CASE OF FERRARI v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1971 și locuiește în Buenos Aires. E un pilot militar. La 11 august 2005, copilul său s-a născut din căsătoria cu M.T.R. care deține atât cetățenia românească și argentinană. La data faptelor, reședința permanentă a familiei a fost în Argentina, dar au călătorit datorită diverselor misiuni de muncă ale reclamantului. În septembrie 2006, reclamantul a fost trimis într-o misiune a ONU în Cipru, unde familia sa s-a alăturat la el la scurt timp după aceea. În timp ce în Cipru, familia a călătorit în Spania pentru a vizita sora reclamantului. Pentru a facilita călătoria, reclamantul și soția sa au semnat un formular de autorizare care să permită fiecare dintre ele să călătorească în străinătate cu copilul. După ce a trăit împreună timp de șapte luni în Cipru, reclamantul și M.T.R. A decis împreună că M.T.R. și-ar duce copilul în România pentru câteva luni și s-ar alătura reclamantului din Buenos Aires în octombrie, la sfârșitul contractului său din Cipru. Părinții au fost de acord că M.T.R. și copilul se va întoarce în Argentina înainte de 15 octombrie 2007, data la care pașaportul copilului va expira. M.T.R. nu a putut face aranjamente de călătorie la timp, deoarece reclamantul a întârziat să trimită bani pentru biletele, iar în cele din urmă pașaportul copilului a expirat. M.T.R. a solicitat acordul reclamantului de a solicita un pașaport român pentru copil, dar reclamantul a refuzat. La 14 noiembrie 2007 M.T.R. a informat reclamantul că nu va reveni cu copilul în Argentina. Mai târziu, la 3 februarie 2008, ea a depus divorț și custodia copilului în fața instanțelor române. 10. La 16 noiembrie 2007, reclamantul a retras autorizația pe care a dat-o soției de a călători cu copilul. La 4 decembrie 2007, el a depus, de asemenea, o cerere de returnare a copilului în temeiul Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”), cu Ministerul argentin al Relațiilor Externe, Autoritatea Centrală în scopul Convenției de la Haga. 11. La 4 ianuarie 2008, notificarea efectuată de reclamant a fost primită de Ministerul României al Justiției, Autoritatea Centrală în sensul Convenției de la Haga („ Ministerul”). La cererea Ministerului, poliția a vizitat casa lui M.T.R. și a întrebat despre situația lor. Ea a furnizat copii ale documentelor lor de identitate și al formularului de autorizare care îi permite să călătorească cu copilul. 12. La 12 februarie 2008, Autoritatea Centrală Română a încercat fără succes să angaja mama în negocieri cu privire la întoarcerea copilului în Argentina. La 30 martie 2008 au depus în fața Curții Județeanului București o cerere în temeiul Convenției de la Haga pentru returnarea copilului. 13. Cinci audieri au avut loc în acest caz. La prima audiere M.T.R. a depus un răspuns la cererea reclamantului; la cererea Ministerului a fost acordată o amânare. La a doua audiere M.T.R. Învățat, se pare că pentru prima dată, autorizația de călătorie a fost retrasă de soțul ei. Această audiere, precum și următoarea a fost amânată la cererea M.T.R.. La următoarea audiere M.T.R. a cerut ca reclamantul să fie respins; ea a susținut că el este sexual deviant și a declarat că ea se teme pentru siguranța copilului ei, dacă el ar fi returnat la tatăl său. Reclamantul nu a apărut în instanță. 14. La 8 iulie 2008, Tribunalul județului a acordat cererea reclamantului și a ordonat M.T.R. să returneze copilul la reședința obișnuită din Buenos Aires în termen de două săptămâni de la data deciziei sale. Acesta a remarcat că, deși reclamantul și-a dat consimțământul pentru călătoria în România, soția sa a păstrat copilul în România împotriva voinței reclamantului contrar a ceea ce a fost convenit inițial. De asemenea, a observat că părinții au păstrat custodia comună a copilului, deoarece au fost căsătoriți legal la data retenției nelegiuite. De asemenea, Comisia a remarcat că, la 16 aprilie 2008, Curtea de District Huși a acordat divorțul cuplului, dar nu a decis cu privire la custodia copilului (a se vedea punctul 21 de mai jos). Acesta a respins în mod nefondat afirmațiile mamei că reclamantul nu a participat activ la educația copilului și că prezența sa constituie un risc major pentru „dezvoltarea fizică, psihică, emoțională și afectivă a copilului”. Decizia a fost finală și executabilă în termen de două săptămâni. 15. La 12 august 2008 M.T.R. apelat în casație. Cazul a fost aprobat la 27 noiembrie 2008 de Curtea de Apel din București. Într-o decizie finală din 4 decembrie 2008, instanța a susținut decizia Curții Județenești. 16. La 22 decembrie 2008, Ministerul a solicitat asistența unui judecător pentru executarea deciziei finale. La 8 ianuarie 2009, judecătorul a informat M.T.R. obligația de a se conforma ordinului judecătorului. A doua zi M.T.R. a depus o cerere de ședere a executării, care a fost respinsă de Curtea Județeanului București la 25 martie 2009. O nouă încercare de aplicare a măsurilor a avut loc la 2 aprilie 2009, când M.T.R. a informat judecătorul că a refuzat să respecte ordinul de returnare. Ea a explicat că reclamantul poate păstra contactul cu copilul prin intermediul internetului și webcam-ului, că l-a ținut actualizat cu evoluția copilului și că el nu a sprijinit financiar copilul. În acea zi, judecătorul a hotărât să amâne procedura de executare. 17. În același timp, M.T.R. a solicitat anularea deciziei finale din 4 decembrie 2008 (contestație în Anulare) pe care ea a considerat-o „nefondată și ilegală” (netemeinică și nelegală). La 23 februarie 2009, Curtea de Apel din București și-a acordat cererea, a anulat ordinul de returnare și a trimis cazul înapoi pentru reexaminarea recursului privind punctele de drept. Curtea de Apel a retras recursul și într-o decizie finală din 4 mai 2009 a respins cererea inițială de returnare a copilului. Curtea a considerat că sosirea copilului în România nu este ilegală deoarece ambii părinți au acceptat călătoria. De asemenea, a constatat că copilul era deja integrat în noul său mediu. Acesta a considerat că nu ar fi în interesul copilului să se reîntoarcă în Argentina, deoarece reclamantul a călătorit des din cauza slujirii sale ca pilot militar și, prin urmare, nu ar putea avea grijă adecvată de copil: „Răspunsurile lucrătorilor sociali în acest caz și evaluarea psihologică a copilului arată că copilul este armonios dezvoltat – afectiv, emoțional și intelectual - este atașat în mod afectat de mama și bunica sa mamă, și este integrat în mediul în care locuiește de la sosirea sa în România. Întoarcerea sa în Argentina este percepută de Curtea ca nu corespunzător interesului său superior în ceea ce privește, în special, faptul că tatăl său fiind un pilot militar, este selectat pentru misiuni în cadrul Organizației Națiunilor Unite, ceea ce face imposibil pentru el să fie preocupat de creșterea, îngrijirea și educarea copilului; în plus, călătoria frecventă de către copil cu tatăl său în aceste misiuni este defavorabilă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.” 18. La 15 mai 2009, Ministerul a informat Autoritatea Centrală Argentina cu privire la rezultatul procedurii și a recomandat reclamantului să solicite un drept de acces în temeiul Convenției de la Haga. Autoritatea Centrală Argentina a trimis decizia reclamantului și a exprimat dezacordul cu raționamentul instanței. Ei au susținut în principal că protracțiile care conduc la integrarea copilului în noul său mediu, în România, nu au fost imputabile reclamantului, ci autorităților române înșiși. În plus, ei au susținut că instanța românească a fost greșită în ceea ce privește faptul că, din cauza profesiei sale, reclamantul nu a putut avea grijă de copil; în orice caz, această considerație ar fi trebuit examinată și hotărâtă de către instanțe în ceea ce privește custodia copilului. 19. Ministerul a ținut legătura strânsă cu Autoritatea Centrală Argentinană pe parcursul procedurii, informand-le cu privire la progresul cazului și căutând informații solicitate de instanțe cu privire la reclamant. 20. La 3 februarie 2008 M.T.R. depus pentru divorț și custodia copilului. La 27 februarie 2008, Ministerul a informat reclamantul cu privire la aceste proceduri. 21. La 16 aprilie 2008, Curtea de District Husi a acordat divorțul, dar a hotărât să nu se pronunțe cu privire la problemele de custodie înainte de sfârșitul procedurii de la Haga, care erau în așteptare la momentul respectiv. Reclamantul nu a făcut apel și decizia a devenit astfel definitivă. 22. La 26 septembrie 2011, Curtea de district București a acordat M.T.R. custodia copilului și a acordat reclamantului drepturi de vizită. Părțile au apelat; reclamantul a contestat pensia stabilită de instanță. Hotărârea a devenit finală cu anumite amendamente la 6 decembrie 2012, când Curtea de Apel a respins apelurile asupra punctelor de drept depuse de cei doi părinți. 23. În ultima parte a anului 2009, reclamantul a călătorit pentru prima dată în România de la începutul situației de conflict. A stat cu M.T.R. și copilul său în apartamentul M.T.R. din Husi timp de o lună. 24. În 2010, reclamantul a călătorit în România în două ocazii, o dată însoțită de bunica paterna a copilului. Copilul a putut petrece timp cu tatăl său și a împărtășit camera lui de hotel pentru o noapte.