SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 15428/09 Süleyman ADAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 14 aprilie 2015 într-o cameră compusă din András Sajó, președinte, Ișil Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lémpres, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 februarie 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Süleyman Adak, este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Mardin. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2002, moscheea lui Melik Mahmud ( mai precis moscheea lui Melik Mahmud (mai exact, moscheea lui Melik Mahmud) (mai exact, moscheea lui Melik Mahmud) poate fi rezumată după cum urmează: Potrivit reclamantului, această renovare a fost realizată fără ca permisul de renovare necesar să fie solicitat de la Consiliul pentru protecția patrimoniului cultural și natural (Kültür ve Tabiat Varl La 23 mai 2008, un taxi în moschee, care a dus la distrugerea unuia dintre pereți și a porții, a căzut apoi asupra fiului reclamantului și a dus la moartea copilului în vârstă de cinci ani. Ca urmare a decesului fiului reclamantului, a fost declanșată o anchetă penală, iar o acțiune penală, în cursul căreia reclamantul s-a constituit parte implicată, a fost angajată împotriva autorului presupus al accidentului, care a fost pus în detenție provizorie de către instanța de judecată a lui Mardin. Reclamantul nu furnizează niciun document cu privire la această procedură penală. La o dată necunoscută, reclamantul a depus o plângere împotriva persoanelor responsabile de renovarea moscheii pe care o consideră, de asemenea, răspunzătoare pentru moartea fiului său. Parchetul Mardin a inițiat o anchetă penală împotriva a patru persoane, suspectate că au renovat moscheea fără a obține permisul prevăzut în acest scop de legea nr. 2863 privind protecția patrimoniului cultural și natural. În timpul anchetei, Parchetul Mardin a primit mai multe persoane. La 21 noiembrie 2008, a dat un ordin de refuz din motive de prescripție. Prin decizia din 12 ianuarie 2009, instanța de judecată a lui Mardin a confirmat ordonanța atacată de reclamant. 10. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o a doua plângere la Parchetul Mardin, solicitând condamnarea persoanelor care fuseseră deja acuzate. 11. La 11 martie 2009, Parchetul Mardin a emis un ordin de nejudiciare. În acest scop, Parchetul a indicat că, în speță, faptele și suspecții erau identice cu cele care au făcut obiectul examinării sale, care a dus la respingerea hotărârii la 21 noiembrie 2008. 12. La o dată necunoscută, reclamantul a formulat o opoziție împotriva ordonanței din 11 martie 2009. Printr-o decizie din 10 aprilie 2009, instanța de judecată a lui Mardin a confirmat ordonanța atacată. Dreptul intern relevant14 În temeiul articolului 65 din Legea nr. 2863 privind protecția patrimoniului cultural și natural, așa cum a fost în vigoare la momentul faptei, cel care iniția lucrări de construcție și renovare a elementelor patrimoniului cultural, fără autorizarea administrației, era de fapt o pedeapsă de închisoare între șase luni și trei ani. GRIEF 15. Pe teritoriul articolelor 2 și 6 din convenție, reclamantul se plânge de o lipsă de eficacitate a anchetei privind circumstanțele decesului fiului său. În special, acesta denunță lipsa de condamnare a responsabililor pentru renovarea moscheii. Invocând art. 2, coroborat cu art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei anchete efective privind decesul fiului său. 17. Curtea ia notă de faptul că cauza recurentului constă în declarația că investigația desfășurată în speță nu era efectivă și că, prin urmare, nu a dus la condamnarea pentru omor a persoanelor suspectate de moartea fiului său. Curtea consideră că, având în vedere natura și conținutul său, t ă ț iul formulat de către persoana în cauză trebuie examinat numai din unghiul articolului 2 din Convenție, care în pasajele sale relevante în speță, se citește după cum urmează Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...) 18. Curtea reamintește că, în cazul în care art. 2 din Convenția nr. XII) sau o obligație de rezultat presupunând că orice urmărire trebuie să se încheie printr-o condamnare sau chiar printr-o pronunțare a unei pedepse determinate (Ayd.n. Turcia (dec.), nr. 69762/01, 28 noiembrie 2006), impune autorităților interne o obligație procedurală: aceea de a efectua o anchetă cu privire la circumstanțele decesului violent, accidental sau suspect al unei persoane. Cu toate acestea, natura și gradul de examinare care îndeplinesc criteriul minim de eficacitate al anchetei depind de circumstanțele din speță. Ei apreciază pe baza tuturor faptelor relevante și ținând seama de realitățile practice ale muncii de investigare. Nu este posibil să se reducă varietatea de situații care pot apărea la o simplă listă de acte de anchetă sau la alte criterii simplificate (Erdal c. Turcia (dec.), nr. 53248/09, § 29, 9 iulie 2013).În plus, obligația de a plăti statului este o obligație de mijloace, și nu de rezultat ( Makaratzis c. Grecia [GC], n 50385/99, § 74, CEDH 2004 XI). 19. În speță, Curtea constată că fiul reclamantului a decedat în urma unui accident (punctul 4 de mai sus). Comisia observă, de asemenea, că reclamantul și-a constituit partea interesată și că a putut să își apere teza în cadrul acestei proceduri penale. 20. Prin scrisoarea din 21 august 2013, Curtea l-a invitat pe reclamant să furnizeze documente cu privire la desfășurarea acestei proceduri. Or, reclamantul nu a furnizat niciun element concret care să susțină declarația sa din proprie inițiativă a acestei proceduri. 21. Prin urmare, această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din convenție. 22. În ceea ce privește declarația de origine a anchetei penale împotriva persoanelor responsabile de renovarea moscheii, Curtea consideră că există îndoieli serioase cu privire la o legătură de cauzalitate între această renovare, ilegală în opinia reclamantului, și moartea tragică a copilului. În această privință, Curtea amintește că, în cazul în care dreptul la viață nu este intenționat, obligația pozitivă de a institui un sistem judiciar eficient nu impune neapărat urmărirea penală (Anna Todorova c. Bulgaria, nr 23302/03, § 74, 24 mai 2011). O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de asemenea, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă părților interesate o cale de atac în fața instanțelor civile, singur sau împreună cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul de a stabili răspunderea persoanelor vizate și, după caz, de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate, cum ar fi plata unor despăgubiri ( Kudra c. Croația, nr 13904/07, § 91, 18 decembrie 2012).Cu toate acestea, reclamantul nu precizează dacă a introdus sau nu o acțiune civilă împotriva administrației sau împotriva persoanelor pe care le consideră responsabile pentru această renovare. Cu toate acestea, presupunând chiar că există o legătură de cauzalitate între acest act și moartea fiului reclamantului, Curtea constată că nici acesta din urmă nu a furnizat documente relevante referitoare la ancheta penală solicitată de aceasta. Prin urmare, este imposibil pentru Curtea să aprecieze caracterul efectiv al anchetei penale în ceea ce privește obligația procedurală care decurge din art. 2 din convenție. 23. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 iunie 2015. Stanley Naismith András Sajó Premier
Requête n
o
15428/09
Süleyman ADAK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 14 avril 2015 en une chambre composée de
:
András Sajó,
président,
Ișıl Karakaș,
Nebojša Vučinić,
Helen Keller,
Paul Lemmens,
Egidijus Kūris,
Jon Fridrik Kjølbro,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 février 2009,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M.
Süleyman Adak, est un ressortissant turc né en 1960 et résidant à Mardin.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
En 2002, la mosquée de Melik Mahmud («
la mosquée
»), située à Mardin et enregistrée en tant que patrimoine culturel, fut rénovée par des particuliers. Selon le requérant, cette rénovation fut réalisée sans que le permis de rénovation nécessaire eût été demandé auprès du Conseil de protection du patrimoine culturel et naturel (
Kültür ve Tabiat Varlıklarını Koruma Kurulu
).
4.
Le 23 mai 2008, un taxi s’encastra dans la mosquée, causant la destruction d’un des murs et de la porte. Celle-ci tomba alors sur le fils du requérant et entraîna le décès de l’enfant âgé de cinq ans.
5.
À la suite du décès du fils du requérant, une enquête pénale fut déclenchée et une action pénale, au cours de laquelle le requérant se constitua partie intervenante, fut engagée contre l’auteur présumé de l’accident, qui fut mis en détention provisoire par la cour d’assises de Mardin. Le requérant ne fournit aucun document sur cette procédure pénale.
6.
À une date inconnue, le requérant porta plainte contre les personnes responsables de la rénovation de la mosquée qu’il tient également responsables pour le décès de son fils.
7.
Le parquet de Mardin déclencha une enquête pénale contre quatre personnes, soupçonnées d’avoir rénové la mosquée sans obtenir le permis prévu à cet effet par la loi n
o
2863 relative à la protection du patrimoine culturel et naturel.
8.
Lors de l’enquête, le parquet de Mardin entendit plusieurs personnes. Le 21 novembre 2008, il rendit une ordonnance de non-lieu pour cause de prescription.
9.
Par une décision du 12 janvier 2009, la cour d’assises de Mardin confirma l’ordonnance attaquée par le requérant.
10.
À une date non précisée, le requérant déposa une deuxième plainte auprès du parquet de Mardin, demandant la condamnation des personnes qui avaient déjà été mises en cause.
11.
Le 11 mars 2009, le parquet de Mardin rendit une ordonnance de non-lieu. Pour ce faire, le parquet indiqua qu’en l’espèce les faits et les suspects étaient identiques à ceux qui avaient fait l’objet de son examen ayant abouti au non-lieu prononcé le 21 novembre 2008.
12.
À une date inconnue, le requérant forma une opposition contre l’ordonnance du 11 mars 2009.
13.
Par une décision du 10 avril 2009, la cour d’assises de Mardin confirma l’ordonnance attaquée.
B.
Le droit interne pertinent
14.
En application de l’article 65 de la loi n
o
2863 relative à la protection du patrimoine culturel et naturel, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, celui qui entamait des travaux de construction et de rénovation d’éléments du patrimoine culturel sans l’autorisation de l’administration était passible d’une peine d’emprisonnement allant de six mois à trois ans.
GRIEF
15.
Sur le terrain des articles 2 et 6 de la Convention, le requérant se plaint d’une absence d’effectivité de l’enquête menée sur les circonstances du décès de son fils. Il dénonce en particulier l’absence de condamnation des responsables de la rénovation de la mosquée.
16.
Invoquant l’article 2, combiné avec l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’une absence d’enquête effective sur le décès de son fils.
17.
La Cour note que le grief du requérant consiste en l’allégation que l’enquête menée en l’espèce n’était pas effective et n’a, dès lors, pas abouti à la condamnation pour homicide des responsables présumés de la mort de son fils. La Cour estime que, eu égard à sa nature et son contenu, le grief formulé par l’intéressé doit être examiné uniquement sous l’angle de l’article
2 de la Convention, qui dans ses passages pertinents en l’espèce, se lit comme suit
:
«
1.
Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. (...)
»
18.
La Cour rappelle que, si l’article 2 de la Convention n’implique nullement le droit pour un requérant de faire poursuivre ou condamner au pénal des tiers (
Öneryıldız c. Turquie
[GC], n
o
‑
XII) ou une obligation de résultat supposant que toute poursuite doive se solder par une condamnation, voire par le prononcé d’une peine déterminée (
Aydın c. Turquie
(déc.), n
o
69762/01, 28 novembre 2006), il pèse sur les autorités internes une obligation procédurale
: celle de mener une enquête au sujet des circonstances du décès violent, accidentel ou suspect d’une personne. Cela étant, la nature et le degré de l’examen répondant au critère minimum d’effectivité de l’enquête dépendent des circonstances de l’espèce. Ils s’apprécient sur la base de l’ensemble des faits pertinents et eu égard aux réalités pratiques du travail d’enquête. Il n’est pas possible de réduire la variété des situations pouvant se produire à une simple liste d’actes d’enquête ou à d’autres critères simplifiés (
Erdal c. Turquie
(déc.), n
o
53248/09, § 29, 9
juillet 2013). Par ailleurs, l’obligation procédurale à la charge de l’État est une obligation de moyens, et non de résultat (
Makaratzis c. Grèce
[GC], n
o
‑
XI).
19.
En l’espèce, la Cour observe que le fils du requérant est décédé à la suite d’un accident (paragraphe 4 ci-dessus). Elle note que le procureur a déclenché une enquête et a engagé une action pénale contre l’auteur présumé de l’accident, lequel a été mis en détention provisoire. Elle note aussi que le requérant s’est constitué partie intervenante et qu’il a pu défendre sa thèse lors de cette procédure pénale.
20.
Par une lettre du 21 août 2013, la Cour a invité le requérant à fournir des documents sur le déroulement de cette procédure. Or, le requérant n’a fourni aucun élément concret étayant son allégation d’ineffectivité de cette procédure.
21.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 a) et
4 de la Convention.
22.
En ce qui concerne l’allégation d’ineffectivité de l’enquête pénale menée contre les responsables de la rénovation de la mosquée, la Cour estime que de sérieux doutes se posent quant à un lien de causalité entre cette rénovation, illégale selon le requérant, et le décès tragique de l’enfant. À cet égard, la Cour rappelle que lorsque l’atteinte au droit à la vie n’est pas intentionnelle, l’obligation positive de mettre en place un système judiciaire efficace n’exige pas nécessairement des poursuites pénales (
Anna Todorova c.
Bulgarie
, n
o
23302/03, § 74, 24 mai 2011). Pareille obligation peut aussi être remplie si le système juridique en cause offre aux intéressés un recours devant les juridictions civiles, seul ou conjointement avec un recours devant les juridictions pénales, aux fins d’établir la responsabilité des individus concernés et, le cas échéant, d’obtenir l’application de toute sanction civile appropriée, tel le versement de dommages et intérêts (
Kudra c. Croatie
, n
o
13904/07, § 91, 18 décembre 2012). Or, le requérant ne précise pas s’il a ou non introduit une action civile contre l’administration ou contre les personnes qu’il tient pour responsables de ladite rénovation. Cependant, à supposer même qu’il y ait un lien de causalité entre cet acte et le décès du fils du requérant, la Cour observe que ce dernier n’a pas non plus fourni des documents pertinents relatifs à l’enquête pénale demandés par elle. Par conséquent, il est impossible pour la Cour d’apprécier le caractère effectif de l’enquête pénale au regard de l’obligation procédurale découlant de l’article 2 de la Convention.
23.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3
a) et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 4 juin 2015.
Stanley Naismith
András Sajó
Greffier
Président