CtEDO 27.07.2006 Auto

CASE OF IOSUB CARAS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
27.07.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 8;Not necessary to examine Art. 6-1 and P1-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award (first applicant);Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient (second applicant);Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF IOSUB CARAS v. ROMANIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Primul reclamant s-a născut în 1972 și trăiește în Petah Tikva, Israel. Al doilea reclamant, fiica primului reclamant, s-a născut în 2001. Ea locuiește în prezent în România. Primul reclamant și soția sa, atât cetățenii români, cât și israelieni, au avut reședința lor permanentă în Israel din 1997. Copilul lor Iris s-a născut acolo, în 2001, și a achiziționat cetățenia israeliană de la naștere. În septembrie 2001, familia a vizitat România. La 11 octombrie 2001, data programată pentru întoarcerea familiei în Israel, numai primul reclamant a plecat, în timp ce soția și al doilea reclamant au rămas în România. Apoi, primul reclamant a depus pentru returnarea copilului, în temeiul Convenției de la Haga (proceduri descrise în nr. 1 mai jos), în timp ce soția a depus divorț și custodia copilului la instanțele române (proceduri descrise la nr. 2 mai jos). La 22 noiembrie 2001, la soția a depus o cerere de returnare a copilului său în temeiul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”). Cererea a fost depusă prin intermediul Ministerului de Justiție din Israel la Ministerul Justiției din România („Ministrul”), care a primit-o la 26 noiembrie 2001. Primul reclamant a susținut că soția sa își păstrează în mod incorect fiica din România, fără consimțământul său. De asemenea, a informat Ministerul că a auzit că soția lui a depus cereri de divorț la instanțele române. La 27 noiembrie 2001, el solicită Ministerului să solicite o ședere în cadrul procedurii de divorț (a se vedea infra, §§ 12-17), atâta timp cât procedurile de la Haga erau în așteptare. 10. La 11 ianuarie 2002, Ministerul, în calitate de Autoritate Centrală în sensul Convenției de la Haga, a inițiat o procedură în numele primului reclamant în fața Curții de district din al șaselea Precinct din București. Pe baza dovezilor aduse în acest caz, instanța de district a constatat că retenția copilului în România este ilegală, în temeiul articolului 3 din Convenția de la Haga. Cu toate acestea, a considerat că, datorită situației politice din Israel, care s-a înrăutat constant din septembrie 2000, există un risc mare ca returnarea să expună copilul la prejudicii fizice sau psihologice. Prin urmare, în hotărârea din 15 aprilie 2002, instanța de district a respins cererea de returnare a copilului în temeiul articolului 13 litera (b) din Convenție. 11. La 17 decembrie 2002, județul București a permis recursul depus de Ministerul și a ordonat returnarea copilului din cauza faptului că retenția este ilegală și că mama nu a dovedit riscul grav la care copilul ar fi fost expus, dacă ar fi revenit la tatăl său. 12. La 21 februarie 2003, mama a depus un recurs împotriva acestei decizii, autorizat de Curtea de Apel din București într-o decizie finală din 5 iunie 2003. Curtea a respins cererea de returnare din cauza faptului că, de la data inițierii procedurii de la Haga, o altă instanță română a decis cu privire la divorțul părinților și a acordat mamei custodia exclusivă a copilului, într-o decizie finală din 18 septembrie 2002. Acesta a considerat, de asemenea, că, având în vedere vârsta copilului, anume doi ani și patru luni, întoarcerea ei ar fi împotriva intereselor ei în măsura în care ea a trăit în mod eficient în România, împreună cu mama ei, de când avea 7 luni. În sfârșit, pe baza mărturiei martorilor, Curtea a constatat că tatăl a consimțit inițial să rămână în România și să stabilească acolo domiciliul pentru întreaga familie. Prin urmare, Curtea a constatat că copilul a rezistat legal în România din 12 septembrie 2001. La 10 octombrie 2001, prima soție a solicitat depunerea de divorț, custodia fiicei lor și întreținerea în fața Curții de district din al șaselea Precinct. 14. Curtea a constatat că, cu excepția primei audieri, primul reclamant a fost convocat corect la adresa sa în Israel prin intermediul Ministerului, după cum prevede Codul de Procedură Civilă. În hotărârea din 18 septembrie 2002, astfel cum a fost rectificată la 6 noiembrie 2002, instanța de district a acordat divorțul din cauza vinei primului reclamant, a acordat custodia copilului mamei și a ordonat primului reclamant să plătească menținerea lunară de 824 de dolari americani pentru fiica sa. 16. La 11 decembrie 2002, instanța de district a trimis hotărârea la adresa primului reclamant. 17. În lipsa unor apeluri împotriva acesteia, hotărârea a devenit finală. 18. Primul reclamant a informat Curtea că nu a primit niciuna dintre citațiile trimise la el sau hotărârea din 18 septembrie 2002. Se pare că nu a apelat la niciun moment împotriva hotărârii. „Îndepărtarea sau păstrarea unui copil trebuie considerată injustificată în cazul în care a) este încălcarea drepturilor de custodie atribuite unei persoane, unei instituții sau a oricărui alt organism, fie în comun, fie în monoterapie, în temeiul legii statului în care copilul a fost rezident în mod obișnuit imediat înainte de îndepărtare sau reținere; și b) la momentul îndepărtării sau reținerii acestor drepturi au fost efectiv exercitate, fie în comun, fie în monoterapie, sau ar fi fost astfel exercitate, dar pentru îndepărtare sau reținere. (...)” „Autoritățile centrale cooperează reciproc și promovează cooperarea între autoritățile competente din statele lor respective pentru a asigura returnarea rapidă a copiilor și pentru a realiza celelalte obiecte ale prezentei convenții. În special, fie direct, fie prin intermediul oricărui intermediar, acestea iau toate măsurile adecvate - a) pentru a descoperi locul unde un copil care a fost îndepărtat sau reținut în mod incorect; b) pentru a preveni mai multe prejudicii asupra copilului sau a prejudiciului pentru părțile interesate prin luarea sau provocarea măsurilor provizorii; c) pentru a asigura returnarea voluntară a copilului sau pentru a aduce o soluționare amiabilă a problemelor; d) pentru a schimba, dacă este de dorit, informații referitoare la fundamentul social al copilului; e) pentru a furniza informații cu privire la un caracter general în ceea ce privește legislația statului lor în legătură cu aplicarea convenției; f) pentru a iniția sau facilita instituirea procedurilor judiciare sau administrative în vederea obținerii returnării copilului și, într-un caz corespunzător, pentru a face aranjamente administrative pentru organizarea sau asigurarea efectivă a exercitării drepturilor de acces; g) în cazul în care circumstanțele necesare, pentru a furnționarea sau facilita furnția de asistență juridică și consilii, inclusiv de consili; h) pentru a furnținerea unuiaținere; În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă în cauză nu a luat o decizie în termen de șase săptămâni de la data începerii procedurii, reclamantul sau autoritatea centrală a statului solicitat, de proprie inițiativă sau dacă autoritatea centrală a statului reclamant are dreptul să solicite o declarație a motivelor întârzierii. În cazul în care un răspuns este primit de către Autoritatea Centrală a statului solicitat, autoritatea respectivă transmite răspunsul la Autoritatea Centrală a statului reclamant sau la solicitant, după caz.” „În cazul în care un copil a fost înlăturat sau reținut în mod incorect în temeiul articolului 3 și, la data începerii procedurii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant în care copilul este, o perioadă de mai puțin de un an s-a scurs de la data îndepărtării sau reținerii nelegiuite, autoritatea în cauză ordonă imediat returnarea copilului. Autoritatea judiciară sau administrativă, chiar dacă procedurile au fost inițiate după expirarea perioadei de un an menționate la alineatul anterior, ordonă, de asemenea, returnarea copilului, cu excepția cazului în care se demonstrează că copilul este acum stabilit în noul său mediu. În cazul în care autoritatea judiciară sau administrativă din statul solicitat are motive să creadă că copilul a fost retras într-un alt stat, acesta poate rămâne în procedură sau respinge cererea de returnare a copilului.” „În afară de dispozițiile articolului anterior, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este obligată să ordone returnarea copilului în cazul în care persoana, instituția sau alt organism care se opune returnării sale stabilește că a) persoana, instituția sau alt organism care are grijă de persoana copilului nu a exercitat în realitate drepturile de custodie la momentul îndepărtării sau reținerii, sau a fost consimțită sau ulterior achiziționată în eliminarea retenției; sau b) există un risc grav că returnarea sa ar expune copilului la prejudicii fizice sau psihologice sau ar pune în alt mod copilul într-o situație intolerabilă. Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, refuza să ordone returnarea copilului în cazul în care constată că copilul obiectează să fie returnat și a atins o vârstă și un grad de maturitate la care este necesar să ia în considerare opiniile sale. În funcție de circumstanțele menționate în prezentul articol, autoritățile judiciare și administrative iau în considerare informațiile referitoare la fundalul social al copilului furnizat de către Autoritatea Centrală sau de altă autoritate competentă a reședinței habituale a copilului.” „După primirea unui aviz de îndepărtare sau reținere injustificată a copilului în sensul articolului 3, autoritățile judiciare sau administrative ale statului contractant la care a fost îndepărtat sau în care a fost păstrat copilul nu se decid cu privire la meritul dreptului de custodie, până când nu s-a stabilit că copilul nu trebuie returnat în temeiul prezentei convenții sau cu excepția cazului în care nu este depusă o cerere în temeiul prezentei convenții, autoritățile judiciare sau administrativă a statului solicitat poate ține seama de motivele pentru aplicarea prezentei convenții.”” art. 1141 alineatul (4) se aplică în consecință... În toate cazurile în care cei care se află în străinătate au un reprezentant cunoscut în România, acesta din urmă este convocat...” „Persoanele care se află în străinătate... sunt informate [prin convocările] de obligația de a stabili reședința în România în scopul serviciului actelor procedurale. În cazul în care nu respectă această cerință, serviciul se efectuează prin corespondență înregistrată, dovada că scrisoarea a fost prezentată unui birou poștal român, fiind dovada suficientă că procedura de convocare a fost respectată.” „Părțile [în procedurile de divorț] sunt prezente în fața instanțelor care hotărăsc pe fond, cu excepția cazului în care unul dintre soții... în străinătate; în această situație, părțile pot participa printr-un reprezentant.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-10-26
0,95
CASE OF RABAN v. ROMANIA
5. The first applicant, Mr David Raban, is an Israeli and Dutch citizen, who was born in 1957 and lives in Yehud, Israel. The second and third applicants are his children, Ela Raban, born in 2003, and Ilan Matzliah Raban, born in 2004. They
CtEDO 2006-07-27
0,94
CASE OF IOSUB CARAS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
2001, şi a dobândit cetăţenie israeliană la naştere. 7. În luna septembrie a anului 2001, familia a vizitat România. La data de 11 octombrie 2001, când era programată întoarcerea familiei în Israel, numai primul reclamant a plecat, în vreme
CtEDO 2019-05-21
0,93
CASE OF O.C.I. AND OTHERS v. ROMANIA
. 4. On 13 February 2018 notice of the application was given to the Government. 5. The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE F
CtEDO 2016-07-19
0,93
CASE OF E.S. v. ROMANIA AND BULGARIA
. The court observed that R.E.N. had in the meantime brought proceedings in Bulgaria for a change of custody in respect of the child. It then noted that the child had settled well in Bulgaria, both in terms of emotional and material comfort
CtEDO 2013-04-04
0,92
E.S. v. ROMANIA AND BULGARIA
ught recognition of the custody decision of 30 January 2009 with the Bulgarian courts and then initiated enforcement proceedings through a Bulgarian enforcement officer. 12. On 9 February and 16 March 2011 the enforcement officer tried unsu
Sursă