CtEDO 31.03.2015 Auto

KRASZYŃSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
31.03.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KRASZYŃSKI v. POLAND (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 1095/12 Andrzej KRASZYשSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 31 martie 2015 în calitate de comitet compus din: George Nicolaou, președinte, Ledi Bianku, Faris Vehabović, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2011, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 4 decembrie 2014 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl Andrzej Kraszyński este un național polonez, care s-a născut în 1973 și este reținut în Białystok. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. La 1 septembrie 2014, reclamația în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă Circumstanțele cauzei Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 8 septembrie 2009 sub suspiciune de a fi cauzat un pericol imediat de explozie și de a fi achiziționat informații care nu sunt destinate să se conecteze la o linie telefonică a rudelor soției sale care trăiau pe ploma adiacente. La 10 septembrie 2009, Curtea de District Białystok a hotărât să dețină reclamantul în reținere timp de trei luni. Curtea se bazează pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracțiunile de care a fost suspectat și pe riscul rezonabil că ar putea obstrucționa procedurile și a manipularea probelor, datorită riscului unei pedepsări severe care ar putea fi impuse dacă ar fi condamnat. Curtea a observat, de asemenea, că victimele presupuselor infracțiuni erau rudele soției reclamantului și că, prin urmare, ar putea încerca să-și influențeze mărturiile. Avocatul reclamantului a apelat împotriva acestei hotărâri. La 7 octombrie 2009, Curtea Regională Białystok, acceptând argumentele Curții Regionale, a respins recursul. Retragerea reclamantului a fost prelungită sistematic. Apelurile sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției au fost respinse. În 2010, reclamantul a fost acuzat în plus de a fi comis omucidere de soacra sa. Începând cu 30 noiembrie 2010, detenția reclamantului a fost prelungită de Curtea de Apel Białystok, care se bazează în plus pe „circumstanțe în special complicate ale cauzei”. La 25 mai 2012, Curtea de Apel Białystok a prelungit detenția reclamantului pentru șase luni suplimentare. Curtea a explicat că circumstanțele complicate ale cauzei au rezultat din faptul că anumite dovezi, în special ceea ce privește utilizarea dispozitivelor de înregistrare a reclamantului, au impus numirea de martori experți. La 14 iunie 2013, Curtea Regională Białystok a constatat că reclamantul a fost vinovat, printre altele, de omucidere, parțial achitată și a condamnat-o la 25 de ani de închisoare. Potrivit argumentelor reclamantului, după apelul depus de procuror, hotărârea din prima instanță a fost parțial anulată și cazul, în partea în care reclamantul a fost achitat, a fost transferat la primul Tribunalul de Instanță. Reclamantul este încă reținut pe cale de reținere după condamnarea sa de către instanța de primă instanță. Legea și practica internă relevantă Legea internă relevantă și practică privind impunerea deținere pre judecător (tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte așa-numite „mesure preventive” (środki zapobiegawcze ) sunt exprimate în hotărârile Curții în cazul Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 75-79, ECHR 2000-XI; Bagiński v. Polonia , nr. 37444/97, § 42-46, 11 octombrie 2005; și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04, §§ 22-23, 4 mai 2006. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, Guvernul a informat Curții prin scrisoarea din 4 decembrie 2014 că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese prin intermediul declarației unilaterale recunoașterea lor a duratei necorespunzătoare a detenției reclamantului în reținere în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În același timp, Guvernul declară că sunt gata să plătească reclamantului suma PLN 16 000 de persoane care consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții și de circumstanțele particulare ale cazului anterior. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârea luată de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale... . Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 4 februarie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă nu a fost satisfăcătoare ținând seama de lungimea generală a detenției sale în reținere. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practicile sale privind plângerile în temeiul articolului 3 din Convenție privind durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să lovească partea rămasă a aplicării din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. George Nicolaou Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă