CtEDO 02.04.2013 Auto

FERRARI v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.04.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FERRARI v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 1714/10 Adrian Rodolfo FERRARI împotriva României depusă la 21 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Adrian Rodolfo Ferrari, este un național argentin, care s-a născut în 1971 și trăiește în Buenos Aires. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, un pilot militar, are un copil născut la 11 august 2005 din căsătoria sa cu M.T.R. care deține atât cetățenia românească, cât și argentinană. La data faptelor, reședința familiei a fost în Argentina. În septembrie 2006, reclamantul a fost trimis la o misiune a ONU din Cipru, unde familia sa s-a alăturat la el la scurt timp după aceea. Pentru a facilita călătoria, reclamantul și soția sa au semnat un formular de autorizare care permite fiecăruia dintre ele dreptul de a călători în străinătate cu copilul. După ce a trăit împreună timp de șapte luni în Cipru, reclamantul și M.T.R. au decis împreună că își va duce copilul în România pentru câteva luni, și se va alătura reclamantului în Buenos Aires în octombrie, la sfârșitul contractului său în Cipru. Părinții au convenit că M.T.R. și copilul vor reveni în Argentina înainte de 15 octombrie 2007, data la care pașaportul copilului va expira. Odată în România, M.T.R. a invocat diverse motive pentru a amâna plecarea și la 14 noiembrie 2007 a informat reclamantul că nu va reveni cu copilul în Argentina. La 16 noiembrie 2007, reclamantul a retras autorizația pe care a dat-o soției de a călători cu copilul. De asemenea, el a depus o cerere de returnare a copilului în temeiul Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”), cu Ministerul Argentin al Relațiilor Externe, Autoritatea Centrală în sensul Convenției de la Haga. La 4 ianuarie 2008, Ministerul român al Justiției, Autoritatea Centrală, a primit notificarea în sensul Convenției de la Haga. La 12 februarie, Autoritatea Centrală Română a încercat fără succes să încheie mama în negocieri cu privire la returnarea copilului în Argentina. La 3 aprilie 2008 au depus în fața Curții Județeanului București o cerere în temeiul Convenției de la Haga pentru returnarea copilului. La 8 iulie 2008, Curtea Județeanului a acordat cererea și a ordonat M.T.R. pentru a returna copilul la reședința obișnuită din Buenos Aires în termen de două săptămâni de la data deciziei sale. Acesta a remarcat că, deși reclamantul și-a dat consimțământul pentru călătoria în România, soția sa a păstrat copilul în România împotriva voinței reclamantului contrar a ceea ce a fost convenit inițial. De asemenea, a observat că părinții au păstrat custodia comună a copilului, deoarece au fost căsătoriți legal la data retenției nelegiuite. De asemenea, a remarcat că, la 16 aprilie 2008, Curtea de District Huși a acordat divorțul cuplului, dar nu a decis cu privire la custodia copilului. Prezența sa constituie un risc major pentru „dezvoltarea fizică, psihică, emoțională și afectivă a copilului”. Prin apelul depus de reclamant, Curtea de Apel a menținut hotărârea Curții de Conturi din București. Curtea de Apel a pronunțat hotărârea sa finală la 4 Decembrie 2008. Autoritatea Centrală Română a solicitat asistența unui judecător pentru executarea deciziei finale. M.T.R. a depus o cerere de ședere a executării (recuperată de Curtea Județeană de la București la 25 martie). 2009) și a informat judecătorul că a refuzat să respecte ordinul de returnare (la 2 aprilie 2009). Ea a explicat că reclamantul ar putea păstra contactul cu copilul prin intermediul webcam-ului, că l-a ținut actualizat cu evoluția copilului și că el nu a susținut copilul financiar. În același timp, M.T.R. solicită anularea deciziei finale din 4 decembrie 2008 ( concursație în anulare ) pe care ea a considerat-o „nefondată și ilegală” (netemeinică și nelegală Cererea sa a fost acordată de Curtea de Apel din 23 februarie 2009. Curtea de Apel a retras apelul și într-o decizie finală din 4 mai 2009 a respins cererea inițială de returnare a copilului. Curtea a considerat că sosirea copilului în România nu este ilegală deoarece ambii părinți au acceptat călătoria. În plus, a considerat că nu ar fi în interesul copilului să se întoarcă în Argentina, deoarece el era deja integrat în noul său mediu. Acesta a subliniat faptul că reclamantul nu poate avea grijă adecvată de copil, deoarece a călătorit deseori datorită slujirii sale ca pilot militar. La 15 mai 2009, Autoritatea Centrală Română a informat omologul lor argentin cu privire la rezultatul procedurii și a recomandat reclamantului să solicite un drept de acces în temeiul Convenției de la Haga. Autoritatea Centrală argentina a trimis decizia reclamantului și-a exprimat dezacordul cu raționamentul instanței, susținând în principal că protracțiile care conduc la integrarea copilului în noul său mediu, în România, nu sunt imputabile reclamantului, ci autoritățile române însuși. În plus, ei au susținut că instanțele române sunt înșeli în privința faptului că, din cauza profesiei sale, reclamantul nu poate avea grijă de copil; în orice caz, această considerație ar fi trebuit examinată și hotărâtă de către instanța de judecată cu privire la custodia copilului. Autoritatea Centrală din România a păstrat un contact apropiat cu Autoritatea Centrală Argentinană pe parcursul procedurii, prin informarea lor cu privire la progresul cazului și prin solicitarea informațiilor solicitate de instanțe cu privire la reclamant. Se pare că reclamantul nu a fost niciodată direct în contact cu Autoritatea Centrală din România, cu tribunalele sau cu jurisprudența. Articolele relevante ale Convenției de la Haga și interpretarea acordată conceptului de „interes superior al copilului” sunt descrise în Neulinger și Shuruk c. Elveția ([GC], nr. 41615/07, §§ 57-68, ECHR 2010). COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 6 și 8 din Convenție cu privire la durata procedurii instituite prin Autoritatea Centrală Română pentru returnarea copilului său. El consideră că, în nerespectarea unei acțiuni rapide, autoritățile române au permis ca legăturile familiale dintre el și copilul său să se rupă. El se plânge în continuare, în conformitate cu art. 14 din Convenție, că a fost discriminat pe baza profesiei sale, în măsura în care singurul motiv pentru care instanțele române i-au refuzat întoarcerea copilului său a fost faptul că a aparținut forțelor militare. În cele din urmă, invocând art. 17 din Convenție, el plânge că instanța românească a făcut o interpretare eronată a drepturilor garantate în temeiul articolului 8 din Convenție și a noțiunii de „interes superior al copilului”. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție, în ceea ce privește procedurile depuse în numele său pentru returnarea copilului său în temeiul Convenției de la Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copilului, cu privire în special la lungimea acestor proceduri și modul în care instanța română a interpretat noțiunea de „interes superior al copilului”?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă