SEGURA NARANJO c. POLOGNE

SEGURA NARANJO c. POLOGNE (CtEDO, 2011)

Secțiunea a patra Cerere nr. 67611/10 Enrique Hernan SEGURA NARANJO împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 6 decembrie 2011 într-o cameră compusă din David Thór Björgvinsson, președinte, Lech Garlicki, George Nicolaou, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Arac grefiere adjunctă de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 noiembrie 2010, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Enrique Hernan Segura Naranjo, resortisant columbian și rezident permanent elvețian începând din 1999, născut în 1966, este deținut la casa din Varșovia Mokotów. El a fost reprezentat în fața Curții de către M. Dl Komarnicki, avocat la Varșovia. Guvernul polonez ( Procedura privind cererea extrădându-l pe solicitant în Statele Unite ale Americii și urmărirea penală a acestuia în Polonia în februarie 2009, reclamantul a fost arestat în Polonia pentru fapte legate de O anchetă a fost inițiată la nivel internațional de către autoritățile poloneze pentru tentativa de distribuire a unor cantități mari de cocaină din Columbia, care a fost efectuată în asociere cu infractorii. La 30 martie 2009, Parchetul regional din Varșovia a primit o notificare din partea autorităților din SUA în vederea extrădării în Statele Unite. Această cerere a fost urmată de o altă persoană, care intenționa să-l extrădeze pe reclamant în Statele Unite ale Americii și susținută de un mandat de arestare acordat la 22 aprilie 2009 de Tribunalul Districtual Michigan pe baza unui act de punere sub acuzare care îi aduce următoarele infracțiuni: (a) participare la un cartel în vederea distribuției a mai mult de cinci kilograme de cocaină ( conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaina ), prevăzută la volumul 21, capitolul 846 și 841 (b)(1)(A) din Codul federal american, pedepsită cu pedeapsa maximă de condamnare pe viață; (b) participarea la o înțelegere în vederea spălării banilor (conspiracy to lander money instruments ), prevăzută la volumul 18, capitolul 1956(a)(2)(A) și 8411956(h) din Codul federal american, pedepsită cu o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare; c) spălare de bani în asociere cu infractorii (laundering of money instruments in asociere cu others ), menționat la volumul 18, capitolul 1956(a)(2)(A) și 2 din Codul federal american, pedepsit cu pedeapsa maximă de 20 de ani în închisoare. Pentru a-i susține pe șefii de acuzații împotriva reclamantului, autoritățile americane au invocat elementele aflate sub acuzație împotriva sa, în special declarațiile făcute de un agent al serviciilor lor specializate în lupta împotriva drogurilor. August 2009, Tribunalul Regional din Varșovia a emis un aviz favorabil cu privire la extrădarea reclamantului, notând că în statul Michigan nu putea fi condamnat la pedeapsa capitală. Ca urmare a anulării acestei decizii la 13 octombrie 2009 de către Tribunalul Regional din Varșovia, motivat de absența unor elemente susceptibile de a susține suspiciunile formulate împotriva reclamantului de către autoritățile americane, cauza a fost reexaminată de Tribunalul Regional din Varșovia. La 23 iunie 2010, acesta din urmă a emis un aviz favorabil cu privire la extrădarea reclamantului în detrimentul unei părți, pe de o parte, decât în statele membre. Uniți, el nu risca să fie condamnat la pedeapsa capitală, iar pe de altă parte, că declarația autorităților americane, care nu a fost pusă sub semnul întrebării de către solicitant, conform căreia principiul ne bis in idem ar fi fost respectat în cazul în care ar fi fost predat, era pertinent. La 26 octombrie 2010, instanța de apel a confirmat această decizie. Între timp, a continuat să se dea în judecată reclamantul din Polonia. La o dată care nu a fost precizată exact, a fost introdus un act de acuzare, prin care i s-a pus la dispoziție o cantitate considerabilă de narcotice (mii de kilograme de cocaină) la Tribunalul Districtual Varșovia. La 16 noiembrie 2010, ministrul justiției a autorizat extrădarea reclamantului în Statele Unite pentru infracțiunile prevăzute la literele (b) și (c) din actul de acuzare american. În același timp, acesta și-a suspendat aplicarea deciziei până la sfârșitul procedurii penale pendinte împotriva reclamantului din Polonia. Ministrul a amânat, de asemenea, până la aceeași dată, examinarea cererii de extrădare în măsura în care aceasta se referă la dreptul prevăzut la litera (a) din actul de punere sub acuzare american. El a menționat că infracțiunea respectivă era în mare măsură identică cu cea atribuită reclamantului în cadrul procedurii împotriva sa în Polonia. Astfel, având în vedere art. 16 din Hotărârea polono american privind extrădarea (a se vedea dreptul intern de mai jos), examinarea cererii de extrădare, în măsura în care aceasta se referă la încălcarea în cauză, a fost prematură. În mai 2011, cauza penală împotriva reclamantului a fost atribuită Tribunalului Regional din Varșovia. În urma unei cereri formulate de solicitant în temeiul articolului 387 din Codul de procedură penală de a adopta, fără examinarea probelor, o hotărâre împotriva sa, prin hotărârea din 18 iulie 2011, Tribunalul Regional din Varșovia l-a condamnat la 5 ani de condamnare penală și o amendă pentru încălcarea articolului 56 3 din Legea privind prevenirea consumului de droguri (tentativă de distribuție a unor cantități mari de cocaină); reținerea provizorie a reclamantului între 18 februarie 2009 și 18 iulie 2011 a fost dedusă din durata pedepsei cu închisoarea. 10. noiembrie 2011, printr-o decizie adoptată la 4 noiembrie 2011 în temeiul articolului 604 alineatul (1) punctul 4 din Codul de procedură penală și al articolului 7 din Hotărârea Polono-American privind extrădarea, ministrul justiției a refuzat să îl extrădeze pe reclamant în vederea eventualei sale urmăriri în Statele Unite pentru încălcarea dispozițiilor de la litera (a) din actul de acuzare american. Prin aceeași decizie, ministrul și-a confirmat decizia din 16 noiembrie 2010, în măsura în care a autorizat extrădarea reclamantului în Statele Unite în vederea eventualelor sale urmăriri penale pentru infracțiunile prevăzute la literele (b) și (c) din actul de acuzare american. 11. Guvernul a indicat, de asemenea, că printr-o decizie din 26 noiembrie 2011, Tribunalul Regional din Varșovia a decis cu privire la detenția reclamantului timp de paisprezece zile în vederea extrădării acestuia. Această decizie ar fi aplicabilă în cazul expirării temeiului juridic al detenției actuale a reclamantului (a se vedea punctul 2 de mai jos). Procedura inițiată de solicitant în vederea admiterii sale la eliberarea anticipată 12. La 4 august 2011, reclamantul a solicitat admiterea sa în beneficiul eliberării anticipate. La 6 septembrie 2011, Tribunalul Regional din Varșovia și-a respins cererea. 14. La 21 octombrie 2011, instanța regională din Varșovia a respins cererea reclamantului, în urma unei acțiuni în recurs a anulat decizia din 6 septembrie și a trimis dosarul spre reconsiderare. 15. La 18 noiembrie 2011, instanța regională din Varșovia a respins cererea reclamantului. Această decizie nu este definitivă, ținând cont de posibilitatea reclamantului de a face o acțiune. Condițiile de detenție a reclamantului la casa din Varșovia Mokotów 16. Reclamantul pretinde că este reținut, împreună cu trei deținuți, într-o celulă de aproximativ 9 m2 ; spațiul personal de care dispune ar fi mai mic decât standardul minim de 3 m2 garantat de legislația poloneză. Posibilitățile de a circula în afara celulei sale sunt foarte limitate, deoarece dispune de o singură oră de plimbări zilnice. Condițiile de igienă din celula sa sunt îngrijorătoare din cauza promiscuității și ținând cont de faptul că este permisă o singură trecere pe săptămână la duș. În plus, intimitatea sa este compromisă, în lipsa unei separări adecvate între toaletă și partea locuibilă a celulei. 17. Reclamantul susține că, din cauza bolilor de care suferă (poliartrita și hepatita C), reclamantul ar trebui să beneficieze de condițiile de igienă, de îngrijire medicală și de un regim alimentar adecvat. Or, aceste cerințe nu sunt respectate în cadrul instituției în cauză 18. Reclamantul menționează restricțiile aplicate contactelor telefonice și electronice cu membrii familiei sale care își au reședința în Elveția și cu privire la trimiterea corespondenței de către aceștia din urmă. Măsura de urgență aplicată de Curte în temeiul articolului 39 din Regulamentul său 19. La 29 ianuarie 2011, președintele celei de-a patra secțiuni a decis să indice guvernului polonez că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu-l extragă pe reclamant în Statele Unite înainte de soluția prezentei cereri. Hotărârea privind extrădarea între Republica Polonă și Statele Unite ale Americii din 10 iulie 1996 art. 6 Pedeapsa capitală La extrădare poate fi refuzată în cazul în care persoana în cauză pentru care este solicitată este pedepsită cu pedeapsa capitală prin legislația statului solicitant și în cazul în care pedeapsa capitală nu este prevăzută de legislația statului solicitat pentru o astfel de infracțiune, cu excepția cazului în care statul solicitant asigură că pedeapsa capitală nu va fi aplicată sau este pronunțată, că aceasta nu va fi executată. (2) În cazul în care statul solicitant dă asigurarea, în conformitate cu acest articol, pedeapsa cu moartea, dacă este pronunțată de instanțele statului solicitant, nu va fi executată. art. 7 Ne bis in idem. L motivul pentru care se solicită extrădarea. (2) L a extrădării nu poate fi refuzat dacă autoritățile competente din statul solicitat au decis (a) să nu dea în judecată persoana solicitată pentru faptele pentru care se solicită extrădarea sau (b) să pună capăt urmărilor penale pe care le-au inițiat împotriva persoanei respective în legătură cu faptele menționate anterior. art. 16 Remunerarea temporară sau amânarea procedurii de extrădare (...) Statul solicitat poate amâna procedura de extrădare în cazul în care persoana solicitată face obiectul unei proceduri în curs privind faptele similare celor care motivează cererea de extrădare sau cea referitoare la orice altă faptă sau în cazul în care aceasta face obiectul unei pedepse pentru o altă infracțiune decât cea care motivează cererea de extrădare pe teritoriul statului solicitat. La amânarea [procedurii de extrădare] poate fi aplicat până la soluția procedurii penale împotriva persoanei solicitate sau la sfârșitul pedepsei. art. 19 Regula specialității 1. Persoana extrădată în temeiul prezentului acord nu va fi nici deținută, nici acuzată, nici condamnată, nici pedepsită pe teritoriul statului solicitant pentru nici o infracțiune, cu excepția: (a) actul care a dus la extrădare sau cel care este calificat în mod diferit, dar care se bazează pe fapte identice cu cele care au dus la extrădare, cu condiția ca această infracțiune să fie echivalentă cu cea care constituie temeiul extrădării sau pe care o constituie categoria sa mai puțin severă; (c) dreptul pentru care statul solicitat a consimțit la privarea de libertate, urmărirea penală, condamnarea sau pedeapsa persoanei solicitate. (...) Codul polonez de procedură penală art. 604 alineatul (1) Remunerarea este inadmisibilă atunci când (...) 4) procedura penală privind aceleași fapte imputate aceleiași persoane a fost definitiv încheiată (...) 6) în cazul unei temeri dovedite că, în statul solicitant, pedeapsa capitală poate fi aplicată sau aplicată în raport cu persoana predată 7) în cazul unei temeri dovedite de încălcare a drepturilor și libertăților persoanei reținute în statul solicitant (...) § 2. Predarea poate fi refuzată în special atunci când (...) (3) Procedura penală referitoare la aceleași fapte imputate aceleiași persoane este în curs de desfășurare (..). § (3) În cazurile prevăzute în §§ 1.4 și 2.3, examinarea unei cereri de predare a persoanei solicitate poate fi amânată până la soluția procedurii penale pendinte împotriva ei în Republica Polonă, încheierea pedepsei sau acordarea de grație. Dispozițiile relevante ale dreptului american în materie de aplicare a pedepselor 20. Dispozițiile relevante ale dreptului american privind aplicarea pedepselor sunt expuse în cauza Schuchter c. Italia (dec.), n 68476/10, 11 octombrie 2011. GRIEFS 21. Citând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție la casa de detenție din Varșovia Mokotów 22. Invocând art. 6 din Convenție, el contestă decizia de a permite extrădarea sa și susține că faptul de a fi acuzat în Polonia și extrădat ulterior pentru a fi judecat în Statele Unite pentru aceleași fapte ar fi contrar articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție. 23. Pe langa art. 6 din Conventie, reclamantul se plange de procedura privind extrădarea sa, care rezultă din posibilitatea de a-i informa pe cei care au cooperat cu autoritatile americane si care au depus declaratii in carcera impotriva sa. Recurentul, citând articolele 6 din Convenție și 4 din Protocle nr. 7 la Convenție, se plânge de posibila sa extrădare în Statele Unite. 25. Curtea reamintește că nu este legată de calificarea juridică atribuită faptelor cauzei de către reclamanți sau guverne. În conformitate cu principiul jura novit curia , aceasta poate studia din oficiu un . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Martie 2001. Curtea consideră că faptele prezentei cauze ridică o întrebare similară celei adresate în alte cauze cu care a fost sesizată (a se vedea King c. Regatul Unit (dec.), n 9742/07, 26 ianuarie 2010 Schuchter de mai sus), dacă faptul că reclamantul este expus riscului de condamnare la o pedeapsă veșnică incompresibilă este posibil să se fi produs o încălcare a articolului 3 din Convenție (Kafkaris c. Cipru [GC], nr 21906/04, 12 În conformitate cu abordarea sa în cauzele de mai sus, în speță, s-a decis să se examineze spătarul reclamantului din perspectiva articolului 3 din convenție (a se vedea mutatis mutandis Zehentner c. Austria, nr. 20082/02, § 35 CEDH 2009-...) și să se colecteze observațiile părților în această privință. 26. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne și susține că problema de conformitate a extrădării reclamantului în Statele Unite cu art. 3 din convenție, în măsura în care presupusa sa condamnare la condamnare pe viață nu a fost ridicată în fața organismelor interne. 27. Pe fond, guvernul subliniază caracterul vădit nefondat al cererii, având în vedere lipsa unui astfel de risc în speță. În acest sens, el subliniază că numai dreptul la apărare prevăzut la litera (a) din actul de acuză american anexat cererii de extrădare este pasibil de reținere pe viață. Cu toate acestea, reclamantul tocmai a fost condamnat în Polonia pentru o încălcare în esență identică cu cea prevăzută la litera (a) din actul de punere sub acuzare menționat anterior. În plus, la 4 noiembrie 2011, ministrul justiției a refuzat să dea curs extrădării reclamantului în Statele Unite în vederea eventualei sale urmăriri penale pentru încălcarea dreptului comunitar în cauză. Având în vedere că infracțiunile aduse reclamantului la literele (b) și (c) din actul de punere sub acuzare american, în privința cărora extrădarea sa a fost acordată anterior de către ministrul justiției, fiecare este pasibilă de o pedeapsă maximă de 20 de ani de rechiziționare penală, potrivit căreia, în cazul în care eventuala sa predare către autoritățile americane, reclamantul riscă să fie condamnat la condamnarea la 28. Guvernul adaugă că, în conformitate cu dreptul american, infracțiunile prevăzute la lit. (b) și (c) din actul de acuzare din Statele Unite nu sunt, prin natura lor, o succesiune a chinurilor în ordinea În cazul în care o persoană este judecată în același timp pentru mai multe infracțiuni, pedeapsa va fi calculată cu confuzie cu privire la culpă ( În general, pedeapsa este calculată în conformitate cu principiul confuziei pedepselor, cu excepția cazului în care legea prevede o succesiune a pedepselor în ordinea în care este obligatorie sau pedepsește o infracțiune dată cu o pedeapsă minimă obligatorie. Cu toate acestea, acest lucru nu este valabil în cazul reclamantului 29. În cele din urmă, guvernul subliniază posibilitățile existente pentru solicitant de a fi eliberat înainte de încheierea eventualei sale pedepse. În temeiul dreptului american acesta va avea dreptul de a solicita reducerea acestei pedepse în apel sau predarea acesteia prin aplicarea unei măsuri de clemență (iertătoare, reprieve, comutare, remisiune ; de asemenea, el poate solicita eliberarea sa anticipată pentru bună conduită, care ar putea reduce cu 15 % durata integrală a pedepsei sale. 30. Din aceste motive, guvernul solicită Curții să elimine măsura provizorie. 31. Reclamantul susține că a epuizat căile de atac interne. El subliniază realitatea riscului de condamnare la închisoare pe viață în cazul în care acesta ar putea fi predat autorităților americane în vederea urmăririi penale a infracțiunilor prevăzute în actul de acuzare. În opinia sa, acest risc este susținut de circumstanțe agravante, cum ar fi presupusa sa apartenență la o structură criminală complexă în cadrul căreia ar fi exercitat funcția de supraveghere sau condamnarea sa anterioară în Portugalia pentru fapte similare celor care au dus la cererea de extrădare. Reclamantul se referă la practica instanțelor federale americane în materie de pedepse aplicate în cazuri similare cu ale sale; citează la cauza United States v. Walls 2079, unde o participare la un cartel în vederea distribuirii a mai mult de cinci kg de cocaină și spălarea de bani au fost pedepsiți cu condamnare pe viață. Statul Michigan v. Hunter 112713 din 24 aprilie 2002), aceeași pedeapsă a fost pronunțată de Curtea Supremă a acestui stat pentru posesie și înțelegere în vederea distribuției a șase sute cincizeci sau mai multe grame de cocaină. 32. Reclamantul prezintă, de asemenea, un raport al unei ONG-uri americane (The simtencing project). ), din 2004, în care se menționează o creștere a cazurilor de condamnare în Statele Unite la condamnare pe viață incompresibilă pentru infracțiunile legate de traficul de droguri. 33. Reclamantul susține că pedeapsa care i-ar putea fi aplicată în Statele Unite nu va fi compresibilă; de fapt, nu va avea nici o șansă să obțină reducerea. În măsura în care cazul său va fi judecat conform legii federale, el nu va putea solicita eliberarea condiționată, iar grația prezidențială este o prerogativă discreționară a autorităților. Șansele pe care le poate obține o cerere în acest sens sunt minime, ținând cont de datele statistice care indică un singur caz de reducere a pedepsei acordate pe această cale în ultimii douăzeci de ani unui condamnat la închisoare pe viață. 34. În cele din urmă, reclamantul subliniază lipsa oricărei asigurări, în jurul celor furnizate în cauza Nivette. c. Franța (dec.), n 44190/98, Rec. 2001-VII, care ar putea elimina pericolul condamnării sale la închisoare pe viață incompresibilă. 35. În speță, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la problema dacă căile de atac interne au fost epuizate, în orice caz, cauza este inadmisibilă din alt motiv. 36. Aceasta reamintește că un stat contractant se referă într-un mod incompatibil cu patrimoniul comun de ideal și tradiții politice, de respectarea libertății și de preeminență a dreptului La care se referă Preambulul Convenției, în cazul în care acesta a predat în mod conștient o persoană unui alt stat în care există mijloace serioase de a gândi că există un pericol de tortură sau de pedepse sau de tratamente inumane sau degradante care amenință viața (Soering c. Regatul Unit, din 7 iulie 1989, seria A 161, p. 35, § 88). 