LUNGU c. ROUMANIE

Comunicat la 15 aprilie 2015 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 65556/13 Ana LUGU împotriva României introdusă la 8 octombrie 2013 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M Ana Lugu, este o resortisantă română născută în 1961 și rezidentă în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul E.C. Nita, avocată la București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o decizie din 19 aprilie 2013, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din București ( Recuperată, reclamanta a mărturisit faptele și a restituit o parte din prejudiciul cauzat de infracțiunile care i-au fost reproșate. Printr-o ordonanță din 14 mai 2013, Serviciul de evaziune în apropierea Direcției Generale Poliție din București a pus reclamanta și I.F.A. în custodie publică. Sesizat din aceste fapte, Parchetul a solicitat Tribunalului de Primă Instanță din București (inclusiv tribunalul de primă instanță din București) să pună recurenta în detenție provizorie pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile. Prin hotărârea din 15 mai 2013, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea de Parchet și i-a interzis recurentei să părăsească țara. El a considerat că, deși au existat indicii că recurenta a comis faptele reproșate, nu a existat niciun motiv pentru a dovedi că eliberarea sa ar aduce atingere ordinii publice. La recursul la Parchet, printr-o hotărâre din 27 mai 2013, tribunalul județean din București ( Această instanță a considerat că această măsură a fost considerată atât prin existența unei persoane, cât și prin reproșarea reclamantei, ca urmare a prejudiciului foarte ridicat cauzat de persoanele acuzate în urma activității lor infracționale care a avut loc timp de aproximativ patru ani. La cererea Parchetului, printr-o hotărâre din 24 iunie 2013, tribunalul județean a prelungit reținerea provizorie a reclamantei în perioada 26 iunie-25 iulie 2013, prelungirea detenției provizorii a reclamantei în perioada 25 iulie-23 august 2013 La cererea Parchetului, printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 23 iulie 2013 iulie 2013, Tribunalul de Primă Instanță a prelungit reținerea provizorie a recurentei pentru 30 de zile, și anume între 25 iulie și 23 august 2013. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. Acest recurs a fost înregistrat la 24 iulie 2013 la rolul Tribunalului departamental. printr-o hotărâre din 29 iulie 2013, tribunalul departamental a respins recursul în recursul recurentei și a confirmat temeinicia hotărârii din 23 iulie 2013. Recurenta sesizează instanța în primă instanță cu privire la o cerere de revocare a reținerii provizorii. iulie 2013 fusese judecat ca necunoaștere a dispozițiilor imperative ale CPP potrivit cărora recursul la recurs trebuia să fie judecat înainte de expirarea perioadei de detenție provizorie ordonată anterior hotărârii contestate. Or, în speță, detenția sa expirase la 25 iulie 2013 (punctul 8 de mai sus) și recursul la recurs fusese judecat la 29 iulie 2013. 12. Prin hotărârea din 20 august 2013, Tribunalul de Primă Instanță și-a respins cererea, reținând că art. 140 din CPP nu menționa examinarea cu privire la un recurs printre cazurile de încetare a dreptului unei măsuri provizorii. Instanța concluzionează că detenția reclamantei era, prin urmare, legală și că nu a încetat de drept la 24 iulie 2013. Repunerea în libertate a recurentei 13. printr-o hotărâre din 21 august 2013, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat cererea de Parchet și a prelungit arestarea provizorie a reclamantei în perioada 24 august - 22 septembrie 2013. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri, care a fost înregistrată la 22 august 2013 la rolul Tribunalului Județean. O ședință a avut loc la 26 august 2013. În cadrul acestei ședințe, recurenta a informat, pe o parte, că recursul său în recurs a fost examinat după expirarea termenului obligatoriu prevăzut la art. 159 alineatul (8) din CPP, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 25/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a expirat la 23 august 2013 (punctul 9 de mai sus). Potrivit acesteia, această întârziere trebuia să fie sancționată prin încetarea dreptului la detenție provizorie la 23 august 2013. Prin hotărârea din 26 august 2013, tribunalul județean a clasat hotărârea din 21 august 2013. El a considerat mai întâi cu majoritatea voturilor că nerespectarea termenului prevăzut la art. 159 CPP pentru judecarea recursului la recursul la recurs nu a fost menționat în mod expres de art. 140 din CPP printre situațiile în care o măsură provizorie ar înceta de drept. De asemenea, el a menționat că, deși a ridicat caracterul imperativ al termenului, în hotărârea sa pronunțată în acțiune în interesul legii (punctul 20 litera (c) Mai jos), Curtea Supremă nu a indicat nici o sancțiune pentru nerespectarea acestui termen. 16. Tribunalul a judecat apoi că nu mai existau motive în acest caz pentru a justifica deținerea provizorie a acesteia și a dispus eliberarea sa imediată. 17. Printr-o opinie separată, unul dintre judecătorii formării de judecată consideră că nerespectarea termenului imperativ prevăzut la art. 159 alineatul (8) din CPP ar trebui să fie sancționată prin încetarea dreptului măsurii și că recurenta ar fi trebuit să fie eliberată la sfârșitul perioadei pentru care a fost prelungită în prealabil reținerea provizorie, și anume la 23 august 2013. La 26 august 2013, reclamanta a fost eliberată din închisoare, iar dreptul și practica internă relevante 19. L . 159 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv a fost formulată în partea sa relevantă. (...) (8) Hotărârea înainte de a declara drept care decide prelungirea detenției poate fi contestată prin recurs în recurs fie al procurorului, fie al celui acuzat în termen de 24 de ore de la pronunțarea sentinței, pentru persoanele prezente, sau de la data comunicării sale, pentru persoanele absente. (2) Recursul în recurs este judecat înainte de expirarea perioadei de detenție provizorie ordonată anterior hotărârii contestate. (9) Recursul în recurs formulat împotriva hotărârii înainte de a declara drept care a dispus prelungirea detenției provizorii nu este suspensiv de executare. (...) 20. Curtea Supremă de Casație și Justiție a fost sesizată de procurorul general al Parchetului în jurul Curții Supreme de Justiție cu privire la o acțiune în interesul legii de a decide cu privire la aplicarea și interpretarea părții finale a articolului 159 (8) a doua teză din CPP. Prin Hotărârea nr. 25/2008, publicată în Jurnalul Oficial din 3 iunie 2009, Înalta Curte a hotărât următoarele: Dispozițiile art. 159 aliana (8) a doua teză din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul următor 1. sintagma utilizată de legiuitorul 2. recursul împotriva hotărârii care a primit sau a respins cererea de prelungire a măsurii de detenție provizorie va fi judecat întotdeauna înainte de expirarea perioadei de detenție provizorie ordonată anterior hotărârii înainte de a declara drept contestat. GRIFS 21. Invocând art. 5 din convenție, recurenta se plânge de următoarele: - că arestarea sa provizorie în perioada 24-26 august 2013 era lipsită de temei juridic, pe motiv că recursul în recurs formulat împotriva hotărârii înainte de a pronunța dreptul din 21 august 2013 al Tribunalului de Primă Instanță nu a fost judecat în termenul prevăzut de dreptul intern și, prin urmare, temeiul juridic al privării sale de libertate a încetat de drept la expirarea duratei detenției provizorii ordonate anterior - recursurile sale împotriva hotărârilor judecătorești înainte de a pronunța dreptul din 23 iulie și 21 august 2013 ale instanței de primă instanță nu au fost judecate într-un termen scurt, dat fiind că termenul obligatoriu prevăzut de dreptul intern nu a fost respectat. Întrebările adresate părților reclamantă au fost private de libertatea sa cu încălcarea art. 5 alineatul (1) din convenție în perioada cuprinsă între 24 și 26 august 2013, având în vedere faptul că hotărârea din 21 august 2013 înainte de a se pronunța drept a fost ruptă în urma unui recurs examinat după expirarea termenului prevăzut la art. 159 alineatul (8) din Codul de procedură penală ? În special, detenția reclamantei în perioada menționată anterior a fost lipsită de temei juridic în conformitate cu legislația națională Părțile sunt invitate să precizeze dacă dreptul intern prevedea o sancțiune în cazul nerespectării termenului de examinare a unui recurs împotriva unei hotărâri de prelungire a detenției provizorii. De asemenea, părțile sunt invitate să prezinte decizii de jurisprudență pronunțate de instanțele interne cu privire la acest aspect. Durata procedurii prin care recurenta a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost compatibilă cu condiția de termen scurt de la art. 5 alin. (4) din Convenție, având în vedere că recursurile sale nu au fost examinate în termenul prevăzut de Codul de procedură penală

Communiquée le 15 avril 2015

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

65556/13

Ana LUNGU

contre la Roumanie

introduite le 8 octobre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

1.

La requérante, M

me

Ana Lungu, est une ressortissante roumaine née en 1961 et résidant à Bucarest. Elle est représentée devant la Cour par M

e

E.C.

Nita, avocate à Bucarest.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

3.

Par une décision du 19 avril 2013, le parquet près le tribunal de première instance de Bucarest («

le parquet

») entama des poursuites pénales contre la requérante et I.F.A. des chefs de fraude d’une société commerciale (

delapidare

) et de faux.

4.

Interrogée, la requérante avoua les faits et restitua une partie du préjudice causé par les infractions qui lui étaient reprochées.

1.

Le placement en détention provisoire de la requérante

5.

Par une ordonnance du 14 mai 2013, le service d’investigation des fraudes près la direction générale de la police de Bucarest plaça la requérante et I.F.A. en garde à vue. Saisi de ces faits, le parquet demanda au tribunal de première instance de Bucarest («

le tribunal de première instance

») de placer la requérante en détention provisoire pour une période de vingt

‑

neuf jours.

6.

Par un jugement avant dire droit du 15 mai 2013, le tribunal de première instance rejeta la demande du parquet et interdit à la requérante de quitter le pays. Il jugea que, bien qu’il y ait eu des indices que la requérante avait commis les faits reprochés, il n’y avait pas d’éléments pour prouver que sa remise en liberté porterait atteinte à l’ordre public.

7.

Sur pourvoi en recours du parquet, par un arrêt du 27 mai 2013, le tribunal départemental de Bucarest («

le tribunal départemental

») cassa le jugement du 15 mai 2013 et fit droit à la demande du parquet de placer la requérante en détention provisoire. Se référant à l’article 148 § 1 f) du code de procédure pénale («

CPP

»), ce tribunal jugea que cette mesure s’imposait tant par l’existence d’indices que la requérante avait commis l’infraction reprochée que par le préjudice très élevé causé par les inculpées à la suite de leur activité infractionnelle déroulée pendant quatre ans environ.

8.

Sur demande du parquet, par un arrêt du 24 juin 2013, le tribunal départemental prolongea la détention provisoire de la requérante du 26 juin au 25 juillet 2013.

2.

La prolongation de la détention provisoire de la requérante du 25

juillet au 23 août 2013

9.

Sur demande du parquet, par un jugement avant dire droit du 23

juillet 2013, le tribunal de première instance prolongea la détention provisoire de la requérante pour trente jours, à savoir du 25 juillet au 23

août 2013.

10.

La requérante forma un pourvoi en recours contre ce jugement. Ce pourvoi fut enregistré le 24 juillet 2013 au rôle du tribunal départemental. Par un arrêt du 29 juillet 2013, le tribunal départemental rejeta le pourvoi en recours de la requérante et confirma le bien-fondé du jugement du 23

juillet 2013.

11.

La requérante saisit le tribunal de première instance d’une demande de révocation de la détention provisoire. Elle invoqua que son pourvoi en recours contre le jugement de prolongation de la détention provisoire du 23

juillet 2013 avait été jugé en méconnaissance des dispositions impératives du CPP selon lesquelles le pourvoi en recours devait être jugé avant l’expiration de la période de détention provisoire ordonnée antérieurement au jugement contesté. Or, en l’espèce, sa détention avait expiré le 25 juillet 2013 (paragraphe 8 ci-dessus) et son pourvoi en recours avait été jugé le 29

juillet 2013.

12.

Par un jugement du 20 août 2013, le tribunal de première instance rejeta sa demande. Il retint que l’article 140 du CPP ne mentionnait pas l’examen tardif d’un pourvoi en recours parmi les cas de cessation de droit d’une mesure provisoire. Le tribunal conclut que la détention de la requérante était donc légale et qu’elle n’avait pas cessé de droit le 24

juillet 2013.

3.

La remise en liberté de la requérante

13.

Par un jugement du 21 août 2013, le tribunal de première instance fit droit à la demande du parquet et prolongea la détention provisoire de la requérante du 24 août au 22 septembre 2013.

14.

La requérante forma un pourvoi en recours contre ce jugement qui fut enregistré le 22 août 2013 au rôle du tribunal départemental. Une audience eut lieu le 26 août 2013. Lors de cette audience, la requérante releva d’une part que son pourvoi en recours était examiné après l’expiration du délai impératif prévu par l’article 159

o

25/2008 de la Haute Cour de cassation et de justice («

la Haute Cour

»), qui avait expiré le 23 août 2013 (paragraphe 9 ci-dessus). Selon elle, ce retard devait être sanctionné par la cessation de droit de sa détention provisoire le 23 août 2013. Elle soutint d’autre part qu’il n’y avait pas de raisons qui justifiaient son maintien en détention provisoire.

