SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 12090/10 Musa ȘANAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 24 martie 2015 într-un comitet compus din Nebojša Vučinić, președinte, Paul Lemments, Egidijus Kūris, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 6 iulie 2009 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 16 august 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Musa Șanak, este un resortisant turc născut în 1964. La introducerea cererii, acesta își executa pedeapsa la închisoarea de tip A fost reprezentat în fața Curții de către domnul S. Coșkun, avocat în Ankara. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. La 22 septembrie 2011, cererea fusese comunicată guvernului Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 februarie 2009, comisia disciplinară pentru instituția din închisoarea de tip internațional ( F d onkara interzice transmiterea unei scrisori de la reclamant care conținea un poem scris în kurdă. Ea a precizat că scrisoarea respectivă fiind redactată într-o altă limbă decât turca, o traducere către turcă trebuia efectuată pe cheltuiala reclamanților pentru a efectua un control al conținutului său. ; luând act de refuzul de a l La 12 martie 2009, judecătorul pentru executarea hotărârii din Ankara a decis să anuleze decizia comisiei disciplinare, cu condiția ca aceasta să se refere la distrugerea scrisorii respective și să respingă acțiunea reclamantului privind netransmiterea scrisorii către destinatarul acesteia. În special, s-a considerat necesar să se traducă corespondența redactată într-o altă limbă decât limba oficială pentru a putea efectua controlul în conformitate cu art. 68 alin. (3) din Legea nr. 5275 și art. 144 din Regulamentul privind conducerea instituțiilor penitenciare și executarea pedepselor. Acesta a subliniat că nu exista nicio neregulă în decizia contestată, cu condiția ca aceasta să se refere la netransmiterea scrisorii către destinatarul său pe motiv că instituția în cauză nu dispunea de personalul în măsură să efectueze traducerea scrisorii, deoarece costurile traducerii nu au fost plătite de către persoana în cauză. La 17 martie 2009, reclamantul s-a opus deciziei judecătorului de executare a hotărârii judecătorului din Ankara. La 6 aprilie 2009, instanța de judecată din Ankara a respins acțiunea. Invocând articolele 8, 10 și 14 din Convenție, reclamantul susține că măsura adoptată de administrația în cauză cu privire la poșta sa aduce atingere, în mod discriminatoriu, dreptului său la respectarea corespondenței, precum și libertății sale de gândire și de exprimare. 10. Pe baza acelorași fapte, reclamantul susține, de asemenea, necunoașterea articolului 3 din convenție. 11. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale din cauza soluției adoptate de acestea, de absența de la interdicție în cadrul procedurii disciplinare, precum și de lipsa de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale. 12. Invocând art. 13, reclamantul se plânge de lipsa unor căi de atac eficiente pentru contestarea deciziilor instanțelor naționale. Reclamantul susține că măsura luată de către administrația în cauză cu privire la netransmiterea corespondenței sale aduce atingere, în mod discriminatoriu, dreptului său la respectarea corespondenței, precum și libertății sale de exprimare. În această privință, invocă articolele 8, 10 și 14 din Convenție. În lumina jurisprudenței sale (Fazol Ahmet Tamer c. Turcia, 6289/02, § 33, 5 decembrie 2006 și Nakçi c. Turcia, n 25886/04, § 13, 30 septembrie 2008), Curtea consideră că aceste obiecțiuni trebuie să fie examinate din perspectiva exclusiv a articolului 8, astfel cum a fost formulat în părțile relevante ale acestuia Orice persoană are dreptul la respectarea (...) corespondenței sale. Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică (...) pentru apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor (...) 14. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 16 august 2012, guvernul a informat Curtea că intenționa să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. 15. Guvernul Republicii Turcia oferă domnului Musa Șanak suma de 400 (patru sute) de euro, care acoperă orice prejudiciu, precum și 200 (două sute) de euro, care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxă și de plata impozitului de către solicitant, sume pe care le consideră adecvate în lumina jurisprudenței Curții. Aceste sume vor fi convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și scutite de orice taxă aplicabilă. Acestea vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Având în vedere principiile enunțate în hotărârea Mehmet Nuri Özen și altele c. Turcia 15672/08 și altele, 11 ianuarie 2011), guvernul consideră că, în conformitate cu corespondența reclamantului, acesta a constituit o interferență neprevăzută prin lege în dreptul acestora garantate prin art. 8 din Convenție. Acesta precizează [...] că a adoptat o circulară ministerială al cărei conținut a pus în aplicare o practică de natură să elimine obstacolele din calea corespondenței redactate într-o altă limbă decât turca și, prin urmare, solicită cu respect Curții să spună că Partea reclamantă nu se pronunță cu privire la propunerea guvernului, întrucât scrisoarea grefei din 17 decembrie 2012 care conține propunerea de declarație unilaterală a guvernului rămâne fără răspuns. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. 17. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. 18. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03, 18 septembrie 2007). 19. Curtea a stabilit într-o serie de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, jurisprudența sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe nerespectarea dreptului la corespondență al deținuților (a se vedea, de exemplu, Silver și alții c. Regatul Unit, 25 martie 1983, § 105, seria A n 61, Calogero Diana c. Italia, 15 noiembrie 1996, §§ 28, 32 și 33, Rec., 1996, Petra c. România, 23 septembrie 1998, § 37, Rec., 1998 VII, Cotlets c. România, 38565/97, § 59 și 61-65, 3 iunie 2003 și Mehmet Nuri Özen și alții c. Turcia, n 15672/08, § 62, 11 ianuarie 2011). 20. Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine 22. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, această parte a cererii ar putea fi reinclusă în rolul prevăzut la art. 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor naționale, în special de absența de a se adresa instanțelor naționale și de lipsa independenței și a imparțialității instanțelor naționale. El se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolelor 3 și 13 din Convenție. 24. În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa de înștiințare în fața instanțelor naționale, Curtea amintește deja că, în cazuri precum cel din speță, în care faptele nu sunt controversate, iar aspectele de drept nu prezintă o complexitate deosebită, nedeținuirea unei audieri publice nu aduce atingere cerințelor articolului Pentru o abordare similară Nusret Kaya și alții c. Turcia , n 43750/06, 43752/06, 32054/08, 37753/08 și 60915/08 § 84, CEDH 2014 (extracturi) . Prin urmare, în circumstanțele speciale ale prezentelor cauze, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. 25. Pe de altă parte, Curtea arată că celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție, precum și pe articolele 3 și 13 din Convenție sunt formulate în general și că nu par în speță ca fiind întemeiate. Prin urmare, ele trebuie, de asemenea, să fie considerate în mod vădit nefondate și să fie respinse în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de declarația guvernului pârât cu privire la spătarul întemeiat pe art. 8 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate, decide să elimine această parte din cererea de rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 16 aprilie 2015. Abel Campos Nebojša Vučinić Modululer Adjunct Președinte
Requête n
o
12090/10
Musa ȘANAK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 24 mars 2015 en un comité composé de
:
Nebojša Vučinić,
président,
Paul Lemmens,
Egidijus Kūris,
juges,
et de Abel Campos,
greffier adjoint
de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 2009
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 16
août 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Musa Șanak, est un ressortissant turc né en 1964. Lors de l’introduction de la requête, il purgeait sa peine à la prison de type
F d’Ankara. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 22 septembre 2011, la requête avait été communiquée au Gouvernement
.
Les circonstances de l’espèce
4.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
5.
Le 24 février 2009, la commission disciplinaire de l’établissement pénitentiaire (« la commission disciplinaire ») de la prison de type
F d’Ankara interdit la transmission d’une lettre du requérant qui contenait un poème rédigé en kurde. Elle précisa que ladite lettre étant rédigée dans une langue autre que le turc, une traduction vers le turc devait être effectuée aux frais des requérants pour procéder à un contrôle de son contenu
; prenant note du refus de l’intéressé d’assumer lui-même les frais de traduction, la commission disciplinaire ordonna la destruction de la lettre.
6.
Le 12 mars 2009, le juge de l’exécution d’Ankara décida d’annuler la décision de la commission disciplinaire pour autant qu’elle concernait la destruction de ladite lettre et de rejeter le recours du requérant concernant le non-acheminement de la lettre à son destinataire. Il estima notamment qu’il ressortait de la lettre de la Direction générale des établissements pénitentiaires du ministère de la Justice en date du 9 mars 2006, qu’il était nécessaire d’effectuer la traduction de la correspondance rédigée dans une langue autre que la langue officielle pour pouvoir procéder à son contrôle conformément à l’article 68 § 3 de la loi n
o
5275 et à l’article
144 du règlement relatif à la direction des établissements pénitentiaires et à l’exécution des peines. Il souligna qu’il n’y avait aucune irrégularité dans la décision contestée pour autant qu’elle concernait le non acheminement de la lettre à son destinataire au motif que l’établissement pénitentiaire ne disposait pas du personnel en mesure d’effectuer la traduction de la lettre, les frais de la traduction n’ayant pas été acquittés par l’intéressé.
7.
Le 17 mars 2009, le requérant fit opposition contre la décision du juge de l’exécution d’Ankara.
8.
Le 6 avril 2009, la cour d’assises d’Ankara rejeta le recours.
9.
Invoquant les articles 8, 10 et 14 de la Convention, le requérant soutient que la mesure prise par l’administration pénitentiaire relative à son courrier porte atteinte, de manière discriminatoire, à son droit au respect de la correspondance, ainsi qu’à sa liberté de pensée et d’expression.
10.
Se fondant sur les mêmes faits, le requérant allègue également la méconnaissance de l’article 3 de la Convention.
11.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’équité de la procédure devant les instances nationales en raison de la solution retenue par celles-ci, de l’absence d’audience lors de la procédure disciplinaire ainsi que du manque d’indépendance et d’impartialité des juridictions nationales.
12.
Invoquant l’article 13, le requérant se plaint de l’absence de voies de recours effectives pour contester les décisions des instances nationales.
A.
Sur la violation alléguée de l’article 8 de la convention
13.
Le requérant allègue que la mesure prise par l’administration pénitentiaire relative au non acheminement de sa correspondance porte atteinte, de manière discriminatoire, à son droit au respect de la correspondance, ainsi qu’à sa liberté d’expression. À cet égard, il invoque les articles 8, 10 et 14 de la Convention. À la lumière de sa jurisprudence (
Fazıl Ahmet Tamer c. Turquie,
n
o
6289/02, § 33, 5 décembre 2006, et
Nakçi c. Turquie
, n
o
25886/04, § 13, 30 septembre 2008), la Cour estime que ces griefs doivent être examinés sous l’angle du seul article 8, ainsi libellé en ses parties pertinentes
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa (...) correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique (...) à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales (...)
»
14.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 16
août 2012, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
15.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser à M. Musa Șanak la somme de 400 (quatre cents) euros, couvrant tout préjudice, ainsi que 200 (deux cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre de taxe et d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Ces sommes seront converties en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elles seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Compte tenu des principes énoncés dans l’arrêt
Mehmet Nuri Özen et autres c.
Turquie
(n
o
15672/08 et autres, 11 janvier 2011), le Gouvernement considère que l’entrave à la correspondance du requérant a constitué une ingérence non-prévue par la loi dans le droit de ceux-ci garantis par l’article 8 de la Convention. Il précise [...] avoir adopté une circulaire ministérielle dont le contenu a mis en œuvre une pratique de nature à supprimer les entraves à la correspondance rédigée dans une langue autre que le turc. Par conséquent, il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen des requêtes et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
16.
La partie requérante ne s’est pas prononcée sur la proposition du Gouvernement, la lettre du greffe datée du 17 décembre 2012 contenant la proposition de déclaration unilatérale du Gouvernement étant demeurée sans réponse. La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
17.
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
18.
À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
‑
VI,
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
19.
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa jurisprudence
en ce qui concerne les griefs tirés de la méconnaissance du droit au respect de la correspondance des détenus (voir, par exemple,
Silver et autres c. Royaume-Uni
, 25 mars
1983, §§
83
‑
105, série A n
o
61,
Calogero Diana c. Italie
, 15 novembre 1996, §§
28, 32 et 33,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
V,
Petra c. Roumanie
, 23
septembre 1998, § 37,
Recueil
1998
‑
VII,
Cotleț c.
Roumanie,
n
o
38565/97
, §§ 59 et 61-65, 3 juin 2003 et
Mehmet Nuri Özen et autres c.
Turquie
, n
o
15672/08, § 62 , 11 janvier 2011).
20.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1 c)).
21.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
22.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, cette partie de la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur les autres violations alléguées
23.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’équité de la procédure devant les instances nationales, notamment de l’absence d’audience devant les instances nationales et du manque d’indépendance et d’impartialité des juridictions nationales. Il se plaint également d’une violation des articles 3 et 13 de la Convention.
24.
Quant au grief tiré de l’absence d’audience devant les instances nationales, la Cour rappelle avoir déjà énoncée que dans des cas comme celui de l’espèce, dans lesquels les faits ne sont pas controversés et les questions de droit ne revêtent pas de complexité particulière, la non-tenue d’une audience publique ne porte pas atteinte aux exigences de l’article
6
§
1 en matière d’oralité et de publicité (voir, pour une approche similaire
Nusret Kaya
et autres c. Turquie
, n
os
43750/06, 43752/06, 32054/08, 37753/08 et 60915/08, § 84, CEDH 2014 (extraits)). Dès lors, il s’ensuit que dans les circonstances particulières des présentes affaires, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
25.
Par ailleurs, la Cour relève que les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention ainsi que des articles 3 et 13 de la Convention sont formulés de façon générale et qu’ils n’apparaissent pas en l’espèce comme étant étayés. Il s’ensuit qu’ils doivent également être considérés comme manifestement mal fondés et être rejetés en application de l’article 35 §§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant le grief tiré de l’article 8 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 16 avril 2015.
Abel Campos
Nebojša Vučinić
Greffier adjoint
Président