37. Curtea amintește că în cauza Kafkaris În acest sens, s-a considerat că faptul că unui adult i s-a acordat o pedeapsă veșnică necompresibilă poate ridica o problemă sub aspectul articolului 3 din Convenție (a se vedea, printre altele, Nivette c. Franța (dec.), n 44190/98, CEDH 2001-VII; Stanford c. Regatul Unit (dec.), n 73299/01, 12 decembrie 2002 și Wynne c. Regatul Unit (dec.), n 67385/01, 22 mai 2003). Cu toate acestea, Curtea nu consideră că este necesar să se examineze dacă presupusul risc de condamnare a reclamantului la o astfel de pedeapsă în cazul unei eventuale extrădări în Statele Unite poate conduce la o încălcare a acestei dispoziții, având în vedere faptul că elementele prezentate de guvernul polonez fac să apară absența unui astfel de risc în speță. 38. Curtea ia notă de faptul că autoritățile americane au solicitat extrădarea reclamantului pentru a-l putea da în judecată pentru infracțiunile prevăzute la literele (a), (b), (c) din actul de punere sub acuzare anexat cererii de extrădare. Doar încălcarea dispozițiilor de la litera (a) din actul menționat, fie participarea la un cartel în vederea distribuirii a mai mult de cinci kilograme de cocaină ( Conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaina ), este pasibil de o pedeapsă maximă de condamnare pe viață. Or, printr-o hotărâre definitivă pronunțată la 18 iulie 2011 de către Tribunalul Regional din Varșovia, reclamantul a fost găsit vinovat de încălcarea dreptului comunitar similar cu acesta și pedepsit cu o pedeapsă de condamnare penală de cinci ani. În plus, prin hotărârea sa pronunțată la 4 noiembrie 2011 în temeiul dispozițiilor relevante ale Codului de procedură penală și ale articolului 7 din Hotărârea Polono-American privind extrădarea, ministrul justiției a refuzat să dea curs extrădării reclamantului în Statele Unite în vederea eventualelor sale urmăriri penale pentru încălcarea dreptului de proprietate prevăzut la litera (a) din actul de acuză. Curtea ia notă de faptul că principiul specialității prevăzut la art. 19 din acordul menționat implică faptul că, în cazul unei eventuale înmânări a acestuia către autoritățile americane, reclamantul nu poate fi urmărit pentru alte fapte decât cele în legătură cu care a fost acordată extrădarea sa de către autoritățile poloneze. Curtea arată că, în cazul în care extrădarea sa tocmai a fost refuzată de ministrul de justiție polonez, nicio altă încălcare a dreptului său în actul de acuzare nu este pasibilă de condamnare pe viață. 39. Curtea observă, de asemenea, că, potrivit elementelor depuse la dosar de guvernul polonez, infracțiunile prevăzute la literele (b) și (c) din actul de acuzare american, cu privire la care extrădarea reclamantului a fost făcută de ministrul justiției, nu fac din natura lor un calcul succesiv al pedepsei. Acesta intră sub incidența deciziei judecătorului judecătoresc d.e.n. să aplice, în caz de condamnare, un calcul al pedepsei succesive sau concurent. Chiar dacă se presupune că calculul secvențial al pedepselor este aplicat în speță și că reclamantul este condamnat la o pedeapsă foarte lungă, legislația americană nu-l privează de orice posibilitate de a fi eliberat sau de a-și vedea pedeapsa schimbată. Curtea ia notă de faptul că reclamantul poate solicita o reducere a pedepsei pentru bună conduită și poate solicita măsuri de clemență. Curtea nu pierde din vedere faptul că: este vorba despre o putere discreționară de a acorda sau nu aceste măsuri. Cu toate acestea, principala problemă de la unghiul articolului 3 este, în acest caz, de a ști dacă există o speranță pentru solicitant de a fi eliberat. Or, posibilitatea de a beneficia de o măsură de amenajare a pedepsei care poate duce la încheierea eliberării sale există în mod clar în dreptul american. Curtea arată că nimic din dosar nu îi permite să ajungă la concluzia că reclamantul nu va putea niciodată de facto să beneficieze de o reducere a pedepsei sale (a se vedea, prin analogie Schuchter trade mai sus). 40. Prin urmare, Curtea concluzionează că nu s-a stabilit că reclamantul riscă să fie condamnat la o pedeapsă permanentă incompresibilă în cadrul procedurii care a condus la o cerere de extrădare din partea autorităților americane. 41. În măsura în care reclamantul susține lipsa de asigurări din partea guvernului polonez, la fel de mult ca cele prezentate de autoritățile franceze în cauza Nivette Într-adevăr, guvernul polonez avea dreptul de a considera că astfel de asigurări nu i s-ar cere, având în vedere lipsa unui risc dovedit de condamnare a reclamantului la o pedeapsă permanentă incompresibilă în cazul în care ar fi predată autorităților americane (a se vedea, prin analogie, King, citată anterior). 42. În măsura în care recurentul: la art. 4 din Protocolul nr la Convenție, Curtea reamintește că această dispoziție nu se aplică decât în cazul în care o persoană a fost acuzată sau pedepsită penal de două ori pentru aceleași fapte de către instanțele din același stat (Ipsilanti c. Grecia (dec.), n 56599/00, 29.3.2001 și Gestra c. Italia, 21072/92). În speță, reclamantul nu declară că a fost acuzat sau pedepsit penal de două ori pentru aceleași fapte de către autoritățile poloneze. 43. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că acest fapt este în mod evident greșit întemeiat și îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 44. Curtea decide să pună capăt aplicării articolului 39 din regulament. Despre celelalte plângeri 45. În măsura în care recurentul, citând art. 3 din Convenție, se plânge de condițiile deținerii sale la domiciliu da ś Hotărârea de la Varșovia Mokotów, Curtea ia notă de faptul că Õil nu a demonstrat că a invocat acest aspect în fața organelor interne. Prin urmare, Curtea îl respinge, pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 Õ§ 1 și 4 din Convenție. 46. În măsura în care recurentul, citând art. 6 din Convenție, se plânge de la la a procedurii care a dus la adoptarea de către instanțele poloneze a unei decizii favorabile eventualei sale extrădări, Curtea reamintește că procedurile referitoare la intrarea, șederea și la distanță a străinilor intră în domeniul de aplicare al articolului Convenției (Maauuia c. Franța [GC], nr. 39652/98, § 40, CEDO 2000-X. Prin urmare, aceasta respinge această cauză, în calitate de incompatibilitate rațională a materiei, în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Fatoș Arac

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

67611/10

Enrique Hernan SEGURA NARANJO

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 6 décembre 2011 en une chambre composée de

:

David Thór Björgvinsson,

président,

Lech Garlicki,

George Nicolaou,

Ledi Bianku,

Zdravka Kalaydjieva,

Nebojša Vučinić,

Vincent A. De Gaetano,

juges,

et de Fatoș Aracı,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 16 novembre 2010,

Vu la mesure provisoire indiquée au Gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du Règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Enrique Hernan Segura Naranjo, ressortissant colombien et résidant permanent suisse depuis 1999, né en 1966, est détenu à la maison d’arrêt de Varsovie Mokotów. Il a été représenté devant la Cour par M

e

M. Komarnicki, avocat à Varsovie. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

La procédure relative à la demande d’extrader le requérant aux États-Unis d’Amérique et les poursuites pénales à son encontre en Pologne

3.

En février 2009, le requérant fut arrêté en Pologne pour des faits en rapport avec

le trafic des stupéfiants à une échelle internationale. Une enquête fut ouverte à son encontre par les autorités polonaises pour tentative de distribution d’importantes quantités de cocaïne en provenance de Colombie, commise en association de malfaiteurs.

4.

Le 30 mars 2009, le parquet régional de Varsovie se vit notifier une demande des autorités américaines d’arrêter et de détenir le requérant en vue de son extradition aux États-Unis. Ladite demande fut suivie par une autre, tendant à l’extradition du requérant aux Etats-Unis et appuyée par un mandat d’arrêt décerné le 22 avril 2009 par le tribunal de district de Michigan sur le fondement d’un acte d’accusation lui imputant les infractions suivantes

: a) participation à une entente en vue de distribution de plus de cinq kilogrammes de cocaïne (

conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaine

), stipulée au volume 21, chapitre 846 et 841

(b)(1)(A) du code fédéral américain, punie d’une peine maximale de réclusion criminelle à perpétuité

; b) participation à une entente en vue du blanchiment d’argent (

conspiracy to launder money instruments

), stipulée au volume 18, chapitre 1956(a)(2)(A) et 8411956(h) du code fédéral américain, punie d’une peine maximale de 20 années d’emprisonnement; c)

blanchiment d’argent en association des malfaiteurs (

laundering of money instruments in association with others

), stipulé au volume 18, chapitre 1956(a)(2)(A) et 2 du code fédéral américain, puni d’une peine maximale de 20 années d’emprisonnement. Pour étayer les chefs d’inculpation contre le requérant, les autorités américaines invoquèrent les éléments à charge contre lui, notamment les déclarations effectuées par un agent de leurs services spécialisés en matière de lutte contre les stupéfiants.

5.

Le 10

août

2009, le tribunal régional de Varsovie émit un avis favorable à l’extradition du requérant, en notant que dans l’État de Michigan il ne risquait pas d’être condamné à la peine capitale. Suite à l’annulation de cette décision le 13

octobre

2009 par la cour d’appel de Varsovie, motivée par l’absence d’éléments susceptibles d’étayer les soupçons formulés contre le requérant par les autorités américaines, l’affaire fut réexaminée par le tribunal régional de Varsovie. Le 23 juin 2010, ce dernier émit un avis favorable à l’extradition du requérant en observant d’une part, qu’aux Etats

‑

Unis, il ne risquait pas une condamnation à la peine capitale, et d’autre part, que la déclaration des autorités américaines, non remise en cause par le requérant, selon laquelle le principe

ne bis in idem

serait respecté en cas de sa remise, était pertinente. Le 26

octobre 2010, la cour d’appel confirma cette décision.

6.

Entretemps, l’instruction conduite à l’encontre du requérant en Pologne se poursuivit. A une date non précisément indiquée, un acte d’accusation, lui imputant une tentative de distribution d’une quantité considérable de stupéfiants (mille kilogrammes de cocaïne), fut introduit auprès du tribunal de district de Varsovie.

7.

Le 16 novembre 2010, le ministre de la Justice autorisa l’extradition du requérant aux États-Unis pour les infractions stipulées sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain. En même temps, il ajourna l’application de sa décision jusqu’à la fin de la procédure pénale pendante contre le requérant en Pologne. Le ministre ajourna également, jusqu’à cette même date, l’examen de la demande d’extradition dans la mesure où elle concernait l’infraction stipulée sous le point a) de l’acte d’accusation américain. Il nota que ladite infraction était dans une large mesure identique à celle imputée au requérant dans le cadre de la procédure conduite contre lui en Pologne. Ainsi, compte tenu de l’article 16 de l’accord polono

‑

américain sur l’extradition (voir, le droit interne ci-dessous), l’examen de la demande d’extradition, dans la mesure où elle concernait l’infraction en question, était prématurée.

8.

En mai 2011, l’affaire pénale contre le requérant fut attribuée au tribunal régional de Varsovie.

9.

Suite à une demande formulée par le requérant sous le fondement de l’article 387 du code de procédure pénale d’adopter, sans examen des preuves, un jugement à son encontre lui infligeant une peine, par un jugement du 18 juillet 2011, le tribunal régional de Varsovie le condamna à

5 ans de réclusion criminelle et une amende pour infraction à l’article 56

§

3 de la loi sur la prévention de la toxicomanie (tentative de distribution d’importantes quantités de cocaïne). La détention provisoire du requérant entre le 18 février 2009 et le 18 juillet 2011 fut déduite de la durée de sa peine d’emprisonnement.

10.

Selon les informations produites par le Gouvernement le 24

novembre 2011, par une décision adoptée le 4 novembre 2011 sur le fondement des articles 604 § 1. 4 du code de procédure pénale et 7 de l’accord polono-américain sur l’extradition, le ministre de la Justice refusa de consentir à l’extradition du requérant en vue de ses éventuelles poursuites aux États-Unis pour l’infraction stipulée sous le point a) de l’acte d’accusation américain. Par cette même décision, le ministre confirma sa décision du 16 novembre 2010, dans la mesure où elle autorisait l’extradition du requérant aux États-Unis en vue de ses éventuelles poursuites pour les infractions stipulées sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain.

11.

Le Gouvernement indiqua en outre que par une décision du 26

novembre 2011, le tribunal régional de Varsovie décida de la détention du requérant pendant quatorze jours en vue de son extradition. Cette décision serait applicable en cas de l’expiration de la base légale de la détention actuelle du requérant (voir, le point 2 ci-dessous).

2.

La procédure engagée par le requérant en vue de son admission au bénéfice de la libération anticipée

12.

Le 4 août 2011, le requérant sollicita son admission au bénéfice de la libération anticipée. Il releva qu’il était éligible à cette mesure, compte tenu du fait qu’il avait purgé la moitié de sa peine.

13.

Le 6 septembre 2011, le tribunal régional de Varsovie rejeta sa demande.

14.

Le 21 octobre 2011, la cour d’appel statuant sur recours du requérant annula la décision du 6 septembre et renvoya le dossier pour reconsidération.

15.

Le 18 novembre 2011, le tribunal régional de Varsovie rejeta la demande du requérant. Cette décision n’est pas définitive, compte tenu de la possibilité pour le requérant de faire un recours.

3.

Conditions de détention du requérant à la maison d’arrêt de Varsovie Mokotów

16.

Le requérant affirme être détenu, avec trois codétenus, dans une cellule d’environ 9 m²

; l’espace personnel dont il dispose serait inférieur au standard minimum de 3 m² que lui garantit la législation polonaise. Les possibilités pour lui de circuler en dehors de sa cellule sont très limitées, car il dispose d’une seule heure de promenade journalière. Les conditions d’hygiène dans sa cellule sont préoccupantes en raison de la promiscuité et compte tenu du fait qu’un seul passage aux douches par semaine est autorisé. En outre, son intimité est compromise, en l’absence de la séparation adéquate entre les toilettes et la partie habitable de la cellule.

17.

Le requérant fait valoir qu’en raison des maladies dont il souffre (la polyarthrose et l’hépatite C), il devrait bénéficier des conditions d’hygiène, des soins et d’un régime alimentaire adéquats. Or, ces exigences ne sont pas respectées au sein de l’établissement pénitentiaire concerné.

18.

Le requérant fait état des restrictions appliquées aux contacts téléphoniques et électroniques avec les membres de sa famille résidant en Suisse et de l’interception du courrier lui étant adressé par ces derniers.

B.

La mesure d’urgence appliquée par la Cour en vertu de l’article 39 de son Règlement

19.

Le 29 janvier 2011, le président de la quatrième section décida d’indiquer au Gouvernement polonais qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas extrader le requérant vers les États-Unis avant la solution de la présente requête.

C.

Le droit interne pertinent

1.

L’accord sur l’extradition entre la République de Pologne et les États-Unis d’Amérique du 10 juillet 1996

Article 6

Peine capitale

«

»

Article 7

Ne bis in idem

«

raison de laquelle l’extradition est demandée.

:

a) de ne pas exercer de poursuites contre la personne réclamée pour les faits à raison desquels l’extradition est demandée, ou bien

b) de mettre fin aux poursuites pénales qu’elles ont engagées contre ladite personne en rapport avec lesdits faits.

»

Article 16

Remise temporaire ou ajournement de la procédure d’extradition

«

(...)

»

Article 19

Règle de la spécialité

«

a) l’infraction qui a donné lieu à l’extradition, ou celle qui est qualifiée différemment mais qui est fondée sur les faits identiques à ceux ayant donné lieu à l’extradition, sous réserve que cette infraction soit équivalente à celle qui constitue le fondement de l’extradition ou qu’elle constitue sa catégorie moins sévère,

b) l’infraction ultérieure à la remise,

c) l’infraction pour laquelle l’État requis a consenti à la privation de liberté, poursuite pénale, condamnation ou punition de la personne réclamée.

(...)

»

2.

Le code polonais de procédure pénale

Article 604

«

:

(...)

4) la procédure pénale relative aux mêmes faits imputés à la même personne a été définitivement terminée

;

(...)

6) en cas d’une crainte avérée que dans l’État requérant la peine capitale puisse être infligée ou appliquée à l’égard de la personne remise

;

7) en cas d’une crainte avérée de violation des droits et libertés de la personne remise dans l’État requérant

;

(...)

:

(...)

3) la procédure pénale relative aux mêmes faits imputés à la même personne est en cours,

(..).

»

D.

Les dispositions pertinentes du droit américain en matière d’application des peines

20.

Les dispositions pertinentes du droit américain relatives à

l’application des peines sont exposées dans l’affaire

Schuchter c. Italie

(déc.), n

o

68476/10, 11 octobre 2011.

GRIEFS

21.

Citant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de sa détention à la maison d’arrêt de Varsovie Mokotów.

22.

Invoquant l’article 6 de la Convention, il conteste la décision autorisant son extradition et soutient que le fait pour lui d’être poursuivi en Pologne et ensuite extradé pour être jugé aux États-Unis pour ces mêmes faits serait contraire à l’article 4 du Protocole n

o

7 à la Convention.

23.

Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure relative à son extradition, résultant de l’impossibilité pour lui d’interroger les personnes ayant coopéré avec les autorités américaines et ayant effectué les déclarations à charge contre lui.

EN DROIT

A.

Sur le grief portant sur l’éventuelle extradition du requérant aux États-Unis

24.

Le requérant, citant les articles 6 de la Convention et 4 du Protocle n

o

7 à la Convention, se plaint de son éventuelle extradition aux États-Unis.

25.

La Cour rappelle qu’elle n’est pas liée par la qualification juridique attribuée aux faits de la cause par les requérants ou les gouvernements. En vertu du principe

jura novit curia

, elle peut étudier d’office un grief sous l’angle d’un article ou d’un paragraphe que n’avaient pas invoqué les comparants. Un

grief se caractérise par les faits qu’il dénonce et non par les simples moyens ou arguments de droit invoqués (

Guerra et autres c. Italie

, 19 février 1998, §

44,

Recueil des arrêts et décisions

1998-I, et

Berktay c.

Turquie

, n

o

22493/93, § 168, 1

er

mars 2001). La Cour estime que les faits de la présente affaire soulèvent une question similaire à celle posée dans d’autres affaires dont elle a été saisie (voir,

King c. Royaume-Uni

(déc.), n

o

9742/07, 26 janvier 2010

;

Schuchter

ci-dessus), celle de savoir si le fait pour le requérant d’être exposé au risque de condamnation à une peine perpétuelle incompressible est susceptible d’emporter une violation de l’article 3 de la Convention

(Kafkaris c. Chypre

[GC], n

o

21906/04, 12

février 2008). Conformément à son approche dans les affaires ci-dessus, en l’espèce, il a été décidé d’examiner le grief du requérant sous l’angle de l’article 3 de la Convention (voir,

mutatis mutandis

,

Zehentner c.

Autriche

, n

o

20082/02, §

35, CEDH 2009-(...)), et de recueillir les observations des parties à cet égard.

26.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies des recours internes et soutient que la question de conformité de l’éventuelle extradition du requérant aux États-Unis avec l’article 3 de la Convention, dans la mesure concernant le prétendu risque de sa condamnation à la réclusion à

perpétuité

incompressible, n’a pas été soulevée devant les instances internes.

27.

Sur le fond, le Gouvernement fait valoir le caractère manifestement mal fondé de la requête, compte tenu de l’absence d’un tel risque en l’espèce. A cet égard il fait observer que seule l’infraction stipulée sous le point a) de l’acte d’accusation américain joint à la demande d’extradition est passible de réclusion à perpétuité. Or, le requérant vient d’être condamné en Pologne pour infraction essentiellement identique à celle stipulée sous ledit point a) dudit acte d’accusation. De surcroît, le 4 novembre 2011, le ministre de la Justice a refusé de consentir à l’extradition du requérant aux États-Unis en vue de ses éventuelles poursuites pour l’infraction en cause. Étant donné que les infractions imputées au requérant sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain, à l’égard desquelles son extradition a été antérieurement consentie par le ministre de la Justice, sont passibles chacune d’une peine maximale de 20 années de réclusion criminelle, l’argument selon lequel, en cas de son éventuelle remise aux autorités américaines, le requérant risquerait d’être condamné à la réclusion à

perpétuité, est caduque.

28.

Le Gouvernement ajoute que, selon le droit américain, les infractions stipulées sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain n’entraînent pas de par leur nature une succession des peines dans l’ordre séquentiel («

consecutive sentences

»). C’est au juge qu’il revient de décider de cette question et la loi (le titre 18, section 3584 du code fédéral américain) prévoit que, par défaut, lorsqu’une personne est jugée en même temps pour plusieurs infractions, la peine sera calculée avec confusion des peines («

concurring sentences

»). La pratique américaine en matière d’application des peines fait apparaître qu’en règle générale, la peine est calculée selon le principe de confusion des peines, sauf si la loi prévoit une succession des peines dans l’ordre séquentiel obligatoire ou punit une infraction donnée d’une peine minimale obligatoire. Toutefois, tel n’est pas le cas en ce qui concerne le requérant.

29.

En dernier lieu, le Gouvernement fait valoir les possibilités existantes pour le requérant d’être libéré avant le terme de son éventuelle peine. En vertu du droit américain celui-ci aura droit de demander la réduction de cette peine en appel ou sa remise par voie d’application d’une mesure de clémence (

pardon, reprieve, commutation, remission

)

; il pourra également solliciter sa libération anticipée pour bonne conduite, susceptible de réduire de 15 % la durée intégrale de sa peine.

30.

Pour ces motifs, le Gouvernement demande à la Cour de lever la mesure provisoire.

31.

Le requérant soutient avoir épuisé les voies de recours internes. Il fait valoir la réalité du risque de sa condamnation à la réclusion à perpétuité en cas de son éventuelle remise aux autorités américaines en vue des poursuites pour les infractions stipulées dans leur acte d’accusation. Selon lui, ce risque est étayé par des circonstances aggravantes, tels que son appartenance présumée à une structure criminelle complexe au sein de laquelle il aurait exercé la fonction de supervision, ou sa condamnation antérieure au Portugal pour des faits similaires à ceux ayant donné lieu à la demande d’extradition. Le requérant se réfère à la pratique des juridictions américaines fédérales en matière des peines appliquées dans les affaires similaires à la sienne

; il cite l’affaire

United States v. Walls

(n

o

06

‑

2079), où une participation à une entente en vue de distribution de plus de cinq kg de cocaïne et le blanchissement d’argent ont été punis de réclusion criminelle à perpétuité. De même, dans l’affaire

State of Michigan v. Hunter

(n

o

112713 du 24 avril 2002), cette même peine a été prononcée par la Cour Suprême de cet état pour possession et entente en vue de distribution de six cents cinquante ou plus grammes de cocaïne.

32.

Le requérant produit également un rapport d’une ONG américaine (

The sentencing project

), datant du 2004, faisant état d’une augmentation des cas de condamnation aux États-Unis à la réclusion à perpétuité incompressible pour les infractions en rapport avec le trafic des stupéfiants.

33.

Le requérant soutient que la peine susceptible de lui être infligée aux États-Unis ne sera pas «

compressible

»

; en réalité, il n’aura aucune chance d’obtenir sa réduction. Dans la mesure où son affaire serait jugée selon la loi fédérale, il ne pourra demander le bénéfice de la libération conditionnelle. Quant à la grâce présidentielle, elle constitue une prérogative discrétionnaire des autorités. Les chances qu’une demande en ce sens puisse aboutir sont minimes, compte tenu des données statistiques faisant état d’un seul cas de réduction de la peine consenti par cette voie en espace de vingt dernières années à un condamné à la réclusion à perpétuité.

34.

En dernier lieu, le requérant fait valoir l’absence de toute assurance, à

l’instar de celles fournies dans l’affaire

Nivette

c. France (déc.), n

o

44190/98, Recueil 2001-VII

,

susceptible d’écarter le danger de sa condamnation à un emprisonnement à vie incompressible.

35.

En l’espèce, la Cour n’estime pas nécessaire de se prononcer sur la question de savoir si les voies de recours internes ont été épuisées, puisqu’en tout état de cause le grief est irrecevable pour un autre motif.

36.

Elle rappelle qu’un État contractant se conduirait d’une manière incompatible avec le «

patrimoine commun d’idéal et de traditions politiques, de respect de la liberté et de prééminence du droit

» auquel se réfère le Préambule de la Convention, s’il remettait consciemment une personne à un autre État où il existe des moyens sérieux de penser qu’un danger de torture ou de peines ou de traitements inhumains ou dégradants menace l’intéressé (

Soering c. Royaume-Uni

, du 7 juillet 1989, série A

n

o

161, p. 35, § 88).

37.

La Cour rappelle que dans l’affaire

Kafkaris

référée ci-dessus, il a été jugé que le fait d’infliger à un adulte une peine perpétuelle incompressible pouvait soulever une question sous l’angle de l’article 3 de la Convention (voir, entre autres,

Nivette c. France

(déc.), n

o

44190/98, CEDH 2001-VII ;

Stanford c. Royaume-Uni

(déc.), n

o

73299/01, 12

décembre 2002, et

Wynne c. Royaume-Uni

(déc.), n

o

67385/01, 22 mai 2003). Toutefois, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question de savoir si le risque allégué de condamnation du requérant à une telle peine en cas de son éventuelle extradition aux États-Unis est susceptible de conduire à une violation de cette disposition, compte tenu du fait que les éléments produits par le Gouvernement polonais font apparaître l’absence d’un tel risque en l’espèce.

38.

La Cour note que les autorités américaines ont sollicité l’extradition du requérant en vue de pouvoir le poursuivre pour les infractions stipulées sous les points a), b), c) de l’acte d’accusation joint à la demande d’extradition. Seule l’infraction stipulée sous le point a) dudit acte, soit participation à une entente en vue de distribuer plus de cinq kilogrammes de cocaïne (

conspiracy to distribute more than five kilograms of cocaine

), est passible d’une peine maximale de réclusion criminelle à perpétuité. Or, par un jugement définitif rendu le 18

juillet 2011 par le tribunal régional de Varsovie, le requérant a été déclaré coupable de l’infraction analogue à

celle-ci et puni d’une peine de réclusion criminelle de cinq années. En outre, par sa décision rendue le 4 novembre 2011 en application des dispositions pertinentes du code de procédure pénale et de l’article 7 de l’accord polono-américain sur l’extradition, le ministre de la Justice a refusé de consentir à l’extradition du requérant aux États-Unis en vue de ses éventuelles poursuites pour l’infraction stipulée sous le point a) de l’acte d’accusation. La Cour note que le principe de spécialité stipulé à l’article 19

dudit accord implique qu’en cas de son éventuelle remise aux autorités américaines, le requérant ne pourra être poursuivi pour les faits autres que ceux à l’égard desquels son extradition a été consentie par les autorités polonaises. La Cour relève que hormis l’infraction pour laquelle son extradition vient d’être refusée par le ministre de la Justice polonais, aucune autre infraction parmi celles qui lui sont imputées dans l’acte d’accusation américain n’est passible de réclusion à perpétuité.

39.

La Cour note également que, d’après les éléments versés au dossier par le Gouvernement polonais, les infractions stipulées sous les points b) et c) de l’acte d’accusation américain, à l’égard desquelles l’extradition du requérant a été consentie par le ministre de la Justice, n’appellent pas de par leur nature un calcul séquentiel de la peine. Il relève de la décision du juge d’appliquer, en cas de condamnation, un calcul de la peine séquentiel ou concurrent. Même à supposer que le calcul séquentiel des peines soit appliqué en l’espèce, et que le requérant soit condamné à une peine très longue, la législation américaine ne le prive pas de toute possibilité d’être libéré ou de voir sa peine commuée. La Cour note que le requérant peut demander une réduction de peine pour bonne conduite et solliciter des mesures de clémence. Elle ne perd pas de vue le fait qu’il s’agit d’un pouvoir discrétionnaire d’accorder ou pas ces mesures. Toutefois, la question principale sous l’angle de l’article 3 est en l’occurrence de savoir s’il existe pour le requérant un espoir d’être libéré. Or la possibilité pour l’intéressé de bénéficier d’une mesure d’aménagement de la peine pouvant mener à terme à sa libération existe bien en droit américain. La Cour relève que rien dans le dossier ne lui permet de conclure que le requérant ne pourra jamais

de facto

bénéficier d’un allègement de sa peine (voir, par analogie

Schuchter

référée ci-dessus).

40.

Partant, la Cour conclut qu’il n’a pas été établi que le requérant risque d’être condamné à une peine perpétuelle incompressible dans le cadre de la procédure ayant donné lieu à une demande d’extradition de la part des autorités américaines.

41.

Dans la mesure où le requérant fait valoir l’absence d’assurances de la part du gouvernement polonais, à l’instar de celles présentées par les autorités françaises dans l’affaire

Nivette

, la Cour estime que cette circonstance est sans pertinence en l’espèce. En effet, le gouvernement polonais était en droit de considérer que de telles assurances ne lui seraient pas demandées, compte tenu de l’absence de risque avéré de condamnation du requérant à une peine perpétuelle incompressible en cas de sa remise aux autorités américaines (voir, par analogie,

King

, précité).

42.

Dans la mesure où le requérant invoque l’article 4 du Protocole n

o

7

à

la Convention, la Cour rappelle que cette disposition ne s’applique que dans le cas où une personne a été poursuivie ou punie pénalement deux fois pour les mêmes faits par les juridictions du même État (

Ipsilanti c.

Grèce

(déc.), n

o

56599/00, 29.3.2001, et

Gestra c. Italie

, n

o

21072/92). En l’espèce, le requérant n’allègue pas avoir été poursuivi ou puni pénalement deux fois pour les mêmes faits par les autorités polonaises.

43.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour juge le grief manifestement mal fondé et le rejette en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

44.

Elle décide de mettre fin à l’application de l’article

39 du Règlement.

B.

Sur les autres griefs

45.

Dans la mesure où le requérant, citant l’article 3 de la Convention, se plaint des conditions de sa détention à la maison d’arrêt de Varsovie Mokotów, la Cour note qu’il n’a pas démontré avoir soulevé ce grief devant les instances internes. Partant, la Cour le rejette, pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

46.

Pour autant que le requérant, citant l’article 6 de la Convention, se plaigne de l’iniquité de la procédure ayant abouti à l’adoption par les tribunaux polonais d’une décision favorable à son éventuelle extradition, la Cour rappelle que les procédures relatives à l’entrée, au séjour et à

l’éloignement des étrangers échappent au champ d’application de l’article

6

de la Convention (

Maaouia c. France

[GC], n

o

39652/98, § 40, CEDH 2000-X). Partant, elle rejette ce grief, en tant qu’

incompatible ratione materiae

, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fatoș Aracı

David Thór Björgvinsson

Greffière adjointe

Président