CtEDO 26.10.2010 Auto

CASE OF RABAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
26.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Art. 8
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF RABAN v. ROMANIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Primul reclamant, dl David Raban, este un cetățean israelian și olandez, născut în 1957 și locuiește în Yehud, Israel. Al doilea și al treilea reclamant sunt copiii săi, Ela Raban, născut în 2003, și Ilan Matzliah Raban, născut în 2004. Ei trăiesc în prezent în România cu A.R., mama lor. Primul reclamant și A.R. s-au căsătorit în 2002 la Cipru. Cele două locuiseră deja împreună în Israel timp de șase luni înainte de nuntă. În 2003 și, respectiv, în 2004, cei doi copii ai lor, Ela și Ilan Matzliah, s-au născut în Israel. Ultimul lor loc de locuință în Israel a fost Bat Hefer. În 2006, după cum a explicat reclamantul, cuplul, care avea custodia comună a copiilor, a fost de acord că mama și cei doi copii vor vizita familia mamei în România timp de șase luni. La 27 aprilie 2006, mama și copiii au plecat pentru România; potrivit biletelor de avion rotundă, au fost programate să se întoarcă la 24 octombrie 2006. Cu toate acestea, nu s-au întors niciodată în Israel; la 3 noiembrie 2006, mama A.R. a informat prima reclamantă că A.R. și copiii vor rămâne în România. Apoi, prima reclamantă depusă pentru returnarea copiilor săi, în conformitate cu Convenția de la Haga (proceduri descrise la nr. 1 de mai jos), în timp ce A.R. În 8 noiembrie 2006, primul reclamant a depus o cerere de returnare a copiilor săi în temeiul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”). Cererea a fost depusă prin intermediul Ministerului de Justiție din Israel la Ministerul Justiției din România („ Ministerul”). Primul reclamant a susținut că soția sa își păstrează în mod incorect copiii în România, fără consimțământul său. La 14 februarie 2007, Ministerul, în calitate de Autoritate Centrală în sensul Convenției de la Haga, a inițiat o procedură în numele primului reclamant în fața Curții de District de la al patrulea Precinct. 10. Pe baza dovezilor adăugate în acest caz, care includea o „evaluare psihologică a copiilor”, Curtea de District a constatat la 11 octombrie 2007 că păstrarea copiilor în România este ilegală în temeiul articolului 3 din Convenția de la Haga, deoarece la data reținerii tatălui avea drepturi legale de custodie. în conformitate cu care primul reclamant a fost de acord că copiii ar trebui să rămână în România ca situație financiară sa în Israel este precare, confirmat de martorul M.-A. T., care a declarat că nici reclamantul, nici A.R. a avut un loc de muncă în Israel, totuși nu au fost susținute, deoarece primul reclamant a dovedit că a făcut încercări de a închiria o casă pentru familie, a înscris copiii într-o grădiniță locală și a fost în contact regulat cu copiii prin telefon. Apărarea crescută de A.R. În temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga a fost, de asemenea, respinsă de instanță; a considerat că „statul de nesiguranță” invocat și că „amenințarea generală a atacurilor teroriste” care a apărut în Israel nu s-a dovedit a fi un obstacol pentru familia care trăiește în Israel timp de mai mult de cinci ani înainte de îndepărtarea copiilor și nu a putut fi considerată ca fiind dezvoltată într-un grad periculos în acel moment. Curtea a ordonat ca copiii să fie returnați la reședința lor obișnuită în Israel cel târziu trei săptămâni după ce hotărârea a devenit finală. 11. A.R. a depus un recurs împotriva acestei decizii, care a fost permis de Curtea de Apel din București într-o hotărâre finală din 7 ianuarie 2008. a dat un aviz discordant, favorizând raționamentul instanței de primă instanță. Hotărârea majorității a fost bazată pe două concluzii: în primul rând, că art. 3 din Convenția de la Haga nu se aplică cazul, în măsura în care copiii, cetățenii români, au părăsit Israel și au rămas în România după acordul părinților; în al doilea rând, faptul că, în orice caz, excepția prevăzută la art. 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția a fost justificată, deoarece s-a dovedit că, dacă s-a întors în Israel, copiii ar risca expunerea la prejudicii fizice sau psihologice. 12. Curtea de apel a constatat astfel că copiii au părăsit Israel și au rămas în România cu consimțământul tatălui lor, datorită înrăutățirii situației sale financiare. Hotărârea dintre părinți a fost ca copiii să rămână în România până când situația financiară a primului reclamant s-a îmbunătățit – în acest sens, chiar și faptul că au cumpărat bilete rotunde, care erau mai ieftine decât biletele de un drum, a subliniat numai dificultățile financiare pe care le suferă familia; totuși, cu timpul trecut, dovezile au arătat că această situație a continuat să se înrăutățească, deoarece primul reclamant a vândut casa unde locuiseră ca familie, după plecarea A.R. cu copiii și s-au dus să trăiască cu mama lui. De asemenea, primul reclamant nu a produs nici o dovadă care să susțină afirmația că a trimis bani copiilor săi. Curtea a susținut, de asemenea, că primul reclamant nu a dovedit că a menținut contactul cu copiii săi; în dosar existau doar dovezi de o singură vizită efectuată de primul reclamant la copiii săi, la 3 octombrie 2007; apelurile telefonice făcute de primul reclamant la copiii săi în România au fost făcute din casa primului reclamant, care a fost interpretată în sensul că conversațiile au fost între copii și bunica paterna. Prin urmare, acordul dintre soții cu privire la copiii rămasi în România s-a dovedit a fi real și un astfel de acord nu a putut fi considerat, în niciun caz, încălcarea articolului 3 din Convenția de la Haga. 13. În plus, dovezile din dosar au arătat că cei doi copii au fost integrati cu succes în comunitatea română – au avut rezultate bune la grădiniță și evaluări psihologice pozitive – argumente care au susținut concedierea acțiunii primului reclamant. De asemenea, instanța a susținut că „evaluarea copiilor efectuată de Departamentul General de Asistență Socială și Protecție a Copilului în prezența unui consilier a arătat că nu s-ar putea efectua nicio evaluare a efectelor posibile ale separației tatălui de copiii săi, în măsura în care nu există suficiente informații cu privire la relația părinte-fiilor”. 14. Apărarea în temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga, și anume, că există un risc grav de expunere a copiilor la prejudicii fizice intolerabile în cazul în care se reîntoarce la Israel, a fost, de asemenea, permisă. Curtea și-a bazat raționarea, printre altele, pe „raporturile produse de Amnesty International”, care au declarat în conformitate cu instanța, că Bat Hefer a fost situat într-o zonă de conflict, unde cetățenii se temeau pentru siguranța lor. În același timp, Curtea și-a bazat raționarea pe consilierea de călătorie emise în ianuarie 2008 de Departamentul de Stat al SUA, în care se presupune că au fost făcute avertizări despre „conflicte potențiale care ar putea apărea între israelieni și palestinieni” și „semne de posibile atacuri teroriste în zonă” au fost trimise. Într-un aviz disidente la hotărârea, judecătorul H.M. a subliniat faptul că documentele menționate mai sus „de fapt nu se referă în mod specific la Bat Hefer, ci la alte regiuni ale Israelului”. 15. Reclamantul nu a primit niciodată o copie a rapoartelor menționate mai sus. Într-un certificat emis de Ministerul Justiției la 29 mai 2008 către solicitant, s-a menționat că nici rapoartele Amnesty International, nici eliberarea Departamentului de Stat al SUA nu au fost găsite în dosarul intern. 16. La 6 martie 2007, A.R. a depus divorț, custodia copiilor și întreținerea în fața Curții de District București din a 4-a Precinct. 17. La 24 septembrie 2008, primul reclamant (apărător), reprezentat de un avocat desemnat, și-a prezentat observațiile în răspunsul la afirmațiile A.R.. El susține că instanța românească nu are competența generală în astfel de proceduri, în măsura în care căsătoria a fost înregistrată la Cipru, acuzatul a fost un cetățean israelian și olandez, copiii cuplului au fost cetățeni israelieni, iar ultima casă conjugală a fost în Israel. La 18 noiembrie 2008, instanța a respins motivul primului reclamant în ceea ce privește lipsa competenței, având în vedere că „cursele române au competența deplină în astfel de cazuri, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind jurisdicția și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materie de responsabilitate parentală”. 19. În hotărârea sa din 19 decembrie 2008, instanța de district a acordat A.R un divorț din cauza vinei exclusive a primului reclamant. Pe baza concluziilor unui raport de anchetă socială cu privire la situația concretă a copiilor, care a susținut că acestea au fost bine îngrijite și beneficiate de un nivel de viață bun și având în vedere vârsta lor (5 și 4, atunci), instanța a acordat custodia copiilor mamei. Curtea a constatat că era în interesul lor să rămână cu mama lor, îngrijirea și prezența ei fiind un factor psihologic care era absolut esențial pentru dezvoltarea lor intelectuală, morală și fizică. În lipsa oricărei dovezi referitoare la ocuparea forței de muncă și/sau la venitul primului reclamant, instanța a făcut trimitere la scala salarială minimă națională și i-a ordonat să plătească întreținerea lunară în valoare de 90 RON pentru fiecare copil, începând de la 6 martie 2007 și până la vârsta majorității. Nici primul reclamant, nici A.R. au depus apeluri împotriva acestei hotărâri, care au devenit astfel definitive și executive. 20. Dispozițiile juridice relevante ale Convenției de la Haga privind aspectele civile ale îndepărtării internaționale a copiilor se găsesc în Iosub Caras c. România, nr. 7198/04, 27 iulie 2006 și Deak c. România și Regatul Unit, nr. 19055/05, § 58, 3 iunie 2008. Convenția de la Haga a fost ratificată de România prin Legea nr. 100 din 16 septembrie 1992.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-07-27
0,95
CASE OF IOSUB CARAS v. ROMANIA
5. The first applicant was born in 1972 and lives in Petah Tikva, Israel. The second applicant, the daughter of the first applicant, was born in 2001. She currently lives in Romania. 6. The first applicant and his wife, both Romanian and Is
CtEDO 2010-10-26
0,94
CASE OF RABAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
împreună în Israel ca un cuplu şase luni înainte de nuntă. În 2003 şi, respectiv, 2004, s-au născut în Israel cei doi copii ai acestora, Ela şi Ilan Matzliah. Ultimul loc unde au locuit în Israel a fost Bat Hefer. 7. În 2006, după cum expli
CtEDO 2008-06-03
0,93
CASE OF DEAK v. ROMANIA AND THE UNITED KINGDOM
5. The applicant, Mr Andrei Deak, is a Romanian national who was born in 1956 and lives in Bucharest. 6. The applicant married C.D. (hereinafter referred to as “the mother”), also a Romanian national, in January 1998. In July 1998 their son
CtEDO 2019-05-21
0,93
CASE OF O.C.I. AND OTHERS v. ROMANIA
. 4. On 13 February 2018 notice of the application was given to the Government. 5. The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE F
CtEDO 2011-12-14
0,93
ANGHEL v. ITALY
under Article 301 of the Romanian Criminal Code, alleging that his wife was detaining A. in Italy without his consent. On an unspecified date, the applicant moved to Qatar. On 6 December 2006 he travelled to Italy to visit his son. He alleg
Sursă