CtEDO 24.03.2015 AI

VIVIANI ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
24.03.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VIVIANI ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 9713/13

Rodolfo VIVIANI și alții

împotriva Italiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a patrulea), sesizată pe 24 martie 2015 în cameră compusă din:

Päivi Hirvelä,

președintă,

Guido Raimondi,

George Nicolaou,

Ledi Bianku,

Paul Mahoney,

Krzysztof Wojtyczek,

Faris Vehabović,

judecători,

și Françoise Elens-Passos,

grefier de secțiune,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă pe 28 ianuarie 2013,

Având în vedere decizia de a prioritiza cererea în temeiul art. 41 din Regulamentul Curții.

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

Lista părților reclamante este anexată.

A.

Circumstanțele cauzei

1.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Contextul cauzei

2.

Reclamanții locuiesc în diverse municipii situate într-o zonă limitrofă cu Vezuviul, vulcan activ în prezent în repaus situat în apropierea orașului Napoli, în regiunea Campania. Zona în cauză a fost clasificată „roșie" de protecția civilă din cauza riscurilor majore întâmpinate de locuitori în caz de erupție.

3.

Vezuviul este situat la cincisprezece kilometri de centrul orașului Napoli. Istoria vulcanului a fost caracterizată de alternarea perioadelor de activitate eruptivă și perioadelor de repaus.

4.

Din documente istorice, în special din mărturia lui Pliniu Tânărul privind erupția din anul 79 care a distrus orașele Herculaneum și Pompeii, precum și din studii geologice, rezultă că erupțiile Vezuviului au un caracter explosiv cu formarea de avalanșe de gaze și praf care se deplasează rapid pe flancurile vulcanului. Alte erupții importante au avut loc în 472 și în 1631, aceasta din urmă cauzând moartea a mai mult de cinci mii de persoane. Ultima erupție datează din 1944. De atunci, vulcanul se află într-o stare de liniște.

5.

Reclamanții au furnizat numeroase articole de presă și literature științifică atestând că erupția viitoare a Vezuviului este certa și, deși este imposibil în prezent să se stabilească momentul în care va avea loc și să se prevadă intensitatea acesteia, atunci când se va produce, consecințele în condițiile actuale ar fi fără îndoială catastrofale.

6.

Reclamanții au expus că zona roșie, care acoperă o suprafață de două sute de kilometri pătrați, este locuită de aproximativ opt sute de mii de persoane. În acest perimetru, un număr bun de clădiri și locuințe au fost construite abuziv.

2.

Versiunile părților privind măsurile de securitate actuale

a)

Reclamanții

7.

Reclamanții susțin că, în ciuda măsurilor deja adoptate la nivel național (a se vedea paragrafele 12-27 mai jos), niciun plan de securitate detaliat indicând căile de evacuare în caz de accident (erupție sau cutremure de pământ) nu a fost adoptat până în prezent. Ei susțin de asemenea absența oricărei informații privind comportamentul de adoptat în caz de urgență. În plus, niciun sistem de alarmă nici simulări de situații de urgență nu ar fi fost instituite și locuitori nu ar dispune de refugii unde să se adăpostească în caz de necesitate.

b)

Guvernul

8.

Guvernul a furnizat informații detaliate privind adoptarea și actualizarea unui plan de urgență („Planul Vezuviu"), și ansamblul măsurilor luate la nivel național și local pentru a atenua riscurile derivate dintr-un posibil eveniment vulcanic.

9.

Aceste informații sunt raportate la paragrafele 12-29 mai jos.

B.

Dreptul și practica internă relevante

1.

Dreptul intern relevant

a)

Legea nr. 225 din 1992 - Instituirea Serviciului național de Protecție civilă

Art. 3 – Activități și competențe ale Protecției civile

„Activitățile Protecției civile tind la prevenirea și prevenția riscurilor, la ajutorarea populației sinistrate și la orice altă activitate necesară, care nu poate fi amânată, vizând contracararea și depășirea stării de urgență și reducerea riscurilor [derivate din evenimente calamitoare]. (...)"

Art. 5 – Starea de urgență (...)

„Odată ce au avut loc evenimentele (...), sau în cazul în care sunt imminente, Consiliul Miniștrilor (...), declară starea de urgență stabilind durata acesteia și stabilind extensiunea teritoriului concernat (...)."

b)

Legea nr. 15 din 4 martie 2009 – Delegare către Guvern tendând la (...) eficacitate și transparență a administrațiilor publice (...)

10.

Art. 4 § 2, litera l), din această lege dispune astfel:

„[Guvernul permite] oricărei persoane interesate să aducă o acțiune în justiție împotriva administrațiilor (...) atunci când o leziune a intereselor juridice comune unei pluralități de utilizatori sau consumatori rezultă din încălcarea standardelor de calitate, (...) din omisiunea de a exercita puteri de vigilență, control sau sancționare, din lipsa de respectare a termenelor sau omisiune în emiterea actelor administrative (...)."

c)

Decretul legislativ nr. 198 din 20 decembrie 2009

11.

Pe baza delegării prevăzute de legea nr. 15 din 4 martie 2009, acest decret prevede în părțile sale relevante:

Art. 1 – Condiții ale acțiunii și legitimitate de a acționa

„1. (...) Titularii intereselor juridice comune unei pluralități de utilizatori și consumatori pot acționa în justiție (...) împotriva administrațiilor publice (...) atunci când o leziune directă, concretă și actuală a intereselor lor rezultă din lipsa de respectare a termenelor sau omisiune în emiterea actelor administrative (...)."

1 – ter. (...) Președinția Consilului Miniștrilor este exclusă de la aplicarea acestui decret."

2.

Studiile și măsurile naționale de prevenire a riscurilor în caz de erupție

a)

Monitorizarea științifică a Vezuviului

12.

Sistemul de monitorizare a vulcanului este gerat la Napoli de Institutul național de geofizică și vulcanologie (INGV) și de Observatorul Vezuviului (OV), fondat în 1841. Bazat pe un sistem de rețele geofizice și geochimice transmițând date, sistemul INGV-OV furnizează constant informații privind seismicitatea la nivel regional.

b)

Adoptarea planului de urgență („Planul Vezuviu")

13.

Guvernul a expus că în octombrie 1990, Grupul național de vulcanologie al Centrului național de cercetări, în colaborare cu Prefectura de Napoli, furnizează departamentului Protecției civile un raport intitulat „Scenariul erupției Vezuviului", destinat să instituie măsuri de urgență în caz de erupție.

14.

Prin ordonanța nr. 2167 din 5 septembrie 1991, Ministrul pentru coordonarea Protecției civile a instituit o Comisie încredințată cu stabilirea riscurilor legate de erupția Vezuviului pentru punerea în aplicare a unui plan de urgență. Aceasta și-a încheiat lucrările în octombrie 1992.

15.

Prin decretul nr. 516 din 9 august 1993, Secretarul de stat adjunct pentru Protecția civilă a instituit o Comisie încredințată cu dezvoltarea unui plan de urgență. Aceasta era compusă din experți, oameni de știință, tehnicieni ai Protecției civile și reprezentanți ai administrațiilor locale.

16.

Obiectivele acestei Comisii erau în special îmbunătățirea sistemului de monitorizare a Vezuviului, realizarea unui studiu de vulnerabilitate seismică și instituirea unor instrumente destinate informării populației locale.

17.

După terminarea lucrurilor acestei Comisii, în 1995, primul document de planificare națională de urgență privind regiunea Vezuviului a fost aprobat („Planul Vezuviu"). Acesta era compus din planuri detaliate, redactate de municipiile situate în zonele riscante, și dintr-un plan general, prevedând modalitățile de intervenție a sistemului național de Protecție civilă prin instituirea strategiilor operaționale și definirea obiectivelor specifice privind fiecare unitate operațională chemată să intervină în caz de apropiere a unui posibil eveniment vulcanic.

c)

Actualizarea „Planului Vezuviu"

18.

Prin decretul nr. 247 din 1 februarie 1996, o Comisie a fost creată pentru actualizarea planului menționat mai sus. Pe 20 martie 2001, aceasta a publicat un raport furnizând detalii privind tipologia posibilă de erupție și stabilind zonele cu risc ridicat, în special zona roșie, compusă din optsprezece municipii și întinzânduse pe aproximativ două sute de kilometri pătrați. Strategie de intervenție prevedea în special o fază de alertă, ordinul de evacuare, destinat în prioritate zonei roșii, și deplasarea populației în direcția diverselor regiuni înfrățite cu regiunea Campania.

19.

În cadrul acestei actualizări, alte studii au fost efectuate, privind în special vulnerabilitatea seismică a zonei roșii, planificarea fluxurilor de evacuare prin studiul viabilității și realizarea unui sistem informatic cu cartografie digitală, distribuit apoi autorităților locale.

20.

În paralel, mai multe exerciții de simulare a Protecției civile au fost executate în 1996, 1999, 2000 și 2001.

21.

Privitor la informații de furnizat populației în caz de urgență, cursuri de formare pentru profesorii care lucrează în regiunea Vezuviului au fost organizate, cu scopul de a utiliza școlile ca loc de diseminare a informațiilor privind Protecția civilă, cunoștințele legate de riscuri vulcanice și planul de urgență.

22.

Mai mult, după aprobarea raportului de actualizare, o secțiune consacrată planificării regiuni Vezuviului a fost creată pe site-ul Protecției civile.

23.

Ultima Comisie, instituită prin decretul Ministrului de Interne nr. 1821 din 18 iunie 2002, era compusă din patru grupuri încredințate respectiv cu domenii următoare: (i) scenariu de alertă, (ii) drumuri, transporturi și logistică, (iii) informații și educație și (iv) planuri de urgență municipale.

d)

Studiul din 2006 și simularea „Mesimex"

24.

Un studiu aprofundat privind viabilitatea posibilului exod și modalitățile evacuării a fost elaborat în 2006 de Facultatea de inginerie a transporturilor a Universității „La Sapienza" din Roma, la cererea departamentului Protecției civile. Acest raport este în curs de actualizare în prezent.

25.

De asemenea în 2006, exercițiul de simulare internațional Mesimex (Major emergency simulation exercise), finanțat între alții de Uniunea Europeană, a fost realizat. Experți din diferite țări (Franța, Portugalia, Spania și Suedia) au participat la acest proiect. O sută de locuitori per municipie (dintre acelea care făceau parte din zona roșie) au participat la simulare și au fost primii în zone de „control" create de-a lungul căii de evacuare.

e)

Revizuirea „Planului Vezuviu" și extinderea zonei roșii

26.

După studiul și simularea din 2006, o revizuire a strategiei operaționale a „Planului Vezuviu" a fost aprobată de departamentul Protecției civile, regiunea Campania, Prefectura și provincia de Napoli și de INGV-OV. De atunci, acest plan a fost constant actualizat.

27.

Pe baza noilor date colectate și a schimburilor cu administrațiile locale, prin decretul nr. 250 din 26 iulie 2013, regiunea Campania a decis extinderea zonei roșii la douăzeci și cinci de municipii situate în provinciile de Napoli și Salerno. Pe 14 februarie 2014, Președintele Consilului Miniștrilor a emis deci o directivă identificând amploarea noului perimetru.

f)

Gestionarea zonelor urbane

28.

Prin decretul nr. 2139 din 20 iunie 2003, regiunea Campania a aprobat un program de intervenție destinat atenuării riscurilor vulcanice prin ajutoare financiare pentru achiziționarea unei locuințe pentru transferul locuitori în zone altele decât acelea riscante, contracararea expansiunii construcțiilor abuzive și conversiunea clădirilor rezidențiale existente în activități productive.

29.

Legea regională nr. 21 din 10 decembrie 2003 prevede măsuri similare adăugând posibilitatea locuitori din zona roșie de a obține locuințe sociale pentru a ușura transferul lor în alte municipii.

30.

Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că Guvernul ar fi omis să instituie un cadru regulativ și administrativ pentru a proteja viața lor în caz de erupție a Vezuviului sau alte accidente (cum ar fi cutremure de pământ), constând în special în declararea stării de urgență, prevăzută de art. 5 din legea nr. 225 din 1992.

31.

Sub unghiul art. 8 din Convenție, ei denunță absența oricărei informații și campaniile de conștientizare privind riscul pe care îl încurajează și comportamentul de adoptat în caz de erupție sau alte accidente. Ei consideră că dreptul lor la respectarea vieții private a fost lezat.

32.

Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că Guvernul ar fi omis să instituie un cadru regulativ și administrativ pentru a proteja viața lor în caz de erupție a Vezuviului. Acest articol, în părțile sale relevante, stipulează:

„1. Dreptul oricărei persoane la viață este protejat de lege. (...)"

33.

Sub unghiul art. 8 din Convenție, privitor la dreptul la respectarea vieții private, ei denunță absența oricărei informații privind riscul pe care îl încurajează și comportamentul de adoptat în caz de erupție sau alte accidente. Art. 8 este redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private (...).

A.

Argumentația părților

1.

Guvernul

34.

Guvernul invocă în principiu că reclamanții au omis să ridice plângerile lor în fața autorităților naționale.

35.

În acest context, el clarifică că declararea stării de urgență la care reclamanții se referă nu privește decât situații în care a avut loc un eveniment calamitos (art. 5 din legea nr. 225 din 1992). Această declarare nu este deci o măsură susceptibilă a fi exigibilă din autorități în circumstanțele actuale. Pe de altă parte, în sensul art. 3 din aceeași lege, statul poate adopta măsuri în materia prevenirii riscurilor.

36.

Or, în timp ce se referă în fond la măsurile care au fost deja luate în speță (paragrafe 12-29 mai sus), Guvernul constată că reclamanții pot depune o cerere în fața autorităților interne tendând a obține măsurile de prevenire pe care le consideră necesare și, în caz de tăcere din partea autorităților, să introducă un recurs în fața instanțelor administrative (și anume, tribunalul administrativ regional și Consilul de Stat) cerând condamnarea autorităților solicitate, ordinul de executare a cererii lor și, după caz, repararea prejudiciului suferit.

37.

Mai mult, este loisibil reclamanților sa introducă o „acțiune colectivă" în fața instanțelor administrative, în temeiul art. 4 § 2, litera l, din legea nr. 15 din 4 martie 2009 și decretul legislativ nr. 198 din 20 decembrie 2009.

38.

Cererea ar trebui deci declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în sensul art. 35 § 1 din Convenție, principiul subsidiarității fiind încălcat în speță.

39.

Guvernul susține în plus că Curtea ar trebui declara cererea inadmisibilă în sensul art. 35 § 3 b) din Convenție, deoarece reclamanții nu au suferit niciun prejudiciu semnificativ.

40.

El invocă apoi că aceștia, nefiind fost obiecti ai niciun accident și nefiind suferit niciun leziune concretă la dreptul lor la viață și respectul vieții private, nu au calitatea de victime. Pe lângă aceasta, reclamanții au făcut alegerea conștientă de a locui în locurile lor de reședință, în ciuda alternativelor care le-au fost oferite de autoritățile naționale (a se vedea paragrafe 28-29 mai sus).

41.

Această cerere ar fi altfel abuzivă. Primul reclamant, activ politic la nivel local, a acordat interviuri presei având ca obiect introducerea prezentei cereri. Aceasta nu ar avea deci decât un caracter politic.

42.

Guvernul susține în sfârșitul că utilizarea recursurilor disponibile în dreptul intern este prevăzută de art. 47 din Regulamentul Curții, potrivit căruia reclamanții trebuie să producă o copie a deciziilor privind obiectul cererii lor pentru a permite Curții să evaluate admisibilitatea. În absența acestor informații, cererea nu ar trebui examinată de Curte.

43.

Privitor la fondul cererii, Guvernul se referă la ansamblul informațiilor raportate la paragrafe 12-29 mai sus și concluzionează asupra inadmisibilității acestei din cauza absență manifesta de temei.

2.

Reclamanții

44.

Reclamanții observă mai întâi că un recurs obișnuit în fața instanțelor administrative interne ar fi lipsit de eficacitate. Același lucru ar fi valabil pentru o „acțiune colectivă", această cale de recurs neputând fi utilizată împotriva Președinției Consilului Miniștrilor (art. 1 – ter din decretul legislativ nr. 198 din 20 decembrie 2009), singurul organism împotriva căruia ar putea fi introdusă o acțiune de acest tip.

45.

Pe de altă parte, reclamanții cer instituirea unor măsuri de amploare și adecvate a fi implementate de diferite administrații, inclusiv stabilirea unui plan de urgență. Procedura administrativă de epuizare vizată de Guvern ar fi deci excesiv complexă.

46.

Reclamanții indică, mai mult, că sunt victime ale încălcărilor pe care le susțin deoarece încurajează un risc concret datorat apropierii reședinței lor cu vulcanul.

47.

Privitor la fond, reclamanții observă că măsurile luate până în prezent de Guvern nu ar fi decât teoretice. De plus, nu ar fi fost destinatari ai oricărei informații privind comportamentul de adoptat în caz de erupție.

B.

Aprecierea Curții

48.

Curtea reamintește în principiu că mecanismul de salvgardare instituit de Convenție revête, și aceasta este primordial, un caracter subsidiare în raport cu sistemele naționale de garanție a drepturilor omului. Curtea are răspunderea de a supraveghea respectarea de către Statele contractante a obligațiilor lor derivând din Convenție. Ea nu trebuie să se substituie Statelor contractante, cărora le revine să se asigure că drepturile și libertățile fundamentale consacrate de Convenție sunt respectate și protejate la nivel intern. Regula epuizării căilor de recurs interne se bazează pe ipoteza, reflectată în art. 13 din Convenție, cu care prezintă afinități strânse, că ordinea internă oferă un recurs efectiv privind presupusa încălcare. Ea este deci o parte indispensabilă a funcționării acestui mecanism de protecție (Vučković și alții c. Serbie [MC], nr. 17153/11, § 69, 25 martie 2014).

49.

Curtea consideră apoi că conform art. 35 § 1 din Convenție, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne. Orice reclamant trebuie să fi dat instanțelor interne ocazia pe care această dispoziție o are în vedere în principiu Statele contractante, și anume a evita sau a redresa presupusele încălcări împotriva lor. Dispoziții art. 35 § 1 nu prescriu totuși epuizarea decât a recurilor la o dată relativ la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe la un grad suficient de certitudine nu doar în teorie ci și în practică, fără care le lipsesc eficacitatea și accesibilitatea dorite; îi revine Statului pârât să demonstreze că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre alte, McFarlane c. Irlanda [MC], nr. 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010, Mifsud c. Franța (dec.) [MC], nr. 57220/00, § 15, CEDO 2002-VIII și Leandro Da Silva c. Luxemburg, nr. 30273/07, §§ 40 și 42, 11 februarie 2010).

50.

În prezenta cauză, Curtea observă că, potrivit Guvernului, era loisibil reclamanților să introducă o cerere specifică în fața autorităților interne tendând a obține măsurile de prevenire pe care le consideră necesare. În caz de tăcere, ei ar putea sesiza instanțele administrative, și anume tribunalul administrativ regional și Consilul de Stat.

51.

În plus, reclamanții ar fi putut se prevale de o „acțiune colectivă", în temeiul art. 4 § 2, litera l, din legea nr. 15 din 4 martie 2009 și decretul legislativ nr. 198 din 20 decembrie 2009.

