MALON c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MALON c. FRANCE (CtEDO, 2015)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 32770/11 Michel MALON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 21 aprilie 2015 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Vincent A. De Gaetano, André Potocki, judecători, și Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 26 iulie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, domnul Michel Malon, este un resortisant francez născut în 1957 și rezident la Saint Martin de Crau. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul P. Spinosi, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez a fost reprezentat de agentul său, dl F. Alabrune, director al afacerilor juridice al Ministerului Afacerilor Externe. Printr-o hotărâre de punere sub acuzare din 4 aprilie 2007, reclamantul a fost trimis în fața tribunalului de judecată al Bouches-du-Rhone pentru complicitate la asasinare și recel de răufăcători, ca urmare a uciderii unui om de afaceri marselez împușcat pe șantierul casei sale de trei focuri de armă trase de un individ prins în capcană. La 28 septembrie 2008, Curtea a Bouches-du-Rhone l'a. Printr-o hotărâre din 17 noiembrie 2010, după mai multe zile de judecată și patru întrebări adresate juriului, inclusiv două individualizate și două comune pentru reclamant și colegul său acuzat, tribunalul dașise recursul Varului l-a declarat vinovat și l-a condamnat la 15 ani de condamnare penală. Reclamantul a formulat un recurs în Casație pentru a se plânge de lipsa motivării hotărârii. La 12 mai 2011, acesta și-a retras recursul și nu mai prezenta caracterul unei căi de atac eficiente, Consiliul Constituțional, sesizat cu o chestiune prioritară de constituționalitate, care tocmai declarase dispozițiile referitoare la pronunțarea verdictelor în conformitate cu Constituția într-o decizie din 1 decembrie 2011. aprilie 2011 și Curtea de Casație, care au adoptat deja o poziție de principiu care exclude un astfel de motiv într-o hotărâre din 14 octombrie 2009, printr-o ordonanță din 20 mai 2011, președintele Camerei Penale a Curții de Casație a constatat că reclamantul a fost retras. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de absența motivării hotărârii de condamnare a instanței judecătorești. ÎN □ Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Guvernul ridică cererea în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, din motive de neobosire a căilor de atac interne, reclamantul fiind dezistat de recursul său în casare. În orice caz, acesta consideră că, în cazul în care Curtea ar trebui să considere că recursul nu a fost o cale de atac în speță, rejudecarea nu ar fi fost introdusă în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatele (1), decizia internă definitivă fiind pronunțată din 17 mai 2010 și cererea fiind înregistrată de Curte la 27 iulie 2011 sau un termen de paisprezece luni pentru depunerea cererii. Recurentul consideră că retragerea sa a fost justificată în cazul în care recursul său a fost condamnat la eșec. Acesta prezintă că înainte de intrarea în vigoare a legii din 10 august 2011 de introducere a unei dispoziții referitoare la cerința unei foi de motivare La 14 octombrie 2009, camera penală a Curții de Casație, prin hotărâri pe care le citează și începând cu o hotărâre de principiu, a respins în mod sistematic recursurile invocând lipsa motivării hotărârilor dasse pe baza jurisprudenței Curții. El adaugă că, într-o decizie din 1 octombrie 2009, În aprilie 2011, Consiliul Constituțional tocmai declarase dispozițiile referitoare la pronunțarea verdictelor de azil în conformitate cu Constituția. În primul rând, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, art. 35 din Convenție nu prevede decât epuizarea recursurilor atât referitoare la infracțiunile incriminate, disponibile cât și adecvate. Acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorită; revine statului pârât să demonstreze că aceste cerințe se găsesc îndeplinite (a se vedea, printre altele, Vernillo c. Franța, 20 februarie 1991, § 27, seria A n 198, Scordino și alte c. Italia (dec.), nr. 36813/97, 27 martie 2003 și Gas și Dubois c. Franța (dec.), nr 25951/07, 31 august 2010). În speță, Curtea constată că, în cazul în care recurentul a formulat un recurs în casație înainte de saloane, jurisprudența camerei criminale a Curii de Casație își făcea recursul condamnat la eșec în ceea ce privește eșecul său întemeiat pe lipsa de motivare a hotărârii instanței judecătorești. În plus, Comisia observă că Consiliul Constituțional, care a fost sesizat cu o chestiune prioritară de constituționalitate, a declarat, la rândul său, dispozițiile legale aplicabile atunci, în conformitate cu Constituția. În consecință, excepția guvernului trebuie respinsă în această privință. În ceea ce privește respectarea termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1), Curtea constată că: în speță, decizia internă definitivă a fost încheiată la data de 17 noiembrie 2010, și nu din 17 mai 2010, astfel cum a indicat guvernul. Termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție expira la 17 mai 2011. Or, Curtea reamintește că, înainte de 1 mai 2010, În ianuarie 2014, Comisia a considerat în mod normal că cererea a fost introdusă la data primei comunicări a reclamantului sau a reprezentantului său care a indicat intenția persoanei în cauză de a o sesiza și de a prezenta, chiar și pe scurt, natura cererii; această primă comunicare, care putea lua forma unei comunicări, întrerupea cursul termenului de șase luni (a se vedea în special, Kemevuako c. Țările de Jos (dec.), nr. 65938/09, 1 iunie 2010). Cu toate acestea, reclamantul sau reprezentantul său trebuia să trimită apoi formularul de cerere în termenul indicat în scrisoarea grefei. În plus, Curtea trebuia să primească în acest termen la data la data la care a primit formularul de cerere, precum și la data de origine a puterii avocatului, în cazul în care reclamantul ar fi reprezentat pentru procedura în fața sa, comunicarea acestora prin adresa nu este suficientă pentru a constitui o cerere completă sau valabilă : În caz contrar, data de la care a fost introdusă respondența nu a mai fost data primei comunicări, ci data de la care a fost trimisă la data la care a fost completat formularul de cerere (ibidem În cazul de față, Curtea constată că: după ce a primit prima comunicare a reprezentantului reclamantului prin care acesta din urmă a indicat intenia sa de a o sesiza și care prezintă pe scurt natura cererii, printr-un fax trimis la 17 mai 2011, grefa i-a răspuns printr-o scrisoare din 27 mai 2011, în care se preciza în special următoarele: Cu alte cuvinte, formularul de cerere completat nu trebuie trimis după data de 22 iulie 2011 . În cazul nerespectării acestui termen, aceaceasta este data de trimitere a formularului completat și nu data primei comunicări către Curte, care va fi reținută ca dată de introducere a cererii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, în cazul de față, faptul că formularul de cerere completat a fost transmis grefei prin fax la 22 iulie 2011, data expirării termenului de opt săptămâni nu este relevantă deoarece Curtea nu a primit în original în termenul menționat. Într-adevăr, ștampila poștei care figurează pe plicul în care au fost trimise în original formularul de cerere, o copie a documentelor prezentate, precum și scrisoarea de însoțire din 25 iulie 2011, indică data de 26 iulie 2011 (Keminako, citată anterior). Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că data de introducere a prezentei cauze este cea a ștampilei poștei care figurează pe plicul care conține la data de 26 iulie 2011 a formularului de cerere, și anume termenul de șase luni care a început la data de 17 iulie 2011. noiembrie 2010, cererea este, prin urmare, tardivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 mai 2015. Milano Blaško Ganna Yudkivska Premier Adjunct Președinte