REZAI AND OTHERS v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
REZAI AND OTHERS v. AUSTRIA (CtEDO, 2015)
Cererea nr. 70162/14 Zahir REZAI și alții împotriva Austria Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 7 aprilie 2015 în calitate de comitet compus din: Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 octombrie 2014, Având în vedere măsura intermediară indicată Guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și faptul că această măsură intermediară a fost respectată, având în vedere informațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Zahir Rezai („primul reclamant”), soția sa Hanifa Sadati („al doilea reclamant”), fiul lor adult Jawed Rezai („al treilea reclamant”) și copiii lor minori Fereshta Rezai („al patrulea reclamant”), Jallal Rezai („al cincilea solicitant”) și Zuhra Rezai („al șaselea solicitant”), născut în 1955, 1958, 1997, 1999, 2001 și, respectiv, 2004, sunt resortisanți afgani și trăiesc în Graz. Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dna N. Lorenz, un avocat practicant la Viena. Guvernul austriac (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl H. Tichy, șef al Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 iunie 2013, al treilea și al cincilea reclamant au solicitat protecția internațională în Austria. La 23 iulie 2013, au urmat restul reclamanților. În interviul cu Oficiul Federal de Azil Traiskirchen (Bundesasylamt) ), reclamanții au declarat că, înainte de sosirea în Austria, au fost arestați și au primit amprentele lor în Italia. La 22 octombrie 2013, Oficiul Federal de Azil al Traiskirchen a respins cererile de azil ale reclamanților și a susținut că Italia este statul membru competent al UE în temeiul Regulamentului (CE) nr. 343/2003 („Regulamentul Dublin”) pentru examinarea cererilor lor. Comisia a susținut că nu există dovezi că reclamanții ar avea riscul de tratament contrar articolului 3 din Convenție în Italia și ar declara expulzarea lor admisibilă. Reclamanții au apelat, citand rapoarte de țară referitoare la situația reclamanților de azil în Italia, susținând că ar avea riscul de a nu avea substanțe în Italia, de adăpost și de a nu avea îngrijire. La 11 decembrie 2013, apelurile lor au fost acordate efecte suspensive. La 13 mai 2014, Curtea Administrativă Federală ( Bundesverwaltungsgericht ) a respins apelurile reclamanților, susținând că nu exista nicio dovadă de deficiențe sistematice în sistemul italian de azil și de primire, susținând că rapoartele de țară relevante au arătat că accesul la procedurile de azil, la adăpost și la educație este disponibil în Italia. De asemenea, susține că nu este admisibilă o cerere de revizuire la Curtea Administrativă ( Verwaltungsgerichtshof ). La 27 octombrie 2014, primul și al șaselea reclamant au fost arestați și duși la centrul de detenție din Zinnerasse din Viena pentru familiile în așteptarea expulzării (Familienanhaltezentrum Zinnerasse Wien ). La 30 octombrie 2014, și reclamanții rămasi au fost arestați și luati acolo. La 31 octombrie 2014, la cererea reclamanților, președintele primei secțiuni a hotărât să aplice măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură și a solicitat Guvernului austriac să rămână expulzarea reclamanților în Italia până la un anunț suplimentar. 10. La 4 noiembrie 2014, Curtea și-a pronunțat hotărârea în Tarakhel c. Elveția ([GC], nr. 29217/12, ECHR 2014 (extracte)), care se referă la compatibilitatea îndepărtării reclamanților de azil în Italia cu obligațiile statului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție. 11. La 2 decembrie 2014, Curtea a solicitat guvernului să indique dacă au avut în vedere luarea unor măsuri în răspuns la Tarakhel c. Elveția Prin scrisoarea din 5 februarie 2015, Guvernul a informat Curtea că Austria își va exercita dreptul în temeiul Convenției de la Dublin de a presupune examinarea cererilor de azil ale reclamanților. 13. La 17 februarie 2015, reclamanții au primit ocazia de a formula observații și au recunoscut că măsura adoptată de Guvern este favorabilă acestora, dar au declarat că doresc totuși să își mențină cererea, după cum autoritățile interne nu au recunoscut în mod expres, și nu au remediat în mod adecvat o încălcare a Convenției. Legea, instrumentele, principiile și practicile europene, italiene și austriece relevante în ceea ce privește procedurile de azil, primirea reclamanților de azil și transferurile reclamanților de azil în temeiul regulamentului Dublin au fost rezumate recent în Tarakhel c. Elveția ([GC], nr. 29217/12, §§ 28-48, 4 noiembrie 2014); Mohammed c. Austria , (n. 2283/12, §§ 18-31, 6 iunie 2013); Halimi v. Austria și Italia (dec.), nr. 53852/11, §§ 21-25 și §§ 29-36, 18 iunie 2013); Abubeker v. Austria și Italia (dec.), nr. 73874/11, §§ 31-34 și §§ 37-41, 18 iunie 2013); și Daybettova și Magomedova v. Austria (dec.), nr. 6198/12, § 25 29 și §§ 32-39, 4 iunie 2013). COMPLAINTE 15. Reclamanții au plâns că îndepărtarea lor în Italia va fi încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza deficiențelor din sistemul de primire a reclamanților de azil. În temeiul articolului 8 din Convenție, ei s-au plâns că, din cauza lipsei de capacități în centrele de recepție italiene, acestea ar risca să fie separate ca familie la întoarcerea în Italia. Acestea se bazează în continuare pe articolele 5, 13 și 14 din Convenție. Legea 16. art. 37 din Convenție prevede: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să pună în aplicare o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; sau (c) pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză. Curtea poate decide restabilirea unei cereri la lista sa de cazuri dacă consideră că circumstanțele justifică acest curs.” 17. Curtea constată că plângerile reclamanților în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție se bazează pe posibilele consecințe ale returnării lor în Italia, în special asupra condițiilor de primire în țara respectivă și asupra riscului de separare în calitate de familie. Se satisface faptul că reclamanții vor beneficia acum de angajamentul acordat de guvernul austriac, și anume că nu vor fi returnate în Italia sau în orice altă țară fără o examinare deplină a cererilor lor de azil cu privire la fondul autorităților austriece. Remarcand faptul că reclamanții vor avea posibilitatea de a depune Curtea o nouă cerere (inclusiv posibilitatea de a solicita o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură) în cazul în care aceasta va fi necesară, Curtea constată că plângerile reclamanților în temeiul articolelor 3 și 8 din convenție trebuie să fie considerate rezolvate, în sensul articolului 37 § 1 litera (b) din convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a plângerii. În consecință, este necesar să se ia în considerare plângerile în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenția din lista de cazuri a Curții și să se întrerupă aplicarea articolului 39 din Regulamentul Curții. 18. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că argumentele reclamanților nu prezintă nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să atace plângerile în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție din lista sa de cazuri; declara restul cererii inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 aprilie 2015, André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Președintele adjunct al grefierului