise autorisa Maître Valdman à aliéner la maison d’habitation possédée par le requérant, moyennant le prix principal de 220
000 euros (EUR). Le requérant forma opposition audit jugement, opposition qui fut déclarée irrecevable le 21 juin 2010 par le tribunal de commerce de Pontoise.
Aux termes d’un acte authentique dressé le 20 janvier 2012, Maître
Valdman, syndic à la liquidation, vendit la maison d’habitation du requérant, alors qu’il l’occupait, à la Société civile immobilière (SCI)
La
Colombe. Selon un procès-verbal dressé le 16 mars 2012, la SCI
La
Colombe fit délivrer au requérant une sommation de quitter les lieux. Le requérant se maintint dans les lieux. Le 7 novembre 2014, le tribunal d’instance de Montmorency ordonna l’expulsion du requérant du logement qu’il occupait.
À ce jour, la procédure de liquidation judiciaire est toujours pendante.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée excessive de la procédure de liquidation judiciaire à son encontre.
L’article 6 § 1 de la Convention dispose
:
Article 6
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable (...)
»
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a, par un courrier du 5 septembre 2014, fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article
37 de la Convention.
Par cette déclaration, le Gouvernement a reconnu que «
en l’espèce, la durée de la procédure de liquidation judiciaire dont le requérant, débiteur, a été l’objet a été excessive au regard des exigences du délai raisonnable posées par l’article 6 § 1 de la Convention ». Le Gouvernement a proposé de payer au requérant la somme de 15
300 euros (quinze mille trois cents euros). Pour le reste, la déclaration était ainsi formulée
:
«
Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37
§
1
c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
»
Le Greffe a transmis au requérant la proposition de déclaration unilatérale et lui a fixé un délai de réponse au 7 octobre 2014. Par une lettre du 17 septembre 2014, le requérant a indiqué qu’il souhaitait attendre un jugement du tribunal d’instance, rendu le 7 novembre 2014, concernant la demande d’expulsion du requérant formulée par le propriétaire de l’immeuble dans lequel il vivait, la SCI La Colombe, avant de se prononcer sur la déclaration unilatérale formulée par le Gouvernement.
Le Greffe a indiqué au requérant que le délai qu’il lui avait fixé au 7
octobre 2014 était maintenu. Le 14 octobre 2014, par une lettre recommandée avec accusé de réception adressée au requérant, le Greffe a constaté que le délai qui lui était imparti était échu, qu’aucune prorogation de délai n’avait été sollicitée et a informé le requérant qu’en l’absence de commentaires, la requête serait traitée en l’état. Le requérant, dans une lettre du 4 décembre 2014, a transmis à la Cour le jugement du tribunal d’instance ordonnant l’expulsion du requérant et a affirmé que cet élément aggravait le préjudice subi, sans se prononcer sur le montant proposé par le Gouvernement au titre de la déclaration unilatérale. Il s’agit de la dernière lettre reçue du requérant.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas
a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
(...) pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour doit examiner attentivement la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
En l’espèce, la Cour prend acte de la déclaration formelle du Gouvernement. Elle note qu’elle s’est déjà prononcée sur le grief posé par cette requête (
Tetu c. France
, n
o
60983/09, 22 septembre 2011).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen du grief (article
37
§
1
c).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de ce grief (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 16 avril 2015.
Milan Blaško
Boštjan M. Zupančič
Greffier adjoint
Président