LIBERT c. FRANCE

Comunicată la 30 martie 2015

SECȚIA A CINCEA

Cererea nr. 588/13

Eric LIBERT

împotriva Franței

introdusă la 27 decembrie 2012

EXPUNEREA FAPTELOR

Reclamantul, dl. Eric Libert, este un cetățean francez născut în 1958 și care locuiește la Louvencourt. El este reprezentat în fața Curții de avocatul Pascal Bibard, avocat la Amiens.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Angajat în 1976 de societatea națională a căilor ferate franceze («SNCF»), întreprindere având statutul de «instituție publică cu caracter industrial și comercial», reclamantul exercita acolo, în ultima perioadă, funcțiile de adjunct al șefului brigăzii de supraveghere a Regiunii Amiens. El indică faptul că, în 2007, denunțase la direcție comportamentul unuia dintre subordonații săi, care adoptase un limbaj scandalos la adresa unui coleg. Cel în cauză depunând plângere împotriva sa, el fusese pus sub urmărire pentru denunțare calomnioasă și, din acest fapt, suspendat din funcțiile sale.

Procedura ducând, după mai multe luni, la o încetare a urmăririi penale, reclamantul i-a făcut cunoscut direcției sale dorința de a fi reintegrat în vechile sale funcții. Ca răspuns, a fost invitat să aibă în vedere integrarea într-un alt post. El și-a menținut totuși cererea.

În ziua reintegrării sale, la 17 martie 2008, a constatat că computerul său fusese confiscat. Convocat de ierarhia sa, a fost informat la 5 aprilie 2008 că hard diskul computerului său profesional fusese analizat și că se găsiseră pe el «adeverințe de schimbare a reședinței redactate cu antetul brigăzii SUGE din Lille și în beneficiul terților», precum și numeroase fișiere conținând imagini și filme cu caracter pornografic.

O cerere de explicații scrise i-a fost adresată la 7 mai 2008. El a răspuns că, în 2006, ca urmare a problemelor afectând computerul său personal, transferase conținutul uneia dintre cheile sale USB pe computerul său profesional. A adăugat că fișierele cu caracter pornografic îi fuseseră trimise de persoane pe care nu le cunoștea, prin intermediul intranetului SNCF.

Reclamantul a fost convocat la o discuție disciplinară, care a avut loc la 21 mai 2008. La 9 iunie 2008, a fost informat de «directorul management resurse» al direcției din Amiens că era obiectul unei propuneri de radiere din cadre și că urma să fie adus în fața consiliului de disciplină. Acesta din urmă s-a reunit la 15 iulie 2008.

La 17 iulie 2008, directorul regional al SNCF a decis să-l radieze pe reclamant din cadre. Decizia sa este redactată astfel:

«(...) analiza fișierelor de pe hard diskul computerului profesional [al reclamantului], utilizat în cadrul funcțiilor sale, conținea:

- o adeverință de schimbare a reședinței, semnată cu numele său, certificând mutarea la 01/11/2003 a doamnei Catherine [T.] la brigada SUGE din Lille; originalul acestei adeverințe trimise la ICF Nord-Est a permis scurtarea termenului de preaviz de eliberare a locuinței sale;

- o adeverință de schimbare a reședinței, stabilită cu antetul ministerului justiției pe numele dlui [S.-J.], directorul casei de arest din Fresnes, certificând mutarea dlui [P.] Frédéric la casa de arest din Strasbourg, începând cu 1 noiembrie 2006;

- o schiță de documente stabilită sub numele lui Michel [V.], directorul SOCRIF, atestând situația sa financiară față de această societate;

- un foarte mare număr de fișiere conținând imagini și filme cu caracter pornografic (zoofilie și scatofilie).

Aceste fapte sunt contrare obligației de exemplaritate particulară legate de funcțiile pe care le ocupa în cadrul SUGE și dispozițiilor:

- articolului 5.2 din RH 0006 referitoare la principiile de comportament al agenților SNCF;

- referențialului general RG 0029 (politica de securitate a sistemelor de informații – carta utilizatorului);

- RA 0024 «cod de deontologie» - cum trebuie să se comporte față de sistemul de informații al întreprinderii;

- articolului 441-1 din codul penal.»

La 28 octombrie 2008, reclamantul a sesizat consiliul de prud'hommes din Amiens cu o cerere prin care solicita să se judece că concedierea sa era lipsită de orice cauză reală și serioasă. La 10 mai 2010, consiliul de prud'hommes a hotărât că decizia de radiere a reclamantului din cadre era justificată și, în consecință, a respins cererile sale.

La 15 decembrie 2010, curtea de apel din Amiens a confirmat această hotărâre, în esență. A apreciat în special următoarele:

«(...) Întrucât [reclamantul] susține că SNCF a adus atingere vieții sale private deschizând în absența sa elemente identificate ca personale în computerul său;

Întrucât este de regulă că documentele deținute de salariat în biroul întreprinderii sunt, cu excepția cazului în care le identifică ca fiind personale, prezumate a avea un caracter profesional, astfel încât angajatorul poate avea acces la ele în afara prezenței sale;

Întrucât rezultă din raportul SEF că fotografiile și videoclipurile pornografice au fost găsite într-un fișier denumit «râsete» conținut într-un hard disk denumit «D:/date personale»;

Întrucât SNCF explică fără a fi contrazisă că discul «D» este denumit în mod implicit «D:/date» și servește tradițional agenților pentru a stoca documentele lor profesionale;

Întrucât un salariat nu poate utiliza integralitatea unui hard disk, care ar trebui să înregistreze date profesionale, pentru o utilizare privată; că SNCF era deci în drept să considere că denumirea «date personale» care figurează pe hard disk nu putea în mod valabil să interzică accesul la acest element; că în orice caz, termenul generic de «date personale» se putea referi la dosare profesionale tratate personal de salariat și nu desemna astfel în mod explicit elemente care țin de viața sa privată; că aceasta era de altfel situația, analiza hard diskului făcând să apară numeroase documente de natură profesională (fișier «fotografii LGV», «fotografii depozite» ...;

Întrucât pe de altă parte termenul «râsete» nu conferă în mod evident fișierului astfel denumit un caracter necesar privat; că această denumire se poate referi la schimburi între colegi de muncă sau la documente profesionale, păstrate cu titlu de «culegere de greșeli», de către salariat; că angajatorul amintește în plus cu pertinență că carta utilizatorului prevede că «informațiile cu caracter privat trebuie să fie clar identificate ca atare (opțiunea «privat» în criteriile outlook)» și că la fel se aplică «suporturilor care primesc aceste informații (directorul «privat»); că primul judecător a considerat deci pe bună dreptate că fișierul nu era identificat ca personal;

Întrucât este la fel cazul cu fișierele conținând adeverințele litigioase înregistrate sub denumirile «Fred [P.]», «SOCRIF» și «Catherine».»

Curtea de apel a apreciat în plus că radierea nu era disproporționată. A subliniat în această privință că atât codul de deontologie al SNCF, cât și referențialele interne aminteau că agenții trebuiau să utilizeze mijloacele informatice puse la dispoziția lor în scopuri exclusiv profesionale, o utilizare ocazională cu titlu privat fiind doar tolerată. Or, a constatat, reclamantul «contravenise masiv acestor reguli, neezitând în plus să utilizeze materialul său profesional pentru a confecționa un document fals». Potrivit acesteia, aceste acțiuni erau cu atât mai grave cu cât calitatea sa de agent însărcinat cu supravegherea generală ar fi trebuit să îl conducă să aibă un comportament exemplar.

Reclamantul a formulat recurs în casație. El susținea în special că articolul 8 din Convenție fusese încălcat. Camera socială a Curții de Casație a respins recursul prin hotărârea din 4 iulie 2012. A apreciat după cum urmează:

«(...) întrucât dacă fișierele create de salariat cu ajutorul instrumentului informatic pus la dispoziția sa de angajator pentru nevoile muncii sale sunt prezumate a avea un caracter profesional, astfel încât angajatorul este în drept să le deschidă în afara prezenței sale, cu excepția cazului în care sunt identificate ca fiind personale, denumirea dată hard diskului însuși nu poate conferi un caracter personal integralității datelor pe care le conține; că curtea de apel, care a reținut că denumirea «D:/date personale» a hard diskului computerului salariatului nu îi putea permite să utilizeze acest computer în scopuri pur private și să interzică astfel accesul la el angajatorului, a dedus în mod legitim că fișierele litigioase, care nu erau identificate ca fiind «private» conform recomandărilor cartei informatice, puteau fi deschise în mod legal de angajator;

Și întrucât Curtea de apel, care a reținut că salariatul stocase 1562 de fișiere cu caracter pornografic reprezentând un volum de 787 megaocteți pe o perioadă de patru ani, și că utilizase de asemenea computerul său profesional pentru a confecționa adeverințe false, a reținut în mod just că această utilizare abuzivă și contrară regulilor în vigoare în cadrul SNCF a instrumentului său de lucru constituia o încălcare a obligațiilor sale contractuale; (...)»

B. Dreptul și practica interne relevante

Printr-o hotărâre din 2 octombrie 2001, camera socială a Curții de Casație a apreciat că salariatul are dreptul, chiar în timpul și la locul de muncă, la respectarea intimității vieții sale private, aceasta implicând în special secretul corespondenței. A dedus de aici că angajatorul nu putea lua cunoștință de mesajele personale emise de salariat și primite de acesta datorită unui instrument informatic pus la dispoziția sa pentru munca sa, chiar și în cazul în care angajatorul ar fi interzis o utilizare neprofesională a computerului (Bulletin 2001 V N° 291 p. 233). Printr-o hotărâre din 17 mai 2005, ea a precizat că, cu excepția unui risc sau eveniment particular, angajatorul nu putea deschide fișierele identificate de salariat ca personale conținute pe hard diskul computerului pus la dispoziția sa decât în prezența acestuia din urmă sau a acestuia legal citat (Bulletin 2005 V N° 165 p. 143). Printr-o hotărâre din 18 octombrie 2006, a adăugat că dosarele și fișierele create de un salariat datorită instrumentului informatic pus la dispoziția sa de angajator pentru executarea muncii sale erau prezumate, cu excepția cazului în care salariatul le identifica ca fiind personale, a avea un caracter profesional, astfel încât angajatorul putea avea acces la ele în afara prezenței sale (Bulletin 2006 V N° 308 p. 294).

CAPETE DE CERERE

Invocând articolul 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private rezultată din faptul că angajatorul său a deschis în afara prezenței sale fișiere figurând pe hard diskul computerului său profesional intitulat «D:/date personale».

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul susține că, având în vedere jurisprudența anterioară a Curții de Casație, nu se putea aștepta ca aceasta să concluzioneze în cauza sa că deschiderea de către angajatorul său a acestor fișiere era compatibilă cu dreptul său la respectarea vieții sale private. Potrivit acestuia, făcând astfel culpabil un comportament până atunci licit, a operat o «restricție» a jurisprudenței sale constante și, aplicând-o retroactiv, a adus «atingere securității juridice și anticipațiilor justițiabililor».

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

Communiquée le 30 mars 2015

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

588/13

Eric LIBERT

contre la France

introduite le 27 décembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Eric Libert, est un ressortissant français né en 1958 et résidant à Louvencourt. Il est représenté devant la Cour par M

e

Pascal

Bibard, avocat à Amiens.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Engagé en 1976 par la société nationale des chemins de fer («

SNCF

»), entreprise ayant le statut d’«

établissement public à caractère industriel et commercial

», le requérant y exerçait en dernier lieu les fonctions d’adjoint au chef de la brigade de surveillance de la Région d’Amiens. Il indique qu’en 2007, il avait dénoncé auprès de la direction le comportement d’un de ses subordonnés, qui avait adopté un langage outrancier à l’encontre d’un collègue. L’intéressé ayant déposé plainte contre lui, il avait été mis en examen pour dénonciation calomnieuse et, de ce fait, suspendu de ses fonctions.

La procédure ayant, après plusieurs mois, abouti à un non-lieu, le requérant fit part à sa direction de son souhait de réintégrer ses anciennes fonctions. En réponse, il fut invité à envisager d’intégrer un autre poste. Il maintint néanmoins sa demande.

Le jour de sa réintégration, le 17 mars 2008, il constata que son ordinateur avait été saisi. Convoqué par sa hiérarchie, il fut informé le 5

avril 2008 que le disque dur de son ordinateur professionnel avait été analysé et que l’on y avait trouvé des «

attestations de changement de résidence rédigées à l’entête de la brigade SUGE de Lille

et au bénéfice de tiers

», ainsi que de nombreux fichiers contenant des images et des films de caractère pornographique.

Une demande d’explications écrites lui fut adressée le 7 mai 2008. Il répondit qu’en 2006, à la suite de problèmes affectant son ordinateur personnel, il avait transféré le contenu de l’une de ses clés USB sur son ordinateur professionnel. Il ajouta que les fichiers à caractère pornographique lui avaient été envoyés par des personnes qu’il ne connaissait pas, par le biais de l’Intranet de la SNCF.

Le requérant fut convoqué à un entretien disciplinaire, qui eut lieu le 21

mai 2008. Le 9 juin 2008, il fut informé par le «

directeur management ressources

» de la direction d’Amiens qu’il était l’objet d’une proposition de radiation des cadres et qu’il allait être traduit devant le conseil de discipline. Ce dernier se réunit le 15 juillet 2008.

Le 17 juillet 2008, le directeur régional de la SNCF décida de radier le requérant des cadres. Sa décision est ainsi rédigée

:

«

(...) l’analyse des fichiers du disque dur de l’ordinateur professionnel [du requérant], utilisé dans le cadre de ses fonctions contenait

:

- une attestation de changement de résidence, signée de son nom, certifiant la mutation au 01/11/2003 de M

me

Catherine [T.] à la brigade SUGE de Lille

; l’original de cette attestation envoyée à ICF Nord-Est a permis de raccourcir le délai de préavis de libération de son logement

;

- une attestation de changement de résidence, établie à l’en-tête de ministère de la justice au nom de M. [S.-J.], directeur de la maison d’arrêt de Fresnes, certifiant la mutation de M. [P.] Frédéric à la maison d’arrêt de Strasbourg, à compter du 1

er

novembre 2006

;

- une ébauche de documents établie sous le nom de Michel [V.], directeur de la SOCRIF, attestant de sa situation financière au regard de cette société

;

- un très grand nombre de fichiers contenant des images et des films à caractère pornographique (zoophilie et scatophilie).

Ces faits sont contraires à l’obligation d’exemplarité particulière liée aux fonctions qu’il occupait au sein de la SUGE, et aux dispositions

:

- de l’article 5.2 du RH 0006 relatives aux principes de comportement des agents de la SNCF

;

- du référentiel général RG 0029 (politique de sécurité des systèmes d’information – charte utilisateur)

;

- du RA 0024 «

code de déontologie

» - comment se comporter vis-à-vis du système d’information de l’entreprise

;

- de l’article 441-1 du code pénal.

»

Le 28 octobre 2008, le requérant saisit le conseil des prud’hommes d’Amiens d’une demande tendant à ce qu’il soit jugé que son licenciement était dénué de toute cause réelle et sérieuse. Le 10 mai 2010, le conseil des prud’hommes dit que la décision de radiation du requérant des cadres était justifiée et, en conséquence, le débouta de ses demandes.

Le 15 décembre 2010, la cour d’appel d’Amiens, confirma ce jugement pour l’essentiel. Elle jugea notamment ce qui suit

:

«

(...) Attendu que [le requérant] soutient que la SNCF a porté atteinte à sa vie privée en ouvrant en son absence des éléments identifiés comme personnels dans son ordinateur

;

Attendu qu’il est de règle que les documents détenus par le salarié dans le bureau de l’entreprise sont, sauf lorsqu’il les identifie comme étant personnels, présumés avoir un caractère professionnel, en sorte que l’employeur peut y avoir accès hors sa présence

;

Attendu qu’il ressort du rapport de la SEF que les photos et vidéos pornographiques ont été trouvées dans un fichier dénommé «

rires

» contenu dans un disque dur dénommé «

D:/données personnelles

»

;

Attendu que la SNCF explique sans être contredite que le disque «

D

» est dénommé par défaut «

D:/données

» et sert traditionnellement aux agents à stocker leurs documents professionnels

;

Attendu qu’un salarié ne peut utiliser l’intégralité d’un disque dur, censé enregistrer des données professionnelles, pour un usage privé

; que la SNCF était donc en droit de considérer que la désignation «

données personnelles

» figurant sur le disque dur ne pouvait valablement interdire l’accès à cet élément

; qu’en tout état de cause, le terme générique de «

données personnelles

» pouvait se rapporter à des dossiers professionnels traités personnellement par le salarié et ne désignait donc pas de façon explicite des éléments relevant de sa vie privée

; que tel était d’ailleurs le cas, l’analyse du disque dur ayant fait apparaître de nombreux documents de nature professionnelle (fichier «

photos LGV

», «

photos entrepôts

» ...

;

Attendu par ailleurs que le terme «

rires

» ne confère pas d’évidence au fichier ainsi désigné un caractère nécessairement privé

; que cette désignation peut se rapporter à des échanges entre collègues de travail ou à des documents professionnels, conservés à titre de «

bêtisier

», par le salarié

; que l’employeur rappelle au surplus avec pertinence que la charte de utilisateur prévoit que «

les informations à caractère privé doivent être clairement identifiées comme telles (option «

privée

» dans les critères

outlook

)

» et qu’il en va de même des «

supports recevant ces informations (répertoire «

privé

»)

; que le premier juge a donc considéré à juste titre que le fichier n’était pas identifié comme personnel

;

Attendu qu’il en est de même des fichiers contenant les attestations litigieuses enregistrées sous les dénominations «

Fred [P.]

», «

SOCRIF

» et «

Catherine

».

»

La cour d’appel jugea en outre que la radiation n’était pas disproportionnée. Elle souligna à cet égard que tant le code de déontologie de la SNCF que les référentiels internes rappelaient que les agents devaient utiliser les moyens informatiques mis à leur disposition à des fins exclusivement professionnels, une utilisation ponctuelle à titre privée étant seulement tolérée. Or, constata-t-elle, le requérant avait «

massivement contrevenu à ces règles, n’hésitant pas au surplus à utiliser son matériel professionnel pour confectionner un faux document

». Selon elle, ces agissements étaient d’autant plus graves que sa qualité d’agent chargé de la surveillance générale aurait dû le conduire à avoir un comportement exemplaire.

Le requérant se pourvut en cassation. Il soutenait notamment que l’article

8 de la Convention avait été violé. La chambre sociale de la Cour de cassation rejeta le pourvoi par un arrêt du 4 juillet 2012. Elle jugea ce qui suit

:

«

(...) attendu que si les fichiers créés par le salarié à l’aide de l’outil informatique mis à sa disposition par l’employeur pour les besoins de son travail sont présumés avoir un caractère professionnel, de sorte que l’employeur est en droit de les ouvrir en dehors de sa présence, sauf s’ils sont identifiés comme étant personnels, la dénomination donnée au disque dur lui-même ne peut conférer un caractère personnel à l’intégralité des données qu’il contient ; que la cour d’appel, qui a retenu que la dénomination «

D:/données personnelles

» du disque dur de l’ordinateur du salarié ne pouvait lui permettre d’utiliser celui-ci à des fins purement privées et en interdire ainsi l’accès à l’employeur, en a légitimement déduit que les fichiers litigieux, qui n’étaient pas identifiés comme étant «

privés

» selon les préconisations de la charte informatique, pouvaient être régulièrement ouverts par l’employeur ;

Et attendu que la Cour d’appel, qui a relevé que le salarié avait stocké 1562 fichiers à caractère pornographique représentant un volume de 787 mégaoctets sur une période de quatre années, et qu’il avait également utilisé son ordinateur professionnel pour confectionner de fausses attestations, a justement retenu que cet usage abusif et contraire aux règles en vigueur au sein de la SNCF de son instrument de travail constituait un manquement à ses obligations contractuelles

; (...)

»

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Dans un arrêt du 2 octobre 2001, la chambre sociale de la Cour de cassation a jugé que le salarié a droit, même au temps et au lieu de travail, au respect de l’intimité de sa vie privée, celle-ci impliquant en particulier le secret des correspondances. Elle en a déduit que l’employeur ne pouvait prendre connaissance des messages personnels émis par le salarié et reçus par lui grâce à un outil informatique mis à sa disposition pour son travail, même dans le cas où l’employeur aurait interdit une utilisation non professionnelle de l’ordinateur (Bulletin 2001 V N

o

291 p. 233). Dans un arrêt du 17 mai 2005, elle a précisé que, sauf risque ou événement particulier, l’employeur ne pouvait ouvrir les fichiers identifiés par le salarié comme personnels contenus sur le disque dur de l’ordinateur mis à sa disposition qu’en présence de ce dernier ou celui-ci dûment appelé (Bulletin

2005 V N

o

165 p. 143). Dans un arrêt du 18 octobre 2006, elle a ajouté que les dossiers et fichiers créés par un salarié grâce à l’outil informatique mis à sa disposition par son employeur pour l’exécution de son travail étaient présumés, sauf si le salarié les identifiait comme étant personnels, avoir un caractère professionnel, de sorte que l’employeur pouvait y avoir accès hors sa présence (Bulletin 2006 V N

o

308 p. 294).

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit au respect de sa vie privée résultant du fait que son employeur a ouvert en-dehors de sa présence des fichiers figurant sur le disque dur de son ordinateur professionnel intitulé «

D:/données personnelles

».

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient qu’au vu de la jurisprudence antérieure de la Cour de cassation, il ne pouvait s’attendre à ce qu’elle conclue en sa cause que l’ouverture par son employeur de ces fichiers était compatible avec son droit au respect de sa vie privée. Selon lui, en rendant ainsi fautif un comportement jusque-là licite, elle a opéré une «

restriction

» à sa jurisprudence constante et, l’appliquant rétroactivement, a porté «

atteinte à la sécurité juridique et aux anticipations des justiciables

».

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’ouverture par l’employeur du requérant, hors la présence de ce dernier, des fichiers figurant sur le disque dur de son ordinateur professionnel intitulé «

D:/données personnelles

» est-elle constitutive d’une ingérence d’une autorité publique dans l’exercice du droit garanti par l’article 8 de la Convention, au sens du second alinéa de cette disposition

?

2.

Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle prévue par la loi, poursuivait-elle l’un au moins des buts énumérés au second paragraphe de l’article 8 de la Convention, et était-elle nécessaire, dans une société démocratique, pour atteindre celui-ci ?