KOCSAN ET MORAR c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.10.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KOCSAN ET MORAR c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia Cerere nr 28569/10 și 3097/10 Rudolf KOCSAN împotriva României și Sebastian MORAR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 octombrie 2015 într-o cameră compusă din Luis López Guerra, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Gritsco, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Mārtić Mits, Armen Harutyunyan, judecători; și a lui Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererile sus-menționate depuse la 17 mai 2010 și la 28 mai 2010, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamanții, dnii Rudolf Kocsan ( Sunt cetățeni români, născuți în 1980 și, respectiv, 1978, deținuți în prezent în închisoarea din Oradea. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către M R.V. Doseanu, avocat în Oradea. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl Brumar, și de coagentul său, dl I. Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a fost un agent în cadrul poliției de frontieră din Satu Mare. Al doilea reclamant a fost inspector principal în cadrul poliției departamentale din Satu Mare. La 18 martie 2009, Hotărârea Națională Anticorupție din Oraudea (inclusiv DNA) A început urmărirea penală împotriva reclamanților și a altor opt persoane, a șefilor de aderare și a sprijinului pentru o asociere de infractori și complicitate în cadrul unor operațiuni de contrabandă, a unor infracțiuni sancționate prin art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și art. 26 din Codul penal combinat cu articolele 270 și 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal. Le-a fost reproșat că au facilitat, între septembrie 2008 și ianuarie 2009, introducerea ilegală pe teritoriul național a țigărilor, în valoare de 1 552 453 EUR, în vederea comercializării, fără a fi efectuate controale vamale. La 23 martie 2009 și, respectiv, la 24 martie 2009, reclamanții au fost reținuți. Prin hotărârea din 24 martie 2009, în temeiul articolelor 143 și 148 litera (f) din Codul de procedură penală, Tribunalul de apel din Oradea a dispus plasarea în detenție provizorie a reclamanților și a altor opt persoane menționate anterior pentru douăzeci și nouă de zile, având în vedere existența unor motive plauzibile, întemeiate pe dovezi, de a suspecta persoanele interesate că ar fi comis infracțiunile reproșate. Curtea de apel a indicat pentru fiecare dintre inculpatii care au sugerat că infracțiunile comise fuseseră comise și a adăugat că menținerea în libertate a persoanelor interesate reprezenta un pericol pentru ordinea publică, din cauza duratei pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile în cauză și a modului în care inculpații comiteseră faptele care le erau imputate. Cu privire la acest din urmă aspect, instanța de apel a menționat în special perioada destul de lungă în cursul căreia părțile interesate au comis faptele în cauză, numărul de persoane implicate, valoarea prejudiciilor și nivelul de competențe ale statului. La recursul reclamanților, printr-o hotărâre definitivă din 8 aprilie 2009, Curtea Supremă de Casație și Justiție ( A confirmat dreptul întemeiat de a se pronunța în instanță. Prelungirea detenției provizorii a reclamanților Instanța de apel a prelungit detenția provizorie a reclamanților și a coinculpaților acestora, întrucât motivele care au stat la baza acesteia au fost justificate și a adăugat că detenția a fost justificată și de necesitățile anchetei. Prin examinarea situațiilor personale ale reclamanților, instanța de apel a considerat că starea de sănătate a primului solicitant era compatibilă cu detenția și că aspectele legate de viața lor privată invocate de cei interesați nu erau suficiente pentru a justifica o eliberare. 10. Printr-un rechizitoriu din 14 mai 2009, DNA i-a trimis pe reclamanți și pe ceilalți opt inculpați în instanță în fața tribunalului de apel al șefilor infracțiunilor concurante de aderare și suport pentru o asociație de răufăcători și complicitate în cadrul operațiunilor de contrabandă. Din iunie până în decembrie 2009, detenția provizorie a reclamanților și a coincriminaților acestora a fost prelungită la fiecare 30 de zile de către instanțele interne, pe motiv că motivele care au stat la baza acesteia au fost justificate, că desfășurarea corectă a anchetei necesită menținerea acesteia și că eliberarea inculpaților ar fi avut un impact negativ asupra publicului. Referindu-se la criteriile reținute de jurisprudența Curții cu privire la motivele care permit prelungirea măsurii de detenție provizorie, instanțele interne au considerat că, în speță, punerea în libertate a reclamanților ar aduce atingere bunei desfățări a procesului penal. În acest scop, instanțele interne au explicat faptele reproșate reclamanților, subliniind caracterul organizat al operațiunilor, numărul important de persoane implicate și valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat de infracțiunile reproșate. Acestea s-au referit, de asemenea, la calitatea de agenți ai statului și ai altor inculpați, la numărul mare de acuzați și la faptul că acționaseră ca o structură organizată. Ele au considerat că, ținând cont de calitățile lor, reclamanții puteau încerca să influențeze anumiți martori, având în vedere că investigația judiciară era în desfășurare. S-a observat că ofițerii polițienești și vamali în infracțiuni de o asemenea gravitate necesitau intervenție promptă din partea organelor judiciare pentru a evita o reacție și o perturbare în rândurile funcției publice. Potrivit acestora, lipsa oricărei motive din partea organelor judiciare ar crea o senzație de nesiguranță socială și ar pune în pericol ordinea publică. Instanțele interne au indicat, de asemenea, că, din aceleași motive, o altă măsură preventivă mai puțin severă nu era suficientă în cazul de față 12. La 11 ianuarie, 15 februarie, 22 martie, 26 aprilie, 31 mai și 5 iulie 2010, instanța de apel a considerat că măsura de detenție provizorie nu mai era necesară și a ordonat, ca măsură preventivă, interdicția de a părăsi orașul împotriva reclamanților. Comisia a considerat că nu există nicio dovadă că comportamentul acestora ar putea aduce atingere bunei desfășurări a procedurii sau ordinii publice. Pe recursurile în recurs ale DNA, prin hotărârile din 15 ianuarie, 22 februarie, 29 În martie, 3 mai, 10 iunie și 14 iulie 2010, Înalta Curte a încălcat hotărârile Curții de Justiție și a menținut reținerea provizorie a reclamanților și a altor opt inculpați. Înaltul Curte a arătat că motivele care au justificat această măsură au rămas și că eliberarea persoanelor interesate ar fi avut un impact negativ asupra opiniei publice. Ea a subliniat gravitatea faptelor reproșate reclamanților, amploarea acestora și caracterul lor organizat și a scos în evidență faptele mai multor polițiști acuzați de corupție și a considerat că este important ca directorii poliției vamale să fi fost atrași în organizația de răufăcători. La 17 august 2010, instanța de judecată a prelungit detenția provizorie a reclamanților și a șapte dintre coinculpații acestora și a ordonat eliberarea unuia dintre cei acuzați. Comisia a considerat că există motive plauzibile pentru a suspecta reclamanții că au comis faptele reproșate și a reamintit impactul negativ al acestor fapte asupra opiniei publice și încrederea pe care aceasta o purta în justiție. Prin hotărârea definitivă din 25 august 2010, Înalta Curte a confirmat această decizie în partea sa privind reclamanții. La 7 octombrie, 1 noiembrie, 29 noiembrie și 21 decembrie 2010, instanța de apel menține reținerea provizorie a reclamanților și a coincriminanților acestora. Pe lângă motivele menționate anterior, instanța de apel a arătat că audierile martorilor erau în desfășurare, că exista un risc actual de a fi supuse justiției și că reclamanții puteau influența anumite părți ale procedurii. Referindu-se la necesitatea de a proteja ordinea publică, instanța de apel a indicat faptul că repunerea în libertate a inculpaților și lipsa de reacție a autorităților ar putea încuraja alte infracțiuni, cum ar fi cele reprovocate celor interesați, mai ales într-un context în care exista o proliferare a activităților de contrabandă în zona de frontieră cu Ucraina, fenomen îngrijorător de amploarea sa, având în vedere condițiile economice și financiare dificile ale țării. 16. Recursurile în recurs formulate de solicitanți împotriva acestor decizii au fost respinse prin hotărâri ale Înaltei Curii 17. Printr-o hotărâre din 17 ianuarie 2011, Curtea de apel din Oradea i-a condamnat pe toți cei interesați, pentru infracțiunile reproșate, la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare. Ceilalți inculpați au fost, de asemenea, condamnați la pedeapsă cu închisoarea. Reclamanții și procurorii au introdus recursuri împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din 10 aprilie 2012, Înalta Curte a acordat parțial dreptul la recursuri în recursurile reclamanților și a redus pedepsele care le fuseseră impuse la patru ani de închisoare. Dreptul intern relevant 18. Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală erau astfel formulate la momentul faptelor: art. 143 În cazul în care există dovezi sau indicii rezonabile care să arate că aceasta a comis o faptă interzisă prin legea penală (...) art. 148 Detenția persoanei acuzate poate fi reținută dacă condițiile prevăzute la art. 143 sunt îndeplinite și într-unul dintre următoarele cazuri (...) Acuzatul a comis o infracțiune sau o infracțiune pentru care legea prevede închisoare pe viață sau mai mult de patru ani și există dovezi clare că menținerea sa în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică. GRIEF 19. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii, pe care consideră că au fost iraționali și, în special, reproșează instanțelor interne că nu au furnizat motive concrete pentru a justifica menținerea măsurii de detenție provizorie împotriva lor. Având în vedere conexibilitatea cererilor cu privire la faptele și aspectele de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este oportun să le alăture, în conformitate cu art. 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. Despre faptul că art. 5 alineatul (3) din Convenția 21. Reclamanții se plâng că durata detenției lor provizorii nu a fost justificată în mod corespunzător și suficient de către instanțele naționale. Ei: la art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel de cuvinte Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure încuviințarea celui care a fost acuzat. Guvernul consideră că instanțele naționale au justificat în mod regulat, în mod adecvat și suficient, necesitatea de a prelungi reținerea provizorie a reclamanților. El adaugă că au analizat circumstanțele specifice ale fiecăruia dintre cei interesați, că motivația deciziilor lor nu a fost stereotipă și că, ținând cont de complexitatea cauzei și de gravitatea infracțiunilor reproșate, durata detenției nu a fost rezonabilă și susține în cele din urmă că autoritățile interne au desfășurat investigația cu cele mai bune intenții. 23. Instanțele nu au prezentat nicio referire cu privire la admisibilitatea și la temeinicia cererilor lor în termenul stabilit de Curte. 24. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei detenției provizorii nu poate fi apreciat in abstract, dar numai având în vedere circumstanțele din speță, în special motivele prezentate de instanțele naționale pentru a justifica menținerea în detenție provizorie în această perioadă (McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 43, CEDH 2006 X și Stefan c. România (dec.), nr. 38836/06, § 29, 27 În jurisprudența sa, Curtea a recunoscut patru motive fundamentale care pot justifica detenția provizorie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni: riscul ca pârâtul să nu scape, precum și riscurile ca, odată eliberat, să nu comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică ( Stögmuller c. Austria, 10 noiembrie 1969, § 15, seria A n Wemhoff c. Germania, 27 iunie 1968, § 14, seria A n Matznetter c. Austria, 10 noiembrie 1969, § 9, seria A n 10, Letellier France, 26 iunie 1991, § 51, seria A n 207 și, pentru exemple recente, Tripăduș c. Republica Moldova, n 34482/07, § 119, 22 aprilie 2014, Ionuț Laurențiu Tudor c. România, n 34013/05, § 68, 24 iunie 2014 și Simon c. România , n 34945/06, § 36, 1 iulie 2014). 25. În speță, Curtea constată că reclamanții au fost reținuți provizoriu, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție, din 23 martie 2009 și, respectiv, din 24 martie 2009 În opinia Curții, având în vedere natura infracțiunilor reprovocate celor interesați, durata detenției în cauză, în cadrul unei proceduri privind lupta împotriva criminalității organizate, ar putea fi considerată rezonabilă (Ozan c. Turcia (dec.), 316/08, § 31, 3 aprilie 2012).În plus, Curtea consideră că măsura dispusă împotriva reclamanților era compatibilă în speță cu art. 5 alineatul (3) din Convenție din motivele prezentate mai jos. 26. În prezenta cauză, Curtea constată că decizia de a plasa reclamanții în detenție provizorie a fost luată de instanța judecătorească din Oradea la 24 martie 2009, după examinarea cererii Parchetului și a înscrisurilor din dosar și că, în cadrul deciziei sale, Curtea a examinat situația individuală a fiecărui solicitant (punctul 7 de mai sus). Curtea ia notă în mod corespunzător de instanța de judecată și Curtea au efectuat intervale regulate, la cererea Parchetului, de controlul legalității și de oportunitatea menținerii în detenție a părților interesate. Curtea constată că deciziile de prelungire a detenției au fost motivate în mod corespunzător și că instanțele au efectuat o examinare concretă a situației reclamanților. În această privință, Curtea constată că, în cursul primelor luni, instanțele menționate au justificat necesitatea de a menține reclamanții în detenție provizorie cu privire la nevoile anchetei. Curtea admite că, în circumstanțele cauzei, aceste motive erau relevante și suficiente pentru a justifica prelungirea măsurii de detenție provizorie la începutul anchetei (Simon) , citată anterior, punctul 37). 28. Curtea constată, de asemenea, că valoarea prejudiciului, complexitatea cauzei și impactul asupra opiniei publice au fost, de asemenea, invocate pentru a justifica deținerea (punctele 9 și 11 de mai sus). În mod similar, instanțele interne au susținut că, având în vedere calitatea lor de ofițeri de poliție, părțile interesate ar fi putut încerca să facă o anchetă (punctul 13 de mai sus) și unele părți la procedură (punctul 15 de mai sus). În cazul în care anumite decizii s-au bazat pe un raționament apropiat și pe motive identice, acest lucru ar putea explica prin timpul relativ limitat dintre aceste decizii și prin faptul că raționamentul reținut inițial nu și-a pierdut relevanța în acest interval (a se vedea mutatis mutandis Georgiou Grecia (dec.), nr 8710/08, 22 martie 2011 și Mureșan c. România (dec.), nr. 52936/09, 26 noiembrie 2013). 29. În consecință, potrivit avizului Curții, instanțele interne au furnizat motive pertinente și suficiente pentru menținerea reclamanților în detenție provizorie. 30. În ceea ce privește celeritatea observată de autoritățile naționale în desfășurarea procedurii, Curtea constată că instanțele nu au furnizat niciun document care să sugereze o lipsă de diligență a autorităților menționate în continuarea procedurii (K 3 din Convenție este în mod evident greșit fondată și că a trebuit să fie respinsă, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 29 octombrie 2015. Stephen Phillips Luis López Guerra Președinte