52.

Curtea observă că reclamanții s-au limitat la a afirma în manieră generală că un recurs în fața instanțelor administrative se ar dovedi excesiv complex în speță.

53.

De plus, privitor la posibilitatea de a introduce o „acțiune colectivă", Curtea nu poate decât consta că Președinția Consilului Miniștrilor nu este singurul organism susceptibil de asemenea sesizare. Decretul legislativ nr. 198 din 20 decembrie 2009 și, în termeni similari, legea nr. 15 din 4 martie 2009, prevedeau într-adevăr că acest recurs poate fi introdus „împotriva administrațiilor publice (...) atunci când o leziune directă, concretă și actuală a [...] intereselor [comune unei pluralități de utilizatori sau consumatori] rezultă din lipsa de respectare a termenelor sau omisiune în emiterea actelor administrative (...)." (paragrafe 10-11 mai sus).

54.

În lumina celor de mai sus, excepția Guvernului trată din neepuizarea căilor de recurs interne trebuie să fie admisă și cererea trebuie deci să fie respingă, în sensul art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

55.

Această concluzie scutește Curtea de a examina alte excepții de inadmisibilitate ridicate de Guvern.

Din aceste motive, Curtea, la majoritate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Redactat în limba franceză apoi comunicat în scris pe 16 aprilie 2015.

Françoise Elens-Passos

Päivi Hirvelä

Grefier

Președintă

ANEXĂ

Rodolfo VIVIANI s-a născut în 1966, locuitor la Barra (Napoli)

Francesco BARTIROMO s-a născut în 1977, locuitor la Portici (Napoli)

Valentina BILGINI s-a născut în 1984, locuitor la Napoli

Anna BOTTONE s-a născut în 1984, locuitor la Pompei (Napoli)

Livia CASCIANO s-a născut în 1981, locuitor la Scafati (Salerno)

Luigi COSTABILE s-a născut în 1956, locuitor la Pomigliano d'Arco (Napoli)

Elena GUASTAFERRO s-a născut în 1987, locuitor la Torre del Greco (Napoli)

Anna IUPPARIELLO s-a născut în 1986, locuitor la Napoli

Pierluigi RAZZANO s-a născut în 1976, locuitor la San Giorgio a Cremano (Napoli)

Antonietta SALVATI s-a născut în 1988, locuitor la Napoli

Giacinto Maria SERRAPICA s-a născut în 1984, locuitor la Torre Annunziata (Napoli)

Rosa STORNO BOCCIA s-a născut în 1985, locuitor la San Gennaro Vesuviano (Napoli)

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2014-03-27
0,96
VIVIANI ET AUTRES c. ITALIE
Communiquée le 27 mars 2014 DEUXIÈME SECTION Requête n o 9713/13 Rodolfo VIVIANI et autres contre l’Italie introduite le 28 janvier 2013 EXPOSÉ DES FAITS La liste des parties requérantes figure en annexe. Les requérants, de nationalité ital
CtEDO 2015-10-22
0,92
RINALDI ET CANNOVA c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 44291/15 Giovanni RINALDI et Salvatore CANNOVA contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 22 octobre 2015 en un comité composé de Nona Tsotsoria, présiden
CtEDO 2019-11-14
0,91
VESUVIO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n o 4488/14 Teresa VESUVIO contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 14 novembre 2019 en un comité composé de : Aleš Pejchal, président, Jovan Ilievski, Raffae
CtEDO 2015-10-22
0,91
DI TELLA ET AUTRES c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 29231/15 Luigi DI TELLA et autres contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 22 octobre 2015 en un comité composé de : Nona Tsotsoria, présidente, Ledi Bi
CtEDO 2015-09-17
0,91
IEVOLELLA ET AUTRES c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 41657/11 Maria IEVOLELLA contre l’Italie et 19 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 17 septembre 2015 en un comité composé de
Sursă