CASE OF ARMELLINI AND OTHERS v. AUSTRIA

Primul reclamant, dl Armellini, s-a născut în 1961 și trăiește în Hard. Al doilea reclamant, dl Andres, s-a născut în 1968 și trăiește în Bregenz. Ambele sunt jurnaliști angajați de cel de-al treilea reclamant, Zeitungs- und Verlags GmbH, o companie de răspundere limitată cu scaunul său de afaceri în Schwarzach. Societatea reclamantă publică ziarul regional Neue Voralberger Tageszeitung. La începutul anului 2005, R.H., un arbitru german de fotbal, a recunoscut că a participat la pariu (Wettbetrug) prin manipularea meciurilor de fotbal împreună cu alte persoane, în special frații F.S., M.S. și A.S. R.H., a declarat poliției că el știa că meciurile de fotbal au fost manipulate și în Grecia și Austria.

În ceea ce privește Austria, el s-a referit la clubul de fotbal Casino SW Bregenz, care a existat încă la momentul evenimentelor din 2005. La 19 februarie 2005, a apărut în Neue Voralberger Tageszeitung un articol scris de primii și al doilea solicitanți care se ocupă de legăturile pariurilor germane cu Bregenz. Pe pagina de față titlul, tipărit într-o cutie neagră în alb, citiți după cum urmează: „Jucătorii Bregenz mituit cu 60.000 euro (EUR)” (“BregenzSpieler mit 60.000 € bestochen”). Sub titlu, și încă în cutie neagră, au fost fotografii de A.T., D.G. și A.I. și într-o cutie galbenă expresia: „Investitorii sunt la toc de acest trio: acestea au putut manipula meciuri pentru pariuri-mafia!” (“Diesem Trio sind die Fahnder auf den Fersen: Es soll für Wett-Mafia Spiele manipuliert haben!”).

În colțul de sus stânga, o mică cutie conține următoarea expresie: “Suspectarea teribilă împotriva prolor de fotbal a fost confirmată” (“Schlimmer Vedacht gegen Fussball-Profis erhärtet:”). Articolul principal pe această temă, scris de primii și al doilea reclamant, a apărut la pagina 29. Titlul a fost citit după cum urmează: „Vedut și trădat echipa pentru 60.000 EUR?” („Für 60.000 € Echipa verkauft und verraten?”). Articolul a declarat că cei trei jucători de fotbal au fost mituiți de mafia pariurilor cu 60.000 EUR pentru trei meciuri. Puncturile pentru aceste meciuri de Casino SW Bregenz au fost plasate în zona Stuttgart (Germania). Într-un meci, care s-a încheiat cu rezultatul 2:5 împotriva Casino SW Bregenz, gardianul gol, A.T., au făcut greșeli grave, după cum se aștepta, și un alt jucător, A.I.

a fost înlocuit din cauza performanței sale slabe. D.G. jucase și în acel meci. Motivul manipulărilor era dificultățile financiare ale jucătorilor: ei nu au primit salariul de luni de zile. Toți au semnat o declarație publică pregătită de conducerea clubului, negând implicarea lor în scandal de pariuri. 10. Pe pagina următoare a existat un articol sub titlul “A 5:2 rezultat șocuri a doua oară!” (“Ein 5:2 schockt ein zweites Mal!”) în care un meci de fotbal din noiembrie 2004 a fost revizuit din nou și a fost sugerat că performanța slabă a unora dintre jucători a fost conectat la pariuri-scandal. 11. La 15 martie 2005 A.T., D.G. și A.I. Au depus o acuzație privată (Privatanklage) împotriva reclamanților în fața Curții Regionale Feldkirch.

Ei au susținut că acuzația ridicată în articolul publicat de societatea reclamantă în ziarul său din 19 februarie 2005, că au acceptat mită și meciuri manipulate de fotbal, a fost deosebit de gravă pentru un jucător profesionist de fotbal și reputația sa profesională. Această acuzație, care a fost falsă, a constituit difamație și au solicitat instanței să condamne primul și al doilea reclamant de această infracțiune. Ei au indicat, în special, următoarele pasaje ale articolului ca difamat: (i) „Suspectarea teribilă împotriva football-pros confirmată: jucătorii Bregenz mituit cu 60.000 EUR” („Schlimmer Vedacht gegen Fussball-Profis erhärtet: Bregenz-Spieler mit 60.000 € bestochen”); (ii) „Vedut și trădat echipa pentru 60.000 EUR?” (“Für 60.000 € Echipa verkauft und verraten?”); (iii) joacătorii Bregenz A.T., D.G.

și A.I. au fost mituite 60.000 EUR pentru ca echipa lor să piardă trei meciuri. (“Die Bregenz-Spieler A.T., D.G., und A.I. Sollen bestochen worden sein. 60.000 €, damit ihr Echipa drei Spiele verliert.”); (iv) (Referitor la cel de-al treilea reclamant. A.T.) “A.T. a făcut contact cu pariurile croate-mafia.” („Den Kontakt zur kroatischen Wettmafia soll A.T. hergestelt haben”. 12. La 21 martie 2005, Curtea Regională Feldkirch a ordonat societății reclamante să publice în termen de cinci zile o bucată scurtă (kurze Mitteilung) privind instituția procedurii penale de difamare în ceea ce privește articolul în cauză. 14. La 8 aprilie 2005, reclamanții au comentat acuzațiile împotriva acestora, susținând că au exprimat doar suspiciuni împotriva reclamanților, dar că, în orice caz, declarațiile lor sunt adevărate sau, cel puțin, primii și al doilea solicitanți au avut motive bune să creadă că sunt adevărate, ceea ce ar exclude pedeapsa.

15. Între 26 aprilie 2005 și 13 decembrie 2005, Curtea Regională a organizat patru audieri în cazul în care a auzit mai mulți martori, printre altele K.E., un jurnalist freelance care lucrează pentru ziarul celui de-al treilea reclamant și care au contactat doi informatori care doreau să rămână anonimi și R.H. (a se vedea mai sus). R.H. a vorbit despre contactele sale cu S. frații din mai 2004 și au declarat că unul dintre ei, F.S., a avut contacte în Austria, în special clubul de fotbal Casino SW Bregenz. În opinia sa, doi jucători ai echipei au fost în contact cu F.S., dar el nu a dat nici un nume sau alte detalii. 16. La 13 decembrie 2005, Curtea Regională a constatat că declarațiile incriminate din art. 19 februarie 2005 au constituit difamarea, au condamnat primul și al doilea reclamant de această infracțiune și le-a condamnat la o amendă de 3,680 EUR și, respectiv, de 5,040 EUR, suspendată în perioada de probă pentru o perioadă de trei ani.

Acesta a ordonat societății reclamante să plătească compensații de 20 000 EUR fiecărui reclamant și să publice în ziar un extras al prezentei hotărâri. 17. În ceea ce privește articolul negru, Curtea Regională a acordat o atenție deosebită aspectului său vizual care, prin planul și prezentarea sa, în special imprimarea în alb într-o cutie mare neagră, a transmis cititorului impresia că anchetatorii erau pe cale de a prinde persoanele imaginate, care și-au umplut buzunarele cu bani folosind trucuri murdare. Această primă impresie nu a fost atenuată de micia referire la o suspiciune în colțul de sus stânga. Același lucru a fost valabil pentru titlul de la pagina 29 care a citit: „Vind și trădat echipa pentru 60.000 EUR?”.

Aceaceasta a fost o întrebare principală care deja conținea răspunsul, iar din nou că prima impresie nu a putut fi atenuată prin utilizarea subjunctivului în unele fraze ale articolului în sine. Prin urmare, instanța a concluzionat că, văzut în ansamblu, articolul a creat impresia de a fi o declarație de fapte despre scandal și nu o exprimare autentică a suspiciunilor. 18. Prin urmare, Curtea Regională a examinat dacă acuzatul a acționat cu o diligență jurnalistică debitoare atunci când a considerat aceste afirmații ca fiind adevărate, sau dacă ar putea dovedi veracitatea lor. În ceea ce privește primul element, Curtea Regională a acceptat faptul că există un interes public de a fi informat cu privire la întrebarea dacă jucătorii echipei Casino SW Bregenz au fost implicați într-un scandal de pariuri, dar au constatat că primii și al doilea reclamant nu au acționat cu suficientă diligență profesională.

Ei nu au efectuat personal nici o cercetare pentru a verifica bine-fondarea zvonurilor, ci doar se bazase pe cercetarea K.E., un colaborator independent cu ziarul, și nu au verificat fiabilitatea surselor - informatori anonimi care nu le cunosc. În plus, ei nu au dat A.T., D.G. și A.I. o oportunitate de a reacționa chiar dacă au existat elemente noi importante care depășesc suspiciunile generale de implicare în scandalul de pariuri la care deja au reacționat în trecut, și anume că au primit o sumă specifică, 60.000 EUR, pentru manipularea trei meciuri de fotbal în vara anului 2005. 19. În ceea ce privește dovada adevărului prezentat de reclamanții, Curtea Regională a observat că D.G. și A.I.

au fost acuzați doar de cei doi informatori K.E., X și Y, de a fi implicați în scandal de pariuri, iar aceste informatori nu au dat nici detalii și nu au declarat că ei înșiși au fost martori o tranzacție. De asemenea, R.H., atunci când au auzit de instanță, nu se referă la ei direct sau indirect. În ceea ce privește A.T., Curtea Regională a observat că a mințit atunci când a declarat că nu știa F.S., că F.S. a vizitat în mod repetat Bregenz și că au existat meciuri de fotbal în care acel jucător a dat o performanță foarte slabă. De asemenea, informatorii X și Y au declarat că A.T. a fost implicat în scandal de pariuri. Acestea au fost argumente care vorbeau în favoarea implicării sale în scandalul de pariuri, dar au existat și argumente care au vorbit împotriva.

Era de înțeles că A.T. nu a recunoscut să cunoască imediat F.S., atunci când tot felul de suspiciuni au fost discutate în legătură cu scandal de pariuri, deoarece F.S. a fost una dintre principalele persoane implicate în acest scandal. În plus, existau doar dovezi că F.S. a vizitat Bregenz în diferite ocazii între toamna 2003 și mai 2004, în timp ce meciul de fotbal care, în ochii autorilor acestui articol, a avut loc în noiembrie 2004. Potrivit informațiilor furnizate de X și Y, F.S. au plătit trei jucători de fotbal acuzați 60.000 EUR în vara 2004 pentru trei meciuri care nu au avut încă loc, ceea ce nu coincide cu obiceiurile sale, astfel cum a fost descris în detaliu de R.H.

În sfârșit, suma susținută de X și Y, și anume 60.000 EUR, nu era plauzibilă, având în vedere că Casino SW Bregenz a fost la sfârșitul mesei naționale de liga de fotbal din Austria în sezonul 2004/2005 și cota de pariuri pe acea echipă care pierdea un meci ar fi fost atât de mică încât nu ar fi justificat investițiile de o sumă considerabilă. 21. Având în vedere toate aceste elemente, Curtea Regională a concluzionat că reclamanții nu au reușit să dovedească adevărul declarațiilor formulate în articolul impugnat. În ceea ce privește compensarea în temeiul articolului 6 din Legea privind media, Curtea Regională a constatat că gravitatea particulară a acuzațiilor ridicate și efectele negative pe care le-ar putea avea asupra carierei unui fotbalist profesional au justificat suma compensației acordată.

22. La 26 ianuarie 2006, reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri. Ei au susținut că articolul neprevăzut nu conținea o declarație de fapt, ci doar o suspiciune împotriva A.T., D.G. și A.I. În plus, primii și al doilea reclamant au respectat pe deplin etica jurnalistică. și reclamanții au acționat ca echipă, nu a fost necesar să verifice în continuare informațiile primite și, în această etapă a anchetelor, nu a existat nici o necesitate de a oferi reclamanților posibilitatea de a reacționa la informațiile care urmează să fie publicate. 23. La 6 aprilie 2006, Curtea de Apel din Innsbruck a respins recursul primului și al doilea reclamant, dar a acordat parțial recursul societății reclamante și a redus suma compensației la 12.000 EUR pentru fiecare reclamant.

Acesta a fost de acord cu Curtea Regională cu privire la faptul că primele și cele de-a doua reclamante nu au raportat o simplă suspiciune, ci au prezentat acuzațiile lor ca fapte pe care nu le-au demonstrat.

5. The first applicant, Mr. H. Armellini, was born in 1961 and lives in Hard. The second applicant, Mr. F. Andres, was born in 1968 and lives in Bregenz. They are both journalists employed by the third applicant, Zeitungs- und Verlags GmbH, a limited liability company with its seat of business in Schwarzach. The applicant company publishes the regional newspaper Neue Voralberger Tageszeitung. 6. At the beginning of 2005 R.H., a German football referee, admitted to having participated in bet rigging (Wettbetrug) by manipulating football matches together with other persons, in particular the brothers F.S., M.S. and A.S.. R.H. told the police that he knew that football matches were also manipulated in Greece and Austria.

As regards Austria, he referred to the football club Casino SW Bregenz, which still existed at the time of the events in 2005. 7. On 19 February 2005 an article written by the first and second applicants appeared in the Neue Voralberger Tageszeitung dealing with the German betting scandal’s links to Bregenz. 8. On the front page the headline, printed in a black box in white, read as follows: “Bregenz players bribed with 60,000 euros (EUR)” (“BregenzSpieler mit 60.000 € bestochen”). Below that headline, and still in the black box, were photographs of A.T., D.G. and A.I. and in a yellow box the phrase: “The investigators are at the heels of this trio: They may have manipulated matches for the betting-mafia!” (“Diesem Trio sind die Fahnder auf den Fersen: Es soll für Wett-Mafia Spiele manipuliert haben!”).

In the upper left corner, a little box contained the following phrase: “Terrible suspicion against football pros confirmed:” (“Schlimmer Vedacht gegen Fussball-Profis erhärtet:”). 9. The main article on this subject, written by the first and second applicants, appeared on page 29. The headline read as follows: “Sold and betrayed the team for EUR 60,000?” (“Für 60,000 € Team verkauft und verraten?”). The article stated that the three football players had been bribed by the betting-mafia with EUR 60,000 for three matches. Bets for these Casino SW Bregenz matches had been placed in the Stuttgart area (Germany). In one match, which had ended with the result of 2:5 against Casino SW Bregenz, the goal-keeper, A.T., had made serious mistakes, as expected, and another player, A.I.

had been replaced because of his poor performance. D.G. had also been playing in that match. The reason for the manipulations was the players’ financial difficulties: they had not received their salary for months. They had all signed a public statement prepared by the management of the club, denying their involvement in the betting scandal. 10. On the following page there was an article under the headline “A 5:2 result shocks a second time!” (“Ein 5:2 schockt ein zweites Mal!”) in which a football match of November 2004 was reviewed again and it was hinted that the poor performance of some of the players was connected to the betting-scandal. 11. On 15 March 2005 A.T., D.G. and A.I. filed a private prosecution (Privatanklage) against the applicants before the Feldkirch Regional Court.

They argued that the accusation raised in the article published by the applicant company in its newspaper on 19 February 2005, that they had accepted bribes and manipulated football matches, was particularly serious for a professional football player and his professional reputation. This accusation, which was untrue, constituted defamation and they requested the court to convict the first and second applicants of this offence. They indicated in particular the following passages of the article as defamatory: (i) “Terrible suspicion against football-pros confirmed: Bregenz players bribed with EUR 60,000” (“Schlimmer Vedacht gegen Fussball-Profis erhärtet: Bregenz-Spieler mit 60,000 € bestochen”); (ii) “Sold and betrayed the team for 60,000 EUR?” (“Für 60,000 € Team verkauft und verraten?”); (iii) Bregenz players A.T., D.G.

and A.I. were bribed 60,000 EUR for their team to lose three matches. (“Die Bregenz-Spieler A.T., D.G., und A.I. sollen bestochen worden sein. 60,000 €, damit ihr Team drei Spiele verliert.”); (iv) (Regarding the third plaintiff. A.T.) “A.T. had made contact with the Croatian betting-mafia.” (“Den Kontakt zur kroatischen Wettmafia soll A.T. hergestellt haben.”). 12. They also claimed compensation from the applicant company for the harm caused and requested that the judgment be published in its newspaper. 13. On 21 March 2005 the Feldkirch Regional Court ordered the applicant company to publish within five days a short piece (kurze Mitteilung) on the institution of criminal proceedings for defamation in respect of the article at issue.

14. On 8 April 2005 the applicants commented on the charges against them. They argued that they had only voiced a suspicion against the plaintiffs but that in any event their statements were true or, at least, the first and second applicants had had good reason to believe that they were true, which would rule out punishment. 15. Between 26 April 2005 and 13 December 2005 the Regional Court held four hearings in the case in which it heard several witnesses, inter alia, K.E., a freelance journalist working for the third applicant’s newspaper and who had contacted two informants who had wished to remain anonymous, and R.H. (see above). R.H. spoke about his contacts with the S. brothers since May 2004 and stated that one of them, F.S., had contacts in Austria, in particular the football club Casino SW Bregenz.

In his opinion two players of that team were in contact with F.S., but he did not give any names or other details. 16. On 13 December 2005 the Regional Court found that the incriminated statements from the article of 19 February 2005 amounted to defamation, convicted the first and second applicants of that offence and sentenced them to a fine of EUR 3,680 and EUR 5,040 respectively, suspended on probation for a probationary period of three years. It ordered the applicant company to pay compensation of EUR 20,000 to each plaintiff and to publish an extract of the present judgment in its newspaper. 17. As regards the impugned article, the Regional Court paid particular attention to its visual appearance which, through its layout and presentation, in particular the printing in white in a large black box, conveyed to the reader the impression that the investigators were about to catch the pictured persons, who had filled their pockets with money by using dirty tricks.

That first impression was not mitigated by the small reference to a suspicion in the upper left corner. The same was true for the headline on page 29 which read: “Sold and betrayed the team for EUR 60,000?”. This was a leading question which already contained the answer, and again that first impression could hardly be mitigated by the use of the subjunctive in some phrases of the article itself. The court therefore concluded that, seen as a whole, the article created the impression of being a statement of facts about the scandal and not a genuine expression of a suspicion. 18. The Regional Court therefore examined whether the accused had acted with due journalistic diligence when they considered these statements as true, or if they could prove their veracity.

As regards the first element, the Regional Court accepted that there was a public interest in being informed on the question of whether or not players of the Casino SW Bregenz team had actually been involved in a betting scandal, but found that the first and second applicants had not acted with sufficient professional diligence. They had not personally conducted any research to verify the well-foundedness of the rumours but had merely relied on the research of K.E., a freelance collaborator with the newspaper, and had not checked the reliability of the sources - anonymous informants not known to them. Furthermore, they had not given A.T., D.G. and A.I.

an opportunity to react even though there had been important new elements going beyond a general suspicion of involvement in the betting scandal to which they had already reacted in the past, namely that they had received a specific amount, EUR 60,000, for manipulating three football matches in the summer of 2005. 19. Turning to the proof of truth put forward by the applicants, the Regional Court observed that D.G. and A.I. had only been accused by K.E.’s two informants, X and Y, of being involved in the betting scandal, and these informants had not given any details nor stated that they themselves had witnessed a transaction. Also R.H., when heard by the court, did not refer to them directly or indirectly.

There was clearly no proof of the truth. 20. As regards A.T., the Regional Court observed that he had lied when he stated that he did not know F.S., that F.S. had repeatedly visited Bregenz and that there had been football matches in which that player had given a very poor performance. Also the informants X and Y had stated that A.T. was involved in the betting scandal. These were arguments speaking in favour of his involvement in the betting scandal, but there were also arguments speaking against. It was understandable that A.T. had not admitted to knowing F.S. immediately, when all kinds of suspicions were discussed in connection with the betting scandal, as F.S. was one of the principal persons involved in that scandal.

Furthermore, there was only evidence that F.S. had visited Bregenz on various occasions between autumn 2003 and May 2004, whereas the football match which, in the eyes of the authors of the article, was particularly suspicious had taken place in November 2004. According to the information given by X and Y, F.S. had paid the three accused football players EUR 60,000 in summer 2004 for three matches which had not yet taken place. That did not coincide with his habits as described in detail by R.H. Lastly, the amount claimed by X and Y, namely EUR 60,000, was not plausible, given that Casino SW Bregenz had been at the very end of the national football league table in Austria throughout the season of 2004/2005 and the quota for bets on that team losing a match would have been so small that it would not have justified the investment of a considerable sum.

21. Weighing all these elements, the Regional Court concluded that the applicants had not succeeded in proving the truth of the statements made in the impugned article. As regards the compensation under Section 6 of the Media Act, the Regional Court found that the particular seriousness of the accusations raised, and the adverse effect they could have on the career of a professional footballer, justified the sum of compensation granted. 22. On 26 January 2006 the applicants appealed against this judgment. They argued that the impugned article did not contain a statement of fact but merely a suspicion against A.T., D.G. and A.I. Moreover, the first and second applicants had fully complied with journalistic ethics.

As K.E. and the applicants had acted as a team, there was no need to check further the information received and at that stage of the investigations there had also been no need to give the plaintiffs an opportunity to react to the information to be published. 23. On 6 April 2006 the Innsbruck Court of Appeal dismissed the appeal of the first and second applicants, but partially granted the appeal of the applicant company and reduced the amount of compensation to EUR 12,000 for each plaintiff. It found that the Regional Court had carefully weighed the arguments and had arrived at a correct and well-reasoned judgment. It agreed with the Regional Court that the first and second applicants had not reported on a mere suspicion but had presented their allegations as facts which they had failed to prove.