CtEDO 06.01.2012 Auto

FIROZ MUNEER c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
06.01.2012
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FIROZ MUNEER c. BELGIQUE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Secțiunea a doua Cerere nr. 56005/10 Ahmad FIROZ MUNEER împotriva Belgiei introdusă la 22 septembrie 2010 EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Ahmad Firoz Muneer, este un resortisant afgan, născut în 1983 și rezident la Bruxelles. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Chihaoui, avocat la Bruxelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 17 mai 2009, reclamantul, originar din Midun Wardak în Afganistan, a fugit din țara sa și a intrat ilegal în Uniunea Europeană de către Grecia la 5 iunie 2009. La 5 iunie 2009, a prezentat autorităților belgiene o cerere de azil, care a adresat autorităților elene, la 7 septembrie 2009, o cerere de asistență în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 343/2003 (Regulamentul Dublin La 21 ianuarie 2010, la data de 21 ianuarie 2010, landurile au luat o decizie de refuzare a șederii cu ordin de a părăsi teritoriul în temeiul articolului 71/3 alineatul (3) din Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul la teritoriu, șederea, stabilirea și la distanță a străinilor ( Această decizie a fost însoțită de un ordin de menținere într-un loc determinat în temeiul articolului 51/5 alineatul (3) din Legea privind străinii. La 26 ianuarie 2010, reclamantul a introdus o hotărâre de punere în libertate în temeiul articolului 71 din Legea privind străinii pe lângă Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. Cererea de suspendare de urgență a ordinului de părăsire a teritoriului a fost respinsă de către Consiliu în hotărârea din 28 ianuarie 2010. La 29 ianuarie 2010, s-a organizat o expulzare către Grecia, dar reclamantul a refuzat să se îmbarce, ceea ce a dus la o rechiziție (art. 27 din Legea privind străinii). La 1 februarie 2010 a fost introdusă o nouă cerere de eliberare în libertate. Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță a dispus eliberarea reclamantului la 5 februarie 2010 pe motiv că riscul real pe care reclamantul îl prezenta în Grecia nu a fost luat în considerare de către autoritățile competente. Sesizarea la apel de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53541/07, 11 iunie 2009) și diverse rapoarte internaționale privind situația din Grecia, consideră că reclamantul ar fi într-adevăr în pericol de tratament contrar articolului 3 din Convenția sil este trimis înapoi în Grecia. Comisia a confirmat decizia luată într-o hotărâre din 17 februarie 2010 în acest sens. Decizia în cauză privind privarea de libertate din 29 ianuarie, adoptată în temeiul articolului 27 alineatele (1), (2) și (3) din Legea din 15 decembrie 1980 este ilegală, deoarece a fost luată cu încălcarea articolului 3 din Convenția la L La 23 martie 2010, Curtea de Casație a recurs la hotărâre pe motiv în special că instanța de apel nu a precizat pe ce rapoarte internaționale era întemeiat și a trimis cauza în fața unei camere de contestații altfel compuse. La 26 martie 2010, la data de 26 martie 2010, lando a luat o decizie de prelungire cu două luni a detenției reclamantului în temeiul articolului 27 alineatul (2) din Legea privind străinii. Decizia arăta că, în que que que que que o camera de punere sub acuzare altfel compuse se pronunță, reclamantul putea fi repatriat. Reclamantul a depus o cerere de punere în libertate la 29 martie 2010, care a fost respinsă de Camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles la 2 aprilie 2010, pe motiv că decizia atacată era legală. La 6 aprilie 2010, Camera pentru punerea sub acuzare a instanței de apel din Bruxelles, altfel compusă, a constatat că recursul a devenit fără obiect pe motiv că a fost adoptată între timp o decizie de prelungire a detenției. La data de 26 mai 2010, reclamantul a fost eliberat cu ordinul de a părăsi teritoriul în termen de cinci zile. La 29 iunie 2010, Curtea de Casație a respins recursul pe motiv că a devenit lipsit de obiect ca urmare a eliberării reclamantului. La 1 decembrie 2010, reclamantul a prezentat o a doua cerere de azil și a fost primit într-un centru deschis la Arendonk. La 19 iulie 2011, Comitetul general pentru refugiați și apatrizi a acordat reclamantului protecție subsidiară. Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și la distanțăa străinilor art. 72 Camera Consiliului hotărăște în termen de cinci zile lucrătoare de la depunerea cererii, după ce a ascultat la (i) sau consiliul său, ministrul, delegatul sau consiliul său în mijloacele sale și Ministerul Public în avizul său. Ea verifică dacă măsurile privative de libertate și de decădere din teritoriu sunt conforme cu legea fără a se putea pronunța asupra posibilității lor. Ordonanțele Camerei Consiliului sunt susceptibile de a da recurs din partea străinilor, a Ministerului Public și, a ministrului sau a delegatului acestuia. Se procedează în conformitate cu dispozițiile legale privind detenția preventivă, cu excepția celor referitoare la mandatul de arestare, la instanța de judecată, la interzicerea comunicării, la ordonanța de luare a corpului, la eliberarea provizorie sau pe cauțiune și la dreptul de a comunica dosarul administrativ. Consiliul din străinătate poate consulta dosarul la grefa instanței competente pe parcursul celor două zile lucrătoare care preced ședința. Grefierul va emite un aviz Consiliului prin scrisoare recomandată. art. 73 În cazul în care Camera Consiliului decide să nu mențină arestarea, străinul este eliberat imediat ce hotărârea este pronunțată în forță de lucru judecat. Ministrul poate solicita acestui străin să locuiască într-un anumit loc, fie până la executarea măsurii de deviere a teritoriului de care face obiectul, fie până în momentul în care s-a pronunțat asupra acțiunii sale în anulare. Capitolul referitor la recursul în Casație prevăzut în Legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă este formulat după cum urmează art. 31 alineatul (1). Hotărârile [și hotărârile] prin care se menține detenția preventivă sunt pronunțate în termen de 24 de ore, în forma prevăzută la art. 18. Õ (2). Aceste [decizii] pot face obiectul unui recurs în casație în termen de 24 de ore începând din ziua în care [decizia] este inculpat. § 3. Dosarul se transmite grefei Curții de Casație în termen de 24 de ore de la recurs. Mijloacele de Casație pot fi propuse fie în actul de recurs, fie într-un scris depus cu această ocazie, fie într-un memoriu care trebuie să ajungă la grefa Curții de Casație cel târziu în a cincea zi de la data recursului. Curtea de Casație se pronunță în termen de 15 zile de la data recursului, acuzatul rămâne în detenție. După o hotărâre de Casație cu trimitere, camera de contestații la care cauza este rejudecată trebuie să se pronunțe în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii Curții de Casație, acuzat rămas în detenție. El este pus în libertate în cazul în care arestarea camerei de acuzare nu este pronunțată în acest termen. În ceea ce privește surplusul, dispozițiile articolului 30 alineatul (3) și ale articolului 4 se aplică. În cazul în care instanța de trimitere menține detenție preventivă, decizia sa constituie un titlu de detenție pentru [o lună] de la decizie. În cazul în care recursul în Casație este respins, camera consiliului trebuie să se pronunțe în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii Curții de Casație, lacul rămas în detenție între timp. Acesta este pus în libertate dacă ordonanța camerei de recurs nu este pronunțată în acest termen. Într-o hotărâre din 14 martie 2001 (Cass., 14 martie 2001, Nu ., 2001 n 133, cu concluziile avocatului general Spreeutels, Curtea de Casație a precizat următoarele: Legea din 20 iulie 1990 privind detenția preventivă, care consacră un capitol recursului în casare, nu a modificat art. 72 din Legea din 15 decembrie 1980 ; că, prin urmare, chiar și de la intrarea în vigoare a noilor dispoziții legale privind detenția preventivă, procurorul public se poate ocupa de casarea împotriva arestării camerei de acuzare care dispune repunerea în libertate a unui străin, acest recurs fiind soluționat prin dispozițiile Codului de procedură penală Prevăzut că se deduce (...) de la art. 73 din Legea din 15 decembrie 1980 menționată mai sus, că, la fel ca în cazul în care acesta precizează unde camera consiliului decide să nu mențină arestarea din străinătate, acesta din urmă nu este eliberat, după o hotărâre a Camerei de punere sub acuzare care conține aceeași hotărâre, ca și în cazul în care aceaceasta este închisă în forță judecată, fie cel mai devreme la expirarea termenului [de cincisprezece zile] prevăzut la art. 373 din Codul de procedură penală În conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost privat de libertatea sa prin încălcarea căilor legale și susține că menținerea sa în detenție după arestarea camerei de punere sub acuzare din 17 februarie 2010 care a dispus eliberarea sa era ilegală. Menținerea în detenție în aceste circumstanțe se bazează pe jurisprudența Curții de Casație din 14 martie 2001, care a dat art. 72 și 73 din Legea privind străinii o interpretare în contradicție flagrantă cu textul dispozițiilor menționate anterior și care, prin urmare, nu poate fi considerată drept o lege. În sensul art. 5 alin. (1), aceasta nu asigură respectarea principiului general al securității juridice și previzibilității legii în aplicarea legii. Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, reclamantul se plânge că, în ciuda faptului că detenția sa a fost considerată ilegală de mai multe ori, niciun judecător nu a putut pronunța o hotărâre într-un termen rezonabil în vederea eliberării sale efective. Într-adevăr, situația era blocată ca urmare a adoptării unei decizii de prelungire de către la a unei decizii, chiar dacă o procedură era în curs de desfășurare împotriva măsurii de deținere inițială și a utilizării de către autoritățile belgiene a recursului în casare numai în scopul de a-l menține în detenție. De asemenea, consideră că este vorba despre o încălcare a articolului 13 din Convenție în sensul că nu ar fi avut dreptul la o cale de atac eficientă pentru a-și susține obiecțiile întemeiate pe detenție. Având în vedere faptul că o procedură judiciară era în curs de desfășurare împotriva măsurii inițiale de detenție din 21 ianuarie 2010, autoritățile belgiene au acționat în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) din convenție, în special au acționat de bună credință (a se vedea Saadi c. Regatul Unit [GC], nr. 13229/03, § 74, 29 ianuarie 2008) prin prelungirea detenției reclamantului la 26 martie 2010? Dreptul reclamantului de a se asigura că, în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Convenție, legalitatea detenției sale este examinată în scurt timp de către o instanță abilitată să dispună eliberarea sa? Reclamantul a beneficiat de o acțiune efectivă, în sensul articolului 13 din Convenție, pentru a-și exercita obiecțiile reținute din detenția sa?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă