MALON c. FRANCE

SECȚIA A CINCEA

DECIZIE

Cererea nr.

13192/10

prezentată de Michel MALON

împotriva Franței

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a cincea), reunită la 15 februarie 2011 într-un comitet compus din:

Mark Villiger, președinte,

Karel Jungwiert,

Isabelle Berro-Lefèvre, judecători,

și Stephen Phillips, grefier adjunct de secție,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 1 martie 2010,

Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 19 noiembrie 2010 prin care invită Curtea să radieze cererea de pe rol, precum și răspunsul părții reclamante la această declarație;

După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Cererea a fost introdusă de dl. Michel Malon, un resortisant francez, născut în 1957 și rezident la Saint-Martin-de-Crau. A fost reprezentat în fața Curții de B. Rebstock, avocat la Aix-en-Provence. Guvernul francez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său, dna. E. Belliard, director al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.

Invocând articolul 5 § 3 din Convenție, reclamantul se plângea de durata arestării sale preventive. La 11 martie 2004, a fost pus sub urmărire pentru complicitate la asasinat și plasat în arest preventiv. La 26 septembrie 2008, curtea cu jurați din Bouches-du-Rhône l-a achitat pe reclamant.

ÎN DREPT

Reclamantul susținea că durata arestării sale preventive era excesivă. Invoca articolul 5 § 3 din Convenție, ale cărui pasaje pertinente sunt formulate astfel:

„Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la paragraful 1 c) al prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei interesate la audiere.”

Printr-o scrisoare din 19 noiembrie 2010, Guvernul a adresat o declarație unilaterală Curții pentru a soluționa problema ridicată de cerere și a invitat-o să radieze cererea de pe rol în aplicarea articolului 37 din Convenție.

Declarația era formulată astfel:

„Eu, subsemnata, dna. Anne-Françoise TISSIER, agent al guvernului francez, declar că guvernul francez se oferă să verse dlui. Michel Malon, cu titlu gratuit, suma de 4 000 (patru mii) euro cu titlu de cerere înregistrată cu nr. 13192/10.

Această sumă nu va fi supusă niciunui impozit și va fi vărsată în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data hotărârii de radiere pronunțate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 c) din Convenție. Plata va constitui reglementarea definitivă a cauzei.

Guvernul recunoaște că în speță, durata globală a arestării preventive a reclamantului a adus atingere dreptului său garantat de articolul 5 § 3 din Convenție.”

Printr-o scrisoare din 21 decembrie 2010, partea reclamantă s-a opus cererii Guvernului și a cerut Curții să se pronunțe asupra temeiniciei cererii.

Curtea reamintește că în temeiul articolului 37 din Convenție, în orice moment al procedurii, poate decide să radieze o cerere de pe rol atunci când circumstanțele o conduc la una dintre concluziile enunțate la literele a), b) sau c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 c) îi permite în special să radieze o cauză de pe rol dacă:

„pentru orice alt motiv a cărui existență o constată Curtea, nu se mai justifică continuarea examinării cererii”.

Curtea reamintește de asemenea că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se radieze o cerere de pe rol în temeiul articolului 37 § 1 c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue.

Într-un asemenea caz, pentru a determina dacă trebuie să radieze cererea de pe rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turciei (chestiune preliminară) [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, și WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007).

Având în vedere natura concesiilor pe care le conține declarația Guvernului și cuantumul indemnizației propuse - care este conform cuantumurilor alocate în cauze similare -, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 c)).

Având în vedere cele de mai sus, și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema pusă în speță, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și protocoalele sale nu cere să continue examinarea cererii (articolul 37 § 1 in fine).

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să radieze cererea de pe rol în aplicarea articolului 37 § 1 c) din Convenție.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Grefier adjunct

Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

13192/10

présentée par Michel MALON

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 février 2011 en un comité composé de

:

Mark Villiger,

président,

Karel Jungwiert,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 1

er

mars 2010,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 19

novembre 2010 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requête a été introduite par M. Michel Malon, un ressortissant français, né en 1957 et résidant à Saint-Martin-de-Crau. Il a été représenté devant la Cour par M

e

B. Rebstock, avocat à Aix-en-Provence. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

E. Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée de sa détention provisoire. Le 11 mars 2004, il fut mis en examen du chef de complicité d’assassinat et placé en détention provisoire. Le 26

septembre 2008, la cour d’assises des Bouches-du-Rhône acquitta le requérant.

EN DROIT

Le requérant alléguait que la durée de sa détention provisoire était excessive. Il invoquait l’article 5 § 3 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés

:

«

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

Par une lettre du 19 novembre 2010, le Gouvernement a adressé une déclaration unilatérale à la Cour afin de résoudre la question soulevée par la requête et l’a invitée à rayer la requête du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

La déclaration était ainsi libellée

:

«

Je soussignée, M

me

Anne-Françoise TISSIER, agent du gouvernement français, déclare que le gouvernement français offre de verser à M. Michel Malon, à titre gracieux, la somme de 4

000 (quatre mille) euros au titre de la requête enregistrée sous le n

o

13192/10.

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée sur le compte bancaire indiqué par le requérant dans les trois mois à compter de la date de l’arrêt de radiation rendu par la Cour sur le fondement de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

Le gouvernement reconnaît qu’en l’espèce, la durée globale de la détention provisoire du requérant a porté atteinte à son droit garanti par l’article 5 § 3 de la Convention.

»

Par une lettre du 21 décembre 2010, la partie requérante s’est opposée à la demande du Gouvernement et a demandé à la Cour de statuer sur le bien-fondé de la requête.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle également que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003

‑

VI, et

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007).

Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement et du montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §

1

c)).

Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37 § 1

in fine

).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.

Stephen Phillips

Mark Villiger

Greffier adjoint

Président