SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 45618/09 Jesus Yesid SARRIA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 18 decembrie 2012 într-o cameră compusă din Ineta Ziemele, președinte, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 12 august 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, domnul Jesus Yesid Sarria, este un resortisant venezuelean și columbian, născut în 1974, deținut în prezent la casa de represalii din Varșovia. Guvernul polonez ( A fost reprezentat de agentul său, J. Wołąsiewicz, succesor al dnei J. Chrzanowska, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 februarie 2009, reclamantul a fost arestat de autoritățile poloneze pentru o organizație criminală de trafic de droguri din Columbia în Europa. Arestarea sa a avut loc în cadrul unei acțiuni concertate a autorităților columbiene, americane și poloneze, în cursul căreia drogurile, destinate distribuției ulterioare în Europa, au fost confiscate. Fără a fi informat, reclamantul și suspecții săi au fost returnați la aeroportul din Varșovia, aparent cu scopul de a primi marfa care conținea narcotice, dar au fost reținuți de autorități. La 20 februarie 2009, în Polonia s-a deschis o anchetă împotriva reclamantului și a altor suspecți pentru tentativă de distribuire, în asociere cu infractorii, a aproximativ o mie de kilograme de cocaină provenind din Columbia.
La 22 februarie 2009, Tribunalul Districtual Varșovia a dispus detenția preventivă a reclamantului, considerând că elementele colectate de către autorități permiteau ca Ö să fi fost făptașul faptelor. La o dată nespecificată în cerere, Parchetului Regional Varșovia i s-a notificat o cerere din partea autorităților din SUA de a aresta și de a deține reclamantul în vederea extrădării sale în Statele Unite.
Această cerere a fost susținută de un mandat de arestare în instanță la data de 22 aprilie 2009 de către Tribunalul Districtual din Michigan pe baza unui act de punere sub acuzare a următoarelor infracțiuni: : (a) participarea la un cartel în vederea distribuirii a peste cinci kilograme de cocaină (conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaina), prevăzut la volumul 21, capitolul 846 și 841 (b)(1)(A) din Codul federal federal federal, pedepsită cu pedeapsa maximă de detenție pe viață; (b) participarea la un cartel în vederea spălării banilor ( conspiracy to launder money instruments ), prevăzută la volumul 18, capitolul 1956(a)(2)(A) și 1956(h) din Codul federal american, pedepsită cu o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare; c) spălare de bani în asociere cu răufăcătorii (laundering of money instruments in asociere cu others ), menționat la volumul 18, capitolul 1956(a)(2)(A) și 2 din Codul federal american, pedepsit cu pedeapsa maximă de 20 de ani în închisoare.
Pentru a-i susține pe șefii de acuzații împotriva reclamantului, autoritățile americane au invocat elementele aflate sub acuzație împotriva sa, în special declarațiile făcute de un agent al serviciilor lor specializate în lupta împotriva drogurilor. La 29 septembrie 2009, tribunalul regional din Varșovia a emis un aviz favorabil cu privire la extrădarea reclamantului. La 29 septembrie 2009, tribunalul din Varșovia a anulat această decizie și a trimis dosarul pentru completarea examinării. La 19 noiembrie 2009, Tribunalul Regional din Varșovia a emis un aviz favorabil cu privire la extrădarea reclamantului în Statele Unite și a dispus detenția acestuia în vederea aplicării acestei măsuri. Tribunalul a menționat că infracțiunile aduse reclamantului de către autoritățile naționale nu aveau conotație politică sau militară și că, în cazul extrădării sale către state Uniți el nu risca nici condamnarea la pedeapsa capitală, nici tortura.
Instanța a constatat că nici o infracțiune a reclamantului în cererea de extrădare nu era pasibilă de pedeapsa capitală; în plus, statul Michigan era aboliționist. La 12 ianuarie 2010, instanța de apel a confirmat decizia din 19 noiembrie 10. Între timp, în Polonia s-a depus o acuzație împotriva reclamantului și a susținătorilor săi susținuți. La 2 noiembrie 2010, a fost introdus la tribunalul districtual Varșovia un act de acuzare, prin care s-a depus o încercare de distribuire a unei cantități considerabile de narcotice (aproximativ o mie de kilograme de cocaină). 11. La 6 octombrie 2010, ministrul justiției a autorizat extrădarea reclamantului în Statele Unite pentru infracțiunile prevăzute la literele (b) și (c) din actul de acuzare american.
În același timp, acesta a suspendat aplicarea acestei măsuri până la încheierea procedurii penale împotriva sa în Polonia. Ministrul a amânat, de asemenea, până la aceeași dată, examinarea cererii de extrădare referitoare la încălcarea dispozițiilor de la litera (a) din actul de acuzare american. El a menționat că infracțiunea respectivă era, în mare măsură, identică cu cea a reclamantului în cadrul procedurii împotriva sa în Polonia. Astfel, având în vedere art. 16 din Hotărârea polono-american privind extrădarea (a se vedea, dreptul intern de mai jos), examinarea cererii de extrădare, în măsura în care aceasta se referă la fâșia în cauză, a fost prematură. 12. La 13 octombrie 2010, Tribunalul Regional din Varșovia a înlocuit detenția reclamantului în vederea extrădării sale prin arestarea preventivă în cadrul urmăririi penale în Polonia.
Această măsură a fost reînnoită periodic de către autorități și ultima decizie în acest sens a avut loc la 14 iunie 2012. În mai 2011, Tribunalul de Primă Instanță din Varșovia a solicitat Tribunalului Districtual să renunțe la cauza penală a reclamantului în favoarea Tribunalului Regional din Varșovia, din cauza complexității dosarului. 14. Procedura este în curs de desfășurare. Dreptul intern relevant 15. Dispozițiile relevante ale dreptului intern sunt menționate pe larg la punctele 27-29 din Decizia Atilla Gokalp. Jaime Eduardo Cardona Giraldo c. Polonia, n 37286/09 și 2352/11, din 11 septembrie 2012. GRIEFS 16. Citând la art. 2 din Convenție, reclamantul se plânge că eventuala extrădare în Statele Unite ale Americii ar risca condamnarea la pedeapsa capitală.
17. Pe langa art. 6 din Conventie, reclamantul se plange ca procedura care a condus la decizia de autorizare a extrădării sale nu a fost corecta, in special o cerere prin care solicita atribuirea unui avocat din oficiu ar fi fost neglijata de catre autoritati. Astfel, nu a putut dispune nici de timp, nici de facilităti necesare pentru a-si pregati apararea 18. Reclamantul se plânge că faptul de a fi dat în judecată în Polonia și apoi extrădat în Statele Unite pentru a fi judecat în temeiul acelorași fapte ar fi contrar articolului 4 din Protocolul nr. 7 la convenție. În cazul de față, Curtea arată că, în cauza Gokalipe de mai sus, a respins gladiatorul acuzat al reclamantului, în esență identic cu cel formulat în speță.
La fel ca abordarea sa în cauza în cauză, Curtea face trimitere la principiile relevante expuse în cauza Al-Saadoon și Mufdhi c. Regatul Unit, nr. 61498/08, § 115-128, 2 martie 2010 arată că expulzarea de către un stat contractant poate ridica o problemă în ceea ce privește art. 3 și, prin urmare, angajarea responsabilității statului în cauză în temeiul convenției, atunci când un tratament contrar articolului 3. În acest caz, art. 3 implică obligația de a nu expulza persoana în cauză către această țară (Saadi c. Italia [GC], n 37201/06, § 125, CEDH-(...).
De asemenea, art. 2 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 13 … 62806/00, 23 aprilie 2002, Ismaili c. Germania (dec.), n 58128/00, 15 martie 2001 și Kabulov c. Ucraina, n 41015/04, § 99, 19 noiembrie 2009). Curtea consideră că, în speță, la fel ca în cauza Gokalp, existența unor astfel de motive serioase și dovedite de a crede că Sil a fost extrădat și condamnat în Statele Unite, reclamantul ar putea fi condamnat la pedeapsa capitală, nu a fost stabilită. La Õ ques de l'appémentation în actul de acuzare american împotriva sa, prezentat în sprijinul cererii de extrădare, nu face să apară nici o infracțiune care ar putea fi pedepsită de o astfel de pedeapsă. Curtea ia notă de faptul că art. 604 alineatul 1.6 din Codul polonez de procedură penală conține interdicia explicită pentru autorităile de a extrăda pe oricine într-o țară în care ar risca cu adevărat o condamnare la pedeapsa capitală.
Instanța care hotărăște cu privire la admisibilitatea unei cereri de extrădare este ținută în mod expres problema prezenței unui astfel de risc, a cărui stabilire face inadmisibilă cererea de extrădare a dreptului. În cazul de față, instanțele interne care s-au pronunțat cu privire la admisibilitatea cererii de extrădare a reclamantului din SUA au exclus în mod categoric orice risc de condamnare la Curtea constată, de asemenea, că principiul specialității, consacrat în acordul polono-american privind extrădarea, garantează reclamantului că, în cazul în care ar fi predat autorităților americane, acestea nu îl vor putea urmări decât pentru infracțiunile în legătură cu care autoritățile poloneze ar fi dispus să îl extrădeze.
22. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cauza reclamantului referitoare la riscul unei condamnări la pedeapsa capitală în cazul unei eventuale extrădări este în mod evident greșit întemeiată. Prin urmare, aceasta respinge acest lucru în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. 23. În măsura în care recurentul, citând art. 6 din Convenție, se plânge de la a procedurii care a dus la adoptarea de către instanțele poloneze a unei decizii favorabile eventualei sale extrădări, Curtea reamintește că procedurile referitoare la extrădarea și la distanța străinilor intră în domeniul de aplicare al articolului Convenției ( Mamatkoulov și Askarov c. Turcia [GC], nr. 46827/99 și nr. 46951/99, § 83, CEDO 2005-I.
Prin urmare, aceasta respinge această responsabilitate, în calitate de incompatibilitate de natură rațională, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. 24. În măsura în care reclamantul, invocând art. 4 din Protocolul nr. Convenție, se plânge că extrădarea sa ar aduce atingere principiului ne bis in idem , Curtea amintește că art. 4 din Protocolul nr 7, care consacră principiul în cauză, nu se aplică decât în cazul în care o persoană a fost acuzată sau pedepsită penal de două ori pentru aceleași fapte de către instanțele din același stat (Ipsilanti c. Grecia (dec.), n 56599/00, 29.3.2001 și Gestra c. Italia, 21072/92). Or, reclamantul nu declară că a fost acuzat sau pedepsit penal de două ori pentru aceleași fapte de către autoritățile poloneze.
Prin urmare, Curtea consideră că această cauză este vădit nefondată și o respinge în temeiul articolului 35 3 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Lawrence Early Ineta Ziemele Președinte
DÉCISION Requête n o 45618/09 Jesus Yesid SARRIA contre la Pologne La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 18 décembre 2012 en une chambre composée de : Ineta Ziemele, présidente, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, juges, et de Lawrence Early, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 août 2009, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Le requérant, M. Jesus Yesid Sarria, est un ressortissant vénézuélien et colombien, né en 1974, actuellement détenu à la maison d’arrêt de Varsovie.
2.Le gouvernement polonais (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, succédé par Mme J. Chrzanowska, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce
3.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
4.Le 18 février 2009, le requérant, soupçonné d’appartenance à une organisation criminelle de trafic de stupéfiants depuis la Colombie vers l’Europe, fut arrêté par les autorités polonaises. Son arrestation intervenait dans le cadre d’une action concertée des autorités colombiennes, américaines et polonaises, au cours de laquelle les stupéfiants, destinés à la distribution ultérieure en Europe, furent saisis. Sans en être informés, le requérant et ses complices présumés s’étaient rendus à l’aéroport de Varsovie, apparemment dans le but de réceptionner la marchandise contenant les stupéfiants, mais ils furent appréhendés par les autorités.
5.Le 20 février 2009, une enquête fut ouverte en Pologne contre le requérant et les autres suspects pour tentative de distribution, en association des malfaiteurs, d’environ mille kilogrammes de cocaïne en provenance de Colombie.
6.Le 22 février 2009, le tribunal de district de Varsovie ordonna la détention préventive du requérant, estimant que les éléments recueillis par les autorités permettaient de le soupçonner d’avoir été l’auteur des faits.
7.A une date non-précisée dans la requête, le parquet régional de Varsovie se vit notifier une demande des autorités américaines d’arrêter et de détenir le requérant en vue de son extradition aux États-Unis. Ladite demande fut appuyée par un mandat d’arrêt décerné le 22 avril 2009 par le tribunal de district de Michigan sur le fondement d’un acte d’accusation lui imputant les infractions suivantes : a) participation à une entente en vue de distribution de plus de cinq kilogrammes de cocaïne ( conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaine ), stipulée au volume 21, chapitre 846 et 841 (b)(1)(A) du code pénal fédéral américain, punie d’une peine maximale de réclusion criminelle à perpétuité ; b) participation à une entente en vue du blanchiment d’argent ( conspiracy to launder money instruments ), stipulée au volume 18, chapitre 1956(a)(2)(A) et 1956(h) du code fédéral américain, punie d’une peine maximale de 20 années d’emprisonnement; c) blanchiment d’argent en association des malfaiteurs ( laundering of money instruments in association with others ), stipulé au volume 18, chapitre 1956(a)(2)(A) et 2 du code fédéral américain, puni d’une peine maximale de 20 années d’emprisonnement. Pour étayer les chefs d’inculpation contre le requérant, les autorités américaines invoquèrent les éléments à charge contre lui, notamment les déclarations effectuées par un agent de leurs services spécialisés en matière de lutte contre les stupéfiants.
8.Le 31 août 2009, le tribunal régional de Varsovie émit un avis favorable à l’extradition du requérant. Le 29 septembre 2009, la cour d’appel de Varsovie annula cette décision et renvoya le dossier pour complément d’examen.
9.Le 19 novembre 2009, le tribunal régional de Varsovie émit un avis favorable à l’extradition du requérant aux États-Unis et ordonna sa détention en vue de l’application de cette mesure. Le tribunal nota que les infractions imputées au requérant par les autorités américaines n’avaient pas de connotation politique ou militaire et qu’en cas de son extradition aux États ‑ Unis il ne risquait ni une condamnation à la peine capitale ni les tortures. Le tribunal observa qu’aucune infraction parmi celles imputées au requérant dans la demande d’extradition n’était passible de la peine capitale ; par ailleurs, l’État de Michigan était abolitionniste. Le 12 janvier 2010, la cour d’appel confirma la décision du 19 novembre.
10.Entretemps, l’instruction conduite en Pologne à l’encontre du requérant et ses complices présumés se poursuivit. Le 2 novembre 2010, un acte d’accusation, lui imputant une tentative de distribution d’une quantité considérable de stupéfiants (environ mille kilogrammes de cocaïne), fut introduit auprès du tribunal de district de Varsovie.
11.Le 6 octobre 2010, le ministre de la Justice autorisa l’extradition du requérant aux États-Unis au titre des infractions stipulées sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain. En même temps, il ajourna l’application de cette mesure jusqu’à la clôture de la procédure pénale à son encontre en Pologne. Le ministre ajourna également, jusqu’à cette même date, l’examen de la demande d’extradition relative à l’infraction stipulée sous le point a) de l’acte d’accusation américain. Il nota que ladite infraction était, dans une large mesure, identique à celle imputée au requérant dans le cadre de la procédure conduite contre lui en Pologne. Ainsi, compte tenu de l’article 16 de l’accord polono- américain sur l’extradition (voir, le droit interne ci-dessous), l’examen de la demande d’extradition, dans la mesure où elle concernait l’infraction en question, était prématurée.
12.Le 13 octobre 2010, le tribunal régional de Varsovie remplaça la détention du requérant en vue de son extradition par l’arrestation préventive dans le cadre des poursuites en Pologne. Cette mesure fut régulièrement reconduite par les autorités. La dernière décision en la matière intervint le 14 juin 2012.
13.En mai 2011, la cour d’appel de Varsovie demanda au tribunal de district de se dessaisir de l’affaire pénale du requérant en faveur du tribunal régional de Varsovie, au motif de la complexité du dossier.
14.La procédure est en cours. B. Le droit interne pertinent
15.Les dispositions pertinentes du droit interne sont amplement citées aux paragraphes 27-29 de la décision Atilla Gokalp et Jaime Eduardo Cardona Giraldo c. Pologne , n o 37286/09 et 2352/11, du 11 septembre 2012. GRIEFS
16.Citant l’article 2 de la Convention, le requérant se plaint que son éventuelle extradition aux États-Unis l’expose au risque d’une condamnation à la peine capitale.
17.Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint que la procédure ayant donné lieu à la décision autorisant son extradition n’a pas été équitable, en particulier une demande par laquelle il sollicitait l’attribution d’un avocat d’office aurait été négligée par les autorités. Ainsi, il n’a pu disposer ni de temps ni de facilités nécessaires pour préparer sa « défense ».
18.Le requérant se plaint que le fait pour lui d’être poursuivi en Pologne et ensuite extradé aux États-Unis pour être jugé au titre de ces mêmes faits serait contraire à l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention. EN DROIT
19.Le premier grief du requérant concerne le risque de sa condamnation à la peine capitale, en cas de son éventuelle extradition aux États-Unis.
20.D’emblée, la Cour relève que dans l’affaire Gokalp référée ci ‑ dessus, elle a rejeté le grief du coaccusé du requérant essentiellement identique à celui formulé en l’espèce. A l’instar de son approche dans l’affaire concernée, la Cour renvoi aux principes pertinents exposés dans l’affaire Al-Saadoon et Mufdhi c. Royaume-Uni , n o 61498/08, §§ 115-128, 2 mars 2010. Il en ressort que l’expulsion par un État contractant peut soulever un problème au regard de l’article 3, et donc engager la responsabilité de l’État en cause au titre de la Convention, lorsqu’il y a des motifs sérieux et avérés de croire que l’intéressé, si on l’expulse vers le pays de destination, y courra un risque réel d’être soumis à un traitement contraire à l’article 3. Dans ce cas, l’article 3 implique l’obligation de ne pas expulser la personne en question vers ce pays ( Saadi c. Italie [GC], n o 37201/06, § 125, CEDH-(...)). De même, l’article 2 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 13 interdisent l’extradition et le refoulement vers un autre État lorsqu’il y a des motifs sérieux et avérés de croire que l’intéressé courra, dans le pays de destination, un risque réel d’être soumis à la peine de mort (voir Hakizimana c. Suède (déc.), n o 37913/05, 27 mars 2008, et, mutatis mutandis, Soering c. Royaume-Uni, 7 juillet 1989, série A n o 161, p. 35, § 111, S.R. c. Suède (déc.), n o 62806/00, 23 avril 2002, Ismaili c. Allemagne (déc.), n o 58128/00, 15 mars 2001, et Kaboulov c. Ukraine , n o 41015/04, § 99, 19 novembre 2009).
21.La Cour estime qu’en l’espèce, tout comme dans l’affaire Gokalp , l’existence de tels motifs sérieux et avérés de croire que s’il était extradé et condamné aux États-Unis, le requérant pourrait être condamné à la peine capitale, n’a pas été établie. L’exposé des chefs d’inculpation dans l’acte d’accusation américain à son encontre, présenté à l’appui de la demande d’extradition, ne fait apparaître aucune infraction susceptible d’être punie par une telle peine. La Cour note que l’article 604 § 1.6 du code polonais de procédure pénale comporte l’interdiction explicite pour les autorités d’extrader quiconque vers un pays où il courrait un risque réel d’une condamnation à la peine capitale. Le tribunal qui statue sur la recevabilité d’une demande d’extradition est tenu d’examiner d’office la question de l’éventuelle présence d’un tel risque, dont l’établissement rend la demande d’extradition irrecevable de droit. En l’espèce, les juridictions internes qui ont statué sur la recevabilité de la demande d’extrader le requérant aux États-Unis ont exclu de manière catégorique tout risque de condamnation à la peine capitale. La Cour note également que le principe de spécialité, inscrit dans l’accord polono-américain sur l’extradition, garantit au requérant que dans le cas où il serait remis aux autorités américaines, celles ‑ ci ne pourront le poursuivre que pour les seules infractions à l’égard desquelles les autorités polonaises auraient consenti à l’extrader.
22.Compte tenu de ce qui précède, la Cour estime que le grief du requérant portant sur le risque d’une condamnation à la peine capitale en cas de son éventuelle extradition est manifestement mal fondé. Partant, elle le rejette en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
23.Pour autant que le requérant, citant l’article 6 de la Convention, se plaigne de l’iniquité de la procédure ayant abouti à l’adoption par les tribunaux polonais d’une décision favorable à son éventuelle extradition, la Cour rappelle que les procédures relatives à l’extradition et à l’éloignement des étrangers échappent au champ d’application de l’article 6 de la Convention ( Mamatkoulov et Askarov c. Turquie [GC], nos 46827/99 et 46951/99, § 83, CEDH 2005-I). Partant, elle rejette ce grief, en tant qu’ incompatible ratione materiae , en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
24.Dans la mesure où le requérant, en invoquant l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention, se plaint que son extradition porterait atteinte au principe ne bis in idem , la Cour rappelle que l’article 4 du Protocole n o 7, qui consacre le principe concerné, ne s’applique que dans le cas où une personne a été poursuivie ou punie pénalement deux fois pour les mêmes faits par les juridictions du même État ( Ipsilanti c. Grèce (déc.), n o 56599/00, 29.3.2001, et Gestra c. Italie , n o 21072/92). Or, le requérant n’allègue pas avoir été poursuivi ou puni pénalement deux fois pour les mêmes faits par les autorités polonaises. Par conséquent, la Cour juge ce grief manifestement mal fondé, et le rejette en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Lawrence Early Ineta Ziemele Greffier Présidente