15.

Par un arrêt du 26 août 2013, le tribunal départemental cassa le jugement du 21 août 2013. Il jugea d’abord à la majorité des voix que le non-respect du délai prévu par l’article 159

§

8

du CPP pour le jugement du pourvoi en recours n’était pas mentionné expressément par l’article 140 du CPP parmi les situations où une mesure provisoire cessait de droit. Il nota également que bien qu’elle ait relevé le caractère impératif du délai, dans son arrêt rendu dans le recours dans l’intérêt de la loi (paragraphe 20 ci

‑

dessous), la Haute Cour n’avait indiqué aucune sanction pour le non-respect de ce délai.

16.

Le tribunal jugea ensuite qu’il n’y avait plus en l’espèce de raisons pour justifier la détention provisoire de l’intéressée et ordonna sa remise en liberté immédiate.

17.

Par une opinion séparée, l’un des juges de la formation de jugement estima que le non-respect du délai impératif prévu par l’article 159 § 8 du CPP devait être sanctionné par la cessation de droit de la mesure et que la requérante aurait dû être remise en liberté à la fin de la période pour laquelle la détention provisoire avait été antérieurement prolongée, à savoir le 23

août 2013.

18.

Le 26 août 2013, la requérante fut remise en liberté.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

19.

L’article 159 du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits était ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

(...) (8) Le jugement avant dire droit qui décide de la prolongation de la détention peut être contesté par un pourvoi en recours soit du procureur, soit de l’inculpé dans un délai de vingt-quatre heures à partir du prononcé, pour les personnes présentes, ou à partir de sa communication, pour les personnes absentes. Le pourvoi en recours est jugé avant l’expiration de la durée de la détention provisoire ordonnée antérieurement au jugement contesté.

(9) Le pourvoi en recours formulé contre le jugement avant dire droit qui a ordonné la prolongation de la détention provisoire n’est pas suspensif d’exécution.

(...)

»

20.

La Haute Cour de cassation et de justice fut saisie par le procureur général du parquet près la Haute Cour d’un recours dans l’intérêt de la loi pour décider de l’application et de l’interprétation de la partie finale de l’article 159 (8) deuxième phrase du CPP. Par un arrêt n

o

25/2008, publiée au Journal Officiel du 3 juin 2009, la Haute Cour décida ce qui suit

:

«

Les dispositions de l’article 159 aliéna (8) deuxième phrase du code de procédure pénale doivent être interprétées dans le sens suivant

:

avant l’expiration de la durée de la détention provisoire ordonnée antérieurement au jugement contesté

» a un caractère impératif, et non pas de recommandation

;

»

GRIEFS

21.

Invoquant l’article 5 de la Convention, la requérante se plaint de ce qui suit

:

- que sa détention provisoire du 24 au 26 août 2013 était dépourvue de base légale, au motif que le pourvoi en recours formé contre le jugement avant dire droit du 21 août 2013 du tribunal de première instance n’a pas été jugé dans le délai prévu par le droit interne et que de ce fait, la base légale de sa privation de liberté avait cessé de droit lors de l’expiration de la durée de la détention provisoire ordonnée antérieurement

;

- que ses pourvois en recours contre les jugements avant dire droit des 23

juillet et 21 août 2013 du tribunal de première instance n’ont pas été jugés dans un bref délai, étant donné que le délai impératif prévu par le droit interne n’a pas été respecté.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

La requérante a-t-elle été privée de sa liberté en violation de l’article

5 § 1 de la Convention pendant la période allant du 24 au 26 août 2013, compte tenu de ce que le jugement avant dire droit du 21 août 2013 avait été cassé à la suite d’un pourvoi en recours examiné après l’expiration du délai prévu par l’article 159 § 8 du code de procédure pénale

? Plus particulièrement, la détention de la requérante pendant la période susmentionnée était-elle dépourvue de base légale «

selon le droit interne

»

?

Les parties sont invitées à préciser si le droit interne prévoyait une sanction en cas de non-respect du délai d’examen d’un pourvoi en recours contre un jugement prolongeant la détention provisoire. De même, les parties sont invitées à présenter des décisions de jurisprudence rendues par les juridictions internes sur cet aspect.

2.

La longueur de la procédure par laquelle la requérante a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle compatible avec la condition de «

bref délai

» de l’article 5 § 4 de la Convention, compte tenu de ce que ses pourvois en recours n’ont pas été examinés dans le délai prévu par le code de procédure pénale

?