Dedecan și Ok împotriva Turciei

La originea cauzei se află două cereri (nr. 22685/09 și 39472/09) îndreptate împotriva Republicii Turcia și depuse la Curs de doi cetățeni ai acestui stat, d-nul Mustafa Dedecan și d-nul Metin Ok («reclamanții»), la 22 aprilie 2009 și, respectiv, 24 iulie 2009 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («Convenția»).

Reclamanții sunt reprezentați de Ași. M.R. Tiryaki, avocat la Ankara. Guvernul turc («Guvernul») este reprezentat de agentul său.

La 23 aprilie 2010, cererile au fost comunicate Guvernului. PE FOND I.

La 15 februarie 2005, reclamanții au participat la un miting a cărui temă era «pacea mondială împotriva războiului mondial». Acest miting era organizat de Platforma democrației din Șanlıurfa – grupare civilă care reunea diverse sindicate, asociații și partide politice, inclusiv sindicatul la care aparțineau reclamanții.

La o dată nespecificată, o anchetă disciplinară a fost deschisă împotriva reclamanților datorită participării lor la menționatul miting.

Prin decizii luate la 14 iunie 2005 de comisia disciplinară județeană a direcției educației naționale de Șanlıurfa, reclamanții au fost supuși, ca sancțiune disciplinară, blocării avansării în grad timp de un an în aplicarea articolului 125 D-o) al legii nr. 657 privind funcționarii de stat. Decizia de sancțiune privind primul reclamant indica faptul că acesta participase la un miting neautorizat organizat la 15 februarie 2005 cu ocazia arestării liderului unei organizații ilegale, că era activist al unui partid politic și că a acționat în favoarea acestui partid politic.

Prin decizii luate la 8 iunie și 11 iulie 2005 de direcția personalului ministerului educației naționale, reclamanții au fost transferați în alte orașe în aplicarea articolului 76 al legii nr. 657 privind funcționarii de stat, precum și al articolului 16 a) al regulamentului privind numirea și transferul profesorilor din școlile ministerului educației naționale. Autoritățile se bazaseră pe ancheta disciplinară deschisă împotriva reclamanților datorită participării lor la mitingul în cauză.

La date diferite, reclamanții au introdus acțiuni în anulare împotriva deciziilor de transfer în fața tribunalelor administrative.

La 30 octombrie 2006, tribunalul administrativ de Gaziantep a respins recursul reclamantului Metin Ok. A constatat mai întâi că reclamantul participase la un miting neautorizat organizat de un partid politic. A estimat că era stabilit din raportul de anchetă că reclamantul a acționat în favoarea unui partid politic. A concluzionat apoi că, ținând seama de importanța și particularitatea profesiei de profesor, condițiile exercitării de către reclamant a funcției sale de învățător la Șanlıurfa nu mai erau îndeplinite. Tribunalul administrativ a confirmat deci decizia de transfer a acestui reclamant.

La 14 iunie 2007, tribunalul administrativ de Șanlıurfa a respins recursul reclamantului Mustafa Dedecan. A constatat că reclamantul participase la un miting ilegal în care se vorbise în lauda liderului unei organizații ilegale și se agitaseră afișe în favoarea acestei organizații. Tribunalul administrativ a confirmat deci decizia de transfer, ținând seama de importanța și particularitatea funcției de profesor exercitate de reclamant.

Ca urmare a recursuliui reclamanților la Consiliul de Stat pe baza acelorași motive, procurorul Consiliului de Stat, fără să aducă vreun argument nou, a emis avize conform cărora motivele invocate de reclamanti nu corespundeau niciunui motiv legal de casare și că recursul ar trebui respins.

Printr-o hotărâre din 27 iunie 2008, notificată la Mustafa Dedecan la 23 octombrie 2008, Consiliul de Stat a confirmat sentința tribunalului administrativ de Șanlıurfa. Printr-o hotărâre din 1 aprilie 2008, notificată la Metin Ok la 22 mai 2008, Consiliul de Stat a confirmat sentința tribunalului administrativ de Gaziantep.

Reclamantul Metin Ok a format un recurs de rectificare a hotărârii la Consiliul de Stat. Printr-o hotărâre din 20 noiembrie 2008, notificată reclamantului la 26 ianuarie 2009, Consiliul de Stat a respins acest recurs. II.

Guvernul se opune acestei teze. A. Asupra admisibilității

Guvernul ridică, în ceea ce privește reclamantul Mustafa Dedecan, o excepție de inadmisibilitate bazată pe neepuizarea căilor de recurs interne. El reproveaza acestui reclamant că nu a format un recurs de rectificare a hotărârii la Consiliul de Stat.

Reclamantul în cauză contesta excepția Guvernului.

Curtea observă că potrivit dreptului turc, recursul de rectificare a hotărârii are ca scop să invite instanța care a pronunțat hotărârea atacată să revizuiască acea hotărâre din cauza unei erori din partea sa. În practică, instanța în cauză procedează la un al doilea examen al aceleiași cauze pe baza unui simplu recurs al părților, fără ca să existe elemente noi. Curtea trebuie să aprecieze la lumina fiecărui caz concret dacă un recurs intern determinat părea să ofere reclamantului o cale eficace pentru remediere a plângerii pe care o ridică. Reclamantul nu este obligat să facă uz al recursului care, «în opinia comună» existentă la acea dată nu este de natură să remediere plângerile sale (a se vedea De Wilde, Ooms și Versyp c. Belgia, 18 iunie 1971, § 62, seria A nr. 12).

Curtea amintește că a examinat deja și a respins o excepție similară (a se vedea, în special, Karaduman c. Turcia, (decizie) nr. 16278/90, 3 mai 1993 și Ünal Tekeli c. Turcia (decizie), nr. 29865/96, 1 iulie 2003). În absența unui argument sau fapt care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză, trebuie să se respingă excepția Guvernului bazată pe neepuizarea căilor de recurs interne.

Constatând că plângerea în cauză nu este în mod evident neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă. B. Asupra fondului 1. Asupra existenței unei ingerințe

Reclamanții susțin că deciziile de transfer au fost luate împotriva lor din cauza participării lor la un miting organizat de gruparea civilă la care era atașat sindicatul lor, și ei consideră că se analizează ca o ingerință în dreptul lor la libertatea de asociere.

Guvernul susține că reclamanții au preferat să participe la un miting decât să meargă la muncă și că au fost transferați din acest motiv, și nu din cauza afilierii lor la o organizație sindicală. Potrivit lui, deci nu a existat o ingerință în dreptul lor de a se afilia la sindicate.

Curtea observă de la bun început că din deciziile de sancțiune și de transfer, precum și din deciziile tribunalelor administrative, rezultă că reclamanții au fost transferați nu din cauza absențelor lor de la muncă, ci din cauza participării lor la un miting organizat de gruparea civilă la care s-a alăturat sindicatul Eğitim-Sen din care ei erau membri (paragrafele 7, 8, 10 și 11 de mai sus).

Curtea observă apoi că reclamanții au asistat la menționatul miting în calitatea lor de membri ai sindicatului Eğitim-Sen și că, din punctul lor de vedere, aceasta era exercitarea unei activități sindicale. La fel ca reclamanții, Curtea consideră că măsura litigioasă poate fi considerată ca o ingerință în dreptul lor la libertatea de asociere. 2. Asupra justificării ingerinței

Curtea amintește că o asemenea ingerință încalcă art. 11 al Convenției, decât dacă era «prevăzută de legea», îndreptată către uno sau mai mulți scopuri legale în raport cu §2 al acestui articol și «necesară, într-o societate democrată» pentru a le atinge. a) Asupra întrebării dacă ingerința era «prevăzută de legea»

Curtea constată că nu este contestat de părți că deciziile de transfer luate împotriva reclamanților erau în conformitate cu art. 76 al legii nr. 657 (§15 de mai sus) și cu art. 16 a) al regulamentului privind numirea și transferul profesorilor din școlile ministerului educației naționale (§16 de mai sus). Ea observă deci că deciziile litigioase aveau un temei legal. b) Asupra întrebării dacă ingerința urmărea uno sau mai mulți scopuri legitime

Guvernul susține că ingerința avea ca scop protecția securității naționale, menținerea securității publice și apărarea ordinii. Reclamanții nu se pronunță pe această chestiune.

Deși are îndoieli cu privire la legitimitatea scopurilor urmărite de măsurile luate împotriva reclamanților, Curtea va pleca de la presupunerea că ingerința urmărea scopul legitim de apărare a ordinii (Küçükbalaban și Kutlu c. Turcia, nr. 29764/09 și 36297/09, § 29, 24 martie 2015). c) Asupra întrebării dacă ingerința era «necesară într-o societate democratică» i. Argumentele părților

Guvernul susține că transferul reclamanților răspundea unei nevoi sociale imperioase, precizând că acesta fusese hotărât din cauza participării lor la un miting și a absențelor lor de la muncă care, după cum spune, nu fusese dusă la cunoștința autorităților interesate și nu fusese urmată de prezentarea unor scuze. Considera că această măsură era proporționată în măsura în care reclamanții ar fi putut să se exprime într-o altă manieră.

Reclamanții contestă argumentele Guvernului și reiteriază acuzațiile lor. Ei susțin că au fost transferați pentru că au participat la un miting organizat de gruparea civilă la care era atașat sindicatul lor, și nu din cauza absențelor lor de la muncă. ii. Aprecierea Curții

Curtea observă mai întâi că reclamanții au participat la un miting organizat de o grupare civilă la care s-a alăturat sindicatul din care ei erau membri și că această grupare civilă cuprindea diverse sindicate, asociații și partide politice.

Curtea constată apoi că reclamanții au fost transferați din cauza participării lor la mitingul în cauză. Într-adevăr, autoritățile naționale s-au bazat, pentru a transfera reclamanții, pe anchetele disciplinare deschisă împotriva lor ca urmare a participării lor la acest miting. Ca urmare a acestor anchete, reclamanții au primit sancțiuni disciplinare în aplicarea articolului 125 D-o) al legii nr. 657 care pedepsește faptul de a acționa în favoarea sau împotriva unui partid politic. Decizia de sancțiune privind reclamantul Mustafa Dedecan se baza pe circumstanța că acesta era activist al unui partid politic și că a acționat în favoarea acestui partid (§7 de mai sus). Mai mult, tribunalul administrativ de Șanlıurfa observa că activiștii unui partid politic se angajaseră în acte de natură politică în timpul mitingului în cauză, în timp ce tribunalul administrativ de Gaziantep estima că era stabilit că reclamantul Metin Ok a acționat în favoarea unui partid politic (paragrafele 10 și 11 de mai sus).

Curtea consideră că o măsură al cărei scop este de a menține neutralitatea politică a unei categorii precise de funcționari poate în principiu fi considerată ca legitimă și proporționată scopurilor articolului 11 al Convenției (a se vedea, mutatis mutandis, Ahmed și alții c. Regatul Unit, 2 septembrie 1998, § 63, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1998-VI. Totuși, o asemenea măsură nu ar trebui să fie aplicată într-o manieră generală care poate efectiv să vorbească afectarea în esență a dreptului la libertatea de reuni și asociere, fără a ține în mod cuvenit seama de funcțiile și rolul funcționarului de stat în cauză și, în special, de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze (Küçükbalaban și Kutlu, precitată, § 34).

Curtea observă deci mai întâi că din faptele cauzei rezultă clar că reclamanții au fost transferați pe baza articolului 76 al legii nr. 657 care se aplică tuturor funcționarilor de stat fără a face o distincție bazată pe funcția sau rolul lor în cadrul administrației. Secondă, nu este contestat de Guvern că mitingul la care au participat reclamanții era pașnic. Treință, reclamanții au participat la mitingul litigios într-o manieră pur pasivă, fără a exprima opinii politice de o natură care ar putea pune în cauză calificarea lor profesională de a-și exercita profesia de profesor în școlile publice. De altfel, Guvernul nu demonstrează prin ce acte care li s-ar putea atribui reclamanții ar fi acționat în favoarea unui anumit partid politic în cadrul menționatului miting. Curtea este deci de părere că participarea reclamanților la acest miting pașnic trebuie considerată în contextul exercitării libertății lor de a se manifesta. Ea estimează că alăturând-se acestui miting, reclamanții au exercitat libertatea lor de reuni pașnic (Ezelin c. Franța, 26 aprilie 1991, § 41, seria A nr. 202, și Enerji Yapı-Yol Sen, nr. 68959/01, § 32, 21 aprilie 2009, Küçükbalaban și Kutlu, precitată, § 35).

La lumina celor de mai sus, Curtea estimează că Guvernul nu a demonstrat că transferul reclamanților a constituit o măsură proporționată în conformitate cu art. 11 § 2 al Convenției, ținând seama de funcțiile reclamanților în funcția publică și de circumstanțele specifice ale participării lor la mitingul pașnic din 15 februarie 2005. De aceea, Curtea concluzionează că deciziile de transfer luate împotriva reclamanților au vorbă afectarea dreptului reclamanților la libertatea de a participa la un miting pașnic (a se vedea, în același sens, Metin Turan c. Turcia, nr. 20868/02, § 30, 14 noiembrie 2006, și Müslüm Çiftçi c. Turcia, nr. 30307/03, § 35, 2 februarie 2010, a se vedea, a contrario, Akat c. Turcia, nr. 45050/98, § 43, 20 septembrie 2005, Bulğa și alții c. Turcia, nr. 43974/98, § 73, 20 septembrie 2005, Ertaș Aydın și alții c. Turcia, nr. 43672/98, § 51, 20 septembrie 2005, Ademyılmaz și alții c. Turcia, nr. 41496/98, 41499/98, 41501/98, 41502/98, 41959/98, 41602/98 și 43606/98, § 41, 21 martie 2006, și Kazım Ünlü c. Turcia, nr. 31918/02, § 30, 6 martie 2007).

Curtea estimează deci că deciziile de transfer ale reclamanților nu erau necesare într-o societate democrată.

A existat deci o violă a articolului 11 al Convenției. III.

Guvernul contesta această teză.

Curtea observă că în specie, avizul procurorului Consiliului de Stat se limita să indice că motivele invocate de reclamanti nu corespundeau niciunui motiv legal de casare și că recursul trebuia respins. Ea constată într-adevăr că nici o problemă nouă care ar putea cere comentariile părții reclamante nu era ridicată acolo. Curtea observă de asemenea că interesații nu au putut, pentru propria lor parte, demonstra că ar fi putut aduce, în replică la menționatul aviz, elemente noi și pertinente pentru examinarea cauzei. În sfârșit, ea observă că Curte supremă administrativă nu s-a bazat în mod expres pe menționatul aviz pentru a respinge recursul părții reclamante.

Curtea amintește apoi că a examinat deja și a declarat inadmisibilă o asemenea plângere în cauza Kılıç și alții c. Turcia ((decizie) nr. 33162/10, § 32, 3 decembrie 2013). În absența unui argument sau fapt care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză, Curtea declară plângerea în cauză inadmisibilă, în aplicarea articolului 35 § 3 b) al Convenției. IV.

Reclamantul Mustafa Dedecan cere suma de 2.850 euro (EUR), corespunzând cheltuielilor sale de cazare în orașul în care a fost transferat și cheltuielilor sale de călătorie între acest oraș și domiciliul său.

De altfel, reclamanții cer fiecare 50.000 EUR la titlu de prejudiciu moral pe care susțin că l-au suferit.

Guvernul contesta aceste pretenții.

Curtea nu este convinsă de existența unei legătură de cauzalitate directă între viola articolului 11 al Convenției și pierderile materiale susținute de reclamantul Mustafa Dedecan și respinge cererea în această privință. În schimb, ea consideră că trebuie să acorde fiecărui reclamant 1.500 EUR pentru prejudiciu moral. B. Frais et Dépens

Reclamanții cer de asemenea 2.900 EUR pentru cheltuielile și dépens angajate în fața jurisdicțiilor interne și pentru cele angajate în fața Curții. Ei nu furnizează nici un document în această privință.

Guvernul contesta aceste pretenții.

Ținând seama de absența dovezilor, Curtea respinge cererea reclamanților privind cheltuielile și dépens. C. Dobânzile Penale

Curtea consideră corespunzător să adapteze rata dobânzilor penale la rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Decide să conexeze cererile; 2. Declară cererile admisibile cât privește plângerea bazată pe art. 11 al Convenției, și inadmisibile pentru rest; 3. Declară că a existat o violă a articolului 11 al Convenției; 4. Declară, a) că Statul pârât trebuie să verseze fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 1.500 EUR (mie cinci sute de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit, pentru prejudiciu moral, a fi convertite în moneda Statului pârât, la cursul aplicabil la data reglementării; b) că de la expirarea menționatului termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 5. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Intocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 septembrie 2015, în aplicarea articolelor 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții. Stanley Naismith András Sajó Greffier Președintele

Les requérants sont représentés par M e M.R. Tiryaki, avocat à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.

Le 23 avril 2010, les requêtes ont été communiquées au Gouvernement. EN FAIT I.

Le 15 février 2005, les requérants participèrent à une manifestation ayant pour thème « la paix mondiale contre la guerre mondiale ». Cette manifestation était organisée par la Plateforme de la démocratie de Șanlıurfa – groupement civil rassemblant divers syndicats, associations et partis politiques, y compris le syndicat auquel les requérants étaient affiliés. 6. À une date non précisée, une enquête disciplinaire fut diligentée contre les requérants en raison de leur participation à ladite manifestation.

Par des décisions prises le 14 juin 2005 par le comité de discipline départemental de la direction de l’Éducation nationale de Șanlıurfa, les requérants firent l’objet, à titre de sanction disciplinaire, du gel de leur avancement de grade pendant une année en application de l’article 125 D-o) de la loi n o 657 relative aux fonctionnaires de l’État. La décision de sanction concernant le premier requérant indiquait qu’il avait participé à une manifestation non autorisée organisée le 15 février 2005 à l’occasion de l’arrestation du chef d’une organisation illégale, qu’il était militant d’un parti politique et qu’il agissait en faveur de ce parti politique.

Par des décisions prises les 8 juin et 11 juillet 2005 par la direction du personnel du ministère de l’Éducation nationale, les requérants furent mutés dans d’autres villes en application de l’article 76 de la loi n o 657 relative aux fonctionnaires de l’État ainsi que de l’article 16 a) du règlement relatif à la nomination et à la mutation des professeurs des écoles du ministère de l’Éducation nationale. Les autorités s’appuyèrent sur l’enquête disciplinaire diligentée à l’encontre des requérants en raison de leur participation à la manifestation en cause. 9. À différentes dates, les requérants introduisirent devant les tribunaux administratifs des actions en annulation contre les décisions de mutation.

Le 30 octobre 2006, le tribunal administratif de Gaziantep rejeta le recours du requérant Metin Ok. Il constata d’abord que le requérant avait participé à une manifestation non-autorisée organisée par un parti politique. Il estima qu’il était établi par le rapport d’enquête que le requérant avait agi en faveur d’un parti politique. Il conclut ensuite que, compte tenu de l’importance et de la particularité du métier de professeur, les conditions d’exercice par le requérant de sa fonction d’enseignant à Șanlıurfa n’étaient plus réunies. Le tribunal administratif confirma donc la décision de mutation à l’égard de ce requérant.

Le 14 juin 2007, le tribunal administratif de Șanlıurfa rejeta le recours du requérant Mustafa Dedecan. Il constata que le requérant avait participé à une manifestation illégale au cours de laquelle des propos faisant l’éloge du chef d’une organisation illégale avaient été tenus et des affiches en faveur de cette organisation avaient été brandies. Le tribunal administratif confirma ainsi la décision de mutation, compte tenu de l’importance et de la particularité de la fonction d’enseignant exercée par le requérant.

Sur pourvoi des requérants auprès du Conseil d’État sur la base des mêmes motifs, le procureur près le Conseil d’État, sans apporter aucun nouvel argument, émit les avis selon lesquels les motifs invoqués par les requérants ne correspondaient à aucun motif légal de cassation et que le pourvoi devrait être rejeté.

Par un arrêt du 27 juin 2008, notifié à Mustafa Dedecan le 23 octobre 2008, le Conseil d’État confirma le jugement du tribunal administratif de Șanlıurfa. Par un arrêt du 1 er avril 2008, notifié à Metin Ok le 22 mai 2008, le Conseil d’État confirma le jugement du tribunal administratif de Gaziantep.

Le requérant Metin Ok forma un recours en rectification d’arrêt devant le Conseil d’État. Par un arrêt du 20 novembre 2008, notifié au requérant le 26 janvier 2009, le Conseil d’État rejeta ce recours. II.

L’article 125 de la loi n o 657 du 14 juillet 1965 sur les fonctionnaires de l’État dispose : « Les sanctions disciplinaires infligeables aux fonctionnaires de l’État ainsi que les actes et situations appelant leur infliction sont ceux qui suivent : (...) D - Gel de l’avancement de grade : Le gel de l’avancement de grade du fonctionnaire d’un à trois ans en fonction de la gravité de son acte. Les actes et situations à sanctionner par le gel de l’avancement de grade sont les suivants : (...) o) l’action en faveur ou en défaveur d’un parti politique ; (...) »

L’article 16 du règlement relatif à la nomination et à la mutation des professeurs des écoles du ministère de l’Éducation nationale, en vigueur à l’époque des faits et intitulé « Les mutations par la nécessité du service », était libellé comme suit : « Sans [vérifier] les autres conditions prévues par ce règlement concernant la mutation, a) ceux dont la mutation est considérée comme appropriée à l’issue de l’enquête diligentée à leur encontre (...) peuvent être mutés en raison des nécessités du service. » L’article 40 (1) du nouveau règlement en la matière, entré en vigueur le 6 mai 2010, reprend le texte de l’article 16 a) et b) de l’ancien règlement. EN DROIT I.

Le Gouvernement combat cette thèse. A. Sur la recevabilité

Le Gouvernement soulève, en ce qui concerne le requérant Mustafa Dedecan, une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Il reproche à ce requérant de ne pas avoir formé un recours en rectification d’arrêt devant le Conseil d’État.

Le requérant en question conteste l’exception du Gouvernement.

La Cour note qu’en droit turc, le recours en rectification d’arrêt a pour objet d’inviter la juridiction ayant rendu l’arrêt attaqué à réviser cet arrêt en raison d’une erreur de sa part. En fait, la juridiction en cause procède à un deuxième examen de la même affaire sur simple recours des parties, sans qu’il y ait d’éléments nouveaux. La Cour doit apprécier à la lumière de chaque cas d’espèce si un recours interne déterminé semblait offrir au requérant un moyen efficace pour redresser le grief qu’il soulève. Le requérant n’est pas tenue de faire usage du recours qui, « selon l’opinion communis » existant à l’époque n’est pas de nature à parer à ses griefs (voir De Wilde, Ooms et Versyp c. Belgique , 18 juin 1971, § 62, série A n o 12).

La Cour rappelle qu’elle a déjà examiné et rejeté une exception similaire (voir, entre autres, Karaduman c. Turquie , (dec.) n o 16278/90, 3 mai 1993 et Ünal Tekeli c. Turquie (déc.) , n o 29865/96, 1 er juillet 2003). En l’absence d’argument ou de fait pouvant mener à une conclusion différente dans la présente espèce, il convient de rejeter l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes.

Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable. B. Sur le fond 1. Sur l’existence d’une ingérence

Les requérants allèguent que les décisions de mutation ont été prises à leur encontre en raison de leur participation à une manifestation organisée par le groupement civil auquel était rattaché leur syndicat, et ils considèrent qu’elles s’analysent en une ingérence dans leur droit à la liberté d’association.

Le Gouvernement soutient que les requérants ont préféré participer à une manifestation plutôt que de se rendre à leur travail et qu’ils ont fait l’objet d’une mutation pour ce motif, et non en raison de leur affiliation à une organisation syndicale. Selon lui, il n’y a donc pas eu d’ingérence dans leur droit de s’affilier à des syndicats.

La Cour note d’emblée qu’il ressort des décisions de sanction et de mutation ainsi que des décisions des tribunaux administratifs que les requérants ont été mutés non pas en raison de leur absence au travail, mais pour leur participation à une manifestation organisée par le groupement civil auquel s’était joint le syndicat Eğitim-Sen dont ils étaient membres (paragraphes 7, 8, 10 et 11 ci-dessus).

La Cour note ensuite que les requérants ont assisté à ladite manifestation en leur qualité de membre du syndicat Eğitim-Sen, et que, de leur point de vue, il s’agissait de l’exercice d’une activité syndicale. À l’instar des requérants, la Cour estime que la mesure litigieuse peut être considérée comme une ingérence dans leur droit à la liberté d’association. 2. Sur la justification de l’ingérence

La Cour rappelle que pareille ingérence enfreint l’article 11 de la Convention, sauf si elle était « prévue par la loi », dirigée vers un ou des buts légitimes au regard du paragraphe 2 de cet article et « nécessaire, dans une société démocratique » pour les atteindre. a) Sur la question de savoir si l’ingérence était « prévue par la loi »

La Cour constate qu’il n’est pas contesté par les parties que les décisions de mutation prises à l’égard des requérants étaient conformes à l’article 76 de la loi n 657 (paragraphe 15 ci-dessus) et à l’article 16 a) du règlement relatif à la nomination et à la mutation des professeurs des écoles du ministère de l’Éducation nationale (paragraphe 16 ci-dessus). Elle note ainsi que les décisions litigieuses avaient un fondement légal. b) Sur la question de savoir si l’ingérence poursuivait un ou des buts légitimes

Le Gouvernement soutient que l’ingérence avait pour but la protection de la sécurité nationale, le maintien de la sûreté publique et la défense de l’ordre. Les requérants ne se prononcent pas sur ce point.

Tout en ayant des doutes au sujet de la légitimité des buts poursuivis par les mesures prises à l’égard des requérants, la Cour partira de l’hypothèse que l’ingérence visait le but légitime de défense de l’ordre ( Küçükbalaban et Kutlu c. Turquie , n os 29764/09 et 36297/09, § 29, 24 mars 2015). c) Sur la question de savoir si l’ingérence était « nécessaire dans une société démocratique » i. Les arguments des parties

Le Gouvernement soutient que la mutation des requérants répondait à un besoin social impérieux, précisant qu’elle avait été décidée en raison de leur participation à une manifestation et de leur absence au travail qui, à ses dires, n’avait pas été portée à la connaissance des autorités concernées et n’avait pas fait l’objet de la présentation d’excuses. Il considère que cette mesure était proportionnée dans la mesure où les requérants auraient pu s’exprimer d’une autre façon.

Les requérants contestent les arguments du Gouvernement et réitèrent leurs allégations. Ils soutiennent qu’ils ont été mutés pour avoir participé à une manifestation organisée par le groupement civil auquel était rattaché leur syndicat, et non en raison de leur absence au travail. ii. L’appréciation de la Cour

La Cour note d’abord que les requérants ont participé à une manifestation organisée par un groupement civil auquel s’était joint le syndicat dont ils étaient membres et que ce groupement civil comprenait divers syndicats, associations et partis politiques.

La Cour relève ensuite que les requérants ont été mutés en raison de leur participation à la manifestation en cause. En effet, les autorités nationales se sont appuyées, pour muter les requérants, sur les enquêtes disciplinaires ouvertes à leur encontre à la suite de leur participation à cette manifestation. À l’issue de ces enquêtes, les requérants ont reçu des sanctions disciplinaires en application de l’article 125 D-o) de la loi n o 657 qui réprime le fait d’agir en faveur ou en défaveur d’un parti politique. La décision de sanction concernant le requérant Mustafa Dedecan se fondaient sur la circonstance que ce requérant était militant d’un parti politique et qu’il avait agi en faveur de ce parti (paragraphe 7 ci-dessus). En outre, le tribunal administratif de Șanlıurfa observait que les militants d’un parti politique s’étaient livrés à des agissements de nature politique lors de la manifestation en cause alors que le tribunal administratif de Gaziantep estimait qu’il était établi que le requérant Metin Ok y avait agi en faveur d’un parti politique (paragraphes 10 et 11 ci-dessus).

La Cour considère qu’une mesure dont le but est de maintenir la neutralité politique d’une catégorie précise de fonctionnaires peut en principe être considérée comme légitime et proportionnée aux buts de l’article 11 de la Convention (voir, mutatis mutandis , Ahmed et autres c. Royaume-Uni , 2 septembre 1998, § 63, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VI. Cependant, une telle mesure ne devrait pas être appliquée d’une manière générale pouvant effectivement porter atteinte à l’essence même du droit à la liberté de réunion et d’association, sans tenir dûment compte des fonctions et du rôle du fonctionnaire de l’État en question et, en particulier, des circonstances particulières de chaque affaire ( Küçükbalaban et Kutlu , précité, § 34).

La Cour note ainsi premièrement qu’il ressort clairement des faits de la cause que les requérants ont été mutés sur le fondement de l’article 76 de la loi n o 657 qui s’applique à tous les fonctionnaires de l’État sans faire de distinction fondée sur leur fonction ou leur rôle au sein de l’administration. Deuxièmement, il n’est pas contesté par le Gouvernement que la manifestation à laquelle les requérants ont pris part était pacifique. Troisièmement, les requérants ont participé à la manifestation litigieuse d’une manière purement passive, sans exprimer des opinions politiques d’une nature telle qu’elles pourraient mettre en cause leur qualité professionnelle pour exercer leur métier de professeur dans les écoles publiques. Du reste, le Gouvernement ne démontre pas par quels actes qui leur seraient attribuables les requérants auraient agi en faveur d’un parti politique déterminé lors de ladite manifestation. La Cour est donc d’avis que la participation des requérants à cette manifestation pacifique doit être considérée dans le cadre de l’exercice de leur liberté de manifester. Elle estime qu’en se joignant à cette manifestation, les requérants ont usé de leur liberté de réunion pacifique ( Ezelin c. France , 26 avril 1991, § 41, série A n o 202, et Enerji Yapı-Yol Sen, n o 68959/01 , § 32, 21 avril 2009, Küçükbalaban et Kutlu , précité, § 35). 40. À la lumière de ce qui précède, la Cour estime que le Gouvernement n’a pas démontré que la mutation des requérants constituait une mesure proportionnée conformément à l’article 11 § 2 de la Convention, compte tenu des fonctions des requérants dans la fonction publique et des circonstances spécifiques de leur participation à la manifestation pacifique du 15 février 2005. Partant, la Cour conclut que les décisions de mutation prises à l’égard des requérants ont porté atteinte au droit à la liberté des requérants de participer à une manifestation pacifique (voir, dans le même sens, Metin Turan c. Turquie , n o 20868/02, § 30, 14 novembre 2006, et Müslüm Ҫiftçi c. Turquie , n o 30307/03, § 35, 2 février 2010, voir, a contrario , Akat c. Turquie , n o 45050/98, § 43, 20 septembre 2005, Bulğa et autres c. Turquie , n o 43974/98, § 73, 20 septembre 2005, Ertaș Aydın et autres c. Turquie , n o 43672/98, § 51, 20 septembre 2005, Ademyılmaz et autres c. Turquie , n os 41496/98, 41499/98, 41501/98, 41502/98, 41959/98, 41602/98 et 43606/98, § 41, 21 mars 2006, et Kazım Ünlü c. Turquie , n o 31918/02, § 30, 6 mars 2007).

La Cour estime dès lors que les décisions de mutation des requérants n’étaient pas nécessaires dans une société démocratique.

Il y a donc eu violation de l’article 11 de la Convention. III.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

La Cour note qu’en l’espèce, l’avis du procureur près le Conseil d’État se bornait à indiquer que les motifs invoqués par les requérants ne correspondaient à aucun motif légal de cassation et que le pourvoi devait être rejeté. Elle constate en effet qu’aucune question nouvelle pouvant appeler des commentaires de la partie requérante n’y était soulevée. La Cour relève également que les intéressés n’ont, quant à eux, pas pu démontrer qu’ils auraient pu apporter, en réplique audit avis, des éléments nouveaux et pertinents pour l’examen de la cause. Enfin, elle observe que la Cour suprême administrative ne s’est pas fondée expressément sur l’avis en cause pour rejeter le recours de la partie requérante.

La Cour rappelle ensuite qu’elle avait déjà examiné et déclaré irrecevable un tel grief dans l’affaire Kılıç et autres c. Turquie ((déc.) n o 33162/10, § 32, 3 décembre 2013). En l’absence d’argument ou de fait pouvant mener à une conclusion différente dans la présente espèce, la Cour déclare ce grief irrecevable, en application de l’article 35 § 3 b) de la Convention. IV.

Le requérant Mustafa Dedecan réclame la somme de 2 850 euros (EUR), correspondant à ses frais d’hébergement dans la ville où il a été muté et à ses frais de voyage entre cette ville et son domicile.

Par ailleurs, les requérants réclament chacun 50 000 EUR au titre du préjudice moral qu’ils disent avoir subi.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

La Cour n’est pas convaincue de l’existence d’un lien de causalité direct entre la violation de l’article 11 de la Convention et les pertes matérielles alléguées par le requérant Mustafa Dedecan et elle rejette la demande y afférente. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer à chacun des requérants 1 500 EUR pour dommage moral. B. Frais et dépens

Les requérants demandent également 2 900 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et pour ceux engagés devant la Cour. Ils ne fournissent aucun document à ce titre.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

Eu égard à l’absence de justificatifs, la Cour rejette la demande des requérants relative aux frais et dépens. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes ; 2. Déclare les requêtes recevables quant au grief tiré de l’article 11 de la Convention, et irrecevables pour le surplus ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 11 de la Convention ; 4. Dit , a) que l’État défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 500 EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 septembre 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Stanley Naismith András Sajó Greffier Président