ADAK c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 15428/09 Süleyman ADAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 14 aprilie 2015 într-o cameră compusă din András Sajó, președinte, Ișil Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lémpres, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 februarie 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Süleyman Adak, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Mardin. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

În 2002, moscheea lui Melik Mahmud ( mai precis moscheea lui Melik Mahmud (mai exact, moscheea lui Melik Mahmud) (mai exact, moscheea lui Melik Mahmud) poate fi rezumată după cum urmează: Potrivit reclamantului, această renovare a fost realizată fără ca permisul de renovare necesar să fie solicitat de la Consiliul pentru protecția patrimoniului cultural și natural (Kültür ve Tabiat Varl La 23 mai 2008, un taxi în moschee, care a dus la distrugerea unuia dintre pereți și a porții, a căzut apoi asupra fiului reclamantului și a dus la moartea copilului în vârstă de cinci ani. Ca urmare a decesului fiului reclamantului, a fost declanșată o anchetă penală, iar o acțiune penală, în cursul căreia reclamantul s-a constituit parte implicată, a fost angajată împotriva autorului presupus al accidentului, care a fost pus în detenție provizorie de către instanța de judecată a lui Mardin.

Reclamantul nu furnizează niciun document cu privire la această procedură penală. La o dată necunoscută, reclamantul a depus o plângere împotriva persoanelor responsabile de renovarea moscheii pe care o consideră, de asemenea, răspunzătoare pentru moartea fiului său. Parchetul Mardin a inițiat o anchetă penală împotriva a patru persoane, suspectate că au renovat moscheea fără a obține permisul prevăzut în acest scop de legea nr. 2863 privind protecția patrimoniului cultural și natural. În timpul anchetei, Parchetul Mardin a primit mai multe persoane. La 21 noiembrie 2008, a dat un ordin de refuz din motive de prescripție. Prin decizia din 12 ianuarie 2009, instanța de judecată a lui Mardin a confirmat ordonanța atacată de reclamant.

10. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o a doua plângere la Parchetul Mardin, solicitând condamnarea persoanelor care fuseseră deja acuzate. 11. La 11 martie 2009, Parchetul Mardin a emis un ordin de nejudiciare. În acest scop, Parchetul a indicat că, în speță, faptele și suspecții erau identice cu cele care au făcut obiectul examinării sale, care a dus la respingerea hotărârii la 21 noiembrie 2008. 12. La o dată necunoscută, reclamantul a formulat o opoziție împotriva ordonanței din 11 martie 2009. Printr-o decizie din 10 aprilie 2009, instanța de judecată a lui Mardin a confirmat ordonanța atacată. Dreptul intern relevant14 În temeiul articolului 65 din Legea nr. 2863 privind protecția patrimoniului cultural și natural, așa cum a fost în vigoare la momentul faptei, cel care iniția lucrări de construcție și renovare a elementelor patrimoniului cultural, fără autorizarea administrației, era de fapt o pedeapsă de închisoare între șase luni și trei ani.

GRIEF 15. Pe teritoriul articolelor 2 și 6 din convenție, reclamantul se plânge de o lipsă de eficacitate a anchetei privind circumstanțele decesului fiului său. În special, acesta denunță lipsa de condamnare a responsabililor pentru renovarea moscheii. Invocând art. 2, coroborat cu art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei anchete efective privind decesul fiului său. 17. Curtea ia notă de faptul că cauza recurentului constă în declarația că investigația desfășurată în speță nu era efectivă și că, prin urmare, nu a dus la condamnarea pentru omor a persoanelor suspectate de moartea fiului său. Curtea consideră că, având în vedere natura și conținutul său, t ă ț iul formulat de către persoana în cauză trebuie examinat numai din unghiul articolului 2 din Convenție, care în pasajele sale relevante în speță, se citește după cum urmează Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege.

(...) 18. Curtea reamintește că, în cazul în care art. 2 din Convenția nr. XII) sau o obligație de rezultat presupunând că orice urmărire trebuie să se încheie printr-o condamnare sau chiar printr-o pronunțare a unei pedepse determinate (Ayd.n. Turcia (dec.), nr. 69762/01, 28 noiembrie 2006), impune autorităților interne o obligație procedurală: aceea de a efectua o anchetă cu privire la circumstanțele decesului violent, accidental sau suspect al unei persoane. Cu toate acestea, natura și gradul de examinare care îndeplinesc criteriul minim de eficacitate al anchetei depind de circumstanțele din speță. Ei apreciază pe baza tuturor faptelor relevante și ținând seama de realitățile practice ale muncii de investigare.

Nu este posibil să se reducă varietatea de situații care pot apărea la o simplă listă de acte de anchetă sau la alte criterii simplificate (Erdal c. Turcia (dec.), nr. 53248/09, § 29, 9 iulie 2013).În plus, obligația de a plăti statului este o obligație de mijloace, și nu de rezultat ( Makaratzis c. Grecia [GC], n 50385/99, § 74, CEDH 2004 XI). 19. În speță, Curtea constată că fiul reclamantului a decedat în urma unui accident (punctul 4 de mai sus). Comisia observă, de asemenea, că reclamantul și-a constituit partea interesată și că a putut să își apere teza în cadrul acestei proceduri penale. 20. Prin scrisoarea din 21 august 2013, Curtea l-a invitat pe reclamant să furnizeze documente cu privire la desfășurarea acestei proceduri.

Or, reclamantul nu a furnizat niciun element concret care să susțină declarația sa din proprie inițiativă a acestei proceduri. 21. Prin urmare, această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din convenție. 22. În ceea ce privește declarația de origine a anchetei penale împotriva persoanelor responsabile de renovarea moscheii, Curtea consideră că există îndoieli serioase cu privire la o legătură de cauzalitate între această renovare, ilegală în opinia reclamantului, și moartea tragică a copilului.

În această privință, Curtea amintește că, în cazul în care dreptul la viață nu este intenționat, obligația pozitivă de a institui un sistem judiciar eficient nu impune neapărat urmărirea penală (Anna Todorova c. Bulgaria, nr 23302/03, § 74, 24 mai 2011). O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de asemenea, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă părților interesate o cale de atac în fața instanțelor civile, singur sau împreună cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul de a stabili răspunderea persoanelor vizate și, după caz, de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate, cum ar fi plata unor despăgubiri ( Kudra c. Croația, nr 13904/07, § 91, 18 decembrie 2012).Cu toate acestea, reclamantul nu precizează dacă a introdus sau nu o acțiune civilă împotriva administrației sau împotriva persoanelor pe care le consideră responsabile pentru această renovare.

Cu toate acestea, presupunând chiar că există o legătură de cauzalitate între acest act și moartea fiului reclamantului, Curtea constată că nici acesta din urmă nu a furnizat documente relevante referitoare la ancheta penală solicitată de aceasta. Prin urmare, este imposibil pentru Curtea să aprecieze caracterul efectiv al anchetei penale în ceea ce privește obligația procedurală care decurge din art. 2 din convenție. 23. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 iunie 2015. Stanley Naismith András Sajó Premier

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 15428/09 Süleyman ADAK contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 14 avril 2015 en une chambre composée de : András Sajó, président, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmens, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 février 2009, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT