CASE OF IOSUB CARAS v. ROMANIA

Primul reclamant s-a născut în 1972 și trăiește în Petah Tikva, Israel. Al doilea reclamant, fiica primului reclamant, s-a născut în 2001. Ea locuiește în prezent în România. Primul reclamant și soția sa, atât cetățenii români, cât și israelieni, au avut reședința lor permanentă în Israel din 1997. Copilul lor Iris s-a născut acolo, în 2001, și a achiziționat cetățenia israeliană de la naștere. În septembrie 2001, familia a vizitat România. La 11 octombrie 2001, data programată pentru întoarcerea familiei în Israel, numai primul reclamant a plecat, în timp ce soția și al doilea reclamant au rămas în România. Apoi, primul reclamant a depus pentru returnarea copilului, în temeiul Convenției de la Haga (proceduri descrise în nr. 1 mai jos), în timp ce soția a depus divorț și custodia copilului la instanțele române (proceduri descrise la nr. 2 mai jos).

La 22 noiembrie 2001, la soția a depus o cerere de returnare a copilului său în temeiul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”). Cererea a fost depusă prin intermediul Ministerului de Justiție din Israel la Ministerul Justiției din România („Ministrul”), care a primit-o la 26 noiembrie 2001. Primul reclamant a susținut că soția sa își păstrează în mod incorect fiica din România, fără consimțământul său. De asemenea, a informat Ministerul că a auzit că soția lui a depus cereri de divorț la instanțele române. La 27 noiembrie 2001, el solicită Ministerului să solicite o ședere în cadrul procedurii de divorț (a se vedea infra, §§ 12-17), atâta timp cât procedurile de la Haga erau în așteptare.

10. La 11 ianuarie 2002, Ministerul, în calitate de Autoritate Centrală în sensul Convenției de la Haga, a inițiat o procedură în numele primului reclamant în fața Curții de district din al șaselea Precinct din București. Pe baza dovezilor aduse în acest caz, instanța de district a constatat că retenția copilului în România este ilegală, în temeiul articolului 3 din Convenția de la Haga. Cu toate acestea, a considerat că, datorită situației politice din Israel, care s-a înrăutat constant din septembrie 2000, există un risc mare ca returnarea să expună copilul la prejudicii fizice sau psihologice. Prin urmare, în hotărârea din 15 aprilie 2002, instanța de district a respins cererea de returnare a copilului în temeiul articolului 13 litera (b) din Convenție.

11. La 17 decembrie 2002, județul București a permis recursul depus de Ministerul și a ordonat returnarea copilului din cauza faptului că retenția este ilegală și că mama nu a dovedit riscul grav la care copilul ar fi fost expus, dacă ar fi revenit la tatăl său. 12. La 21 februarie 2003, mama a depus un recurs împotriva acestei decizii, autorizat de Curtea de Apel din București într-o decizie finală din 5 iunie 2003. Curtea a respins cererea de returnare din cauza faptului că, de la data inițierii procedurii de la Haga, o altă instanță română a decis cu privire la divorțul părinților și a acordat mamei custodia exclusivă a copilului, într-o decizie finală din 18 septembrie 2002. Acesta a considerat, de asemenea, că, având în vedere vârsta copilului, anume doi ani și patru luni, întoarcerea ei ar fi împotriva intereselor ei în măsura în care ea a trăit în mod eficient în România, împreună cu mama ei, de când avea 7 luni.

În sfârșit, pe baza mărturiei martorilor, Curtea a constatat că tatăl a consimțit inițial să rămână în România și să stabilească acolo domiciliul pentru întreaga familie. Prin urmare, Curtea a constatat că copilul a rezistat legal în România din 12 septembrie 2001. La 10 octombrie 2001, prima soție a solicitat depunerea de divorț, custodia fiicei lor și întreținerea în fața Curții de district din al șaselea Precinct. 14. Curtea a constatat că, cu excepția primei audieri, primul reclamant a fost convocat corect la adresa sa în Israel prin intermediul Ministerului, după cum prevede Codul de Procedură Civilă. În hotărârea din 18 septembrie 2002, astfel cum a fost rectificată la 6 noiembrie 2002, instanța de district a acordat divorțul din cauza vinei primului reclamant, a acordat custodia copilului mamei și a ordonat primului reclamant să plătească menținerea lunară de 824 de dolari americani pentru fiica sa.

16. La 11 decembrie 2002, instanța de district a trimis hotărârea la adresa primului reclamant. 17. În lipsa unor apeluri împotriva acesteia, hotărârea a devenit finală. 18. Primul reclamant a informat Curtea că nu a primit niciuna dintre citațiile trimise la el sau hotărârea din 18 septembrie 2002. Se pare că nu a apelat la niciun moment împotriva hotărârii. „Îndepărtarea sau păstrarea unui copil trebuie considerată injustificată în cazul în care a) este încălcarea drepturilor de custodie atribuite unei persoane, unei instituții sau a oricărui alt organism, fie în comun, fie în monoterapie, în temeiul legii statului în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtare sau reținere; și b) la momentul îndepărtării sau reținerii acestor drepturi au fost efectiv exercitate, fie în comun, fie în monoterapie, sau ar fi fost astfel exercitate, dar pentru îndepărtare sau reținere.

(...)” „Autoritățile centrale cooperează reciproc și promovează cooperarea între autoritățile competente din statele lor respective pentru a asigura returnarea rapidă a copiilor și pentru a realiza celelalte obiecte ale prezentei convenții.

În special, fie direct, fie prin intermediul oricărui intermediar, acestea iau toate măsurile adecvate - a) pentru a descoperi locul unde un copil care a fost îndepărtat sau reținut în mod incorect; b) pentru a preveni mai multe prejudicii asupra copilului sau a prejudiciului pentru părțile interesate prin luarea sau provocarea măsurilor provizorii; c) pentru a asigura returnarea voluntară a copilului sau pentru a aduce o soluționare amiabilă a problemelor; d) pentru a schimba, dacă este de dorit, informații referitoare la fundamentul social al copilului; e) pentru a furniza informații cu privire la un caracter general în ceea ce privește legislația statului lor în legătură cu aplicarea convenției; f) pentru a iniția sau facilita instituirea procedurilor judiciare sau administrative în vederea obținerii returnării copilului și, într-un caz corespunzător, pentru a face aranjamente administrative pentru organizarea sau asigurarea efectivă a exercitării drepturilor de acces; g) în cazul în care circumstanțele necesare, pentru a furnționarea sau facilita furnția de asistență juridică și consilii, inclusiv de consili; h) pentru a furnținerea unuiaținere; În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă în cauză nu a luat o decizie în termen de șase săptămâni de la data începerii procedurii, reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat,

de proprie inițiativă sau dacă autoritatea centrală a statului reclamant are dreptul să solicite o declarație a motivelor întârzierii. În cazul în care un răspuns este primit de către Autoritatea Centrală a statului solicitat, autoritatea respectivă transmite răspunsul la Autoritatea Centrală a statului reclamant sau la solicitant, după caz.” „În cazul în care un copil a fost înlăturat sau reținut în mod incorect în temeiul articolului 3 și, la data începerii procedurii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant în care copilul este, o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs de la data îndepărtării sau reținerii nelegiuite, autoritatea în cauză ordonă imediat returnarea copilului.

Autoritatea judiciară sau administrativă, chiar dacă procedurile au fost inițiate după expirarea perioadei de un an menționate la alineatul anterior, ordonă, de asemenea, returnarea copilului, cu excepția cazului în care se demonstrează că copilul este acum stabilit în noul său mediu.

În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă din statul solicitat are motive să creadă că copilul a fost retras într-un alt stat, acesta poate rămâne în procedură sau respinge cererea de returnare a copilului.” „În afară de dispozițiile articolului anterior, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este obligată să ordone returnarea copilului în cazul în care persoana, instituția sau alt organism care se opune returnării sale stabilește că a) persoana, instituția sau alt organism care are grijă de persoana copilului nu a exercitat în realitate drepturile de custodie la momentul îndepărtării sau reținerii, sau a fost consimțită sau ulterior achiziționată în eliminarea retenției; sau b) există un risc grav că returnarea sa ar expune copilului la prejudicii fizice sau psihologice sau ar pune în alt mod copilul într-o situație intolerabilă.

Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, refuza să ordone returnarea copilului în cazul în care constată că copilul obiectează să fie returnat și a atins o vârstă și un grad de maturitate la care este necesar să ia în considerare opiniile sale.

În funcție de circumstanțele menționate în prezentul articol, autoritățile judiciare și administrative iau în considerare informațiile referitoare la fundalul social al copilului furnizat de către Autoritatea Centrală sau de altă autoritate competentă a reședinței habituale a copilului.” „După primirea unui aviz de îndepărtare sau reținere injustificată a copilului în sensul articolului 3, autoritățile judiciare sau administrative ale statului contractant la care a fost îndepărtat sau în care a fost păstrat copilul nu se decid cu privire la meritul dreptului de custodie, până când nu s-a stabilit că copilul nu trebuie returnat în temeiul prezentei convenții sau cu excepția cazului în care nu este depusă o cerere în temeiul prezentei convenții, autoritățile judiciare sau administrativă a statului solicitat poate ține seama de motivele pentru aplicarea prezentei convenții.”” art. 1141 alineatul (4) se aplică în consecință...

În toate cazurile în care cei care se află în străinătate au un reprezentant cunoscut în România, acesta din urmă este convocat...” „Persoanele care se află în străinătate... sunt informate [prin convocările] de obligația de a stabili reședința în România în scopul serviciului actelor procedurale. În cazul în care nu respectă această cerință, serviciul se efectuează prin corespondență înregistrată, dovada că scrisoarea a fost prezentată unui birou poștal român, fiind dovada suficientă că procedura de convocare a fost respectată.” „Părțile [în procedurile de divorț] sunt prezente în fața instanțelor care hotărăsc pe fond, cu excepția cazului în care unul dintre soții... în străinătate; în această situație, părțile pot participa printr-un reprezentant.”

5. The first applicant was born in 1972 and lives in Petah Tikva, Israel. The second applicant, the daughter of the first applicant, was born in 2001. She currently lives in Romania. 6. The first applicant and his wife, both Romanian and Israeli citizens, have had their permanent residence in Israel since 1997. Their child Iris was born there, in 2001, and acquired Israeli citizenship from birth. 7. In September 2001, the family visited Romania. On 11 October 2001, the date scheduled for the return of the family to Israel, only the first applicant left, while the wife and the second applicant remained in Romania. Subsequently, the first applicant filed for the return of the child, under the Hague Convention (proceedings described under no. 1 below), while the wife filed for divorce and custody of the child with the Romanian courts (proceedings described under no. 2 below).

8. On 22 November 2001, upon arrival in Israel, the father filed a request for the return of his child under the Hague Convention of 25 October 1980 on the civil aspects of international child abduction (“the Hague Convention”). The request was submitted through the Israeli Ministry of Justice to the Romanian Ministry of Justice (“the Ministry”) which received it on 26 November 2001. The first applicant claimed that his wife was wrongfully retaining their daughter in Romania, without his consent. He also informed the Ministry that he had heard his wife had filed for divorce with the Romanian courts. 9. On 27 November 2001, he asked the Ministry to apply for a stay in the divorce proceedings (see infra, §§ 12-17), for as long as the Hague proceedings were pending.

10. On 11 January 2002, the Ministry, acting as the Central Authority for the purpose of the Hague Convention, instituted proceedings on behalf of the first applicant before the Bucharest District Court of the Sixth Precinct. Based on the evidence adduced in the case, the district court found that the retention of the child in Romania was illegal, under Article 3 of the Hague Convention. However, it considered that, due to the political situation in Israel, which had worsened constantly since September 2000, there was a great risk that the return would expose the child to physical or psychological harm. Therefore, in a judgment of 15 April 2002, the district court rejected the request for the return of the child under Article 13 (b) of the Convention.

11. On 17 December 2002, the Bucharest County Court allowed the appeal lodged by the Ministry and ordered the return of the child on the grounds that the retention was illegal and that the mother had not proved the grave risk that the child would be exposed to, if returned to her father. 12. On 21 February 2003, the mother filed an appeal against this decision, allowed by the Bucharest Court of Appeal in a final decision of 5 June 2003. The court rejected the request for return on the ground that, since the date of the commencement of the Hague proceedings, another Romanian court had ruled on the divorce of the parents and had granted sole custody of the child to the mother, in a final decision of 18 September 2002. It also considered that, bearing in mind the child’s age, namely two years and four months, her return would be against her interests in so far as she had effectively been living in Romania, with her mother, since she was 7 months old.

Lastly, on the basis of witness testimony, the court found it proved that the father had consented initially to remain in Romania and to establish there the domicile for the whole family. Therefore, the court found that the child had legally resided in Romania since 12 September 2001. 13. On 10 October 2001, the first applicant’s wife filed for divorce, custody of their daughter and maintenance before the Bucharest District Court of the Sixth Precinct. 14. The court found that, except for the first hearing, the first applicant had been correctly summoned at his address in Israel through the Ministry, as required by the Code of Civil Procedure. The first applicant was not present at any of the four hearings held in the case.

15. In the judgment of 18 September 2002, as rectified on 6 November 2002, the district court granted divorce on the grounds of fault by the first applicant, awarded the custody of the child to the mother and ordered the first applicant to pay monthly maintenance of 824 American dollars for his daughter. 16. On 11 December 2002 the district court sent the judgment to the first applicant’s address. 17. In the absence of appeals against it, the judgment became final. 18. The first applicant informed the Court that he had not received any of the summonses sent to him or the judgment of 18 September 2002. It appears that he did not appeal at any point against the judgment.

“The removal or the retention of a child is to be considered wrongful where a) it is in breach of rights of custody attributed to a person, an institution or any other body, either jointly or alone, under the law of the State in which the child was habitually resident immediately before the removal or retention; and b) at the time of removal or retention those rights were actually exercised, either jointly or alone, or would have been so exercised but for the removal or retention. (...)” “Central Authorities shall co-operate with each other and promote co-operation amongst the competent authorities in their respective States to secure the prompt return of children and to achieve the other objects of this Convention.

In particular, either directly or through any intermediary, they shall take all appropriate measures - a) to discover the whereabouts of a child who has been wrongfully removed or retained; b) to prevent further harm to the child or prejudice to interested parties by taking or causing to be taken provisional measures; c) to secure the voluntary return of the child or to bring about an amicable resolution of the issues; d) to exchange, where desirable, information relating to the social background of the child; e) to provide information of a general character as to the law of their State in connection with the application of the Convention; f) to initiate or facilitate the institution of judicial or administrative proceedings with a view to obtaining the return of the child and, in a proper case, to make arrangements for organizing or securing the effective exercise of rights of access; g) where the circumstances so require, to provide or facilitate the provision of legal aid and advice, including the participation of legal counsel and advisers; h) to provide such administrative arrangements as may be necessary and appropriate to secure the safe return of the child; i) to keep other each other informed with respect to the operation of this Convention and, as far as possible,

to eliminate any obstacles to its application.” “The judicial or administrative authorities of Contracting States shall act expeditiously in proceedings for the return of children. If the judicial or administrative authority concerned has not reached a decision within six weeks from the date of commencement of the proceedings, the applicant or the Central Authority of the requested State, on its own initiative or if asked by the Central Authority of the requesting State, shall have the right to request a statement of the reasons for the delay.

If a reply is received by the Central Authority of the requested State, that Authority shall transmit the reply to the Central Authority of the requesting State, or to the applicant, as the case may be.” “Where a child has been wrongfully removed or retained in terms of Article 3 and, at the date of the commencement of the proceedings before the judicial or administrative authority of the Contracting State where the child is, a period of less than one year has elapsed from the date of the wrongful removal or retention, the authority concerned shall order the return of the child forthwith. The judicial or administrative authority, even where the proceedings have been commenced after the expiration of the period of one year referred to in the preceding paragraph, shall also order the return of the child, unless it is demonstrated that the child is now settled in its new environment.

Where the judicial or administrative authority in the requested State has reason to believe that the child has been taken to another State, it may stay the proceedings or dismiss the application for the return of the child.” “Notwithstanding the provisions of the preceding Article, the judicial or administrative authority of the requested State is not bound to order the return of the child if the person, institution or other body which opposes its return establishes that a) the person, institution or other body having the care of the person of the child was not actually exercising the custody rights at the time of removal or retention, or had consented to or subsequently acquiesced in the removal of retention; or b) there is a grave risk that his or her return would expose the child to physical or psychological harm or otherwise place the child in an intolerable situation.

The judicial or administrative authority may also refuse to order the return of the child if it finds that the child objects to being returned and has attained an age and degree of maturity at which it is appropriate to take account of its views.

In considering the circumstances referred to in this Article, the judicial and administrative authorities shall take into account the information relating to the social background of the child provided by the Central Authority or other competent authority of the child’s habitual residence.” “After receiving notice of a wrongful removal or retention of a child in the sense of Article 3, the judicial or administrative authorities of the Contracting State to which the child has been removed or in which it has been retained shall not decide on the merits of rights of custody until it has been determined that the child is not to be returned under this Convention or unless an application under the Convention is not lodged within a reasonable time following receipt of the notice.” “The sole fact that a decision relating to custody has been given in or is entitled to recognition in the requested State shall not be a ground for refusing to return a child under this Convention,

but the judicial or administrative authorities of the requested State may take account of the reasons for that decision in applying this Convention.” “The provisions of this Chapter do not limit the power of a judicial or administrative authority to order the return of the child at any time.” Paragraph 121 of the Explanatory Report on the 1980 Hague Convention comments on Article 16 of the Hague Convention as follows: “This article, so as to promote the realisation of the Convention’s objectives regarding the return of the child, seeks to prevent a decision on the merits of the right to custody being taken in the State of refuge.” “Unless otherwise provided in a treaty, international convention or special law, persons who are abroad and whose home address abroad is known shall be summoned to appear by registered mail.

Article 1141 (4) applies accordingly... In all cases in which those who are abroad have a known representative in Romania, the latter shall be summoned...” “Persons resident abroad... shall be informed [through the summons] of the obligation to establish residence in Romania for the purpose of service of procedural acts. If they do not comply with this requirement, service shall be effected by registered mail, the proof that the letter was presented to a Romanian post office being sufficient evidence that the summoning procedure was respected.” “The parties [in divorce proceedings] shall be present before the courts ruling on the merits, except where one of the spouses... resides abroad; in the latter situation the parties may participate through a representative.”