CtEDO 07.04.2015 AI

MUSA c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
07.04.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MUSA c. BELGIQUE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Cerere nr. 41798/12

Ramadan și Ramzija MUSA

împotriva Belgiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședindu-și pe 7 aprilie 2015 în ședință alcătuită din

:

Robert Spano,

președintele,

Paul Lemmens,

Jon Fridrik Kjølbro,

judecători,

și de Abel Campos,

secretar adjunct de secțiune,

Având în vedere cererea menționată mai sus, introdusă pe 5 iunie 2012,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și răspunsurile prezentate la rândul lor de reclamanti,

După deliberare, pronunță următoarea hotărâre

:

1.

Reclamanții, D. Ramadan Musa, primul reclamant, și Dna. Ramzija Musa, a doua reclamantă, sunt cetățeni ai Kosovului [1], născuți respectiv în 1947 și 1949, și rezident în Kosovo. Sunt reprezentați în fața Curții de Me G. Klapwijk, avocat la Bruxelles.

2.

Guvernul belgian („Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, D. M. Tysebaert, consilier general, serviciul public federal al Justiției.

A.

Circumstanțele cazului

1.

Proceduri de azil

3.

Reclamanții au sosit în Belgia în octombrie 2000.

4.

Pe 13 octombrie 2000, au depus o cerere de azil. Primul reclamant a explicat că a lucrat din 1972 la 1976 în Germania unde locuiesc patru din cei cinci copii ai lor. Reclamanții au explicat circumstanțele plecării lor din Kosovo în contextul perioadei de după război. Reclamanta lucra la aeroportul Pristina și și-a pierdut locul de muncă ca urmare a embargului impus fostei Iugoslavii. Reclamantul a rămas inițial în Kosovo pentru a-și proteja bunurile, dar a trebuit să plece sub amenință din partea „civili albanezi". A afirmat că nu avea nicio afiliere nici activitate politică. S-au dus în Belgia la una din fiicele lor recunoscută ca refugiată și s-au stabilit lângă casa ei.

5.

Pe 21 iunie 2001, Comisarul General pentru Refugiați și Apatrizi („CGRA") a respins cererea lor cu motivul că reclamanții nu furnizaseră niciun element capabil să corboreze existența unei temeri întemeiată de persecuție în sensul Convenției de la Geneva.

6.

În același zi, Oficiul Străinilor („OE") a luat împotriva reclamanților o decizie de refuz de sedere cu ordin de a abandona teritoriul.

7.

Aceste decizii au fost trimise la adresa unde indicaseră că locuiesc, precum și primarului comunei de reședință. Pe 12 noiembrie 2001, administrația comunală a făcut cunoscut că reclamanții nu mai se aflau la adresa indicată. Pe 20 noiembrie 2001, reclamanții au fost șterși din oficiu din registrul comunei.

8.

Pe 5 august 2005, reclamanții au depus o nouă cerere de azil.

9.

La interviul lor cu serviciile de azil, reclamantul a precizat că era de origine roma și de religie musulmană. Reclamanții au declarat că au plecat din Belgia o lună după introducerea primei cereri de azil și s-au întors să trăiască în casa lor pentru a profita de prezența Forței Kosovo a NATO, KFOR. La întoarcerea lor, au constatat că casa fusese jefuită; puțin timp după aceea, au primit amenințări de moarte de la Albanezi care au intrat și în casa lor și i-au bătut. Unul din fiii lor, rănit mai grav, a fost transportat la spital de către membri ai KFOR. Ca urmare a acestor evenimente, KFOR a condus reclamanții în orașul Gracanica unde au rămas până în iulie 2005 cu speranța că situația minorităților non-albaneze se va îmbunătăți. Cu toate acestea, s-a întâmplat invers. La Gračanica, au fost victime ale tratamentelor abuzive atât din partea Albanezilor cât și din partea membrilor KFOR. În final, au decis să plece din Kosovo pentru a se întoarce în Belgia în august 2005.

10.

Pe 18 august 2005, OE a emis o decizie de refuz de sedere cu ordin de a abandona teritoriul cu motivul că persoanele în cauză nereușiseră să precizeze credibil că existau o temere reală de persecuție, cererile lor trebuind să fie considerate manifestă neîntemeiate. Presupunând faptele stabilite, OE consideră că era, în orice caz, paradoxal să declari că ai beneficiat de protecția KFOR în timp ce denunți că membrii acestuia erau la originea persecuțiilor împotriva ta.

11.

Pe 10 octombrie 2005, CGRA a declarat inadmisibile caile de atac urgente introduse de reclamanti împotriva deciziilor OE.

2.

Proceduri de regularizare

12.

Pe 8 decembrie 2006, reclamanții au făcut o cerere de autorizație de stabilire la fiica lor în Belgia. Pe 8 mai 2007, stabilirea li s-a refuzat cu ordin de a abandona teritoriul cu motivul că, pe de o parte, reclamanții nu dovediseră insolvabilitatea lor în țara lor de origine și că beneficiaseră efectiv de sprijin financiar din partea fiicei lor și, pe de alta parte, că aceasta nu avea mijloacele de a-i susține. Caile de atac introduse de reclamanti împotriva acestor decizii au fost respinse de Consiliul Conținghentului Străinilor („CCE") printr-o hotărâre din 11 octombrie 2007 cu motivul că nicio memoriază în replică nu fusese depusă în termenul legal alocat.

13.

Pe 13 noiembrie 2007, comuna de reședință a fost informată că documentele speciale de sedere de care beneficiaseră reclamanții ca solicitanți de stabilire, pentru o perioadă cuprinsă între 8 decembrie 2006 și 10 decembrie 2007, nu vor mai putea fi reînnoite.

14.

Între timp, pe 15 mai 2007, reclamanții au depus o cerere de regularizare pentru motive umanitare pe baza articolului vechi 9 alineat 3 al Legii din 15 decembrie 1980 privind accesul la teritoriu, sederea, stabilirea și îndepărtarea străinilor („legea străinilor"). Pentru a sprijini această cerere, primul reclamant a prezentat un certificat medical atestând că suferea de diabet și era insulinodependent.

15.

Pe 24 septembrie 2007, reclamanții s-au stabilit la aceeași adresă ca fiica lor.

16.

Pe 4 ianuarie 2008, au depus o cerere de regularizare a sederii lor din motive medicale pe baza articolului 9 ter al legii străinilor.

17.

Pe 18 februarie 2008, OE, ca răspuns la cererea din 15 mai 2007, a acordat reclamanților un titlu provizoriu de sedere (certificat de înregistrare în registrul străinilor, sau „CIRE") valabil pentru o perioadă de un an. Reînnoirea acestuia era subordonată prezentării unui contract de muncă sau a unui certificat medical de incapacitate de muncă, a unui certificat medical atestând că tratamentele prescrise pentru primul reclamant i se administrau efectiv și a unui pașaport valabil. CIRE al reclamanților a fost astfel reînnoit până la 13 februarie 2012.

18.

Având în vedere decizia precitată din 18 februarie 2008, OE a hotărât, prin decizie din aceeași zi, că cererea din 4 ianuarie 2008 a devenit lipsită de obiect.

3.

Cerere de măsuri provizorii și evenimente ulterioare

B.

Dreptul intern și practica relevantă

A.

Cu privire la excepția bazată pe caracterul abuziv al cererii

B.

Cu privire la încălcările alegat ale articolului 3 al Convenției

„Niciun nu poate fi supus torturii nici pedeapselor sau tratamentelor inumane sau degradante."

C.

Cu privire la încălcările alegat ale articolului 8 al Convenției

„1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale, a domiciliului ei și a corespondenței sale.

D.

Cu privire la încălcarea alegat a articolului 13 combinat cu articolele 3 și 8 ale Convenției

„Orice persoană a cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la obținerea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane acționând în exercitarea funcțiilor lor oficiale."

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitatea,

Declară

cererea inadmisibilă.

Făcut în limba franceză apoi comunicat în scris pe 30 aprilie 2015.

Abel Campos

Robert Spano

Secretar adjunct

Președintele

[1] Orice referință la Kosovo, fie la teritoriul, instituțiile sau populația sa, în această hotărâre trebuie înțeleasă ca fiind în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consilului de Securitate și fără prejudecată cu privire la statutul Kosovului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă