CtEDO 12.05.2015 Auto

WÓDKA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
12.05.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
WÓDKA v. POLAND (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 1804/11 Zdzisław WÓDKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 12 mai 2015 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, președinte, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 noiembrie 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 5 ianuarie 2015, care solicită Curții să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Zdzisław Wódka, este un național polonez, care s-a născut în 1971 și trăiește în Płock. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Rumpel, un avocat care practică în Çódש. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, Ministerul Afacerilor Externe. Cererea a fost comunicată guvernului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost condamnat la închisoare de la 14 iulie 2009 până la 3 decembrie 2013 impus pentru infracțiuni comise într-un grup criminal organizat. La 14 iunie 2010, reclamantul a fost transferat de la Centrul Remand din Varșovia – Służewiec la închisoarea Płock. La 11 august 2010, el a fost transferat de la infirmerie la o celulă solitară monitorizată unde a rămas până la 22 octombrie 2010. plasarea reclamantului în această celulă a fost legată de necesitatea de a monitoriza problemele sale de sănătate pe care le-a raportat frecvent autorităților închisoare. La 12 august 2010, reclamantul a depus o plângere la Inspectoarea Regională a Serviciului de Penitenciare. Reclamantul s-a plâns de faptul că a fost încuiat în izolare fără a adopta o decizie oficială privind impunerea regimului „deținut periculos”. În scrisoarea din 29 octombrie 2010, directorul Inspectorării Regionale a Serviciului Prizonial a informat reclamantul că decizia de a-l închide în izolare a fost legală. Directorul a subliniat faptul că reclamantul a fost în izolare individuală pentru motive medicale, adică pentru a-și monitoriza starea de sănătate. Reclamantul a încercat să deschidă proceduri penale cu privire la presupusele maltraturi de către ofițerii de închisoare care l-au escortat în august 2010 la izolare. La 27 octombrie 2010, procurorul din districtul Płock a refuzat să deschidă o anchetă. Acuzațiile au fost considerate nefondate deoarece reclamantul a fost plasat în celulă monitorizată pentru a verifica starea de sănătate. Reclamantul a apelat. Se plângea că a fost păstrat în celulă pentru „deținuți periculoși” fără nici o decizie oficială. La 30 decembrie 2010, Curtea de district Płock a susținut decizia de mai sus. Legea internă relevantă Legea și practicile interne relevante privind impunerea statutului de deținut periculos sunt stabilite în hotărârile Curții în cazul Piechowicz c. Polonia (n. 20071/07, §§ 105-117, 17 aprilie 2012) și Horych c. Polonia (n. 13621/08, § 44-56, 17 aprilie 2012). În conformitate cu art. 88 litera (a) 3 din Codul de Execuție a pedepselor penale, un prizonier condamnat pentru o infracțiune comisă într-un grup criminal organizat poate fi plasat într-o celulă sau în sectoare în condiții care asigură o protecție sporită a naturii închise. impunerea regimului „deținut periculos” pe el a constituit tratamente inumane și degradante și a fost în încălcarea acestei dispoziții. DREPTUL Reclamantul s-a plâns de plasarea sa într-o celulă solitară. El se bazează pe art. 3 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, Guvernul a informat Curtea prin scrisoarea de 5 În ianuarie 2015, au propus o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Guvernul a susținut că regimul periculos deținut nu a fost aplicat niciodată reclamantului care a fost plasat doar într-o celulă solitară timp de două luni și unsprezece zile din cauza nevoia de a monitoriza starea sanătății sale. Acestea au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime prin intermediul declarației unilaterale recunoașterea lor de încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește plasarea reclamantului într-o celulă solitară între 11 august 2010 și 22 octombrie 2010. În același timp, Guvernul declară că sunt gata să plătească reclamantului suma de 5.000 PLN care, ținând seama de scurta perioadă de plasare a reclamantului în celulă solitară, consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții și de circumstanțele particulare ale cazului anterior. Referindu-se la prezentul caz, Guvernul ar dori să atragă atenția Curții asupra faptului că reclamantul a fost condamnat pentru a acționa într-un grup criminal organizat și că își îndeplinește condamnarea la închisoare între 14 iulie 2009 și 3 decembrie 2013 în unitatea penitenciară de securitate mai mare. În plus, Guvernul ar dori să susțină că, în timpul plasării reclamantului în unitate, reclamantul nu a fost clasificat ca „deținut periculos”, prin urmare, nu au fost întreprinse limite legate de statutul deținut periculos împotriva reclamantului. Reclamantul nu a trebuit să facă căutări, să poarte cătușe sau orice altă restricție care rezultă din regimul deținut periculos. În acest sens, condițiile de detenție ale reclamantului nu pot fi comparate cu condițiile speciale ale reclamanților Horych (Horych c. Polonia , hotărârea din 17 aprilie 2012, nr. 13621/08) sau Piechowicz ( Piechowicz c. Polonia , hotărârea din 17 aprilie 2012, nr. 20071/07). Cu toate acestea, reclamantul a fost plasat într-o celulă solitară între 11 august 2010 și 22 Octombrie 2010 numai datorită verificării problemelor de sănătate raportate frecvent de solicitant. Autoritățile instituției penitenciare, acționând în conformitate cu art. 88 a § 3 din Codul de Execuție a Condamnărilor penale, nu au informat judecătorul penitenciar cu privire la plasarea reclamantului în celulă solitară. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care justifică izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Prin scrisoarea din 9 februarie 2015, avocatul reclamantului a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă de Guvern este prea scăzută. El nu a formulat comentarii cu privire la afirmațiile guvernului că reclamantul de fapt nu a fost clasificat ca „deținut pericolos”. În schimb, el s-a concentrat pe calitatea îngrijirii medicale a reclamantului în închisoare; însă această plângere nu a fost comunicată guvernului. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea articolului 3 în ceea ce privește diferite aspecte ale aplicării regimului „deținut periculos” (a se vedea, de exemplu, Piechowicz c. Polonia și Horych c. Polonia, citate mai sus). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care, ținând seama de circumstanțele particulare ale prezentului caz, este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în conformitate cu art. 3 din Convenție și cu modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 4 iunie 2015. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă