MUSA c. BELGIQUE

Secțiunea a doua Cerere nr. 41798/12 Ramadan MUSA și Ramzija MUSA împotriva Belgiei introduse la 5 iunie 2012 EXPOSAT DE FAPT, recurentele, dl Ramadan Musa și dna Ramzija Musa, sunt originare din Kosovo, născute în 1947 și respectiv 1949, deținute în prezent la Steenokkerzeel. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Klapwijk, avocat la Bruxelles. La 2 iulie 2001, reclamanții au primit un ordin de părăsire a teritoriului. La 5 august 2005, reclamanții au depus o nouă cerere de azil. La 10 octombrie 2005, CGRA le-a respins cererea. La 15 mai 2007, reclamanții au depus o cerere de rectificare din motive medicale în temeiul articolului 9b din Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul la teritoriu, șederea, stabilirea și la distanță a străinilor ( În sprijinul cererii lor, primul reclamant a emis un certificat care să ateste că acesta suferea de diabet mellitus și că acesta era insulino-dependent. La office a declarat cererea lor întemeiată. Prin urmare, ei au primit un certificat de înregistrare în registrul străinilor ( La 11 februarie 2011, CIRE a reclamanților a fost reînnoită pentru ultima dată până la 13 februarie 2012. Reclamanții nu au solicitat o nouă reînnoire după această dată. La 5 aprilie 2012, oficiul străinilor a decis să nu reînnoiască CIRE a reclamanților pe motiv că nu au adresat o cerere de reînnoire a acestuia și că circumstanțele care au condus la înscrierea reclamanților în registrul străinilor s-au schimbat. La 18 aprilie 2012, oficiul străinilor le-a dat un ordin de a părăsi teritoriul în termen de 30 de zile. Reclamanții nu au formulat nicio acțiune împotriva acestei decizii. La 24 aprilie 2012, reclamanții au depus o cerere de rectificare în temeiul articolului 9a din Legea privind străinii. La 27 iunie 2012, cererea lor a fost declarată nefondată. La 2 mai 2012, reclamanții au depus o cerere de rectificare din motive medicale în temeiul articolului 9b din Legea privind străinii. La 12 iunie 2012, cererea a fost declarată nefondată, pe motiv că boala primului reclamant nu reprezenta un risc real pentru viața sau integritatea sa fizică. La 27 iunie 2012, oficiul străinilor a emis un ordin de a părăsi teritoriul. La 5 iulie 2012, consiliul de judecată al străinilor a respins cererea de suspendare în extremă urgență a reclamanților împotriva ordinului de a părăsi teritoriul. La 6 iulie 2012, reclamanții au refuzat expulzarea prevăzută, astfel cum permite legea belgiană. La 7 iulie 2012, reclamanții au informat Curtea că sunt de origine romă. Data următorului zbor, pe care reclamanții nu vor putea să îl refuze, nu este cunoscută până în prezent. Dreptul intern și practica în domeniu L În circumstanțe excepționale și cu condiția ca străinul să dispună de un document de identitate, autorizația de ședere poate fi solicitată de la municipalitatea în care locuiește, care o va transmite ministrului sau delegatului său. La art. 9a se referă la cererile de rectificare formulate din alte motive decât cele medicale, cererile de rectificare medicală fiind, în ceea ce privește acestea, reglementate de art. 9b din lege. Cu toate acestea, CCE a considerat deja că elementele medicale pot constitui, dacă este cazul, circumstanțe excepționale în sensul articolului 9a (CCE, 21 decembrie 2009, n 36.370, CCE, 29 aprilie 2010, n 42.699). La art. 9b din Legea privind străinii prevede că străinul care locuiește în Belgia și care dispune de un document de identitate și suferă de o boală într-o astfel de stare generează un risc real pentru viața sa sau integritatea sa fizică sau un risc real de tratament inuman și degradant în cazul în care nu există un tratament adecvat în țara sa de origine sau în țara în care locuiește, poate solicita autorizația de ședere în Regat ministrului sau delegatului acestuia. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamanții se plâng că, având în vedere starea lor de sănătate, dacă ar fi departe de Serbia, ei nu ar beneficia de îngrijirile medicale cerute de starea lor. Ei au nevoie de ajutorul copiilor lor pentru a se vindeca, care nu pot trăi ei înșiși în mod independent. Ca urmare a originii lor rome, ei se tem, de asemenea, să nu fie victime ale tratamentelor în conformitate cu art. 3 din Convenție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții se plâng că măsura de la distanță constituie, de asemenea, o ingerință disproporționată în viața lor privată și de familie. Ei trăiesc în Belgia de 12 ani, inclusiv cinci ani în registrul străinilor. Ei subliniază că nu mai dispun de o rețea socială sau de familie în Serbia și că copiii și nepoții lor sunt autorizați să locuiască nelimitat în Belgia, unii dintre ei având chiar naționalitatea belgiană. Ei au luat lecții de olandeză și au legat legături cu un cerc larg de dami de la sosirea lor în Belgia. (3) Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că, în cazul în care sunt expulzați în Serbia, ar fi privați de dreptul lor la recurs împotriva deciziilor din 12 și 27 iunie 2012 pentru care termenul de recurs nu a expirat încă. Ei subliniază că recursul lor nu poate fi efectiv decât dacă pot fi prezente în cursul procedurii. (1) Știind că reclamanții și familiile lor locuiesc în Belgia din 2000, că copiii lor beneficiază de dreptul la ședere nelimitată sau chiar de naționalitatea belgiană pentru unii, la distanță de reclamanții de pe teritoriul belgian, precum și refuzul de a le reglementa constituie o ingerință disproporționată în viața lor privată și de familie, contrar art. 8 din Convenție

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

41798/12

Ramadan MUSA et Ramzija MUSA

contre la Belgique

introduite le 5 juin 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, M. Ramadan Musa et Mme Ramzija Musa, sont originaires du Kosovo, respectivement nés en 1947 et 1949, actuellement détenus à Steenokkerzeel. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

G.

Klapwijk, avocat à Bruxelles.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants arrivèrent en Belgique en octobre 2000.

Le 13 octobre 2000, ils introduisirent une demande d’asile.

Le 21 juin 2001, le commissariat général aux réfugiés et aux apatrides («

CGRA

») rejeta leur demande.

Le 2 juillet 2001, les requérants reçurent un ordre de quitter le territoire.

Le 5 août 2005, les requérants introduisirent une nouvelle demande d’asile.

Le 10 octobre 2005, le CGRA rejeta leur demande.

Le 15 mai 2007, les requérants introduisirent une demande de régularisation pour raisons médicales sur la base de l’article 9 ter de la loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers («

loi sur les étrangers

»). A l’appui de leur demande, le premier requérant produisit un certificat attestant qu’il souffrait de diabète mellitus et qu’il était insulinodépendant.

L’office des étrangers déclara leur demande fondée. Ils reçurent donc un certificat d’inscription au registre des étrangers («

CIRE

»), renouvelable annuellement.

Le 11 février 2011, le CIRE des requérants fut renouvelé une dernière fois jusqu’au 13 février 2012. Les requérants omirent de demander un nouveau renouvellement après cette date.

Le 5 avril 2012, l’office des étrangers décida de ne pas renouveler le CIRE des requérants au motif qu’ils n’avaient pas adressé une demande de renouvellement de celui-ci et que les circonstances ayant donné lieu à l’inscription des requérants au registre des étrangers avaient changé.

Le 18 avril 2012, l’office des étrangers leur adressa un ordre de quitter le territoire dans les trente jours. Les requérants ne formèrent pas de recours contre cette décision.

Le 24 avril 2012, les requérants introduisirent une demande de régularisation sur la base de l’article 9 bis de la loi sur les étrangers. Le 27 juin 2012, leur demande fut déclarée non fondée. Les requérants allèguent qu’ils ne furent pas notifiés de la décision.

Le 2 mai 2012, les requérants introduisirent une demande de régularisation pour raisons médicales sur la base de l’article 9 ter de la loi sur les étrangers. Le 12 juin 2012, la demande fut déclarée non fondée, au motif que la maladie du premier requérant ne constituait pas un risque réel pour sa vie ou son intégrité physique.

Le 27 juin 2012, l’office des étrangers adressa aux requérants un ordre de quitter le territoire.

Le 5 juillet 2012, le conseil du contentieux des étrangers rejeta la demande de suspension en extrême urgence des requérants contre l’ordre de quitter le territoire.

Le 6 juillet 2012, les requérants refusèrent l’expulsion prévue, tel que le permet la loi belge.

Le 7 juillet 2012, les requérants informèrent la Cour qu’ils sont d’origine rom.

La date du prochain vol, que les requérants ne pourront pas refuser, n’est pas connue à ce jour.

B.

Droit interne et pratique pertinents

L’article 9bis de la loi sur les étrangers prévoit que

:

« lors de circonstances exceptionnelles et à la condition que l’étranger dispose d’un document d’identité, l’autorisation de séjour peut être demandée auprès du bourgmestre de la localité où il séjourne, qui la transmettra au Ministre ou à son délégué. »

L’article 9bis concerne les demandes de régularisation formulées pour des raisons autres que des motifs médicaux, les demandes de régularisations médicales étant, quant à elles, régies par l’article 9ter de la loi. Cependant, le CCE a déjà jugé que des éléments médicaux pouvaient le cas échéant constituer des circonstances exceptionnelles au sens de l’article 9bis (CCE, 21 décembre 2009, n

o

36.370, CCE, 29 avril 2010, n

o

42.699).

L’article 9 ter de la loi sur les étrangers prévoit que

:

«

l’étranger qui séjourne en Belgique et qui dispose d’un document d’identité et souffre d’une maladie dans un état tel qu’elle entraîne un risque réel pour sa vie ou son intégrité physique ou un risque réel de traitement inhumain et dégradant lorsqu’il n’existe aucun traitement adéquat dans son pays d’origine ou dans le pays dans lequel il séjourne, peut demander l’autorisation de séjourner dans le Royaume au ministre ou à son délégué ».

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, les requérants se plaignent qu’étant donné leur état de santé, s’ils étaient éloignés vers la Serbie, ils n’y bénéficieraient pas des soins médicaux requis par leur état. Ils précisent qu’ils ont besoin de l’aide de leurs enfants pour se soigner, ne pouvant eux-mêmes pas vivre de manière indépendante. Du fait de leur origine rom, ils craignent également d’être victime de traitements contraires à l’article 3 de la Convention.

2.

Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent que la mesure d’éloignement constitue également une ingérence disproportionnée dans leur vie privée et familiale. Ils vivent en Belgique depuis douze ans, dont cinq ans inscrits au registre des étrangers. Ils soulignent qu’ils ne disposent plus d’aucun réseau social ni familial en Serbie et que leurs enfants et petits-enfants sont autorisés à séjourner de façon illimitée en Belgique, certains ayant même acquis la nationalité belge. Ils précisent qu’ils se sont intégrés en prenant des cours de néerlandais et en tissant des liens avec un large cercle d’amis depuis leur arrivée en Belgique.

QUESTIONS AUX PARTIES

?