Comunicat la 15 aprilie 2015 Secțiunea a treia Cerere nr. 49588/13 Ion Savatin împotriva României introdusă la 30 iulie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ion Savatin, este un resortisant român născut în 1975 și rezident în București. El este reprezentat în fața Curții de Fundația Centrul Romilor pentru Intervenții Sociale și Studii ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La incidentul din 16 octombrie 2010, pe 16 octombrie 2010, pe la 16.30 sau 17.00, recurentul, care se afla într-o zonă comercială din București, a avut o dispută verbală cu un străin. El s-a îndreptat spre doi polițiști care erau în apropiere pentru a le cere ajutor. Polițiștii ar fi manifestat o atitudine agresivă față de el și i - ar fi cerut să - i urmeze la cea mai apropiată secție de poliție și apoi să - i insulte cu privire la locul unde a fost acuzat de etnie romă. S-au alăturat rapid de către alți doi polițiști la bordul unei mașini. Unul dintre acești doi polițiști din spate ar fi lovit cu pumnul în spate și la coaste. Apoi, reclamantul a fost introdus în mașina poliției, așezat pe bancheta din spate, între primii doi polițiști. Aceștia ar fi continuat să-l lovească și să-l înjunghie. Ajungând la secția de poliție nr. 7 din București, reclamantul a fost transportat într-o cameră la primul etaj. Unul dintre primii doi polițiști ar fi început să-l lovească cu o bară de fier. El a primit numeroase lovituri pe tot corpul, în special în brațul stâng, în spate, în torace și în față. Deși a căzut la pământ, polițistul ar fi continuat să-l lovească cu picioarele. După ce l - a lovit timp de aproximativ 20 - 30 de minute, polițistul i - a cerut să plece și, înaintea celui care l - a rugat să se ridice, l - ar fi lovit din nou. Apoi a chemat doi polițiști care l - au transportat și l - au lăsat să plece în afara secției de poliție. Reclamantului i-a luat ceva timp să-și revină și apoi s-a îndreptat spre un taxi care l-a adus în casa în care și-a pierdut cunoștința. Familia sa a chemat o ambulanță care l-a dus la urgențele spitalului universitar București. Certificatul medical întocmit la sosirea sa a menționat multiple traume în special la nivelul toracelui, spatelui, brațului stâng și o fractură deschisă a maxilarului. A fost internat în spital până la 21 octombrie 2010 în serviciul de chirurgie din cauza acumulării de aer în cavitatea toracică (pneumotorax) care necesita drenaj chirurgical. În 21 sau 27 octombrie 2010, a fost internat într-o clinică de chirurgie stomatologică unde a fost supus intervențiilor chirurgicale și extracției a patru dinți. Noiembrie 2010, Institutul de Medicină Legală din București va elibera reclamantului un certificat care să ateste că leziunile traumatice au putut fi provocate de loviturile purtate la 16 octombrie 2010 cu un corp dur și că aveau nevoie de aproximativ 40-45 de zile de îngrijire. Plângerea penală La 25 noiembrie 2010, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din București cu privire la o plângere împotriva polițiștilor care l-ar fi atacat la 16 octombrie 2010. Parchetul l-a auzit pe reclamant, pe tovarășa sa, pe cei patru polițiști și pe o terță persoană, A.B., colegul colegei reclamantului, care a depus mărturie în favoarea reclamantului. Cei patru polițiști au negat agresiunea. Primii doi au spus că l-au văzut pe reclamant lovind o persoană neidentificată căzută la pământ. Din cauza refuzului reclamantului de a prezenta un act de identitate, ei l-au prins și l-au dus la secție. În timpul intervenției lor, au chemat o altă echipă de poliție în rezervă. Ei au declarat că, în momentul interpelării, reclamantul sângera deja de pe față și de pe torace. Parchetul a îndepărtat declarația însoțitorului reclamantului din cauza subiectivității acesteia și a faptului că ea nu a asistat personal la incident. De asemenea, el a îndepărtat mărturia d.A.B. pe motiv că nu a fost relevant pentru stabilirea faptelor. Aceasta din urmă a afirmat că, la 16 octombrie 2010, în timp ce călătorea cu autobuzul, ea a văzut doi polițiști care îl transportau pe reclamantul rănit în afara secției de poliție. La 27 iunie 2012, Parchetul a dat un refuz în favoarea polițiștilor, pe care nu i-a considerat suficient de vinovat. Reclamantul a contestat acest refuz care a fost confirmat de procurorul-șef al Parchetului. Reclamantul a formulat o plângere în fața instanței de primă instanță din București, spunând că ancheta era incompletă. El a criticat poliția pentru că a omis să identifice persoana implicată în disputa care a avut loc la originea incidentului și pentru că a omis să cheme o ambulanță dacă, așa cum a făcut poliția, rănile au fost consecința acestei dispute. El a adăugat că procurorul a ignorat certificatul medico-legal care atestă gravitatea rănilor și originea acestora, și anume lovituri cu un corp dur. În cele din urmă, a susținut că mărturiile care îi erau favorabile au fost respinse în mod eronat. La data de 31 octombrie 2012, reclamantul își va reiniția criticile cu privire la nejudiciare și a solicitat trimiterea dosarului la Parchet pentru continuarea anchetei. Doi polițiști, prezenți în fața instanței, nu au făcut nicio declarație. printr-o hotărâre definitivă pronunțată în aceeași zi, Tribunalul a respins plângerea. El a considerat că acuzațiile reclamantului nu au fost susținute, singurele elemente care au putut să confirme afirmațiile sale fiind declarațiile însoțitorului său și d.A.B. Or, potrivit instanței, declarațiile acestor martori nu au fost fiabile din cauza subiectivității lor. În plus, tribunalul s-a confruntat cu contradicții între mărturia sa și cea a tovarășei reclamantului și, prin urmare, a menționat că polițiștii prezentaseră o explicație plauzibilă pentru rănirea reclamantului, și anume cearta cu o persoană neidentificată, instanța concluzionează că prezumția de nevinovăție a polițiștilor nu a fost răsturnată. Cu toate acestea, Tribunalul a constatat necunoașterea obligațiilor pozitive ale statului sub aspectul articolului 3 din Convenție, din cauza faptului că poliția a fost autorizată să constate în scris și în detaliu leziunile prezente pe corpul reclamantului în momentul interpelării și să solicite să fie examinat de către un medic. Cu toate acestea, având în vedere prezumția de nevinovăție a polițiștilor și trecerea timpului care a șters urmele agresiunii, instanța concluzionează că redeschiderea anchetei a fost acum inutilă. GRIEF Invochant la art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente la care ar fi fost supus de către polițiști la data de 16 În octombrie 2010, a afirmat, de asemenea, că ancheta efectuată de autoritățile interne cu privire la aceste tratamente nu a fost efectivă. Întrebările adresate părților la 16 octombrie 2010, cu ocazia interpelării sale de către poliție, reclamantul a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție, ținând cont de acuzațiile de maltratare, acolo unde a avut o anchetă internă eficientă în sensul articolului 3 din convenție
Communiquée le 15 avril 2015
Requête n
o
49588/13
Ion SAVATIN
contre la Roumanie
introduite le 30 juillet 2013
Le requérant, M. Ion Savatin, est un ressortissant roumain né en 1975 et résidant à Bucarest. Il est représenté devant la Cour par la fondation Centre des Roms pour intervention sociale et études («
Romani Criss
») Bucarest.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’incident du 16 octobre 2010
Le 16 octobre 2010, vers 16.30 ou 17.00 heures, le requérant, qui se trouvait dans une zone commerciale de Bucarest, eut une dispute verbale avec un inconnu. Il se dirigea vers deux policiers qui étaient à proximité pour leur demander de l’aide. Les policiers auraient manifesté une attitude agressive envers lui et lui auraient demandé de les suivre au commissariat le plus proche. Ils auraient ensuite proféré des insultes concernant l’appartenance du requérant à l’ethnie rom.
Ils ont été rejoints rapidement par deux autres policiers à bord d’une voiture. Un de ces deux derniers policiers l’aurait frappé avec le poing dans le dos et au niveau des côtes. Ensuite, le requérant fut introduit dans la voiture de la police, assis sur la banquette arrière, entre les deux premiers policiers. Ceux-ci auraient continué à le frapper et à l’insulter.
Arrivé au commissariat de police n
o
7 de Bucarest, le requérant fut transporté dans une pièce au premier étage. Un des deux premiers policiers aurait commencé à le frapper avec une barre en fer. Il reçut de nombreux coups sur tout le corps et en particulier au bras gauche, dans le dos, dans le thorax et au visage. Bien que tombé à terre, le policier aurait continué à le frapper avec les pieds.
Après l’avoir frappé pendant environ 20 à 30 minutes, le policier lui demanda de partir et, devant l’impossibilité du requérant de se relever, il l’aurait encore frappé. Ensuite, il fit venir deux policiers qui le transportèrent et l’abandonnèrent à l’extérieur du commissariat.
Le requérant mit un certain temps pour reprendre ses esprits et puis se dirigea vers un taxi qui l’amena à la maison où il perdit connaissance.
Sa famille appela une ambulance qui le transporta aux urgences de l’hôpital universitaire de Bucarest. Le certificat médical dressé à son arrivée mentionna de multiples traumatismes en particulier au niveau du thorax, du dos, du bras gauche et une fracture ouverte de la mâchoire.
Il fut hospitalisé jusqu’au 21 octobre 2010 au service de chirurgie en raison de l’accumulation de l’air dans la cavité thoracique (pneumothorax) qui nécessitait un drainage chirurgical. Du 21 ou 27 octobre 2010, il fut hospitalisé dans une clinique de chirurgie dentaire où il subit des interventions chirurgicales et l’extraction de quatre dents.
Le 1
er
novembre 2010, l’Institut de médicine légale de Bucarest délivra au requérant un certificat attestant que les lésions traumatiques ont pu être provoquées par des coups portés le 16 octobre 2010 avec un corps dur et qu’elles nécessitaient environ 40-45 jours de soins.
2.
La plainte pénale
Le 25 novembre 2010, le requérant saisit le parquet près le tribunal de première instance de Bucarest d’une plainte contre les policiers qui l’auraient agressé le 16 octobre 2010.
Le parquet entendit le requérant, sa compagne, les quatre policiers et une tierce personne, A.B., collègue de la compagne du requérant, venue témoigner en faveur du requérant.
Les quatre policiers nièrent l’agression. Les deux premiers affirmèrent qu’ils ont aperçu le requérant qui frappait une personne non-identifiée tombée à terre. En raison du refus du requérant de présenter une pièce d’identité, ils l’ont immobilisé et l’ont conduit au commissariat. Au cours de leur intervention, ils ont appelé une autre équipe de police en renfort. Ils déclarèrent qu’au moment de l’interpellation, le requérant saignait déjà du visage et du thorax.
Le parquet écarta la déclaration de la compagne du requérant en raison de la subjectivité de celle-ci et du fait qu’elle n’avait pas assisté personnellement à l’incident. Il écarta également le témoignage d’A.B. au motif qu’il n’était pas pertinent pour l’établissement des faits. Cette dernière affirmait que le 16 octobre 2010, alors qu’elle effectuait un trajet en autobus, elle aurait vu deux policiers transportant le requérant blessé à l’extérieur du commissariat.
Le 27 juin 2012, le parquet rendit un non-lieu en faveur des policiers, estimant qu’il n’y avait pas d’indices suffisants de leur culpabilité.
Le requérant contesta ce non-lieu qui fut confirmé par le procureur en chef du parquet.
Le requérant forma une plainte devant le tribunal de première instance de Bucarest, estimant que l’enquête était incomplète. Il reprochait à la police d’avoir omis d’identifier la personne impliquée dans la dispute qui était à l’origine de l’incident et d’avoir omis d’appeler une ambulance si, comme l’affirmait la police, les lésions étaient la conséquence de cette dispute. Il ajoutait que le parquet avait ignoré le certificat médico-légal qui attestait la gravité des lésions et leur origine, à savoir des coups portés avec un corps dur. Enfin, il soutenait que les témoignages qui lui étaient favorables ont été écartés à tort.
A l’audience du 31 octobre 2012, le requérant réitéra ses critiques à l’égard du non-lieu et demanda le renvoi du dossier au parquet pour la poursuite de l’enquête. Deux policiers, présents devant le tribunal, ne firent aucune déclaration.
Par un jugement définitif rendu le même jour, le tribunal rejeta la plainte. Il considéra que les accusations du requérant n’étaient pas étayées, les seuls éléments qui pouvaient corroborer ses allégations étant les témoignages de sa compagne et d’A.B. Or, selon le tribunal, les déclarations de ces témoins n’étaient pas fiables en raison de leur subjectivité. S’agissant d’A.B., le tribunal releva également des contradictions entre son témoignage et celui de la compagne du requérant.
Par conséquent, notant que les policiers avaient fourni une explication plausible pour les lésions du requérant, à savoir la dispute avec une personne non-identifiée, le tribunal conclut que la présomption d’innocence dont bénéficiaient les policiers n’a pas été renversée.
Néanmoins, le tribunal constata la méconnaissance des obligations positives de l’État sous l’angle de l’article 3 de la Convention en raison de l’omission des policiers de constater par écrit et de manière détaillée les lésions présentes sur le corps du requérant au moment de l’interpellation et de faire examiner l’intéressé par un médecin. Cependant, au vu de la présomption d’innocence dont bénéficiaient les policiers et du passage du temps qui avait effacé les traces de l’agression, le tribunal conclut que la réouverture de l’enquête était désormais inutile.
GRIEF
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements auxquels il aurait été soumis de la part des policiers le 16
octobre 2010. Il allègue également que l’enquête menée par les autorités internes au sujet desdits traitements n’a pas été effective.
1.
Le 16 octobre 2010, à l’occasion de son interpellation par la police, le requérant a-t-il été soumis à des traitements contraires à l’article
3 de la Convention
?
2.
Compte tenu des allégations de mauvais traitements, y a
‑
t-il eu une enquête interne efficace au sens de l’article
3 de la Convention
?