CASE OF S.C. UZINEXPORT S.A. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF S.C. UZINEXPORT S.A. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2015)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A T

REIA

CAUZA S.C. UZINEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 43807/06)

HOTĂRÂR

E

STRASBOUR

G

31 martie 2015

DEFINI

TIVĂ

30.06.201

5

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul a

rt. 44

2 din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza S.C. Uzinexport S.A. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într

-o

cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Luis López Guerra,

Ján Šikuta

,

Dragoljub Popovi

ć,

Johannes Sil

vis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judecători

,

ș

i Stephen Phillips,

grefier de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 martie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

1.

La originea cauzei se află cererea

nr.

43807/06 îndreptată împot

riva

României prin care o societate comercială de drept român, S.C.

Uzinexpo

rt

S.A. („reclamanta”), a sesizat Curtea la 19 octombrie 2006 în temeiul a

rt. 34

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale („Convenția

”).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de domnul M. Nicolaide, președintele

acesteia. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna C.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe

.

3.

Reclamanta se plânge de atingerea adusă dreptului său la un proces

echitabil prin respingerea unei cereri de acordare a dobânzilor pentru plata cu

întârziere a unei creanțe de către stat.

cată Guvernulu

i.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta, S.C. Uzinexport S.A., este o societate comercială de drept

român cu sediul la București.

construit o fabrică de ciment în Egipt.

7.

La începutul anilor 1990, Ministerul Finanțelor Publice a vândut unor

terți o parte a creanțelor a căror titulară era reclamanta, în urma realizării

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

lucrărilor de construcție a fabricii de ciment. Prețul acestei cesionări era

inferior celui care ar fi corespuns plății creanțelor în cauză conform

prevederilor contractului in

ițial.

8.

În 1997, reclamanta a fost privatizată și întregul capital a

fost transferat

unor investitori privați.

u-

se prejudiciată prin vânzarea creanțelor, reclamanta a

introdus două acțiuni în despăgubire împotriva Ministerului Finanțelor

Publice. Prin două sentințe, din 31 mai 1999 și

din 1 februarie 2000,

Tribunalul București a admis acțiunile și a obligat ministerul la plata de

daune-

interese în sumă totală de aproximativ 20

milioane de dolari americani

(USD). În urma apelului ministerului, aceste sentințe au fost confirmate prin

dou

ă decizii definitive din 26 noiembrie 1999 și din 23 iunie 2000 ale Curții

de Apel București.

2003, ministerul a plătit suma stabilită prin sentința din

31 mai

în două tranșe, la 13 august 2003 și la 2 iunie 2004.

11.

Prin acțiunea introdusă la 11 februarie 2005, reclamanta a solicitat

obligarea ministerului la plata dobânzilor pentru plata cu întârziere a sumelor

stabili

t

e prin sentințele su

s

-

menționat

e.

12.

Cererea a făcut obiectul a două dosare diferite, primul referitor la

executarea sentinței din 31 mai 1999 și al doilea în legătură cu sentința din 1

februarie 2000. Reclamanta a depus la al doilea dosar concluzii care

prezentau faptul că doctrina și practica, cea mai veche decizie datând din

1981, considerau în unanimitate că dobânzile erau datorate pentru fiecare zi

de întârziere.

decizia definitivă din

24 octombrie

2006, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

admis acțiunea. Apreciind că dobânzile erau „prestații succesive“, a aplicat

art. 12 din Decretul nr.

167/1958, considerând că acestea erau datorate pentr

u

fiecare zi de întârziere până la plata creanței. Referitor la dreptul de a le

pretinde, Înalta Curte a apreciat că fiecare zi de întârziere ducea la

deschiderea unui nou termen de prescripție de trei ani. Ținând seama de data

introducerii acțiunii –

11 februarie 2005

– Înalta Curte a concluzionat că

pentru perioada dintre 11 februarie 2002 și 4

august

2003, data plății creanței,

reclamanta avea dreptul la dobânzi de întârziere.

itivă din 23 mai 2006,

secția comercială a Înaltei Curți a respins cererea, considerând că dreptul de

a solicita dobânzi de întârziere era prescris. În aplicarea art. 1 din Decretul

nr.

167/1958, aceasta a considerat că dreptul la dobânzi era accesoriu creanței

stabilite prin sentința din 1 februarie 2000. A concluzionat că dreptul de a

solicita dobânzi era supus aceluiași termen de prescripție ca și creanța

principală, și anume trei ani de la data la care devenise definitivă sentința de

stabilire a acesteia.

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

167/1958 privitor la prescripția

extinctivă prevă

d:

Articolul 1

„Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul

la acțiune privind drepturile accesorii.”

Articolul 3

„Termenul prescripției este de 3 ani [...].”

Articolul 7

„Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de

a cere executarea silită.”

Articolul 12

„În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu

privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr

-

o prescripție deosebită.”

16.

Răspunzând la o solicitare de informații adresată de G

uvern

,

președintele secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție expune, în

scrisoarea din 14 septembrie 2011, faptul că doctrina și jurisprudența sunt

unanime în a considera că dobânzile pentru întârziere constituie „prestațiuni

succesive“ cărora li se aplică termenul de prescripție prevăzut la a

rt. 12 din

Decretul nr.

167/1958, distinct de cel aplicabil creanței principale.

Menționează, drept exemplu, mai multe decizii ale secției comerciale a

acestei instanțe pronunțate între 2007 și 2011 care ilustrează aplicarea acestui

articol în cazul cererilor de plată a dobânzilor pentru întârziere.

o decizie pronunțată în 2003, secția comercială a Înaltei Curți

hotărâse deja că: „obligația de plată a dobânzii este succesivă ș

i are caracter

independent, aplicâ

ndu-

se regula stabilită de a

rt. 12

din Decretul

nr.

167/1958, conform căreia pentru fiecare termen va exista un nou început

al cursului prescripției. “ (Decizia

nr.

1746 din 21 martie 2003 publicată în

Buletinul Jur

isprudenței, Culegere de decizii pe anul 2003

, Editura C.H.

Beck , 2005, p. 298).

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

6 § 1

DIN

CONVENȚIE

18.

Societatea reclamantă se plânge de o atingere adusă principiului

securității juridice ca urmare a respingerii acțiunii sale prin decizia definită

din 23 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație ș

i

Justiție. Invocă a

rt. 6 § 1 din

Convenție care prevede următo

arele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o

instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu

caracter civil [...]

.”

A. Cu privire la admisibilitate

19.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat

în sensul art.

35 § 3

lit.

a) din Convenție. De altfel, Curtea subliniază că

acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este

necesar să fie d

eclarat admis

ibil.

B. Cu privire la fond

1.

Argumentele părțilo

r

are a dobânzii

pentru întârziere, considerând arbitrară aplicarea a

rt. 1

din Decretul

nr. 167/1958

în c

azul său. Din perspectiva jurisprudenței constante a

instanțelor naționale, consideră că decizia din 23 mai 2006 a Înaltei Curți

aduce atingere principiului securității raporturilor ju

ridice.

21.

Guvernul admite că decizia din

23 mai

2006 reprezintă o îndepărtare

izolată de la jurisprudență. Apreciază că, totuși, Curtea nu ar trebui să se

substituie instanțelor naționale, cărora le revine sarcina de a interpreta și

aplica legislația internă în baza puterii acestora de apreciere.

2.

Motivarea Cu

rții

a) Principii generale

22.

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, nu are

sarcina de a se substitui instanțelor interne. În special, nu îi revine sarcina de

a se pronunța cu privire la erorile de fapt sau de drept despre care se pretinde

că au fost comise de o instanță internă, sau de a substitui propria sa apreciere

celei formulate de instanțele interne, decât dacă și în măsura în care aceste

erori ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților garantate de

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

Convenție [

García Ruiz împotriva Spaniei

(MC), nr. 30544/96, pct. 28

–

2

9,

CEDO 1999

–

I].

23.

În hotărârea Marii Camere pronunțată în cauza

Nejdet Șahin și Perihan

Șahin

împotriva Turciei

(nr. 13279/05, pct.

52, 53 și 58, 20 octombrie 2011),

Curtea a avut ocazia să

se pronunț

e asupra

necesității de a stabili în ce condiții

contradicțiile din jurisprudența unei instanțe naționale supreme

aduc atingere

cerințelor procesului echitabil prevăzut la a

rt. 6

§

1 din Convenție. A

reamintit și că o evoluție a jurisprudenței nu este, în sine, contrară bunei

administrări a justiției în măsura în care lipsa unei abordări dinamice și

evolutive ar fi de natură a împiedica orice modificare sau îmbunătățire.

24.

În aceeași hotărâre, Curtea a reamintit că dreptul la un p

roces echitabil

trebuie interpretat în cadrul preambulului Convenției, care enunță

preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor

contractante. Or unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței

dreptului este reprezentat de princ

ipiul securității raporturilor juridi

ce

[

Brumărescu

împotriva României

(MC), nr.

28342/95, pct.

61, CEDO

1999-VII].

25.

În această privință, a subliniat importanța instituirii de mecanisme care

să fie în măsură să asigure coerența practicii în cadrul instanțelor și

uniformizarea jurisprudenței și obligația statelor contractante de a

-

și organiza

sistemul judiciar astfel încât să se evite pronunțarea unor hotărâri divergente

(

Nejdet Șahin și Perihan Șahin

, citată anterior, pct.55).

b)

Aplicarea acestor principii în speță

26.

Curtea reține că decizia pronunțată la 23 mai 2006 de Înalta Curte nu

se încadrează într

-

o jurisprudență divergentă care putea exista în cadrul

acestei instanțe, ci reprezenta, așa cum recunoaște Guvernul, o îndepărtare cu

totul singulară în raport cu practica proprie a Înaltei Curți și a celorlalte

instanțe int

erne.

27.

Curtea constată că a

rt. 12 din Decretul nr.

167/1958 dispune că pentru

fiecare prestație succesivă curge un nou termen de prescripție. Jurisprudența

constantă a instanțelor interne, inclusiv cea a Înaltei Curți (supra,

pct.

16

și

17

), consideră că dobânzile pentru întârziere constituie prestații succesive, al

căror termen de prescripție este, în consecință, diferit de cel al creanței

principale. Aplicarea acestui articol în cazul reclamantei era, prin urmare,

p

revizibilă. De altfel, într

-

un litigiu care opunea aceleași părți, Înalta Curte a

admis o cerere similară a reclamantei (supra,

pct.

13

).

a din 23 mai 2006 a Înaltei Curți, care a respins

cererea reclamantei ca urmare a împlinirii termenului de prescripție, apare ca

fiind diametral opusă Decretului

nr.

167/1958, așa cum a fost interpretat de

însăși respectiva instanță și prin jurisprudența constantă a celorlalte instanțe.

A eliminat orice posibilitate ca reclamata să obțină daune

-interese pentru

plata cu întârziere de către stat a creanței al cărei titular era aceasta în temeiul

sentinței din 1 februarie 2000.

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

sigur, posibilitatea unor divergențe în jurisprudență este, în mod

natural, inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de

instanțe de fond având autoritate în jurisdicția lor teritorială. Cu toate acestea,

rolul unei instanțe supreme este tocmai de a soluționa aceste contradicții

[

Zielinski

ș

i Pradal

ș

i Gonzalez

ș

i

alții împotriva Franței

(MC), nr. 24846/94

ș

i

34165/96 până la 34173/96,

pct. 59, CEDO 1999-VII].

30.

Or, atunci când cea mai înaltă instanță se află la originea unor decizii

contradictorii care nu se întemeiază pe niciun motiv valabil, aceasta devine

ea însăși o sursă de incertitudine juridică. O asemenea situație este de natură

să submineze încrederea publicului în sistemul judiciar, aducând astfel

atingere principiului securității juridice

[

Beian împotriva României (nr. 1)

,

nr. 30658/05, pct. 39, CEDO 2007-V (extrase)].

31.

În speță, respectul care trebuie acordat autonomiei de care se bucură

autoritățile judiciare naționale în exercitarea puterii lor de interpretare față de

dreptul intern nu poate să aibă vreo incidență, deoarece Guvernul recunoaște

că decizia din 23 mai 2006 era contrară legislației interne, practicii proprii a

Înaltei Curți și celei a celorlalte instanțe interne. Curtea subliniază că nici

Înalta Curte și nici Guvernul nu au prezentat niciun argument care să justifice

faptul că decizia în litigiu constituia o evoluție în raport cu jurisprudența

invocată de reclamantă sau că se întemeia pe fapte

diferite care ar fi permis o abordare opusă.

32.

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte ca să concluzioneze că

aplicarea art.

1 din Decretul nr.

167/1958 în speță era arbitrară și aducea

atingere principiului securității raporturilor juridice din moment ce nimic nu

permitea Înaltei Curți să concluzioneze că era tardivă cererea reclamantei, în

prezența unei norme de drept și a unei jurisprudențe suficient de clare în sens

contrar.

33.

Prin urmare, a fost încălcat a

rt. 6

§

1 din Convenție.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR.

1 LA CONVENȚIE

e a dobânzii

pentru întârziere, în plus, din perspectiva art.

1 din Protocolul nr.

1 la

Convenț

ie.

35.

Guvernul contestă acest argument.

36.

Curtea consideră că prezentul capăt de cerere este legat de cel e

xaminat

anterior și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

37.

Ținând seama de constatarea la care a ajuns în legătură cu încălcarea

art. 6 §

1 din Convenție din cauza respingerii acțiunii de către Înalta Curte,

care, fără să examineze fondul cererii, a concluzionat că aceasta era tardivă,

Curtea apreciază că nu este necesar în cauză să examineze dacă a fost

încălcată, în plus, prezenta dispoziție.

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚI

E

41 din Convenție:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlătu

rare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

39.

Reclamanta solicită repararea în integralitate a prejudiciului material

pe care pretinde

că l

-a suferit ca urmare a respingerea cererii sale de acordare

a dobânzii pentru întârziere. Potrivit calculelor sale, acest prejudiciu se ridică

la 8 367 380 euro (EUR).

40.

Guvernul subliniază că cererea reclamantei nu a fost examinată pe

fond. În consecință, Guvernul consideră că redeschiderea procesului în

temeiul dispozițiilor din Codul de procedură civilă ar reprezenta, după caz,

un mod adecvat de a repara eventuala în

călcare constatată. În

acest sens,

consideră că instanțele interne sunt cele mai în măsură să stabilească, în

conformitate cu legislația românească și cu elementele de probă, dacă

solicitarea reclamantei este fondată ș

i

, în cazul unui răspuns afirmativ, s

uma

de reținut pentru dobânzile de întârziere.

41.

Curtea observă că, atunci când constată încălcarea drepturilor unui

reclamant, art. 509 alin.

(10) din noul Cod de procedură civilă român permite

revizuirea unui proces în plan int

ern pentru a remedia încălcarea Convenției.

Acesta este cazul în speță, în care Curtea a constatat încălcarea a

rt. 6 § 1 din

Convenție ca urmare a nerespectării principiului securității raporturilor

juridice. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea consideră că măsura de

reparație cea mai potrivită pentru reclamantă ar fi rejudecarea sau

redeschiderea, la cererea acesteia, a procesului (a se vedea,

mutatis mutandis,

Sfrijan împotriva României

, nr. 20366/04, pct. 48, 22 noiembrie 2007). Prin

urmare, nu e

ste necesar să acorde reclamantei o sumă cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul materi

al.

B.

Cheltuieli de judecată

42.

De asemenea, reclamanta solicită 94

933 EUR pentru cheltuielile

efectuate în fața instanțelor interne. Această sumă, pentru care prezintă o

dovadă de plată, reprezintă taxele judiciare de timbru, calculate proporțional

cu cuantumul dobânzii pentru întârziere solicitate.

43.

Guvernul nu se opune ca o sumă corespunzătoare

cheltuielilor

necesar

e

legate de procedura judiciară internă să fie acordată reclamantei, atunci când

acestea sunt prezentate. Consideră totuși că nu există o legătură de cauzalitate

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

directă între cheltuielile de judecată din procedură și cererea prezentată în fața

Cur

ț

ii.

44.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește

caracterul real, necesar și rezonabil al ace

stora.

45.

Curtea constată în speță că cheltuielile de judecată solicitate au fost în

mod real angajate de reclamantă pentru ca să

-

și apere dreptul la respectarea

bunurilor proprii. În consecință, acordă în totalitate suma solicitată de

reclamantă

.

C. Dobânzi moratorii

46.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze

pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

declară

cererea admisibi

lă;

2.

hotărăște

că a fost încălcat a

rt. 6

§

1 din Convenție;

3.

hotărăște

că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe

art. 1 din Protocolul Nr.

1 la Convenție;

4.

hotărășt

e

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de

la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu a

rt. 44 § 2 din

Convenție, suma de 94

933

EUR (nouăzeci și patru mii nouă sute treizeci

ș

i trei de euro), care trebuie con

vertită în moneda statului pârât la rata de

schimb aplicabil la data plății, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea acestui termen și până la efectuarea plății, această

sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata

d

ob

ânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei

puncte procentuale

;

5.

respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

HOTĂRÂREA S.C. UZI

NEXPORT S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 31 martie 2015,

în temeiul art.

77 §

2 și

Stephen Phillip

s

Grefie

r

Josep Casadeval

l

Președinte