A.A. c. BELGIQUE

SECȚIUNEA 2 Cererea nr. 3483/11 prezentată de A.A împotriva Belgiei introdusă la 29 noiembrie 2010 EXPOSAT DE FAPT Reclamantul, dl A.A., este un resortisant somalez, născut în 1982 și rezident în Kapellen. Vicepreședinta secțiunii a acceptat cererea de nedivulgare a identității formulate de reclamant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură] și a fost reprezentat în fața Curții de către dl Chihaoui, avocat la Bruxelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fugit din Somalia și a ajuns în Belgia la 10 septembrie 2010 fără pașaport valabil pentru depunerea unei cereri de azil. La sosirea sa, i s-a atribuit un loc în centrul deschis al orașului Arendonk în provincia D'in. Amprentele digitale ale reclamantului au fost prelevate de mai multe ori de către autoritățile belgiene în septembrie și octombrie 2010, fără a da rezultate concludente. A se vedea, de asemenea, hotărârea de inițiere a procedurii. (art. 74/6 1a 13 din Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și la distanță a străinilor, noiembrie 2010, Tribunalul de Primă Instană din Bruxelles a declarat cererea admisibilă, dar nefondată. Sesizată în apel de către reclamant, camera de acuzaii a Tribunalului de Primă Instană din Bruxelles a statuat, într-o hotărâre din 25 noiembrie 2010, că instanele marxelloise nu erau competente să raioneze loci pentru a se pronunța cu privire la punerea în libertate a reclamantului pe motiv că reclamantul și-a asumat la sosire un loc în centrul deschis al orașului Arendonk și că birourile din afara acestuia nu au putut fi considerate ca fiind locul în care a fost găsit străinul. Invocând o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (f) și a articolului 5 alineatul (4) din convenție și privind faptul că aceasta fusese găsită la data de 28 octombrie 2010 în birourile din În sensul Legii privind străinii este locul în care a fost interceptat pe teritoriul belgian. La 27 decembrie 2010, reclamantul a fost eliberat. La 16 mai 2011, Comitetul General pentru Refugiați și apatrizi ( Decembrie 1980 în ceea ce privește accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și apropierea de străini și se citesc după cum urmează art. 74/6 (a) străinul care a intrat în Regat fără a îndeplini condițiile stabilite în art. 2 sau a cărui ședere a devenit legală și care depune o cerere de azil, poate fi menținut de ministru sau de delegatul său într-un anumit loc pentru a garanta distanța efectivă a teritoriului, dacă: străinul împiedică luarea amprentelor digitale menționate în art. 51/3; (...) art. 71 (...) străinul care face obiectul unei măsuri privative de libertate luate în temeiul articolelor 7, 8a, §4, 25, 27, 29 alineatul (2), 51/5, §1 §1 §1 §1 §1 §3 alineatul (4), 54, 57/32 alineatul (2) și 74/6 poate introduce o cale de atac împotriva acestei măsuri prin depunerea unei cereri la Camera Consiliului Tribunalului Corecțional de la locul reședinței sale în Regat sau de la locul în care a fost găsit. În 2010, Curtea de Casație a pronunțat mai multe hotărâri care precizează competența teritorială a instanțelor judecătorești în sensul articolului 71 din Legea privind străinii. Astfel, potrivit Curții de Casație, camera Consiliului de la Bruxelles și instanța de apel din Bruxelles nu au competența de a se pronunța cu privire la cererea de eliberare a libertății formulată de un străin care este deținut într-un centru închis care se află sub jurisdicția lui Turnhout (Casa . 11.05.2010, P. 10.0607.N). Locul în care un străin este deținut în executarea deciziei de privare de libertate în litigiu nu este locul reședinței sale în sensul articolului 71 din Legea privind străinii. Locul în care un străin, deja deținut, se află în momentul în care este luată sau a luat o decizie de încarcerare, nu este locul în care a fost găsit, în sensul articolului 71 din Legea privind străinii (Cassa) . 27.07.2010, P.10.1165.N. Locul în care a fost găsit străinul prevăzut la art. 71 din Legea privind străinii este locul unde a fost interceptat (Cas. 2109.2010, P.10.1490.N). Invocând art. 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție, reclamantul susține că detenția sa era neregulamentară din cauza faptului că motivul invocat în decizia sa din 25 noiembrie 2010, conform căruia reclamantul și-ar fi manipulat degetele pentru a împiedica luarea de amprente, nu poate justifica privarea de libertate în sensul acestei dispoziții atât timp cât această chestiune este doar o chestiune și nu a fost verificată de către autorități, de exemplu prin intermediul unei examinări medicale. Reclamantul se plânge că, în hotărârea sa din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel de la Bruxelles a modificat jurisprudența cu privire la competența sa teritorială în materie de detenție. În trecut, termenii articolului 71 din Legea privind străinii care determină competența teritorială a instanțelor judecătorești din statul de executare au fost interpretați astfel încât instanțele bruxelloise erau competente din moment ce reclamantul de azil era convocat de către persoana a cărei sediu este la Bruxelles. De acum înainte, locul în care a fost găsit reclamantul de azil a fost găsit. În sensul legii străinilor este locul în care a fost interceptat pe teritoriul belgian. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție, reclamantul susține că această nouă interpretare a afectat deținerea de informații din cauza faptului că este contrară textului legii și nu era previzibilă pe motiv că nu se bazează pe nicio jurisprudență clară a Curții de Casație. Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, reclamantul susține că această nouă interpretare limitează în mod ilegal dreptul de acces la judecător în sensul acestei dispoziții. Ca urmare a termenului prelungit al procedurii de Casație, care depășește durata măsurii de detenție, și a dreptului de a depune o nouă cerere de eliberare înainte ca Curtea de Casație să se fi pronunțat, reclamantul a rămas în detenție timp de două luni fără ca vreun judecător să fi pronunțat cu privire la legalitatea acestei dețineri. Întrucât a fost privat de dreptul de a avea acces la un judecător, recurentul consideră, de asemenea, o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție. ? În special, jurisprudența a fost suficient de clară și de precisă pentru a-i permite să stabilească instanța competentă din punct de vedere teritorial pentru a se pronunța în sensul articolului 71 din Legea privind străinii Având în vedere obiecțiunile reclamantului cu privire la motivele privării sale de libertate, autoritățile belgiene au acționat în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) din convenție, în special în conformitate cu căile legale și de bună credință (a se vedea Saadi c. Regatul Unit [GC], nr. 132203, § 67 și 69, 29 ianuarie 2008) Dreptul reclamantului de a se asigura că, în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din convenție, legalitatea detenției sale a fost examinată în scurt timp de către o instanță

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

3483/11

présentée par A.A

contre la Belgique

introduite le 29 novembre 2010

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. A.A., est un ressortissant somalien, né en 1982 et résidant à Kapellen. La vice-présidente de la section a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M

e

Z.

Chihaoui, avocat à Bruxelles.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant a fui la Somalie et arriva en Belgique le 10 septembre 2010 sans passeport valable pour y introduire une demande d’asile. A son arrivée, une place au centre ouvert de Arendonk dans la province d’Anvers lui fut assignée.

Les empreintes digitales du requérant furent prélevées par les autorités belges à plusieurs reprises en septembre et octobre 2010 sans donner de résultat concluant.

Le 28 octobre 2010, l’office des étrangers («

OE

») prit une décision de placement du requérant dans un lieu déterminé, le centre fermé pour illégaux de Steenokkerzeel, en raison de l’impossibilité pour l’OE de vérifier si le requérant avait introduit une demande d’asile dans un autre Etat membre de l’Union européenne et du fait que le requérant «

a intentionnellement manipulé ses doigts afin d’entraver la prise de ses empreintes

» (article 74/6 1

er

bis 13

o

de la loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers, «

loi sur les étrangers

»).

Contestant le motif invoqué par l’OE pour le priver de sa liberté, le 3

novembre 2010, le requérant introduisit une requête de mise en liberté en application de l’article 71 de la loi sur les étrangers. Par ordonnance du 9

novembre 2010, le tribunal de première instance de Bruxelles déclara la requête recevable mais non fondée.

Saisie en appel par le requérant, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles jugea, dans un arrêt du 25 novembre 2010, que les juridictions bruxelloises n’étaient pas compétentes

ratione loci

pour statuer sur la mise en liberté du requérant au motif que le requérant s’était vu assigné à son arrivée une place au centre ouvert de Arendonk et que les bureaux de l’OE ne pouvaient pas être considérés comme le lieu où l’étranger a été «

trouvé

» au sens de l’article 71 de la loi sur les étrangers.

Invoquant une violation des articles 5 § 1 f) et 5 § 4 de la Convention et soutenant qu’il avait été «

trouvé

» le 28 octobre 2010 dans les bureaux de l’OE à Bruxelles, le requérant se pourvut en cassation le 26 novembre 2010.

Dans un arrêt du 21 décembre 2010, la Cour de cassation confirma l’interprétation donnée par la cour d’appel soulignant que le lieu où un étranger est «

trouvé

» au sens de la loi sur les étrangers est le lieu où il a été intercepté sur le territoire belge.

Le 27 décembre 2010, le requérant fut libéré.

Le 16 mai 2011, le Commissariat général aux réfugiés et apatrides («

CGRA

») accorda la protection subsidiaire au requérant.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions applicables en l’espèce figurent dans la loi du 15

décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers et se lisent comme suit

:

Article 74/6

«

§

1

er

bis. L’étranger qui est entré dans le Royaume sans satisfaire aux conditions fixées à l’article 2 ou dont le séjour a cessé d’être régulier, et qui introduit une demande d’asile, peut être maintenu par le ministre ou son délégué dans un lieu déterminé afin de garantir l’éloignement effectif du territoire, lorsque :

13

o

l’étranger entrave la prise d’empreintes digitales visée à l’article 51/3; (...)

».

Article 71

«

(...) L’étranger qui fait l’objet d’une mesure privative de liberté prise en application des articles 7, 8bis, §4, 25, 27, 29, alinéa 2, 51/5, §1er , alinéa 2, et §3, alinéa 4, 52/4, alinéa 4, 54, 57/32, § 2, alinéa 2 et 74/6 peut introduire un recours contre cette mesure en déposant une requête auprès de la Chambre du Conseil du tribunal correctionnel du lieu de sa résidence dans le Royaume ou du lieu où il a été trouvé.(...)

»

En 2010, la Cour de cassation a rendu plusieurs arrêts précisant la compétence territoriale des juridictions d’instruction au sens de l’article 71 de la loi sur les étrangers.

Ainsi, selon la Cour de cassation, la chambre du conseil de Bruxelles et la cour d’appel de Bruxelles sont sans compétence pour se prononcer sur la requête de mise en liberté introduite par étranger qui est détenu dans un centre fermé relevant de l’arrondissement de Turnhout (

Cass

. 11.05.2010, P. 10.0607.N).

Le lieu où un étranger est détenu en exécution de la décision de privation de liberté litigieuse n’est pas le lieu de sa résidence au sens de l’article 71 de la loi sur les étrangers. Le lieu où un étranger, déjà détenu, se trouve au moment où est prise ou signifiée une décision d’incarcération, n’est pas le lieu où il a été trouvé, au sens de l’article 71 de la loi sur les étrangers (

Cass

. 27.07.2010, P.10.1165.N).

Le lieu où l’étranger a été trouvé prévu à l’article 71 de la loi sur les étrangers est le lieu où il a été intercepté (

Cass

. 21.09.2010, P.10.1490.N).

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 5 § 1 f) de la Convention, le requérant soutient que sa détention était irrégulière du fait que le motif invoqué par l’OE dans sa décision du 25 novembre 2010, selon lequel le requérant aurait manipulé ses doigts pour entraver la prise d’empreintes, ne peut justifier une privation de sa liberté au sens de cette disposition d’autant que cette circonstance n’est qu’une hypothèse et n’a pas été vérifiée par les autorités par exemple au moyen d’un examen médical.

2.

Le requérant se plaint que la cour d’appel de Bruxelles a opéré dans son arrêt du 25 novembre 2010 un revirement de jurisprudence concernant sa compétence territoriale en matière de détention. Auparavant, les termes de l’article 71 de la loi sur les étrangers déterminant la compétence territoriale des juridictions d’instruction étaient interprétés de sorte que les juridictions bruxelloises étaient compétentes dès lors que le demandeur d’asile était convoqué par l’OE dont le siège est à Bruxelles. Dorénavant, le lieu où le demandeur d’asile a été «

trouvé

» au sens de la loi des étrangers est le lieu où il a été intercepté sur le territoire belge.

Invoquant l’article 5 § 1 f) de la Convention, le requérant soutient que cette nouvelle interprétation a entaché la détention d’illégalité du fait qu’elle est contraire au texte de la loi et n’était pas prévisible puisqu’elle ne reposait sur aucune jurisprudence claire de la Cour de cassation.

13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes au sens de l’article

35 § 1 de la Convention

? En particulier, la jurisprudence était-elle suffisamment claire et précise pour lui permettre de déterminer la juridiction territorialement compétente pour statuer au sens de l’article 71 de la loi sur les étrangers

?

2.

Compte tenu des griefs du requérant quant aux motifs de sa privation de liberté, les autorités belges ont-elles agi conformément à l’article 5 § 1 f) de la Convention, en particulier ont-elles agi «

selon les voies légales

» et de «

bonne foi

» (voir

Saadi c. Royaume-Uni

[GC], n

o

13229/03, §§ 67 et 69, 29 janvier 2008)

?

3.

Le droit du requérant à ce que, conformément à l’article 5 § 4 de la Convention, la légalité de sa détention soit examinée à bref délai par un tribunal a-t-il été respecté

?