CtEDO 19.05.2015 Auto

VALENCIA BAENA c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
19.05.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VALENCIA BAENA c. POLOGNE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 47243/13 Alvaro VALENCIA BAENA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 19 mai 2015 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Alvaro Valencia Baena, este un resortisant columbian născut în 1957. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, acesta ar fi deținut la domiciliu de arestare din Varșovia. Guvernul polonez ( A fost reprezentat de agentul său, dna J. Chrzanowska, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 februarie 2009, reclamantul, suspectat de o organizație criminală de trafic de droguri din Columbia în Europa, a fost arestat de autoritățile poloneze, iar arestarea sa a avut loc în cadrul unei acțiuni concertate a autorităților poloneze, americane și columbiene, în cursul căreia drogurile, destinate distribuției ulterioare în Polonia, au fost confiscate; reclamantul și presupusii săi complici au fost reținuți la aeroportul Varșovia. La 20 februarie 2009, în Polonia s-a deschis o anchetă împotriva reclamantului și a altor suspecți pentru tentativă de distribuire, în asociere cu infractorii, a aproximativ o mie de kilograme de cocaină provenind din America Latină. La 22 februarie 2009, Tribunalul Districtual Varșovia a dispus detenția preventivă a reclamantului, considerând că dovezile colectate de investigatori permiteau să se fi aflat la originea faptelor. La 15 mai 2009, o acțiune a reclamantului împotriva deciziei din 22 februarie a fost respinsă de Tribunalul Regional din Varșovia. În noiembrie 2010, acuzația împotriva reclamantului a fost depusă la Tribunalul Districtual Varșovia și, între timp, detenția reclamantului a fost redeschisă la intervale regulate. La 10 februarie 2011, instanța de apel din Varșovia a prelungit detenția provizorie a reclamantului, punând accentul pe riscul de a-l evita, având în vedere faptul că nu era rezident în Polonia și risca impunerea unei pedepse considerabile. Curtea de apel a abordat complexitatea cauzei care rezultă din multitudinea inculpaților și din gravitatea faptelor care le erau imputate. În plus, aceasta a acoperit necesitatea de a reține toate dovezile relevante, inclusiv în străinătate, și de a efectua traduceri ale elementelor dosarului în limba maternă a pârâtului. 10. În mai 2011, Curtea de Apel din Varșovia a dispus transmiterea cauzei la Tribunalul Regional din Varșovia, pe motiv de complexitate. 11. Detenția preventivă a reclamantului a fost prelungită de Curtea de Apel din Varșovia, în special la 16 august 2011 și la 13 decembrie 2011, la 15 martie, la 14 iunie, la 11 septembrie 2012, la 11 decembrie 2012 și la 12 decembrie 2011. În martie, 6 iunie, 11 septembrie și 12 decembrie 2013, Curtea de apel a pus accentul pe dimensiunea internațională a procedurii referitoare la solicitant, gravitatea dreptului de proprietate care i-a fost reproșat și probabilitatea ridicată a faptului că acesta era la originea acestuia. GRIEF 12. Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata detenției provizorii. ÎN Â 13. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, perioada care trebuie luată în considerare se întinde pe aproximativ șase ani. 14. Referindu-se la jurisprudența dezvoltată în cauzele Bronk c. Polonia (dec.), n 30848/03, din 11 septembrie 2007, și Piechowicz c. Polonia (dec.), 14943/07, 21 iulie 2009, guvernul susține că cauza reclamantului trebuie să fie declarată inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne, deoarece, în afară de decizia privind plasarea sa în detenție preventivă, nu a atacat nici o decizie ulterioară privind menținerea acestei măsuri 15. Reclamantul susține că faptul că nu a fost introdusă nicio acțiune împotriva deciziilor de prelungire a detenției preventive este imputabil avocatului său și, în orice caz, o astfel de acțiune ar fi condamnată la eșec. În acest context, reclamantul observă că toate acțiunile pe care le-au introdus în circumstanțe similare cu cele ale sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției preventive au fost respinse. 16. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne urmărește să ofere statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să îi fie prezentate (a se vedea, printre multe altele, Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 74, CEDH 1999 V). (...) În măsura în care la nivel național există o acțiune care permite instanțelor interne să examineze, cel puțin în esență, încălcarea dreptului protejat de convenție, aceaceasta este acțiunea care trebuie exercitată; și aceaceasta este Ö Õ Õ Õ Ö Õ , care trebuie să fi fost expusă la nivel național pentru a se putea ajunge la concluzia că există o epuizare a acțiunilor efective (a se vedea Õ (a se vedea , mutatis mutandis Azinas c. Cipru [GC], n 56679/00, § 38, CEDO 2004 III 17. Curtea reamintește că a avut deja ocazia de a examina acțiunile aduse de ordinea juridică poloneză persoanelor care doresc să se plângă de încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil (cum ar fi, în special, recursul împotriva deciziei de punere în detenție provizorie, cererea de eliberare în libertate, apelul împotriva deciziei de prelungire a detenției). Acțiunile în cauză urmăresc să controleze legalitatea detenției în cursul întregii proceduri, atât în fața instanțelor de judecată, cât și în fața instanțelor, și să obțină eliberarea unui solicitant, cu excepția cazului în care circumstanțele excepționale justifică detenția sa (a se vedea Iwańczuk c. Polonia (dec.), nr 25196/94, 9 noiembrie 2000 și Wolf c. Polonia, n 15667/03, § 78, 16 ianuarie 2007). 18. Curtea observă că, în speță, recurentul nu a atacat o singură hotărâre pronunțată de autoritățile interne, aceea de a dispune reținerea sa provizorie. În momentul în care acțiunea a fost exercitată de recurent, detenția sa nu punea probleme în raport cu art. 5 alineatul (3) din Convenție. Reclamantul nu se plânge niciodată autorităților naționale de prelungiri ulterioare ale acestei măsuri efectuate de mai multe ori. 19. Recunoscând că nu poate fi solicitat de către reclamant să facă recurs împotriva fiecărei decizii privind menținerea sa în detenție provizorie (Kasprzyk c. Polonia, 50020/06, § 21, 21 iulie 2009), Curtea consideră că: în sine abținend de la atacarea acesteia cel puțin una, reclamantul a împiedicat examinarea de către autoritățile naționale a t ă ț ii sale a t ă ț ii t ă ț ii lor de la art. 5 alin. (3) din Convenție. 20. Curtea arată că nu este de competența sa să speculeze cu privire la șansele de succes ale recursului reclamantului în ceea ce privește deciziile luate de autoritățile naționale în cauzele coinculpaților săi. 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cauza este inadmisibilă, din cauza neobosirii căilor de atac interne, și o respinge în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă