OLIVIER c. BELGIQUE

RESPONDENT

BEL

HOTĂRÂRE

19.05.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

OLIVIER c. BELGIQUE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 34708/08 Fabrice OLIVIER împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 mai 2015 într-un comitet compus din Robert Spano, președinte, Paul Lumpres, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 22 iulie 2008, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, dl Fabrice Olivier, este un cetățean belgian născut în 1986 și deținut la închisoarea Lantin în momentul în care a depus cererea. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Neve și domnul S. Berbuto, avocați din Liège. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost arestat la data de 9 februarie 2006 pe baza unui mandat de arestare emis de un judecător judecătoresc de la Tribunalul de Primă Instanță din Tongres (situat în regiunea de limbă olandeză) pentru furt agravat. Pe baza legii din 15 iunie 1935 privind utilizarea limbilor, acesta a solicitat să fie judecat în limba franceză și, prin urmare, să fie trimis înapoi în fața unei instanțe judecătorești d'asieseses de o provincie francofonă. Reclamantul a solicitat, de asemenea, judecătorului judecătoresc, procurorului general, procurorului general și biroului de asistență judiciară să obțină fie o traducere scrisă a dosarului represiv întocmit în neerlandeză înainte de trimiterea la o instanță de fond, fie un interpret la adresa sa pentru a consulta dosarul înainte de audierile în fața instanțelor judecătorești. Aceste cereri au fost respinse în special pe motiv că traducerea dosarului represiv n Cu toate acestea, reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a solicita el însuși și, pe cheltuiala sa, unui interpret să asiste la consultarea dosarului represiv. Prin Ordonanța din 17 iulie 2007, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Tongres a constatat existența unor sarcini suficiente împotriva reclamantului și a pronunțat luarea de corpuri. Comisia a constatat, de asemenea, că reclamantul a fost întotdeauna asistat de un interpret gratuit în timpul audierilor sale în cursul audierii, în timpul actelor de informare executate de serviciile de poliție și în timpul actelor introduse în temeiul legii privind detenție preventivă. Camera consiliului a afirmat încă că o traducere a dosarului represiv nu ar impune, eventual, decât după ce camera de punere sub acuzare a decis definitiv în fața cui ar fi fost exmatriculat reclamantul. Prin hotărârea din 25 octombrie 2007, camera de punere sub acuzare a instanței de apel din partea tribunalului a aprobat ordinul de luare a corpului și l-a trimis pe reclamant în fața instanței de judecată a provinciei Liège (situată în regiunea limbii franceze). Reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva arestării camerei de punere sub acuzare. Recursul în casare conținea un singur motiv de formulare, după cum urmează [traducerea furnizată de solicitant] În ședința Camerei pentru punerea sub acuzare din 18 septembrie 2007, reclamanta și-a prezentat concluziile pe marginea concluziilor pe care le-a prezentat și în conformitate cu care a pledat în ședința din 17 iulie 2007 în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Tongres. În aceste concluzii, prezentate la această ședință și depuse la această ședință, [reclamantul] a susținut teza pe care o putea fi încheiată la Õ , deoarece, în pofida numeroaselor sale cereri, [reclamantul] nu a putut dispune de un interpret gratuit pentru a lua cunoștință de dosarul represiv. Expus Motivul nu necesită o motivare specială. Prin Hotărârea din 22 ianuarie 2008, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil din următorul motiv [traducere furnizată de solicitant] Motivul invocării încălcării articolului 6.3, a și e, [convenției]: în concluziile pe care le-a depus în fața camerei de contestații, reclamantul a prezentat că: motivul pentru care reclamantul nu a putut, în pofida cererilor repetate, să dispună gratuit de un interpret pentru a lua cunoștință de dosarul represiv; cu toate acestea, motivul nu precizează modul și modul în care hotărârea încalcă dispozițiile menționate anterior ale convenției; motivul este imprecis și, prin urmare, inadmisibil. 10. Recurentul a fost condamnat de Curtea din Liège la 26 martie 2009, la 15 ani de reținere. are cunoștință de hotărârile pronunțate în ultimă instanță pentru încălcarea legii sau pentru încălcarea formelor, fie în mod substanțial, fie abia nul. 12. Reclamantul în casare care dorește să pledeze cauza indică motivele sale într-un memoriu care este comunicat în prealabil procuraturii publice cu cel puțin opt zile înainte de data la care a avut loc acțiunea. La art. 422 din același cod, cum ar fi în vigoare la data la care a avut loc acțiunea în Casație, prevedea că: Condamnatul sau partea civilă, fie prin depunerea declarației sale, fie în următoarele 15 zile, poate depune, la grefa instanței sau a instanței care a pronunțat hotărârea sau hotărârea atacată, o cerere care conține mijloacele sale de casare. Grefierul îi va da recunoașterea și îi va da imediat această cerere magistratului însărcinat cu ministerul public 13. Din jurisprudența Curții de Casație rezultă că pârâtul care invocă un motiv în sprijinul recursului său nu trebuie să indice dispozițiile legale care, în opinia sa, au fost încălcate, chiar dacă recursul este îndreptat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la acțiunea civilă: este suficient să menționeze cu precizie dreptul invocat (Cass., 25 martie 1980, Nu., 1980, I, 910 ; Cass., 12 ianuarie 1983, Pas. , 1983, I, 568). GRIEFS 14. Invocând art. 6 alineatul (3) litera (a), (b) și (e) coroborat cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa traducerii dosarului represiv sau de asistența gratuită a unui interpret pentru consultarea dosarului represiv. Comitetul consideră că acest lucru a avut ca efect privarea acestuia de posibilitatea de a se apăra în mod util în fața instanțelor judecătorești în ceea ce privește menținerea sa în detenție preventivă și de a demonstra lipsa unor sarcini suficiente pentru infracțiunile aduse acesteia. Invocând art. 5 și 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost ascultat de mai multe ori de la privarea sa de libertate fără a fi putut beneficia de asistența unui avocat. Reclamantul se plânge că dosarul represiv nu a fost tradus sau că dosarul represiv nu a fost trimis gratuit unui interpret în vederea consultării dosarului represiv. Acesta: art. 6 alineatul (3) litera (a), art. 6 alineatul (3) litera (b) și art. 6 alineatul (1) litera (e) coroborat cu art. 6 alineatul (1) din convenție, ale cărui extrase relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, (...), fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (a) să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva lui; să dispună de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...) să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în jurul său 17. În speță, reclamantul, în limba franceză, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de cincisprezece ani la încheierea unei proceduri în cursul căreia a solicitat, în mai multe rânduri, fie să obțină o traducere scrisă a dosarului represiv stabilit în olandeză înainte de trimiterea la o instanță din fond, fie adresa unui interpret pentru a consulta dosarul înaintea audierilor în fața instanțelor judecătorești din statul de executare. Aceste cereri au fost respinse în mod sistematic (a se vedea alineatele (4), (5) și (6) de mai sus). 18. Forțând un recurs împotriva uneia dintre aceste hotărâri Concluzia pe care a depus-o în fața camerei de acuzații și conform căreia acesta putea fi încheiat la [urmărire] pentru că, în ciuda numeroaselor sale acțiuni, [reclamantul] a putut dispune de un interpret gratuit pentru a lua cunoștință de dosarul represiv (a se vedea punctul 8 de mai sus) 19. Recursul a fost respins de Curtea de Casație printr-o hotărâre din 22 ianuarie 2008 pe motiv că motivul astfel formulat nu preciza nici modul în care hotărârea atacată viola art. 6 alineatul (3) litera (a) și (e) din convenție. 20. Curtea reamintește că statele nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă. Persoanele care doresc să se prevaleze de competența de control a Curții în ceea ce privește obiecțiunile îndreptate împotriva unui stat au, prin urmare, obligația de a utiliza anterior căile de atac pe care le oferă sistemul juridic al acestuia (a se vedea, printre multe altele, Akdivar și alții c. Turcia , 16 septembrie 1996, § 65, Rec., 1996 IV, Vučković și alții c. Serbia [GC], n 17153/11, § 70, 25 martie 2014 și Mocanu și alții c. România [GC], n 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 221, CEDH 2014 (extrași) 21. Cu toate acestea, Curtea a subliniat frecvent că este necesar să se aplice regula de epuizare a căilor de atac interne cu o anumită flexibilitate și fără formalism excesiv ( Ringeisen c. Austria, 16 iulie 1971, § 89, seria A n 13, Akdivar și altele, citată anterior, § 69, Vučković și alții c. Serbia [GC], n 17153/11, § 76, 25 martie 2014 și Mocanu și alții c. România [GC], n 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 224, CEDH 2014 (extrași)). 22. La art. 35 § 1 impune ridicarea în fața organului intern adecvat, cel puțin în esență (a se vedea, de exemplu, Castells c. Spania, 23 aprilie 1992, § 32, seria A n 236, Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr. 29185/95, § 37, CEDO 1999 I și Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 144 și 146, CEDO 2010) și în formele și termenele prevăzute de dreptul intern (a se vedea, printre altele, Ben Salah, Adraqui și Dhaime c. Spania (dec.), n 45023/98, 27 aprilie 2000, CEDH 2000-IV, Mark c. Germania (dec.), n 45989/99, 31 mai 2001, Agbovi Germania (dec.), n 71759/01, 25 septembrie 2006, Smedt Belgia (dec.), n 76578/11, § 15, 12 noiembrie 2013), obiecțiunile pe care le propunem ulterior în fața Curții. O cerere care nu îndeplinește aceste cerințe trebuie, în principiu, declarată inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne (a se vedea, de exemplu, Cardot c. Franța, 19 martie 1991, § 34, seria A n 200, și Thiermann și alții c. Norvegia (dec.), n 187122/03, 8 martie 2007 23. Curtea reamintește, de asemenea, că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C. este în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, că este de competența de a interpreta legislația internă. Rolul acesteia este limitat la a verifica compatibilitatea cu convenția efectelor unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțele judecătorești a unor norme procedurale, cum ar fi cele care stabilesc termenele care trebuie respectate pentru depunerea documentelor sau introducerea de căi de atac (Běleš și alții c. Republica Cehă, nr. 47273/99, § 60, CEDH 2002 IX). Reglementarea privind formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru a introduce o cale de atac urmărește să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a securității juridice. În mod normal, părțile interesate trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate (Běleš și alții, citată anterior, punctul 60, și Erfar-Avef c. Grecia, nr 31150/09, § 39, 27 martie 2014 24. În speță, Curtea constată că recursul în Casație formulat de reclamant a fost declarat inadmisibil de către Curtea de Casație pentru nerespectarea unei condiții de admisibilitate, și anume că nu a indicat în ce mod hotărârea atacată a Camerei de a pune sub acuzare a Tribunalului de Primă Instanță a încălcat art. 6 alineatul (3) litera (a) și art. 6 alineatul (3) litera (e) din convenție. Curtea constată că, prin intermediul unei căi de atac, reclamantul se limitează efectiv să reamintească concluziile luate în fața camerei de contestații, fără a menționa nici măcar decizia care a fost luată ulterior de aceasta 25. Având în vedere jurisprudența amintită mai sus și cu privire la care se face referire în dreptul belgian (a se vedea alineatele (11), (12) și (13) de mai sus), rolul Curții de Casație constă în examinarea legalității deciziei atacate și, prin urmare, îi revine reclamantului în casare d . mutatis mutandis Petrovic Luxemburg, n 3256/08, §§ 22-33, 17 februarie 2011). 26. Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție și că cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. 27. Invocând art. 5 și 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost ascultat de mai multe ori de la privarea sa de libertate, fără a fi putut beneficia de asistență din partea unui avocat. 28. Curtea constată că acest lucru nu a fost adus în fața Curții de Casație. 29. Având în vedere că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă în conformitate cu articolul Õ§ 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 iunie 2015. Abel Campos Robert Spano Modululer Adjunct Președinte