CtEDO 21.04.2015 Auto

CASE OF CATALINA FILIP v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
21.04.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 2 - Right to life (Article 2-1 - Effective investigation) (Procedural aspect)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF CATALINA FILIP v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ A CAZULUI CATALINA FILIP v. ROMANIA (Cererea nr. 15052/09) HOTĂRÂREA Strasburg 21 aprilie 2015 FINAL 19/10/2015 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Catalina Filip v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Josep Casadevall, președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Stephen Phillips, secretarul secțiunii, având deliberat în privat la 31 martie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15052/09) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național român, dna Catalina Filip („reclamantul”), la 9 martie 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dna C. Darlaiane, avocat care practică la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a afirmat, în special, că nu s-a efectuat nicio investigație eficientă până la moartea soțului ei, care a fost împușcat în timpul evenimentelor violente din decembrie 1989. La 11 septembrie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în București. Contextul cazului Faptele cazului sunt legate de aceleași evenimente și procese penale descrise în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții v. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 Mai 2011). Acestea pot fi rezumate după cum urmează. Operațiunile militare care au fost desfășurate în a doua jumătate a lunii decembrie 1989 în mai multe orașe din România au cauzat multe victime civile. Potrivit unei scrisori de 5 Iunie 2008 din biroul procurorului militar de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție, „mai mult de 1.200 de persoane au murit, mai mult de 5.000 de persoane au fost rănite și mai multe mii de persoane au fost private ilegal de libertate și supuși unui tratament bolnav”, la București, Timișoara, Reșița, Buzău, Constanța, Craiova, Brăila, Oradea, Cluj, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu și alte orașe din România. În plus, rezultă din documentele Ministerului Apărării, desclasificate prin decizia Guvernului nr. 94/2010 din 10 februarie 2010, că mii de polițiști, echipați cu tancuri de luptă și alte vehicule armate, au fost desfășurați în București și în alte orașe. În perioada 17-30 decembrie 1989, au folosit cantități considerabile de muniții. În București, mulți oameni au fost uciși sau răniți de împușcături. Potrivit unui raport din 24 iulie 1990 de către Hotărârea Procurorului Militar (Hotărârea procuraturilor militare), în noaptea 21-22 decembrie 1989, „48 de persoane au murit și 150 de persoane au fost rănite în București ca urmare a represiunii violente de către forțele armate, inclusiv prin utilizarea armelor de foc”. Multe victime au fost, de asemenea, ucise după 22 decembrie 1989, data în care șeful de stat a fost depus. Procedura penală 10. La 25 decembrie 1989, soțul reclamantului a fost împușcat în cap și ucis acasă la București. Stătea în fața unei fereastre a apartamentului său, când un glonț a venit din afară. Potrivit unui raport balistic din 17 aprilie 1990, glonțul a fost împușcat de o pușcă semiautomatică de tip AKM. 11. Într-o dată neespecificată în 1990, Procuratura Militară din București a deschis o anchetă penală cu privire la moartea soțului reclamantului. De la 1990 la 1994, Procuratura Militară a auzit mai multe mărturii în legătură cu ancheta. 12. În paralel cu ancheta privind moartea soțului reclamantului, s-a efectuat o anchetă penală separată privind utilizarea violenței la București în ultimele zile ale lunii decembrie 1989 (documentul nr. 97/P/1990). 13. La 23 mai 2007, dosarul privind moartea soțului solicitant a fost alăturat la depunerea nr. 97/P/1990. 14. Prin decizia din 15 ianuarie 2008, autoritățile militare de urmărire la Curtea Înaltă de Cassare și Justiție au hotărât să separe ancheta cu privire la șaisprezece acuzați civili, inclusiv un fost președinte al României și un fost șef al Serviciului de Informații din România, de la ancheta cu personalul militar și să renunțe la jurisdicția sa în favoarea procurorului de la Curtea Înaltă de Cassare și Justiție. 15. Într-o scrisoare din 5 iunie 2008, procurorul șef al procurorului militar de la Curtea Înaltă de Casare și Justiție a indicat că în perioada 2005-2007 6 370 de persoane au fost interogate în cazul nr. 97/P/1990. În plus, au fost elaborate 1 100 de rapoarte balistice și peste 10.000 de persoane. De asemenea, el a declarat: „Din motivele întârzierii [în anchetă], ar trebui să se menționeze măsurile repetitive ... privind transferul cazului de la un procuror la altul ...; lipsa cooperării din partea instituțiilor implicate în reprimarea decembriei 1989 ..., complexitatea extremă a anchetei ... având în vedere că măsurile de investigație necesare nu au fost efectuate imediat după omuciderile neregulate ...”. 16. Potrivit unui comunicat de presă emis la 10 februarie 2009 de către Oficiul de Informare Publică de la Înaltul Consiliu al Magistraturii, președintele Consiliului a intenționat să ceară Comitetului de Inspecție Judiciară să identifice motivele care au împiedicat investigația penală să fie efectuată rapid. 17. Ancheta penală pare să fie încă în așteptare înaintea autorităților interne. La 22 decembrie 2004, reclamantul a introdus o procedură civilă împotriva Ministerului de Finanțe Publice din România, cerând prejudicii morale de 1000 000 000 de lei (ROL) în temeiul articolelor 998-999 din Codul Civil din România în vigoare în acel moment. Ea a susținut că statul român a fost responsabil pentru lipsa de diligență în investigația evenimentelor violente din decembrie 1989 și pentru neidentificarea și pedepsirea celor responsabile pentru moartea soțului ei. 19. Prin hotărârea din 2 februarie 2006, Curtea de District din București a respins procedurile inițiate de către reclamant în calitate de timp interzis, permițând o opoziție privind statutul de limitare a dreptului la judecată. A respins o opoziție de lipsa de capacitate juridică din partea inculpatului, astfel cum a susținut Ministerul Finanțelor Publice. 20. Reclamantul a interzis un recurs asupra punctelor de drept ( 21. Prin hotărârea din 12 martie 2007, Curtea de județul București a permis recursul reclamantului și a anulat hotărârea din cauza faptului că a permis în mod incorect obiecția privind statutul de limitare și a remis cazul de reexaminare la instanța de primă instanță. 22. La 12 iunie 2008, Curtea de district din București a ordonat Ministerului de Finanțe Publice din România să plătească reclamantului 100.000 de lei români noi (RON) în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și taxele de judecată care reprezintă RON 3.352. Curtea a susținut că ancheta penală privind moartea soțului reclamantului nu a fost eficace și promptă, conform art. 2 din Convenție. Într-o perioadă de peste optzeci de ani după moartea soțului ei, singura măsură luată de procurorul a fost să se alăture dosarului privind moartea soțului ei la dosarul principal privind evenimentele din decembrie 1989. Prin urmare, instanța a considerat că s-a îndeplinit condițiile pentru declanșarea responsabilității de tortură a statului, și anume existența prejudecăților față de reclamant, în special frustrarea, confuzia și suferința extinsă derivată de lipsa de explicație a circumstanțelor în care soțul său a fost ucis, identificarea și pedeapsa celor responsabile, precum și o legătură cauzală dintre faptul ilegal și daunile suportate. 23. Ministerul Finanțelor Publice a făcut apel la puncte de drept împotriva hotărârii. 24. La 3 februarie 2009, Curtea județului București a permis parțial recursul asupra punctelor de drept depuse de Ministerul Finanțelor Publice și a ordonat să plătească reclamantului RON 50.000 în ceea ce privește prejudiciile morale pentru investigația penală ineficientă privind moartea soțului său în cursul evenimentelor violente din decembrie 1989 la București. În determinarea prejudiciilor morale plătibile, instanța a susținut că ar trebui să ia în considerare în general, dar și în ceea ce privește cazul în cauză, gravitația și intensitatea suferinței psihologice cauzate reclamantului, care a fost victimă de faptul ilegal, consecințele unor astfel de prejudicii asupra nivelului social și al familiei, precum și criteriul echității. Acesta a considerat că suma totală a compensației plătibile reclamantului pentru incapacitatea ei de a avea pacea mentală cauzată de investigația ineficientă nu poate depăși RON 50.000. În plus, a susținut hotărârea instanței de primă instanță privind restituirea reclamantului taxelor de instanță referitoare la procedura civilă inițiată de ea. II. Hotărârile emise în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, §§ 95-107) și Mocanu și alții România ([GC], nos. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, §§ 193 96, 17 septembrie 2014) descriu în detaliu jurisprudența și practica interne relevante. Decizia Comitetului Miniștrilor 26. Ultima decizie privind executarea hotărârii în cazul Asociației „21 decembrie 1989” și alții (citată mai sus), adoptată de Comitetul de Miniștri la iunie 2014 la cea de-a 1201-a ședință a Deputaților Miniștrilor, a invitat autoritățile române să răspundă criticilor formulate de Curte în hotărârea sa privind ancheta impugnată. părțile relevante sunt exprimate după cum urmează: „Deputații a remarcat că, în aceste cazuri, Curtea Europeană a constatat că anumite aspecte ale legislației naționale care reglementează statutul magistraților militari pun în îndoială independența instituțională și ierarhică a procurorilor militari, atunci când persoanele aflate în anchetă aparțin forțelor armate sau altor forțe militare; a invitat autoritățile române să efectueze rapid o evaluare aprofundată a consecințelor care urmează să fie obținute din aceste constatări, în ceea ce privește măsurile generale și individuale în aceste cazuri, și să țină Comitetul de miniștri informat cu privire la concluziile și măsurile care ar putea fi definite și adoptate în lumina prezentei evaluări; a invitat, de asemenea, autoritățile să prezinte o evaluare a măsurilor generale care ar putea fi necesare pentru a se asigura că, în viitor, organismele care dețin informații cu privire la faptele care fac obiectul acestor anchete, cooperează pe deplin cu investigatorii; ...” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 2 DE CONVENȚIE 27. Reclamantul s-a plâns de ineficacitatea anchetei penale deschise de către autoritățile la moartea soțului său. Ea a afirmat că Statul pârât nu a respectat cerințele procedurale prevăzute la art. 2 din Convenție, care scrie după cum urmează: „1. Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege. ...” Admisibilitatea 28. În primul rând, Guvernul a susținut că reclamantul nu a avut statutul de victimă, iar în al doilea rând, au declarat că jurisdicția Curții ratione temporis pentru examinarea cererii în temeiul articolului 2 din Convenție a fost limitată la investigația efectuată după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește România, la 20 iunie 1994. Jurisdicția Curții ratione temporis 29. Curtea reiterează că trebuie să se asigure că este competentă în orice caz în care este prezentată, și este, prin urmare, obligată să examineze problema competenței sale chiar dacă nu a fost formulată nicio obiecție în acest sens (a se vedea Blečić c. Croația [GC], nr. 59532/00, § 67, CEDO 2006 III, și Mocanu și alții, citate mai sus, § 201). 30. Janowiec și alții c. Rusia ([GC], nr. 55508/07 și 29520/09, §§ 128-51, 21 octombrie 2013), Curtea a constatat, în esență, că jurisdicția sa temporală a fost strict limitată la acte procedurale care au fost sau ar fi trebuit să fie puse în aplicare după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește statul pârât și că aceasta a fost supusă existenței unei reale legături între evenimentul care dă naștere obligației procedurale în temeiul articolului 2 și intrarea în vigoare a Convenției (a se vedea și Mocanu și alții, citat mai sus, §§ 205-10). 31. În cazul instantaneu, cum este cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citat mai sus, §§ 114-18), Curtea observă că procedura penală privind moartea soțului reclamantului, instituită în 1990, a continuat după 20 iunie 1994, data în care Convenția a intrat în vigoare în România. În acea dată, procedurile erau încă în suspensie înaintea Biroului Procurorului Militar, subliniind, de asemenea, că majoritatea procedurilor și cele mai importante măsuri procedurale (a se vedea punctele 12-17 de mai sus) au fost efectuate după aceea. 32. Prin urmare, Curtea constată că are competență ratione temporis să examineze plângerile formulate de solicitant în temeiul aspectului procedural al articolului 2 din Convenție, în măsura în care aceste plângeri se referă la investigația penală efectuată în acest caz după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește România. Guvernul a declarat că, permițând reclamantului să aducă o acțiune civilă, instanțele interne au recunoscut în mod expres o încălcare a garanțiilor procedurale consemnate la art. 2 din Convenție și și-au acordat compensația. Prin urmare, având în vedere că reclamantul a beneficiat de o compensație suficientă, și-a pierdut statutul de victimă a încălcării articolului 34. Reclamantul a susținut că nu și-a pierdut statutul de victimă a încălcării articolului 2 deoarece, în ciuda constatărilor instanțelor interne, ancheta era încă în așteptare. Într-adevăr, ancheta nu a devenit eficace după hotărârea instanțelor interne, deoarece nu a stabilit încă cine i-a ucis soțul. 35. Curtea a rezumat principiile care reglementează evaluarea statutului de victimă al unei reclamante la alineatele 178 92 din hotărârea sa în cazul Scordino v. Italia (n. 1) ([GC], nr. 36813/97, CEDH 2006 V) și, în ceea ce privește cererile în temeiul articolelor 2 din Convenție, în hotărârea sa în cazul Nikolova și Velichkova v. Bulgaria (n. 7888/03, §§ 51-64, 20 decembrie 2007). 36. În plus, în cazul Asociației „21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, §§ 124-25), Curtea a declarat că o acțiune civilă nu reprezintă un remediu care ar putea duce la accelerarea unei anchete penale și la identificarea celor responsabile. 37. În cazul în cauză, Curtea consideră că obligațiile statului în temeiul articolului 2 din Convenție de a efectua o investigație eficace asupra evenimentelor care au dus la moartea soțului reclamantului nu au fost îndeplinite prin atribuirea simplă a prejudiciilor morale, în special având în vedere faptul că atribuirea a fost în continuare acordată procedurilor civile deschise de reclamant și nu de autoritățile (a se vedea Yașa c. Turcia , 2 septembrie 1998, § 74 , Raporturi de hotărâri și decizii 1998-VI și Dzieciak c. Polonia , nr. 77766/01 , § 80, 9 decembrie 2008). 38. Chiar presupunând că concluziile instanțelor naționale în ceea ce privește ineficacitatea anchetei și atribuirea compensației ar priva reclamantul statutului ei de victimă în ceea ce privește perioada înainte de februarie 2009, Curtea constată că guvernul nu a adăugat nici o dovadă că au existat progrese în cadrul anchetei din 2009. În concluzie, Curtea constată că măsurile luate de autoritățile nu au furnizat un recurs corespunzător reclamantului și, prin urmare, poate continua să pretinde că este o victimă în sensul articolului 34 din Convenție. Concluzie în ceea ce privește admisibilitatea 40. întemeiat în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, menționând, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a subliniat faptul că douăzeci și patru de ani după ce soțul ei a fost ucis, ancheta penală aferentă nu a identificat încă persoanele responsabile și le-a trimis pentru proces. Ea a considerat că durata anchetei a fost excesivă și că autoritățile nu au respectat cerințele prevăzute în jurisprudența Curții privind art. 2 din Convenție sau cu cele stabilite de instanțe interne. 42. Guvernul consideră că, având în vedere complexitatea particulară a cazului, ancheta încurcată nu a fost obișnuită, deoarece circumstanțele care înconjoară moartea soțului reclamantului au avut loc în contextul foarte specific al unei insurrecții generale. Ei au acceptat totuși că durata anchetei a fost deosebit de lungă. 43. Curtea reiterează principiile relevante privind obligația procedurală impusă de art. 2, precum și concluziile sale în cazul Asociației „21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus, §§ 133 54), care se referă la aceleași proceduri penale ca în cazul în cauză. 44. Având în vedere competența sa ratione temporis, Curtea poate lua în considerare numai perioada după 20 de ani. Iunie 1994, data în care Convenția a intrat în vigoare în România. 45. În 1994, cazul a fost în așteptare în fața Oficiului Procurorului Militar. În acest sens, Curtea constată, așa cum a făcut în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citat mai sus, § 137) și Șandru și alții c. România (n. 22465/03, § 74, 8 decembrie 2009), că investigația a fost încredințată procurorilor militari care, la fel ca majoritatea acuzaților, inclusiv deținând ofițeri de armată de rang înalt, au fost într-o relație de subordonare în cadrul ierarhiei militare. 46. În plus, deficiențele anchetei au fost observate în mai multe ocazii de către autoritățile interne, însă ancheta ulterioară nu a remediat deficiența în cauză. 47. În ceea ce privește obligația de a implica rudele victimei în procedură, Curtea observă că nu a fost prezentată nicio justificare în ceea ce privește lipsa totală a informațiilor furnizate reclamantului cu privire la anchetă, în special din 2011 până în prezent (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și altele (citată mai sus, §§ 140-41). 48. Decembrie 1989” și alții (citate mai sus, § 142), care au căutat să stabilească cei responsabili pentru întregitatea crizei armate care au avut loc în zilele de închidere a lunii decembrie 1989 în mai multe orașe românești, Curtea nu subestimează complexitatea innegabilă a prezentului caz. Cu toate acestea, consideră că această complexitate nu poate justifica, în sine, nici lungimea anchetei, nici modul în care a fost efectuată pe o perioadă foarte lungă, fără ca reclamantul sau publicul să fie informat de progresele sale. 49. Curtea constată că trei ani după hotărârea din cauza Asociației „21 decembrie 1989” și alții (citat mai sus) a devenit finală, deficiențele identificate de Curte nu au par încă să fi fost remediate. În plus, decizia privind starea executării acestei hotărâri, adoptată de Comitetul de Miniștri la iunie 2014 în cadrul celei de-a 1201-a ședințe a deputaților miniștrilor, a invitat autoritățile române să răspundă criticilor formulate de Curte în hotărârea sa privind investigațiile impugnate. Până în prezent, executarea hotărârii este încă în așteptare în fața Comitetului miniștrilor. 50. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a avut beneficiul unei anchete eficace, conform articolului 2 din Convenție. 51. În consecință, a existat o încălcare procedurală a articolului 2 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 52. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.” Daune 53. Reclamantul a solicitat 50.000 euro (EUR) în ceea ce privește nerespectarea 54. Guvernul a susținut că reclamația este excesivă și a solicitat Curții să o respingă deoarece reclamantul a fost deja acordat 50.000 de lei noi români (RON) de către instanțele interne, echivalent cu aproximativ 12.000 EUR. 55. Curtea subliniază că a constatat o încălcare procedurală a articolului 2 din Convenție din cauza absenței unei anchete eficace asupra decesului soțului reclamantului, în special pentru perioada de la sfârșitul procedurii sale civile în fața instanței interne. 56. Pe baza dovezilor dinaintea acesteia, în special faptul că ancheta este încă în suspensie, în ciuda concluziilor instanței interne din 2009, și în ciuda hotărârii Curții în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții (citate mai sus), Curtea consideră că încălcarea membrului procesual al articolului 2 a cauzat reclamantului o nereclamație substanțială. Prejudicii materiale, cum ar fi suferința și frustrarea. Hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 15.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 57. Prin trimiterea unei copie a documentelor care atestă plata taxei avocatului ei de la RON 2.232, reclamantul a solicitat implicit rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în fața Curții. 58. Guvernul a declarat că reclamantul nu a prezentat în mod explicit o cerere de satisfacție echitabilă în acest sens și a invitat Curtea să nu-i atribuie nici o sumă pe contul respectiv. 59. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. cererea admisibilă în ceea ce privește ancheta penală efectuată în prezenta cauză după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește România; deține că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenția în membrul său procesual; deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 15.000 EUR (cincăzeci mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 aprilie 2015, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă